Consecinţele hibridărilor interrasiale ale albinelor

Ameliorarea în apicultură prezintă o serie de impedimente datorită particularităţilor biologice ale albinelor, respectiv: aprecierea mătcii după calitatea familiei, împerecherea mătcilor în zbor (unde nu poate fi controlată) cu mai mulţi trântori , aspect ce îngreunează şi mai mult lucrările de ameliorare.

După cum se poate constata, la albine, omul nu poate interveni în selecţia şi împerecherea mătcilor, aşa cum a procedat pentru a modifica structura genetică a populaţiilor de animale domestice.
Lucrările de ameliorare în apicultură au rolul de a modifica organismul albinelor, de a îmbunătăţii calităţile ereditare ale mătcilor şi albinelor lucrătoare în scopul creşterii continue a productivităţii familiilor de albine.

Selecţia artificială în ameliorarea albinelor

Deşi selecţia naturală a avut un rol deosebit în perpetuarea şi evoluţia speciei, selecţia artificială este cea care, prin alegerea şi înmulţirea numai a familiilor valoroase, are un rol important în ameliorarea albinelor.

Ereditatea şi variabilitatea sunt legile care guvernează succesiunea generaţiilor. Ele coexistă şi se întrepătrund fără a se exclude. Dacă, ereditatea defineşte o specie şi tinde să-i stabilizeze trăsăturile specifice prin reapariţia lor în descendenţă, variabilitatea înfăţişează o largă paletă de nuanţe ale acestor trăsături, ea oferind astfel câmp de acţiune selecţiei. Ereditatea şi variabilitatea albinelor îmbracă aspecte aparte, determinate de trei fenomene specifice albinelor: partenogeneza, poliandria şi polialelia.

Partenogeneza (de la grecescul parthenos = virgin şi genesis = descendenţă) reprezintă fenomenul natural prin care din ovul se poate dezvolta, în absenţa fecundării, un organism normal şi viabil.

Poliandria reprezintă capacitatea mătcilor de a se împerechea cu mai mulţi trântori (în medie 5-8) în timpul zborului nupţial.

Polialelia are rol în determinismul sexelor. Ea este definită de existenţa mai multor gene alele, al căror raport influenţează diferenţierea sexuală.
Principalele căi de realizare a ameliorării animalelor, valabile şi în cazul albinelor melifere, sunt: selecţia, consangvinitatea şi încrucişarea.

Încrucişarea şi hibrizii rezultaţi

Încrucişarea, este o metodă de ameliorare care constă în împerecherea unui mascul cu o femelă din rase sau specii diferite. Produşii obţinuţi se numesc hibrizi.
Cel mai cunoscut hibrid este hibridul Buckfast, care a fost creat de fratele Adam Kehrle în comitatul Devan din sudul Angliei, prin încrucişarea rasei locale A.m. melifera cu A.m. ligustica.

Albina italiană (A.m. ligustica) are familia de o dezvoltare medie primăvara, dar se dezvoltă foarte puternic pe timpul verii, crescând puiet până toamna târziu. Coloniile puternice au nevoie pentru iernat de multă hrană. Au tendinţe slabe de roit, nu sunt agresive, sunt înclinate spre furtişag, se rătăcesc adesea şi au o rezistenţă redusă la frig.

Hibridul Buckfast, obţinut în decursul a 60 de ani de experienţe şi activităţi apicole, are culoarea (maro-închis) şi aspectul asemănător cu A.m. ligustica. Acest hibrid prezintă o dezvoltare mai lentă primăvara, dar în sezonul activ produce mult puiet, de care se ocupă până în lunile august-septembrie, are o slabă tendinţă de roit, este blând, foarte activ în stup, rezistent la atacul protozoarului Nosema şi la acarienii care parazitează traheile. Aceste albine au obiceiul de a se rătăci şi au preferinţă de a popula stupi individuali mai mult decât pentru o stupină (Lampeitl, 2002).

Albinele Buckfast încep primăvara târziu activitatea şi îşi amenajează cuiburi mari cu puiet, astfel că cea mai mare parte a culesului timpuriu este transformat în material clădit. Prin obţinerea toamna a unui material reproductiv adecvat, primăvara, se poate folosi culesul timpuriu şi obţine un număr optim de albine lucrătoare pentru culesul de producţie.

Prin ducerea coloniilor de albine lucrătoare Buckfast, toamna, fără îngrijiri suplimentare, la culesul de rapiţă, în primăvara următoare ele sunt în plină formă.

Foarte mulţi cercetători, afirmă că dacă se cresc aceşti hibrizi timp de 2-3 generaţii, se obţin rezultate foarte variabile. La aceste constatări, Adam Kehrle, răspunde că printr-o selecţie foarte riguroasă (eliminând până la 80% din familii), se obţin familii ale căror însuşiri se stabilizează.

Calendarul apicol pe lunile februarie şi martie

Februarie:

- efectuarea de controale auditive săptămânale în vederea supravegherii iernării şi înlăturarea stărilor anormale sesizate;
- pregătirea vetrelor de stupină în vederea efectuării zborurilor de curăţire de către albine;
- stimularea şi supravegherea zborului de curăţire al albinelor;
- completarea rezervelor de hrană;
- declanşarea hrănirii stimulente a familiilor de albine după efectuarea zborului de curăţire;
- repararea, curăţarea şi dezinfecţia inventarului apicol;
- tratarea fagurilor clădiţi din rezerva stupinei cu fum de pucioasă.

Martie:

- stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire al albinelor;
- instalarea unui adăpost cu apă şi adaos de 5 g sare/l apă;
- efectuarea controlului sumar de primăvară;
- aplicarea în caz de necesitate, a tratamentelor pentru combaterea bolilor (varoozei şi nosemozei);
- hrănirea suplimentară a familiilor de albine în vederea valorificării culesurilor intense timpurii (salcâm şi rapiţă de toamnă).

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(45)/2007