Mituri şi realitate în creşterea taurinelor pentru carne (II)

Şi în acest domeniu sunt multe mituri, cum ar fi presupunerea că odată ce sunt jupuite, toate vitele sunt la fel, sau, pentru a obţine o carne de calitate superioară, trebuie să sacrifici sporul de creştere.

Mituri privind calitatea animalelor

• Dacă fac selecţie pentru taurine de înaltă calitate îmi voi ruina efectivul. Selecţia pentru marmorarea cărnii nu are nici un efect asupra funcţionării fermei de taurine de carne.

Un studiu efectuat la Kansas State University, SUA, arată că există o corelaţie pozitivă între marmorarea cărnii şi sporul de creştere al viţeilor înainte de înţărcare.

Acelaşi studiu demonstrează că se poate face selecţie concomitent pentru marmorarea cărnii şi pentru indicele de gestaţie la viţele, deoarece aceste două însuşiri nu sunt corelate. De asemenea, s-a observat că la rasa Aberdeen Angus nu există corelaţie între marmorarea cărnii şi grosimea stratului de grăsime de pe linia superioară.

• Vacile sunt vaci. Nu există diferenţe prea mari între două cirezi. Nu toate vacile sunt create egal! Un studiu efectuat pe parcursul a opt ani în SUA, pe mai mult de 25.000 de capete, arată că în fiecare boxă de îngrăşare a tăuraşilor există o diferenţă medie de circa 460 USD per cap de animal între cel mai bun şi cel mai slab îngrăşat exemplar din boxa respectivă.

• Clasa de calitate în care se încadrează animalul după sacrificare se realizează în ultimele 100 de zile de îngrăşare, aşa că nu trebuie să fac nici o schimbare în fermă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că marmorarea cărnii începe mult mai devreme în viaţa viţelului, probabil chiar înainte ca acesta să se fi născut.

În această perioadă, condiţiile de creştere ale mamei viţelului sunt foarte importante. Starea de sănătate, înţărcarea şi furajarea viţeilor au o influenţă foarte mare asupra clasei de calitate a cărnii. Se pare că cea mai importantă perioadă pentru marmorarea cărnii este cea cu câteva săptămâni înainte şi după înţărcarea viţelului de carne.

• Taurinele care au calităţi genetice foarte bune pentru producţia de carne nu se pot creşte în zona mea. Cheia este să găsim şi să adaptăm genetica potrivită situaţiei fiecărui crescător, fie ea cu ierni reci, pajişti degradate sau veri caniculare.

Cu diversitatea raselor de carne existente în lume, oricare dintre acestea se poate adapta la orice locaţie de creştere din ţara noastră.

CONTROVERSE PRIVIND CARNEA DE VITĂ

Există multe mituri, promovate mai ales de societăţile de vegetarieni, în legătură cu calitatea cărnii de vită şi cu „efectele nocive” pe care aceasta le-ar avea în nutriţia omului.

Carnea contribuie la majoritatea grăsimii din raţia zilnică a omului. În timp ce proporţia de grăsime din carnea de vită este în scădere, consumul de grăsime din alte surse este în creştere. Grăsimile ascunse din pâine şi din legume contribuie mai mult la consumul zilnic de grăsime decât o fac cărnurile roşii, în care se încadrează şi carnea de vită.

Carnea are prea multă grăsime, grăsime saturată şi calorii. Carnea de vită obţinută de la rasele moderne este mai slabă şi are un conţinut mai mic de grăsime saturată. Aproape jumătate din bucăţile de carne macră din măcelărie au, în medie, doar cu un gram mai multă grăsime saturată decât pieptul de pui fără piele, la o porţie de 85 grame.

În plus, cele mai slabe bucăţi de carne de vită conţin de opt ori mai multă vitamina B12, de şase ori mai mult zinc şi de trei ori mai mult fier decât pieptul de pui fără piele.

O dietă fără carne este mai sănătoasă. Alimentele naturale bogate în nutrienţi, aşa cum este carnea slabă de vită, au un aport mai mare de nutrienţi esenţiali, care sunt însoţiţi de mai puţine calorii. O porţie de 85 grame de carne slabă de vită contribuie cu mai puţin de 10% din necesarul zilnic de 2000 de calorii, dar este o sursă excelentă de proteine, zinc, vitamina B12, seleniu şi de fosfor şi o bună sursă de niacină, vitamina B6, fier şi de riboflavină.

O porţie de 85 g de carne slabă de vită asigură aproximativ aceeaşi cantitate de proteină ca şi o cană şi jumătate de legume, dar numai jumătate din calorii. Spre deosebire de proteinele din plante, carnea slabă de vită este o sursă de proteină de înaltă calitate şi reprezintă cea mai disponibilă şi uşor absorbabilă sursă de fier şi de zinc.

Carnea de vită este greu de digerat. Digestibilitatea se referă la proporţia dintr-un aliment care devine disponibil pentru organismul uman ca nutrienţi absorbiţi. Carnea de vită are o digestibilitate ridicată, în proporţie de circa 97%, comparativ cu 89% la făină şi 65% pentru majoritatea legumelor.

Din păcate, foarte mulţi oameni asociază digestibilitatea cu durata în care alimentele rămân în stomac. Carnea de vită şi alte proteine din hrană rămân în stomac o perioadă mai lungă decât fructele şi legumele şi, ca urmare, asigură o senzaţie de saţietate perioadă mai lungă.

Există alimente bune şi alimente rele. Nu există alimente bune sau rele, dacă se consumă în cantităţi corecte. Nu trebuie examinat fiecare aliment în parte, ci dieta în ansamblu. Există diete sănătoase şi diete proaste. Varietatea şi echilibrul sunt cheile unei diete sănătoase.