Ferma de taurine de carne

Dacă se optează pentru creşterea taurinelor de carne, atunci există trei posibilităţi:

- tehnologia vacă-viţel, adică toţi viţeii sunt vânduţi la înţărcare, cu excepţia animalelor de înlocuire;
- îngrăşarea taurinelor (creşterea şi îngrăşarea animalelor până la valorificarea prin abatorizare);
- o combinaţie între tehnologia vacă-viţel şi îngrăşare.

În continuare vom discuta despre factorii favorabili şi nefavorabili ai producţiei de carne de vită în sistem vacă-viţel.

Factorii favorabili tehnologiei vacă-viţel

• Taurinele de carne sunt foarte bine adaptate pentru utilizarea de terenuri care sunt nepotrivite pentru producerea de cereale sau pentru oricare altă cultură de câmp. Aceste terenuri cuprind zonele umede, pentru care cea mai bună valorificare o reprezintă pajiştile, terenurile aride şi semiaride, mlaştinile, terenurile degradate, terenurile rezultate după defrişări şi despăduriri.

• Folosesc eficient cantităţi mari de furaje voluminoase de calitate mai slabă produse în ferme, cum ar fi cocenii de porumb, paiele, fânurile de slabă calitate etc..

• Utilizează eficient subproduse de la multe industrii alimentare, cum ar fi cocenii de porumb, şroturi de oleaginoase, tăiţei de sfeclă, melasă, rumeguş, talaş, tărâţe, refuzurile vegetale de la unele industrii.

• Taurinele pot folosi mai raţional decât alte specii de animale domestice totalitatea producţiei locale de cereale şi voluminoase, fără a fi necesară cumpărarea de furaje din altă parte.

• Taurinele de carne reprezintă o piaţă de desfacere pentru cereale. Atunci când producţia de cereale este mare, o parte mai mare din acestea pot intra în producţia de carne de vită. Atunci când producţia este mică, producţia de carne de vită se va baza mai mult pe furaje voluminoase şi mai puţin pe cereale.

• Taurinele de carne furnizează un mijloc excelent de menţinere a fertilităţii solului terenurilor agricole. În plus, ele returnează în sol aproximativ 80% din componenţii fertilizanţi din furaje. De asemenea, oferă o modalitate profitabilă de a utiliza leguminoasele care sunt folosite de obicei pentru a îmbunătăţi structura solului şi a realiza rotaţia culturilor.

•  O fermă de taurine de carne necesită mai puţină forţă de muncă decât aproape oricare dintre alte tipuri de ferme de animale domestice, ceea ce o face să fie eficientă acolo unde forţa de muncă este rară şi scumpă. În condiţii medii comerciale, o persoană poate îngriji aproximativ 300 de vaci.

• Taurinele de carne ajută la distribuirea uniformă a necesarului de forţă de muncă pe parcursul unui an, deoarece acestea necesită o atenţie mai redusă, cu excepţia lunilor de iarnă.

• Taurinele de carne au cerinţe relativ mici de investiţii în construcţii şi echipamente.

• Taurinele care au trecut de vârsta înţărcării sunt supuse unor riscuri scăzute de mortalitate şi sunt sensibile la un număr mai mic de boli şi paraziţi. În medie, pierderile prin mortalitate sunt de 2 la sută la vacile adulte, 1 la sută la tineretul femel de înlocuire şi 1 la sută la taurinele supuse îngrăşării.

• Majoritatea fermelor vacă-viţel nu reprezintă o sursă de poluare, deoarece densitatea animalelor este minimă şi, în majoritatea timpului, animalele defecă pe păşune, aşa cum fac şi animalele sălbatice.

• Taurinele de carne sunt adaptate producerii unei cantităţi maxime de carne pe baza laptelui matern şi a ierbii, prin realizarea unor mase corporale mari la înţărcare şi în procesul de îngrăşare şi finisare pe păşune.

•  Fermele vacă-viţel sunt flexibile. În funcţie de disponibilul şi de preţul cărnii de vită, precum şi de preţul animalelor, fermierul are mai multe opţiuni.

• Creşterea taurinelor de carne se poate practica şi ca o afacere suplimentară, ca agricultură cu timp parţial de muncă, acolo unde proprietarii au un loc de muncă în afara fermei sau sunt semi-pensionaţi, deoarece acest sistem necesită un volum relativ mic şi flexibil de muncă.

• Din totalul consumului de carne roşie pe locuitor (vită, viţel de carne albă, miel şi porc) carnea de vită reprezenta 55 la sută în SUA, 2005 şi peste 30 la sută în Europa, 2003.

• Aproximativ 50 la sută din fiecare leu cheltuit de consumator pe carnea de vită ajunge la producător. Crescătorul de taurine de carne primeşte cel mai mare procent din preţul de vânzare al cărnii de vită, comparativ cu alte produse animaliere. Acest lucru este posibil deoarece costurile de procesare a cărnii de vită sunt mult mai mici decât costurile de procesare a altor produse, cum ar fi laptele, pâinea.

• Criza mondială de alimente favorizează creşterea taurinelor de carne, deoarece acestea sunt adaptate pentru a utiliza la maxim furajele care nu sunt comestibile pentru om, cum ar fi păşunile şi fânul. Astfel, taurinele se pot adapta competiţiei crescânde pentru cerealele destinate consumului uman în următorii ani.

• Reprezintă o situaţie favorabilă pentru export. Există o criză mondială, dar mai ales europeană, a cărnii de vită, astfel că producţia şi preţurile sunt în favoarea exportului de carne de vită.

Factorii nefavorabili tehnologiei vacă-viţel

• O astfel de fermă necesită un capital considerabil, între 2000 şi 4000 euro pe vacă, investiţii în animale, teren, construcţii, echipamente şi maşini.

• Taurinele de carne au nevoie de multe suprafeţe de teren împrejmuit şi de apă, elemente care limitează extinderea acestei îndeletniciri în multe zone.

• O fermă vacă-viţel necesită know-how, capacităţi şi experienţe manageriale în raport cu dimensiunea şi gradul de complexitate a exploataţiei.

• Există prea multe reglementări privind exploatarea pajiştilor publice, fără a le fi de real folos crescătorilor. Numeroasele reglementări locale privind modul de exploatare a pajiştilor comunale, precum şi imposibilitatea de arendare a acestora pe mai mulţi ani reprezintă o piedică în dezvoltarea producţiei de carne de vită.

• Costul ridicat al taurilor: în perioadele în care cererea de carne de vită este foarte mare, taurii de foarte bună calitate au un preţ foarte ridicat şi sunt greu de obţinut.

• Se caracterizează prin preţuri foarte diferite ale unităţii de produs valorificate în raport cu clasele de calitate. Preţul de valorificare a unui kilogram de carne vie este variabil în funcţie de categoria de animale valorificate şi de clasa de calitate în care a fost încadrat. Mai mult, valoarea animalelor de reproducţie care şi-au încheiat ciclul reproductiv este mult mai mică decât valoarea aceloraşi animale aparţinând altor specii de animale domestice (suine).

• Nu poate fi extinsă sau lichidată rapid. Extinderea efectivului matcă nu se poate face rapid, iar răspunsul la modificările de preţ este lent. În mod obişnuit, o viţea nu fată înainte de a împlini vârsta de 2 ani, durata gestaţiei durează încă 9,5 luni şi în final tineretul se creşte timp de 6-12 luni înainte de a fi vândut îngrăşătoriilor, care la rândul lor finisează animalele timp de 4-12 luni. În total, sunt necesari cca. 4 ani pentru a produce o nouă generaţie. Efectivul matcă nu poate fi lichidat rapid fără pierderi mari din partea crescătorului şi o risipă enormă de resurse.

• Se înmulţeşte lent. Taurinele nu se admit la reproducţie la o vârstă atât de tânără şi nu sunt atât de prolifice ca suinele sau ovinele. În mod normal, vacile se admit la reproducţie la vârsta de 1,5 ani, dau naştere unui singur produs o singură dată pe an. De la o femelă se obţin doar 0,85 produşi înţărcaţi pe an.

• Taurinele sunt supuse riscului apariţiei unor boli devastatoare, cum ar fi febra aftoasă. Prezenţa acestor boli în alte ţări reprezintă un risc permanent.

• Vaca de carne este categoria care are cea mai mică conversie a furajelor dintre toate categoriile de animale domestice (fig. 1).

• Taurinele nu sunt atât de eficiente în conversia proteinei din hrană în alimente (fig. 2). Doar ovinele sunt mai puţin eficiente decât taurinele de carne.

• Este foarte costisitor să se alcătuiască loturi pentru îngrăşare. Realizarea de loturi uniforme de taurine supuse îngrăşării, achiziţionate de la mai mulţi producători mai mici reprezintă o problemă structurală a acestui sistem.

• Sistemul nu este foarte sensibil la schimbările de preţuri şi costuri. Ca urmare a preponderenţei fermelor mici de producţie, industria producătoare de carne de vită, ca întreg, nu răspunde prea bine la schimbările de preţuri şi costuri, având ca rezultat faptul că fermele mici au tendinţa de a scădea preţurile la un nivel cât mai mic şi pe o durată mai mare de timp atunci când piaţa înregistrează supraproducţie.

• Sistemul nu este foarte sensibil la noutăţile tehnologice. Din aceleaşi motive, şi anume că fermele mici sunt preponderente în producerea cărnii de vită, acestea nu pot justifica costurile cu tehnologia modernă. Ca urmare, industria producătoare ca întreg nu este atât de progresivă ca alte sectoare ale creşterii animalelor.

• Sistemul reacţionează puternic la schimbările economice. Carnea de vită este „Mercedesul” alimentelor. De aceea, asemănător maşinilor Mercedes, vânzările cărnii de vită scad mai rapid şi la un nivel mai redus în vremuri de recesiune sau depresiune, comparativ cu alte alimente.

• Carnea de vită va fi permanent ameninţată de soia şi de alţi înlocuitori ai cărnii. Carnea de vită este vulnerabilă faţă de înlocuitorii cărnii fabricaţi din soia sau alte proteine, cu condiţia ca acestea să fie acceptate de către consumatori şi să fie la un preţ mai mic, în special în perioadele economice când scad veniturile.

• Carnea de vită se află într-o competiţie crescândă din partea cărnii de pasăre. Toate statisticile mondiale arată că în viitor carnea de pasăre va fi consumată din ce în ce mai mult, ceea ce determină o scădere a consumului şi a cererii de carne de vită.

SISTEMUL DE CREŞTERE VACĂ-VIŢEL ÎI PERMITE FERMIERULUI:

- să vândă toţii viţeii la înţărcare;
- să vândă o parte din viţei la înţărcare şi să reţină restul de animale pentru valorificarea ulterioară la mase corporale mai mari;
- să cumpere mai mulţi viţei şi apoi să-i vândă la vârsta de 1 an;
- să crească viţeii produşi în fermă până la greutatea de sacrificare.