Bunăstarea taurinelor din rasa Alb-albastră belgiană

Caracterul double muscling se datorează unei mutaţii a genei miostatinei (miostatina sau factorul de diferenţiere 8 este o proteină din familia factorilor de transformare a creşterii care inhibă diferenţierea şi creşterea celulară), observată în Belgia încă din anul 1807, dar identificată doar în anul 1990.

Mutaţia previne controlul creşterii musculare, permiţând dezvoltarea continuă a musculaturii, ceea ce afectează negativ alte funcţii corporale, inclusiv reproducţia, depunerea de grăsime şi dezvoltarea ţesutului osos.

Efectul acestei mutaţii se traduce prin creşterea masei musculare cu până la 20% comparativ cu alte animale de carne care nu prezintă această mutaţie. Dar aceste animale au aparatul reproductiv subdezvoltat, infertilitate ridicată şi sunt mai predispuse la stres şi la fracturi ale oaselor. Din această cauză, activitatea genei miostatinei influenţează în mod negativ bunăstarea taurinelor.

Cea mai cunoscută problemă de bunăstare întâlnită la rasa Alb-albastră belgiană este incidenţa mare a distociei - a fătării dificile - şi proporţia extraordinar de mare a fătărilor prin cezariană. În plus, la această rasă s-au descris şi probleme de deformare a mandibulei, limba viţeilor este foarte mare, ceea ce scade capacitatea acestuia de a suge, precum şi probleme respiratorii, cardiace şi reproductive.

Incidenţa mare a fătărilor prin cezariană

Aşa cum am menţionat, una dintre cele mai grave probleme de bunăstare a rasei Alb-albastre belgiene o reprezintă repetatele operaţii cezariene. În fermele cu rasă pură, operaţia cezariană este efectuată în mod sistematic şi se afirmă chiar că această procedură chirurgicală produce un stres minim atât vacii, cât şi viţelului, atestată prin mortalitate perinatală redusă.

Cu toate acestea, operaţia cezariană este o operaţie abdominală majoră şi pot apărea complicaţii. Se poate spune că atunci când s-au selecţionat animalele pentru a produce mai multă carne macră în carcasă nu s-au luat în considerare nevoile animalului. Proporţia de vaci din rasă pură care fată prin cezariană este peste 80%, ajungând şi la 90%. La hibrizi, proporţia de cezariene se reduce la 3-5%.

În ferme, majoritatea operaţiilor se realizează luând în calcul motivele economice, şi nu cele biologice. Astfel, mulţi fermieri nu-şi asumă riscul economic de a pierde un viţel în urma unei fătări distocice, aşa că optează pentru operaţia cezariană la fiecare fătare. Aceasta înseamnă că nu mai există o selecţie bazată pe posibilitatea fătării fără cezariană.

Din perspectiva animalului, este recomandat ca operaţia cezariană să se efectueze numai în cazuri de urgenţă, atunci când prin fătarea naturală fie viţelul, fie mama riscă să-şi piardă viaţa. Operaţia cezariană la fiecare fătare prezintă implicaţii de bunăstare animală nebănuite, deoarece până la urmă nici o vacă de rasă pură nu va fi capabilă să fete fără intervenţie chirurgicală.

Alte efecte ale genei „double muscling” asupra bunăstării

Selecţia pentru gena double muscling are şi alte efecte asupra bunăstării animalelor. Astfel, foarte frecvent se întâlnesc viţei cu limba mărită, ceea ce îi împiedică să sugă, iar uneori acest defect se asociază cu prognatismul inferior, care reduce şi mai mult capacitatea de supravieţuire a viţelului.

Viţeii de rasă Alb-albastră belgiană pot suferi de probleme cardiace, ceea ce determină moartea subită a lor. În plus, dezvoltarea redusă a muşchilor respiratori pot determina moartea viţeilor prin lipsa de oxigenare a corpului. Inima viţeilor din această rasă are un volum cu 10-15% mai mic decât cea a viţeilor normali.

La femele, mutaţia genei miostatinei poate determina apariţia defectelor tractusului genital, ceea ce afectează fertilitatea. Pubertatea este mai târzie la ambele sexe, iar dimensiunea testiculelor la tauri este adesea redusă.

SFATURI PRACTICE PENTRU CREŞTEREA TAURINELOR BBB

Din punct de vedere practic, sunt câteva aspecte de luat în considerare:

• În fermele comerciale, în care taurinele de carne se cresc în sisteme extensive, cu supraveghere limitată a fătărilor sau chiar fără supravegherea fătărilor, nu se recomandă folosirea rasei Alb-albastră belgiană pentru încrucişări.

• În sistemele intensive de producere a cărnii de vită se recomandă ca rasa Alb-albastră belgiană să nu se crească în rasă pură, ci să se utilizeze doar pentru încrucişări cu rase care nu prezintă efectul double muscling.

• Numărul operaţiilor cezariene care pot fi efectuate unei vaci este limitat fiziologic. Este acceptat că o vacă poate susţine fizic maximum cinci operaţii cezariene. Atunci când se compară cu o altă rasă care este purtătoare de genă double muscling, dar nu a fost selecţionată în acest sens, ale cărei exemplare trăiesc 20 de ani şi produc 15 viţei, devine clar că efectuarea sistematică a operaţiei cezariene la vacile de rasă Alb-albastră belgiană reprezintă o scurtare severă a vieţii acestora.

• În ceea ce priveşte viitorul acestei rase, atât timp cât consumatorii vor continua să ceară carne de vită cu conţinut redus de grăsime, crescătorii rasei Alb-albastru belgiană pot avea o motivaţie pentru a continua selecţia genetică pentru mutanta genei miostatinei.

Dacă crescătorii ar putea fi convinşi să selecţioneze vacile cu pelvisul mai larg, astfel încât acestea să poată făta natural, fără operaţie cezariană, ar reprezenta un pas uriaş pentru asigurarea bunăstării animale. Acest lucru, însă ar contraveni criteriilor de selecţie pe care le-au utilizat începând cu anii 1950.

ORIGINEA ŞI CARACTERISTICILE RASEI

Taurinele din rasa Alb-albastră belgiană îşi au originea în taurinele locale încrucişate cu rase importante din Anglia, în special Shorthorn, la sfârşitul anilor 1800. După al doilea război mondial s-a dezvoltat o rasă mixtă cu conformaţie favorabilă pentru producţia de carne, dar şi cu bune aptitudini pentru lapte (4000 kg cu 3,5% grăsime).

Această populaţie a fost menţinută până în anii 1950, când preţul atractiv oferit pentru animalele cu caractere de carne, pe atunci rare în cadrul rasei, i-a determinat pe crescători să facă o selecţie înspre obţinerea de animale care prezentau double muscling. Introducerea operaţiei cezariene a permis obţinerea de viţei vii cu caractere double muscling, care altfel mureau prin fătarea naturală.

În anii 1960, crescătorii belgieni deja au selectat tauri care garantau transmiterea mutaţiei genei pentru obţinerea de viţei double muscling. Utilizarea acestor tauri la însămânţări artificiale a determinat creşterea frecvenţei acestei gene în populaţie.

În anul 1973, populaţia de taurine cunoscută ca „rasa din Belgia Centrală şi înaltă” a fost denumită Alb-albastră belgiană (Blanc-Bleu Belge), stabilindu-se propriul registru genealogic. Rasa a fost împărţită genetic în două populaţii distincte: tipul de carne şi tipul mixt. Tipul mixt a continuat să fie crescut de unii fermieri, dar cu timpul acest tip a devenit o populaţie în pericol. Programul de conservare aplicat începând cu anul 1999 a făcut ca în anul 2005 circa 150 de fermieri s-o crească.

Tipul de carne a fost ameliorat în continuare pentru producerea unei cantităţi cât mai mari de carne macră şi pentru o conformaţie cât mai favorabilă producţiei de carne. Astfel, în prezent rasa Alb-albastră belgiană se caracterizează printr-o dezvoltare extraordinară a musculaturii, calitate superioară a cărnii (frăgezime), dezvoltare corporală hipermetrică, maturizare timpurie, eficienţă mare a furajării, docilitate, uniformitate genetică şi abilităţi materne ale vacilor.

Taurii din această rasă ating greutatea de 1100-1250 kg cu o talie de 1,45-1,50 m. Greutatea medie a vacilor este de 700-750 kg cu talia de 132-124 cm. Rasa prezintă trei culori de bază: albă, albastră şi neagră. Dintre aceste varietăţi, cea mai puţin răspândită este cea neagră.