Se poate şi altfel...

 
Ioan VINTILĂ
 
 
12345
Zootehnie,07 Dec 2011 - 14:00,1 comentarii
Sector vaci cu lapte - două grupe

De regulă, gospodarul care creşte câteva vaci ţinteşte să producă cu ele doar lapte pentru necesităţile familiei, iar surplusul să-l vândă pentru a face un ban pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a gospodăriei



În perspectiva anilor care vin, agricultorul cu una sau cu două vaci nu va mai putea să facă bani din vânzarea laptelui dacă produsul livrat la procesare nu va fi conform cu standardele de calitate impuse de către Comunitatea Europeană.

Micul gospodar nu va putea produce lapte de calitate dacă nu va poseda răcitorul în care să păstreze laptele după ce a fost recoltat din ugerul vacilor. În lipsa acestuia, microbii lactici, care sunt prezenţi peste tot (în aer, pe mâinile şi hainele noastre, pe ustensilele utilizate la muls etc.) găsesc în laptele proaspăt muls un mediu foarte favorabil pentru înmulţire şi, în consecinţă, îl înăcresc (îl acidulează). Se înţelege că un astfel de lapte nu mai poate fi preluat de către procesatorul de lapte.

Din această cauză, micul agricultor va trebui să-şi vândă vacile, deci se va lipsi de cel mai important, dacă nu singurul, mijloc de a face un ban. Prin intermediul revistei Ferma, i-am sfătuit adeseori pe micii fermieri aflaţi în această situaţie să nu-şi vândă vacile, ci să le folosească pentru a produce, pentru vânzare, carne „în viu”, în loc de lapte.

 

Cu puţină strategie de ameliorare genetică...

Mare mi-a fost bucuria când, cu câtva timp în urmă, am vizitat ferma de vaci a inginerului zootehnist Virgil Ungureanu din Târgu-Jiu şi am găsit această idee pusă în practică. Ea a devenit operaţională nu oricum şi cu timiditate, ci la scară mare. Inginerul Ungureanu împreună cu fratele său deţin 80 de vaci de rasă locală ameliorată cu Bruna de Maramureş.

Deşi până nu demult obţineau un venit suficient de bun din vânzarea producţiei de lapte şi a viţeilor masculi, ei au hotărât, din motive de inginerie, să utilizeze vacile lor numai pentru producerea de viţei hibrizi pe care să-i vândă pe piaţă după ce ei ating greutatea vie de 400 kg.

Pentru aceasta ei au organizat în mod special procesul de producţie şi reproducţie din fermă. Au achiziţionat un taur dintr-o rasă de carne cu ajutorul căruia, în lunile iulie şi august, au montat toate femelele din fermă. Au realizat această strategie pentru ca vacile să fete în lunile aprilie - mai, când ele pot beneficia din plin de iarba proaspătă de pe păşune.

În felul acesta, vacile vor fi mai sănătoase în perioada critică de după fătare, vor da mai mult lapte şi la costuri minime. Viţeii, indiferent că sunt masculi sau femele, sug liber la propria mamă până când ajung la greutatea de 400 kg, moment în care toţi se vând la abator.

Pentru ca vacile din fermă să rămână în rasă pură, adaptate în gradul cel mai înalt la condiţiile locale, înlocuirea femelelor reformate se face numai cu viţele aparţinătoare acestei rase, achiziţionate de la alţi crescători din zonă. În felul acesta, rasa locală este folosită în fermă numai pentru producerea de viţei hibrizi destinaţi pieţei.

 

... ferma a devenit rentabilă

După doi ani de aplicare a unei astfel de tehnologii inovatoare, cei doi zootehnişti moderni afirmă că ferma lor este rentabilă, deoarece economisesc mulţi bani pentru realizarea furajelor (pe perioada când cresc viţeii folosesc doar păşunea fertilizată corespunzător), cheltuiesc mai puţin cu salariile (au doar doi îngrijitori), dar şi cu medicamentele şi cu veterinarul, întrucât vacile sunt foarte rezistente la îmbolnăviri.

În plus, viţeii hibrizi au un preţ mai bun, sunt mai viguroşi, cresc mai rapid şi au un aspect comercial net superior celor de rasă pură.
Proprietarii fermei declară că viţeii lor ating greutatea corespunzătoare pentru a-i valorifica la abator cu un preţ bun.


ÎNCĂ DOI ANI PĂSUIRE PENTRU LAPTELE NECONFORM

La mijlocul lunii noiembrie, Comisia Europeană a supus la vot derogarea acordată României în ceea ce priveşte prelungirea perioadei de tranziţie cu doi ani, până la finele lui 2013, pentru procesarea laptelui neconform cu cerinţele comunitare. Derogarea e valabilă doar pentru laptele materie primă colectat de către procesatori de la gospodăriile ţărăneşti cu 1-3 vaci.

„De altfel, noi am primit un acord de principiu din partea Comisiei în urma informărilor trimise de ANSVSA, am lămurit deja toate aspectele, iar statele membre nu au ridicat obiecţii. După vot, România primeşte derogarea de a procesa încă doi ani şi lapte neconform, iar produsele obţinute din acest lapte se vor pune doar pe piaţa naţională”, a declarat, cu câteva zile înainte de supunerea la vot, preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş, citat de Agerpres.

Potrivit datelor ANSVSA, la ora actuală 82 de unităţi din România procesează lapte atât conform, cât şi neconform fără a avea linii separate, iar alte două unităţi procesează pe linii separate laptele conform şi materie care nu îndeplineşte cerinţele comunitare. Circa 30% din laptele prelucrat în România este lapte neconform.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Se poate şi altfel...
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Se poate şi altfel...
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

1 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 08-Dec-2011 22:27:29
In comuna DELENI se fura in draci...
1 ComentariiCOMENTEAZA anonim, 08-Dec-2011 19:45:14 In comuna DELENI de vaslui se fura in draci... In comuna DELENI se fura seara de seara ,banda pieile rosii,(denumirea o au dupa pieile de oaie pe care le arunca la caini cand dau spargeri)stiu ca nu pot fi prinsi.Aceasta banda de hoti a terorizat comuna DELENI.acum au iceput sa umble pe la beciurire de vin ca le este sete.Au spart locuinte au furat niste bijuterii din au si au facut si ei cadouri de mos nicolae. Un cetatean a facut pana la masina ,cand sa intors inapoi sa isi rezolve problema surpriza ,hotii l-au lasat si fara 2 roti ca asa e in deleni cine intra plateste taxa. deja am inceput sa pazim animalele dormim curandul cate trei ore ca ramanem fara nimic. E o tragedie ce se intampla in aceasta comuna . FURTURILE IAR AU INCEPUT SE VEDE CA VIN SARBATORILE si ca au nevoie de bani. se fura in draci vaci ,vitei
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Toate articolele scrise de

Ioan VINTILĂ

Ştiţi ce este epigenetica?
Zootehnie,15 Feb 2012 - 13:00,1 comentarii

Geneticienii şi-au format convingerea că dacă o genă anume este normal alcătuită, înseamnă că şi caracterul pe

Se poate şi altfel...
Zootehnie,07 Dec 2011 - 14:00,1 comentarii

De regulă, gospodarul care creşte câteva vaci ţinteşte să producă cu ele doar lapte pentru necesităţile fam

“Fitnesul” animalelor,...
Zootehnie,09 Feb 2011 - 15:00,0 comentarii

“Fitnesul” reprezintă capacitatea unui animal de a supravieţui până la vârsta reproducerii şi

O alternativă, salvatoare,...
Zootehnie,03 Feb 2011 - 14:00,2 comentarii

În numărul trecut al revistei v-am propus o soluţie pentru a ieşi din criza pe care a provocat-o introducerea,

Selecţia genomică -...
Zootehnie,16 Jan 2011 - 16:00,0 comentarii

În câteva ediţii anterioare ale revistei noastre am pledat, cu argumente, pentru introducerea în zoote

Se poate ameliora...
Alimentatie,03 Dec 2010 - 15:00,0 comentarii

Proteina din lapte constituie o parte din caşul care se obţine după închegarea laptelui.

Markerii genetici
Zootehnie,30 Nov 2010 - 16:00,2 comentarii

eliminarea genelor nedorite din efective

Generaţia care vine...
Zootehnie,02 Nov 2010 - 14:00,0 comentarii

Animalele de aceeaşi vârstă existente acum în efectiv, într-o fermă, constituie generaţia actuală.

Selecţia genomică
Zootehnie,25 Oct 2010 - 11:00,1 comentarii

trebuie să intre şi în practica zootehnică românească

Pavele! Nu investi bani...
Zootehnie,19 Oct 2010 - 12:00,1 comentarii

Ce vrea să facă Pavel

Selecţia genomică -...
Zootehnie,21 Sep 2010 - 14:00,0 comentarii

Selecţia genomică presupune analiza ADN-ului fiecărui individ al unei populaţii, cu scopul de a afla cu precizie valo

Să folosim pământul...
Tehnologii Agricole,06 Sep 2010 - 13:00,1 comentarii

Tradiţia ne-a făcut să credem că noi producem cereale numai pentru a le folosi exclusiv în hrana omului sau a a

Teoria „oului stresat”...
Zootehnie,24 Aug 2010 - 12:00,2 comentarii

În ultima perioadă, presa centrală a popularizat opiniile unor indivizi, potrivit cărora ouăle produse de găin

Cine-i de vină?

Începând cu 1 ianuarie 2007, România va fi membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Expe

Animalele sunt în stare...
Zootehnie,04 Aug 2010 - 13:00,0 comentarii

Animalele consumă furaje. Ele sunt desfăcute în substanţe mai simple în stomac şi intestin printr-un proc

Cum se poate prevedea dacă...
Zootehnie,08 Jul 2010 - 15:00,0 comentarii

După starea de întreţinere a vacilor (condiţia corporală) la data fătării, se poate prevedea dacă o vacă va

Perioada hotărâtoare...
Zootehnie,05 Jul 2010 - 12:00,0 comentarii

Ultimele două săptămâni înainte de fătare şi primele două săptămâni de după acest moment sunt

Nu neglijaţi vacile aflate...
Zootehnie,09 Jun 2010 - 14:00,0 comentarii

Mulţi fermieri care au achiziţionat vaci din străinătate, mai ales din rasa Friză, se plâng că animalele lor

Ameliorarea genetică a...
Zootehnie,19 May 2010 - 10:00,1 comentarii

Într-un articol publicat în ediţia din ianuarie a.c., am afirmat că sporirea progresivă şi constantă a p

Şi tu poţi să faci ca ei...
Dezvoltare rurala,13 May 2010 - 10:00,0 comentarii

Salvarea satelor de la degradarea continuă actuală şi intrarea lor pe spirala unei evoluţii care duce la modernizare,

Cum trebuie să arate...
Zootehnie,19 Apr 2010 - 12:00,0 comentarii

După starea de îngrăşare a fiecărei vaci înainte de fătare, putem prevedea dacă ea va avea probleme la

Când producţia de lapte...
Zootehnie,19 Feb 2010 - 14:00,1 comentarii

Fertilitatea vacilor, exprimată prin rata de gestaţie, s-a diminuat în aceeaşi proporţie în care producţ

Să nu ne temem de...
Managementul fermei,18 Nov 2009 - 16:00,5 comentarii

Atunci când respingi, cu vehemenţă, o anumită acţiune sau negi un fapt care s-a petrecut în realitate, tr

MSC-ul sexat şi...
Zootehnie,17 Jul 2009 - 19:00,0 comentarii
Apariţia şi dezvoltarea sexului la mamifere (animale care nasc pui vii şi se hrănesc cu lapte) este condusă de către i
Perioada decisivă pentru...
Zootehnie,22 Jun 2009 - 23:00,0 comentarii
Cercetătorii din domeniul zootehnic, dar şi marii producători de lapte, susţin că trecerea de la repausul mamar la star
Viţelul hibrid te scoate...
Zootehnie,25 Mar 2008 - 13:00,0 comentarii

Crescătorul cu una, până la trei vaci, care, în viitorul apropiat, nu-şi va mai putea vinde laptele, din c

Cele mai citite azi

Cele mai comentate azi

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole