Cine-i de vină?

UE ne-a întins o mână de ajutor

UE a donat României o mulţime de bani pe care să-i distribuie, cu inteligenţă, oamenilor care doresc să înceapă o afacere în agricultură sau care vor să o modernizeze pe cea pe care o posedă în prezent. În scopul de-a canaliza utilizarea acestor bani numai spre activităţi utile şi specifice agriculturii şi spaţiului rural, Uniunea Europeană a impus României să îndeplienască următoarele două condiţii:

1) Să nu atribuie banii pe care i-a donat decât întreprinzătorilor din mediul rural care printr-un proiect precizază ce vor să facă cu ei, şi mai ales, că ceea ce ei vor să realizeze va produce bani destui pentru a întreţine afacerea pe o lungă perioadă de timp şi la un anumit nivel de rentabilitate.

2) Cheltuielile care din proiect reies că sunt necesare pentru înfiinţarea sau modernizarea activităţilor să fie suportate, jumătate de către comunitatea europeană, fără ca întreprinzătorul să-i mai restituie, iar cealaltă jumătate să fie suportată de către întreprinzătorul însuşi. În felul acest UE se asigură că omul care a cerut banii doreşte să realizeze ceea ce şi-a propus prin proiect şi că afacerea respectivă devine serioasă şi pe termen lung.

Ambele condiţii au fost acceptate, cu entuziasm, de către guvernele care s-au succedat în România de la iniţierea acţiunii şi până în prezent. Pe această bază s-a constituit şi o instituţie specială care să gestioneze fondurile alocate - SAPARD, în administrarea Ministerului Agriculturii. Fondurile de la UE au venit la timp, iar agenţia SAPARD, cu centrul la Bucureşti, şi-a constituit o reţea de filiale în toate regiunile ţării şi a pornit la treabă.

Avem bani dar nu ştim cum să-i cheltuim

Acum, după mai bine de cinci ani, autorităţile constată, cu amărăciune, că fondurile alocate nu se folosesc în ritmul aşteptat. Cauza este lipsa de proiecte. O astfel de situaţie este o chestiune gravă pentru România, mai ales că puterea de absorbţie şi de folosire a fondurilor europene constituie un criteriu de apreciere a eficienţei guvernării şi o condţie pentru acceptarea României în UE.

De ce oare s-a ajuns la această situaţie? În mod sigur majoritatea oamenilor nu au înţeles rosturile adevărate ale acestor fonduri şi avantajele lor pentru întreprinzătorul român.

În primul rând, lipsa de comunicare între guvernanţi şi populaţie, datorită tratării cu aroganţă şi superficialitate a problemei de către oficialităţile chemate să înfăptuiască distribuţia fondurilor, pe de o parte, şi a limbajului cu totul nepotrivit, folosit de către agenţie în regulamentele de accesare a fondurilor SAPARD.

Noţiuni supratehniciste aşa cum sunt „calcul de fezabilitate”, „plan de afaceri”, „impact de mediu”, „fonduri nerambursabile” şi multe altele, mulţimea de acte solicitate, sunt de natură nu numai să-l umilească pe întreprinzătorul modest de la ţară (pentru că el nu le înţelege), ci chiar să-l sperie şi să-l descurajeze să se mai aproprie de agenţie, cu scopul transformării gospodăriei sale într-o fermă prosperă.

Să nu uităm de problema celor 50 de procente din suma necesară pentru realizarea proiectului, pe care întreprinzătorul este obligat să o achite personal şi mai ales imposibilitatea în care este pus acesta de-a nu-i putea împrumuta de la o bancă.

„Fermierul” e ultima soluţie

Guvernul actual şi-a dat seama de efectul negativ pe care-l are lipsa posibilităţii cetăţeanului român de a împrumuta bani de la bancă, asupra întreprinzătorilor şi a venit în ajutorul său cu un proiect generos, pe care l-a numit „Fermierul”. Prin acest proiect, statul român acordă solicitantului de fonduri SAPARD o garanţie la bancă, pentru ca el să poată împrumuta suma de bani necesară acoperirii a jumătate din cheltuieli, sumă pe care să o restituie treptat în decurs de 10 ani dar numai după ce au trecut 1-5 ani din momentul în care a preluat banii.

Din sondajele făcute de revista noastră reiese că aproape jumătate dintre cititorii noştri nu au încredere că acest program vine în ajutorul celor modeşti dar care doresc cu adevărat să acceseze bani pentru realizarea de proiecte, ci că el vine doar în ajutorul celor care au „pile” la politicieni sau la direcţiile agricole. Reiese de aici că oamenii nu au înţeles aproape nimic cu privire la scopul proiectelor europene şi avantajele acestora.

De aici se deprinde o concluzie extrem de importantă pentru guvernanţi. Ei trebuie să ia măsuri urgente pentru înlăturarea „frânelor” precizate mai sus şi să găsească fonduri pentru a-i determina pe toţi specialiştii agricoli din reţeaua direcţiilor agricole, din reţeaua consultanţei agricole, cadre didactice şi cercetători din agricultură să se ocupe cu prioritate de lămurirea cetăţenilor despre ce este şi cum se întocmeşte un proiect, cum să înţeleagă noţiunile tehnice care se cer ca piese la dosar, cum să le întocmească, de unde să le obţină şi mai ales să-i dovedească cetăţeanului, prin calcule, că activităţile agricole pot deveni rentabile, pe o lungă perioadă de timp, dacă ele se fac cu ştiinţă şi tehnologie avansată!

La sfârşitul acestui comentariu va las pe dumneavoastră să daţi răspunsul corect la întrebarea: „Cine-i de vină că fondurile comunităţii europene nu se consumă, la timp, în România?”

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(39)/2006