Când producţia de lapte creşte, reproducţia scade

Studiul asociaţiei americane scoate în evidenţă faptul că producţia de lapte a vacilor deţinute de membrii asociaţiei în prezent s-a dublat faţă de cea a animalelor din aceeaşi specie şi rasă care au performat în anul 1957.

Se apreciază că acest succes se datorează în proporţie de aproape 85 la sută îmbunătăţirii prin selecţie a structurii genetice a acestui caracter şi numai 15 la sută progresului făcut prin îmbunătăţiri în domeniul nutriţiei, confortului şi al managementului. Producţia medie de lapte pe întreaga rasă depăşeşte, în prezent, 9500 de litri în 305 zile.

Cum însă nici un avantaj pe care îl câştigă omul nu este lipsit de unele dezavantaje, nici progresul constant şi evolutiv al producţiei de lapte realizat în 50 de ani de selecţie intensivă nu a realizat şi un succes în ceea ce priveşte rata de reproducţie a vacilor. Dimpotrivă, fertilitatea vacilor a scăzut pe măsură ce producţia de lapte a crescut.

În figura alăturată redăm grafic o statistică cu privire la evoluţia producţiei de lapte a rasei Holstein din anul 1957 şi până în anul 2006, paralel cu rata de gestaţie a vacilor după prima lactaţie, publicată în revista Hoard´s Dairyman, ianuarie 2008.

În grafic se poate observa că în anul 1957, când producţia medie de lapte pentru întreaga rasă era de peste 6000 de litri, rata medie de gesataţie a vacilor depăşea 35%. Pe măsură ce producţia medie de lapte a crescut, rata medie de gestaţie a scăzut constant în fiecare an.

În anul 2000, când producţia de lapte în fermele de vaci evaluate a atins un nivel de peste 12.000 de litri şi rata de gestaţie a scăzut la circa 25%.

Această evoluţie demonstrează clar că între producţia de lapte a vacilor şi parametrii lor de reproducţie există o relaţie contrară.

Redresare prin eliminarea cauzelor

Cauzele cele mai probabile care au dus la o astfel de situaţie ar putea fi următoarele: creşterea frecvenţei împerecherilori între rude care a dus la un procent de consangvinitate mai mare de 5% pe întreaga rasă, stresul de lactaţie, schimbarea mediului de viaţă al vacilor şi mai ales lipsa unei selecţii a taurilor pe criterii de reproducere.

Un astfel de fenomen care aduce prejudicii financiare notabile fermierilor a fost de natură să alarmeze asociaţiile de creştere a rasei Holstein Friză, care au luat urgent măsuri pentru a menţine producţia de lapte la un nivel ridicat, concomitent cu ameliorarea fertilităţii vacilor.

Una dintre soluţii a vizat reducera coeficientului de consangvinizare pe populaţie, iar cealaltă măsură a ţintit ameliorarea genetică a caracterelor de reproducere, prin selecţie.

În cadrul primei măsuri s-au iniţiat experimente de încrucişare ale rasei Holstein Friză cu alte rase de taurine aşa cum sunt rasele Montbeliard, Normandă sau Roşie skandinavă.

Pentru a obţine ameliorarea genetică a caracterelor de reproducere a vacilor, din anul 1998, s-a introdus, în mod obligatoriu, în programul de selecţie a taurilor pentru însămânţări artificiale criteriul: “procentul de fertilitate pe care îl realizează un grup de fiice ale taurului supus selecţiei”.

REZULTATE PRELIMINARE

• Primele rezultate care s-au obţinut din încrucişarea vacilor Friză cu rasele de lapte Montbeliard, Normandă sau Roşie skandinavă au demonstrat, pe de o parte, că în cazul vacilor hibride indicatorii de reproducere s-au îmbunătăţit considerabil, iar pe de altă parte, ele nu mai aveau aceeaşi performanţă în producţia de lapte ca şi cele de rasă pură. Un calcul de eficienţă a demonstrat că producţia de lapte pe care o pierd vacile hibride nu poate fi compensată de câştigul pe care-l obţine fermierul de la indicatorii de reproducţie îmbunătăţiţi.

• Primele rezultate care s-au obţinut în producerea taurilor pentru însămânţări artificiale prin selecţia acestora pentru indicatorii de reproducţie (rata gestaţiei fiicelor după prima fătare) au fost încurajatoare, deşi heritabilitatea lor este foarte scăzută (circa 5%). Introducerea încă din anul 1998 a indicatorilor de reproducere în selecţia taurilor (rata gestaţiei la fiicele taurului) a fost de natură să oprească scăderea constantă a acestor indicatori şi chiar să imprime un început de creştere a acestora în generaţiile următoare.

Drept urmare, începând cu anul 1998, rata gestaţiei s-a oprit din scăderea ei constantă, iar după anul 2000 ea chiar a început să crească.

Despre metodele de ameliorare genetică a caracterelor de reproducere a vacilor şi eficienţa lor vom discuta în numerele viitoare ale revistei noastre.