Reformarea ovinelor de reproducţie

Pentru a asigura bunul mers al unei exploataţii de ovine, una dintre măsurile tehnice importante pe care crescătorul trebuie să o aplice în ferma sa este cea de reformare a oilor şi a berbecilor, scopul final fiind acela de a avea un efectiv sănătos, productiv şi cu o conformaţie corporală armonioasă.

Stabilirea perioadei de reformare

Perioada de reformare a ovinelor diferă în funcţie de sistemul de creştere.

• În vestul Europei, unde crescătorii efectuează diagnosticul de gestaţie (cu ajutorul ecografului) încă în luna a doua de gestaţie, prima reformă importantă se efectuează odată cu finalizarea acestui diagnostic, deoarece oile negestante se reformează cu destinaţia pentru carne. A doua reformă se face în perioada de pregătire pentru montă şi se realizează în cazul oilor cu boli cronice, celor în vârstă şi celor slab productive.

Această variantă este mai eficientă, întrucât oile sterpe şi berbecii reformă nu se mai întreţin în perioada de stabulaţie, prin urmare cheltuielile pe fermă scad.

• În sistemul tradiţional de creştere a oilor, aplicat pe scară largă în ţara noastră, reformarea oilor se face tot în două etape, dar în alte perioade.

- În prima etapă (reforma secundară), în exploataţiile cu efective mari după terminarea fătărilor se pot alege oile sterpe, de regulă în luna martie şi oile cu probleme la fătare (metrite, fătare grea, nu ţin mielul, nu au lapte). Acestea vor forma o turmă separată, căreia i se va administra iarbă la discreţie, la care se adaugă 200-250 grame concentrate energetice (porumb, orz). În circa 20-30 de zile, aceste oi se recondiţionează şi se pot livra pentru carne.

Acest tip de reforme se fac opţional şi reprezintă de regulă 5-7% din efectivul de oi matcă al unei exploataţii.

- A doua etapă de reformare (reforma principală) este plasată la sfârşitul perioadei de lactaţie şi corespunde cu lunile iunie-iulie, pentru oile Merinos, şi lunile august-septembrie, pentru oile Ţigaie sau Ţurcană.


Criterii de reformare a oilor în lactaţie

Reformarea oilor în lactaţie se efectuează ţinând cont de starea de sănătate şi de vârsta oilor.

Starea de sănătate este criteriul principal, reformându-se oile slabe cu afecţiuni pulmonare, afecţiuni grave ale glandei mamare (mamita gangrenoasă, uger asimetric, sfârcuri prea mici etc.), oile foarte sensibile la necrobaciloză etc.

Vârsta oilor. De regulă, se recomandă să se reformeze berbecii cu vârsta de 5,5 ani ± 1 an şi oile de 6,5 ani ± 1, an în funcţie de performanţele productive şi de constituţie.

În sistemul tradiţional de creştere a oilor tineretul de înlocuire (miori, mioare) se introduce în efectivul matcă la vârsta de 1,5 ani (luna august-septembrie). Asta înseamnă că la începutul perioadei de reformare a oilor, într-o turmă avem animale cu vârsta de: 1,5 ani (mioare); 2,5; 3,5; 4,5; 5,5 şi 6,5 ani, din care se vor reforma cele de 6,5 ani, acestea reprezentând a cincea parte (20 %).

În realitate, pe parcursul celor cinci ani de viaţă survin o serie de ieşiri (5-7%) prin sacrificări de necesitate, mortalităţi şi chiar oi bolnave, neproductive, astfel că reforma de vârstă reprezintă doar 10-15% din oile matcă de 6,5 ani.


Calcularea procentului de reformă

În funcţie de vârsta de introducere a tineretului femel la montă şi de cea de reformă a oilor se poate calcula procentul de reformă, folosind relaţia:   , în care: V2 = vârsta de reformă; V1 = vârsta introducerii la montă.

Dacă mioarele se introduc la montă când au vârsta de 18 luni (1,5 ani), iar oile se reformează la 6,5 ani, atunci procentul de reformă R% = (100/6,5-1,5) x 100 = 20%, cu condiţia să nu existe ieşiri de necesitate.

Creşterea tineretului femel în sistem semiintensiv (păşune şi un adaos de 150-250 grame concentrate pe zi) conduce la realizarea unei greutăţi corporale de peste 40 de kilograme la vârsta de 10-12 luni. În acest caz, procentul total de reformă scade la 18%.

Indiferent dacă trecerea în turma de bază se face la un an sau la 1,5 ani, tineretul femel trebuie selectat, iar minus variantele pentru greutatea corporală (sub 35 de kg) şi cele cu defecte grave de exterior (crupă îngustă, spinare de crap, defecte grave de aplomb etc.) se reformează cu destinaţia carne, pocentul acestora fiind de circa 10%.


EXCEPŢII LA REFORMA DE VÂRSTĂ

Crescătorii de oi cu experienţă nu reformează toate oile care au ajuns la vârsta medie de reformare.

• Oile cu constituţie mai robustă şi productive se mai menţin încă 1-2 ani, până când încep să le cadă dinţii (8-9 ani), moment după care reţinerea lor în efectivele de producţie nu mai este eficientă biologic şi economic.
• Oile în vârstă cu dinţii tociţi puternic (nivelaţi) şi o parte căzuţi nu mai pot mărunţi furajele corespunzător şi ca urmare le valorifică tot mai slab.
• Reţinerea oilor reformă în perioada de iarnă, mai ales dacă sunt gestante, constituie o gravă eroare tehnologică întrucât o mare parte din aceste oi nu supravieţuiesc sau fată şi nu au lapte.


IMPORTANT

• Oile bolnave se reformează numai dacă s-au efectuat tratamente medicale adecvate şi organismul animal nu răspunde favorabil.
• În perioada de vară şi de toamnă majoritatea oilor au o condiţie corporală bună. De regulă, oile care sunt slabe în această perioadă nu supravieţuiesc în stabulaţia următoare şi ca urmare trebuie reformate.
• Reformarea ovinelor în vârstă este cea mai importantă, deoarece acestea reprezintă 10-15%‚ din efectiv.
• Crescătorii de ovine trebuie să conştientizeze că reformarea ovinelor este o acţiune tehnică importantă de care depinde în mare măsură profitul lor.