Nici oile nu s-au adaptat la sindromul ieslei goale

Pentru a pune în evidenţă potenţialul lactogen nu este suficient ca furajarea la nivelul optim să se aplice numai după fătarea oilor. S-a semnalat că oile Karakul, care au fost hrănite după fătare la nivelul cerinţelor, dar în intervalul montă-fătare au pierdut 15% din greutatea lor corporală din cauza subalimentaţiei, au produs cu 10 litri mai puţin lapte. Lactaţia reprezintă perioada cu cele mai mari cerinţe nutritive în ciclul productiv anual al oii.

Deşi, odată cu debutul lactaţiei, capacitatea de a consuma furajele creşte treptat, oile nu pot, în majoritatea cazurilor, să consume suficiente nutreţuri pentru a face faţă cerinţelor fiziologice de energie în primele săptămâni de lactaţie şi, prin urmare, vor utiliza rezervele corporale de grăsime.

La sfârşitul gestaţiei, dar mai ales la începutul lactaţiei, echilibrarea balanţei energetice se face prin metabolizarea grăsimii interne cu o eficienţă de 70-75%. Pentru proteină şi substanţe minerale rezervele corporale sunt foarte mici şi deci, furajele consumate trebuie să le conţină la nivelul necesarului.

Refacerea rezervelor organismului, în special de grăsime, în perioada de repaus mamar, care se suprapune cu gestaţia, este o condiţie esenţială pentru obţinerea, în faza ascendentă a lactaţiei, a unei producţii de lapte la nivelul potenţialului lactogen.

Consumul voluntar de hrană

• În gestaţie, consumul voluntar (real) de hrană creşte odată cu sporirea cerinţelor nutritive însă, în ultimele şase săptămâni, capacitatea de consum a furajelor se reduce continuu până la fătare, odată cu creşterea în volum a uterului.

Deci, este necesar ca masa de furaje ingerate să scadă în volum, dar să crească valoarea lor nutritivă, acţiune care se realizează prin reducerea treptată din raţie a grosierelor (paie, coceni, vreji) şi introducerea furajelor concentrate, în paralel cu creşterea cantităţilor de fibroase de calitate.

Perioadele scurte de subalimentaţie sunt reglate de organism, dar o subalimentaţie severă înainte de fătare, care depăşeşte două săptămâni, determină pierderea capacităţii de compensaţie a creşterii fătului şi apariţia toxiemiei de gestaţie, mai frecvent la oile cu gestaţie dublă, iar după fătare, reducerea semnificativă a producţiei de lapte.

În general, se acceptă că reducerea greutăţii mieilor la fătare cu mai mult de 25% este un indiciu că şi producţia de lapte va fi afectată. În ţara noastră este acceptat că pentru a produce un litru de lapte de oaie, sunt necesare 0,75 UN (0,63 UNL) şi 85g PBD la oaie, peste necesarul de întreţinere.

În general se consideră că, în raţia oilor în lactaţie în primele două luni, conţinutul în proteină brută trebuie să fie moderat, doar de 10,5-11,5%, dacă alăptează 1-2 produşi. Scăderea conţinutului raţiei sub acest nivel, cu mai mult de 10%, provoacă scăderea producţiei de lapte.

Sinteza proteinei bacteriene în prestomace de către simbionţii ruminali (bacterii, protozoare etc.) este limitată, în primul rând, de conţinutul furajelor în aminoacizii metionină şi apoi în treonină, valină şi izoleucină.

• La oile în lactaţie, consumul voluntar de hrană este cu 50-100% mai mare decât la cele înţărcate sau în prima parte a gestaţiei, iar în perioada de păşunat, creşte considerabil. Acest consum este, de regulă, mai mare la oile cu doi miei comparativ cu cele care au fătat şi cresc un singur miel.

Apetitul se măreşte imediat după fătare şi creşte intens în primele 2-3 săptămâni de lactaţie şi apoi mai lent, până se atinge producţia zilnică maximă de lapte la 1,5-2 luni, după care începe să scadă uşor.

În cazul hrănirii cu furaje cu digestibilitate redusă (grosiere) şi sărace în proteină, consumul zilnic este mai mic şi creşterea acestui consum pe parcursul lactaţiei se face mai lent. În practică s-a observat că oile care se întreţin pe păşune de calitate sau cu furaje concentrate, la discreţie, vor consuma în exces faţă de cerinţele pentru producţia de lapte pe care o realizează.

Creşterea exagerată a consumului de concentrate în lactaţie determină scăderea consumului de masă verde, a digestibilităţii, substanţei organice totale şi ca urmare trebuie să optimizăm proporţia între componentele raţiei şi cheltuielile făcute.

• În faza ascendentă a lactaţiei un aport mai mare de energie şi normal de proteină stimulează sinteza laptelui, iar o raţie deficitară energetic administrată o perioadă mai lungă reduce producţia de lapte. În această fază, în raţie trebuie să fie incluse furaje ce conţin proteină greu fermentescibilă, care să asigure aminoacizii necesari pentru sinteza laptelui.

Echilibrarea raportului energo-proteic se face prin aportul zilnic de proteină din raţie la nivelul necesarului, iar pentru energie se poate recurge şi la rezervele corporale. În sistemele intensive de exploatare a oilor specializate pentru lapte se folosesc concentrate în cantităţi mari dar nu mai mult de 60-70% din totalul S.U. ingerată zilnic.

În vârful lactaţiei, cerinţele nutriţionale cresc de 3 ori pentru energie şi de 4 ori pentru proteine, în contrast cu capacitatea de consum a oii, care creşte doar până la de 2-3 ori.

• În faza de platou rezervele de grăsime ale organismului sunt în general epuizate, o raţie deficitară energetic reduce chiar şi mai drastic producţia de lapte. Pentru această fază, legătura dintre nivelul energiei nete din raţia şi producţia de lapte este pozitivă şi foarte strânsă (r = +0,8 până la r = +0,9).

Odată cu atingerea vârfului lactaţiei şi creşterea consumului voluntar de hrană şi a sintezei ruminale de proteină bacteriană, conţinutul raţiei de proteină scade la circa 6-10%. Efectele directe ale substanţelor minerale şi vitaminelor nu sunt încă pe deplin elucidate.

• În faza descendentă a lactaţiei, producţia de lapte scade, la început mai încet, apoi mai accentuat, odată cu debutul perioadei caniculare care se suprapune cu faza de maturare, sau chiar uscare a ierbii.

Necesarul de hrană se asigură prin consumul voluntar zilnic de masă verde.
Cantitatea şi calitatea furajelor ingerate de oi influenţează şi compoziţia chimică a laptelui îndeosebi în grăsime, vitamine, săruri minerale dar şi în proteine şi lactoză.

FURAJAREA STIMULATIVĂ, ÎN ULTIMA PARTE A GESTAŢIEI

Pe lângă refacerea rezervelor organismului, furajarea stimulativă mai are ca efecte: refacerea ţesutului secretor al glandei mamare în proporţie de 95%, creşterea greutăţii corporale şi a vigorii fetuşilor, asigurarea principiilor nutritivi pentru creşterea foliculilor secundari şi ulterior a fibrelor de lână.

Totodată are şi un efect indirect asupra producţiei de lapte în sensul că mieii cu o greutate mare la fătare şi mai viguroşi consumă mai mult lapte iar, prin golirea glandei mamare mai des, favorizează secreţia laptelui.

SE DEPUN CERERILE PENTRU PRIMA PE CAP DE ANIMAL LA OVINE ŞI CAPRINE

Cererile depuse la sediile APIA trebuie vizate de asociaţiile profesionale legal constituite în baza unei hotărâri judecătoreşti, ai căror membri sunt solicitanţii, crescători de ovine şi caprine.
Dosarele pentru prima pe cap de animal la speciile ovine şi caprine se depun în perioada 16 mai - 15 iunie 2011.

Aşa prevede un Ordin al Ministrului Agriculturii privind modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, postat pe site-ul instituţiei. Momentan, actul legislativ este în curs de publicare în Monitorul Oficial.

Beneficiarii trebuie să fie înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, efectivul de femele ovine/caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la data de 31 august 2011, iar controlul la faţa locului se va desfăşura în perioada 16 iunie - 31 august 2011.

Efectivul din exploataţie trebuie să fie de minim 50 de capete femele ovine, respectiv minim 25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minim un an până la data de 31 martie 2011 şi să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei.

Penalizări

Orice animal solicitat în cerere care nu a fost găsit la controlul administrativ în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi/sau la faţa locului este considerat animal cu nereguli şi nu poate fi eligibil la prima pe cap de animal.

Dacă se constată diferenţe între numărul de animale pentru care se solicită plata primei şi
numărul de animale determinat în urma verificării îndeplinirii tuturor condiţiilor de eligibilitate, se vor aplica reduceri sau excluderi de la suma totală a primei pe cap de animal de care poate beneficia solicitantul.

Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mic sau egal cu 3% din efectiv, nu se aplică nici o penalizare, iar prima totală pe cap de animal se calculează la numărul de animale determinat.

Însă dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 3%, prima totală se reduce cu până la 20 la sută.

Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50%, crescătorul respectiv va fi exclus de la plată pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal.