Întreţinerea oilor în perioada de toamnă şi în stabulaţie

An de an, mai ales în iernile mai grele, cu multă zăpadă, am întâlnit cazuri în care crescătorii de oi au avut pierderi mari de oi gestante şi miei cruzi, care au condus la pierderi financiare pe măsură.


Furajarea ovinelor în stabulaţie

În stabulaţie, furajarea ovinelor se va face în funcţie de rasă, greutatea corporală şi tipul de gestaţie (simplă sau dublă), conform cerinţelor nutriţionale prevăzute de norme.

Oile matcă, la intrarea în stabulaţie, se găsesc în primele 2-3 luni de gestaţie şi sunt în curs de refacere a rezervelor corporale de grăsime. Rezervele de grăsime constituite toamna, în perioada de pregătire pentru montă şi în primele 2-3 luni de gestaţie (septembrie-decembrie) rămân relativ constante, până la fătare, dacă se face o furajare raţională a oilor.

După intrarea în stabulaţie, până în luna a 4-a de gestaţie, oile îşi păstrează aceste rezerve prin consumul zilnic a 1,5-2 kg de fân şi 2-5,2 kg coceni sau vreji de leguminoase. Perioada de gestaţie avansată (luna IV şi a V-a) este cea mai dificilă, deoarece fetusul (fetuşii) cresc rapid, limitând, la oile mame, capacitatea de ingestie a furajelor. Din acest moment este absolut necesar să introducem, treptat, concentrate în raţie (0,2-0,5 kg/zi).

O subalimentaţie îndelungată, în această perioadă, conduce la scăderea masivă a rezervelor de grăsime, la reducerea viabilităţii şi a greutăţii mieilor la naştere, ambele situaţii cu influenţe negative asupra producţiei de lapte după fătare. Pe de altă parte, în ultimele 6 săptămâni de gestaţie se refac peste 90% din acinii glandulari ai ugerului.

Diagnosticul de gestaţie

Ideal ar fi ca la începutul perioadei de stabulaţie să facem diagnosticul de gestaţie (în luna a doua) cu ajutorul ecografului, şi apoi să clasăm oile în gestaţie cu doi miei, cu un miel şi sterpe, pentru a realiza o furajare economică, pe tip de gestaţie.

Consecinţele furajării carenţate

O perioadă critică apare odată cu intrarea oilor în stabulaţie (decembrie-ianuarie). Unii crescători apreciază că oile sunt bune (grase) şi le furajează numai cu cantităţi mici de grosiere (vreji de mazăre sau soia, coceni de porumb), cu scopul de a economisi furajele pentru perioada fătărilor.

Dacă această furajare carenţată durează mult (peste 2 săptămâni), în primul rând la oile grele şi grase, cu gestaţie dublă, apare riscul instalării cetonemiei de gestaţie, prin degradarea intensă a grăsimii interne, până la corpii cetonici. Aceste oi nu se ridică de pe aşternut, tremură, ţin capul sus şi nu mai consumă furaje. După 2-5 zile, survine avortul sau moartea oilor. În momentul în care apar primele oi cu aceste simptome, se corectează de urgenţă raţia, administrând treptat cantităţi tot mai mari de furaje energetice (orz sau porumb, în asociere cu sfecla de zahăr - cea mai bună şi/sau furajeră. La oile cu simptome de cetoză, se intervine cu gluconat de calciu, asociat cu terapie hidroelectrolitică.

Consumul de furaje suculente îngheţate (sfecla siloz, tăiţei de sfeclă, bostani) provoacă o reacţie peristaltică intestinală puternică, urmată adesea de contracţii ale uterului şi avort.

De asemenea, hrănirea oilor gestante cu furaje, fân, grosiere, concentrate foarte mucegăite (conţin toxine puternice de tipul aflatoxine şi substanţe cu acţiune estrogenică), poate provoca moartea fetusului sau dezechilibre grave între progesteron şi estrogeni, urmată, în ambele situaţii, de avort.

Mai rar, au fost semnalate cazuri de avort şi ca o consecinţă a consumului de furaje (sfeclă, porumb, siloz, fân de lolium) cu un conţinut ridicat de nitraţi, nitriţi şi/sau pesticide.

În turmele de oi gestante trebuie să se evite aglomerările şi busculadele care pot provoca avorturi mecanice sau moartea oilor. Aceste situaţii apar în lipsa apei sau a hranei pe o perioadă de câteva zile. Pentru a preveni asemenea cazuri, se măreşte frontul de furajare sau adăpare.

Oile închise noaptea în saivan au dimineaţa tendinţa să iasă toate odată afară. Pentru a evita înghesuirea pe colţurile zidurilor de la uşi, acestea trebuie să fie largi şi pe margine să aibă rulouri cilindrice. Totodată, un cioban trebuie să stea lângă uşă pentru a tempera graba oilor de a ieşi afară.

Prevenirea avorturilor infecţioase

Chiar dacă furajarea oilor se face după norme ştiinţifice, există riscul apariţiei unor avorturi infecţioase sau parazitare.
Măsurile de prevenire a acestor avorturi constă în efectuarea vaccinurilor specifice, conform normelor sanitar-veterinare, pentru a preveni următoarele avorturi: salmonelic, vibrionic, brucelic şi listerelic. Cel mai frecvent se întâlneşte avortul Salmonelic în toate zonele ţării, motiv pentru care vaccinarea (vaccinul Salmovin etc.) pentru prevenirea acestui avort este obligatorie, în luna a 4-a de gestaţie.

Dacă apar avorturi, crescătorul de ovine trebuie să se adreseze de urgenţă medicului veterinar din zonă. Acesta va recolta probe de placentă şi avortoni, pe care îi va trimite la un laborator sanitar veterinar pentru a preciza diagnosticul, în vederea instituirii unui tratament curativ corect.

Probleme după fătare

După fătare, chiar în condiţii normale de furajare este posibil să apară boala agalaxia contagioasă a oilor sau mamita gangrenoasă (răsfugul), boli care reduc parţial sau total producţia de lapte. Pentru a preveni această boală gravă, tot în luna a 3-a de gestaţie oile se vaccinează preventiv (vaccinul Agavac etc.).
Aplicarea unei furajări la nivelul cerinţelor oilor gestante, pentru ca în momentul fătării acestea să posede 4-6 kg grăsime cu care să susţină cu energie producţia de lapte, pe de o parte, şi prevenirea avorturilor şi îmbolnăvirilor de pe altă parte, sunt condiţii esenţiale pentru obţinerea unor producţii performante de lapte de oaie.
Articol apărut în revista Ferma nr. 11/2008