Factorii genetici care cresc producţia de lapte

Principale ţări producătoare de lapte de oaie din Uniunea Europeană, Italia, Franţa şi mai puţin Grecia, au înregistrat în ultimii patru ani scăderi importante de efective şi totodată ale producţiei totale de lapte de oaie.

Prin urmare, în viitorul apropiat este de aşteptat ca, atât în ţara noastră cât şi în ţările din vestul Europei, preţurile la brânzeturile de oaie să crească semnificativ.

Peste puţin timp, perioada de fătări la oi se încheie. De acum, oile fătate intră în perioada de lactaţie care se împarte în perioada de alăptare a mieilor, foarte scurtă la oile specializate pentru lapte (0-45 zile), şi perioada de muls.

Pe parcursul ultimelor consfătuiri pe care le-am avut cu crescătorii de oi am observat că aceştia folosesc tot mai des expresia ”am oi cu genetică bună”, desigur cu referite la ovinele cu performanţe productive superioare. Se cade ca, în acest context al perioadei de lactaţie a ovinelor şi al discuţiilor despre caracteristicile lor productive, să prezint principalii factori genetici care influenţează producţia totală de lapte la oaie.

Rasa

Influenţează în limite foarte largi atât cantitatea, cât şi calitatea laptelui în cadrul aceluiaşi tip fiziologic, chiar dacă animalele au fost întreţinute în condiţii similare.

În funcţie de cantitatea de lapte pe lactaţie, rasele de ovine se clasifică în patru grupe, astfel:

• specializate, cu peste 201 l lapte (Friză, Awassi, Lacaune, Sardă, Oaia britanică de lapte, Chios, Langhe, Mytilene etc.);

• cu producţii bune ce se încadrează între 101 şi 200 l lapte (Cap negru de Teleorman, Ţigaie ameliorată, Ţurcană ameliorată, Merinos de Palas, Biella, Comiso, Vlakiko etc.);

• cu producţii mijlocii între 61 şi 100 l lapte (Merinos de Transilvania, Spancă, Siciliană, Kivircik, Bluefaced Leicester etc.);

• cu producţii mici ce realizează sub 60 l lapte (Karakul, rase derivate din Merinos Australian, unele rase englezeşti de carne etc.).

Calitatea laptelui de oaie exprimată prin componenţii chimici poate prezenta diferenţe, în funcţie de rasă, de cca. 20%.

Astfel, supuse unui experiment, rase de oi apropiate filogenetic, întreţinute în aceleaşi condiţii, au avut un procent de grăsime diferit: Ţurcana brumărie - 6,5% şi rasa Karakul - 8%.
În general, rasele de oi cu producţii mari de lapte prezintă un procent de grăsime mai mic (Friză - 6,3%).

Varietatea

În cadrul unor rase s-au format varietăţi care diferă mult prin cantitatea de lapte realizată pe o lactaţie. La rasa Ţigaie, varietatea Ruginie şi cea Bucălaie dau producţii mai ridicate de lapte decât Ţigaia varietatea albă sau neagră.

Ecotipul

La unele rase şi varietăţi s-au format ecotipuri consolidate genetic cu producţii ridicate de lapte. Rasa Ţurcană varietatea albă ecotipul de Sibiu realizează producţii mult mai mari faţă de ecotipul Ţurcană albă din Apuseni. De asemenea, în cadrul rasei Ţigaie varietatea Bucălaie, ecotipul de Banat şi Ţigaia ruginie ecotipul de Covasna realizează producţii mai ridicate comparativ cu celelalte ecotipuri ale acestor varietăţi.

Unele ecotipuri au grupuri mai mari de oi, denumite populaţii, care se disting prin producţii mai ridicate de lapte.

În zona Caransebeşului s-a format o populaţie distinctă de oi Ţurcane albe cu lână ondulată, denumite local Oi creţe de Caransebeş, mai performante pentru producţia de lapte.

La rasa Ţurcană s-au consolidat încă două populaţii cu producţii mai mari de lapte în zona Văii Jiului, Ţurcana de Jieţ sau Ţurcana brează, cu o brezătură pe faţă, iar în zona Slatina Ţurcana de Brastavăţu cu lână albă dar capul şi gâtul colorat.

Aceste populaţii pot fi punctul de plecare pentru a crea rase româneşti de ovine specializate pentru producţia de lapte.

Individul

Variaţia individuală a producţiei de lapte în turmele neselecţionate de ovine de aceeaşi vârstă, rasă şi întreţinute în aceleaşi condiţii depăşeşte diferenţele medii dintre rase privind producţia de lapte. Astfel, în aceste turme s-au găsit oi cu producţii medii pe lactaţie cuprinse între 25 şi 250 kg, rezultând un raport între aceste producţii de 1/10 - mult mai mare decât în cazul vacilor de lapte (1/4 - 1/5).

Şi în activitatea practică s-a observat că chiar în condiţii bune de întreţinere sunt oi care an de an dau o producţie de lapte foarte scăzută, neputând să-şi crească mielul.

Variabilitatea mare a cantităţii de lapte semnalată mai frecvent la oi are drept cauză neglijarea selecţiei, ca mijloc de ameliorare a acestei însuşiri.

O însemnată variaţie individuală o prezintă şi principalii componenţi ai laptelui, dintre care se detaşează procentul de grăsime. Variabilitatea individuală este rezultatul unui potenţial genetic diferit de la un individ la altul, aceasta fiind o sursă reală de ameliorare prin selecţie (h2 = 0,3) a caracterului respectiv.

În final, apreciez că avem efective de oi performante pentru producţia de lapte, reprezentate prin rasele Cap negru de Teleorman, Ţigaia ruginie de Covasna, Ţurcana Creaţă de Caransebeş, Ţurcana de Jieţ (brează), Ţurcana de Brastavăţu şi altele.

POTENŢIAL GENETIC EXISTĂ

Studii aprofundate au demonstrat că potenţialul lactogen al raselor de ovine din ţara noastră este mai ridicat decât producţia realizată. Prin asigurarea unei furajări în funcţie de starea fiziologică la nivelul necesarului, prin organizarea controlului producţiei de lapte şi optimizarea celorlalţi factori, producţia de lapte, în special la rasele Ţigaie şi Ţurcană, poate creşte foarte mult în turmele neselecţionate.

În acest sens, convingătoare sunt rezultatele obţinute la o fermă de lângă Debrecen (Ungaria), care a importat din România 1000 oi Ţurcane de talie mai mică din zona Munţilor Apuseni şi care, întreţinute în condiţii bune şi furajate la nivelul necesarului, au produs 1-1,2 litri de lapte pe zi şi pe cap de oaie şi circa 150-200 l lapte/lactaţie.