Cum vom organiza producerea de hibrizi la ovine?
Articolul pe care l-am scris în numărul trecut (3/35 din 2005, iunie - iulie) al revistei Ferma, a trezit interesul multor crescători de ovine.
Din discuţiile avute am dedus că producerea de hibrizi la ovine nu este clară pentru mulţi dintre ei.
Prietenul meu badea Ioan a fost cel mai nedumerit „Nouă hibrizii ăştia de care vorbeşti d-ta îs numai la cucuruz şi la vie, nicidecum şi la oi”.
Şi totuşi, bade Ioane, hibrizii (sau metişii în termeni mai vechi) se realizează atât la plante, cât şi la animale, iar oile nu fac excepţie.
În sens larg prin hibridare se înţelege încrucişarea (reproducerea) între două soiuri de plante sau între două rase (populaţii) de animale.
Hibridarea este o metodă eficientă de creştere a producţiilor, efectul ei genetic fiind mult mai mare (de până la zece ori) decât în cazul aplicării selecţiei. Ea se bazează pe vigoarea biologică a hibrizilor, care valorifică mai bine furajele, cresc şi se dezvoltă mai repede şi manifestă rezistenţă sporită la îmbolnăviri.
Realizarea de hibrizi între rase de ovine este o practică uzuală şi eficientă, mai ales în Anglia, Scoţia şi Irlanda, dar şi în Franţa, Italia, Spania şi Germania.
După anul 1960, a fost importat în România un număr mare de rase de ovine specializate, cu scopul de a ameliora genetic rasele de ovine autohtone şi de a produce hibrizi, tipuri şi rase noi de ovine, mai performante şi mai căutate pe piaţa mondială.
În total, s-au importat peste 500 mii ovine din diferite rase specializate pentru carne (Suffolk, Romney - Marsh etc.), carne - lână (Merinofleisch, Ile de France, Corriedale, Polwarth), lână (Merinos de Stavropol, Merinosul Australian, Merinosul Groznensk, Merinosul de pieptene) şi lapte (Friză, Awassi etc.), din care ponderea (peste 90%) au deţinut-o rasele de carne - lână şi de lână.
Goana după efective, practicată ca politică de stat în perioada anilor 1970 - 1990, a condus la realizarea de încrucişări în mare parte necontrolate, care s-au soldat cu reţinerea pentru reproducţie a tuturor mieluţelor hibride, impurificând astfel rasele de ovine autohtone.
Producerea de hibrizi la păsări şi porci, specii foarte prolifice, se realizează mai uşor, efectivul matcă având o pondere mult mai mică.
Cu totul alta este situaţia la rumegătoare, unde, în ţara noastră, se obţine numai 1 produs pe femelă matcă şi an.
Producerea de hibrizi la ovine se poate organiza doar de crescătorii care deţin efective mari (cel puţin 400 oi matcă).
Pentru a înţelege mai bine cum trebuie organizată producerea de hibrizi pentru carne sau lapte la ovine vom porni de la ipoteza că un crescător are 1000 oi matcă (fătătoare) de la care obţine 1 miel pe oaie şi an.
La început din cele 1000 de oi vom selecta:
• 500 oi - nucleul (efectivul) de selecţie în rasă pură cu caracteristicile tipice de rasă şi cu producţiile de lapte cele mai mari, iar dintre berbeci se vor reţine/sau se vor cumpăra 20 berbeci (pentru I.A. numai 7) cei mai valoroşi;
• 500 oi vor constitui nucleul (efectivul) de producţie care se vor monta (natural sau I.A.) cu berbeci din rase specializate pentru carne sau lapte.
Oile din nucleul de selecţie vor fi introduse în controlul producţiei de către Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie din judeţul unde locuiţi.
Anual, aceste oi vor produce 500 miei, din care 250 mieluţe şi 250 berbecuţi. Este esenţial ca aceste oi să fie bine îngrijite în stabulaţie şi după fătare, mieii să fie furajaţi stimulativ de la fătare până la înţărcare, pentru a-şi exprima potenţialul genetic.
Din cele 250 mieluţe până la înţărcare, în medie se pierd (mortalităţi, sacrificări de necesitate), circa 15 mieluţe (6 %), iar la înţărcare se reformează ca necorespunzătoare încă 10 mieluţe, rămânând circa 225 mieluţe. Ele se vor creşte cu mare grijă pe păşunile cele mai bune, iar vara vor primi supliment de concentrate (200 - 400 g/zi) în perioada mai secetoasă.
În anul următor, la tuns se va face o ierarhizare a acestor mieluţe, devenite acum mioare, după greutatea corporală, producţia de lână şi aspectul exterior (conformaţie şi constituţie). Pe parcursul unui an se mai acceptă pierderi de 5 mieluţe (2%), rămânând după tuns circa 220
Dintre acestea se reformează ca necorespunzătoare 10-20 mieluţe, iar cele 200 rămase se împart astfel: primele 100 mioare în ierarhie vor înlocui oile reformă (15%) şi pierderile (5%), totalizând circa 20% din efectivul (500 x 20% â 100 oi) nucleului de selecţie, iar 100 mioare vor înlocui oile reformă de rasă pură din nucleul de producţie.
În acest mod, nucleul de selecţie poate produce mioare pentru înlocuirea oilor reformă atât în nucleul de selecţie, cât şi în cel de producţie, păstrându-se efectivul matcă din rasa autohtonă.
Dacă efectivul din nucleul de selecţie este foarte valoros, 50 - 60% dintre berbecuţi se vor reţine pentru prăsilă, adică 100 - 120 berbecuţi, iar restul se livrează pentru îngrăşare, imediat după înţărcare.
Crescătorul de ovine poate interveni în efectivul de producţie cu rase specializate pentru carne sau lapte în funcţie de cerinţa pieţei.
1) Pentru a produce hibrizi destinaţi pentru carne va monta cele 500 oi de producţie cu berbeci din rase de carne şi vom obţine circa 250 mieluţe şi 250 berbecuţi, deci în total 500 miei, care în totalitate se vor livra pentru îngrăşare.
Cele mai bune rezultate, atât în ţara noastră, cât şi în alte ţări din Europa Centrală, s-au obţinut la toate rasele autohtone prin utilizarea berbecilor din rasa Suffolk sau rasa Germană de Carne cu Capul Negru.
Rezultă deci că la 1000 oi matcă (500 în nucleul de selecţie şi 500 în nucleul de producţie), se pot obţine anual 500 miei destinaţi pentru carne.
În Dobrogea, D-l Ing. Raftu Constantin, efectuând hibridări pe scară largă între rasa Merinos de Palas şi rasa Suffolk, a obţinut rezultate foarte bune la mieii hibrizi (s.m.z. 400 - 480 g/zi şi o calitate bună a carcaselor.
2) Dacă însă dorim să producem hibrizi destinaţi pentru lapte, cele 500 oi de producţie se vor monta cu berbeci dintr-o rasă specializată pentru lapte, rezultând tot 500 miei, din care 250 berbecuţi, ce se vor înţărca la 40 - 50 zile şi apoi se livrează pentru carne şi 250 mieluţe hibride. Aceste mieluţe crescute intensiv (după înţărcare păşune concentrate 300 - 400 g/zi) se pot da la montă la 10 luni, iar prin întreţinerea extensivă (numai cu iarbă) la 15- 16 luni.
Din 250 mieluţe, prin pierderi şi reforme selective (la înţărcare şi tuns) mai rămân până la prima montă circa 200 - 220. Aceste mioare se vor monta numai cu berbeci din rase de carne prolifice, deoarece având lapte mult vor putea creşte normal doi miei.
Toţi mieii obţinuţi de la aceste mioare hibride se vor înţărca precoce la 30 - 45 zile şi se vor livra pentru îngrăşare. După înţărcarea mieilor, mioarele (oile) hibride se vor mulge mecanic şi se vor furaja suplimentar cu 300 - 500 g concentrate pentru a-şi exprima potenţialul genetic.
Din acest exemplu rezultă că la 1000 oi matcă rasă pură se pot obţine din primul an 500 miei hibrizi destinaţi pentru carne şi numai în al doilea an 200 mioare hibride destinate pentru lapte.
Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005
1 ComentariiCOMENTEAZA
La Deva inainte de 90,pe un efectiv eterogen[turcana,tigaie,stogosa]s-a intervenit cu Rusetu 1 si 2,apoi cu CORRIEDALE.Arezultat o oaie excelenta,carne ,lina ,lapte net superioare raselor locale.Acum nu mai gasim nici macar o gena ratacita.Pacat.
Toate articolele scrise de
Ioan Pădeanu

Anul trecut, spre sfârşitul toamnei, mieii de lapte s-au vândut, în special pe piaţa italiană, ca p&

În perioada actuală, tot mai mulţi crescători de ovine, pentru a fi competitivi, importă rase de ovine speciali

În ambianţa meselor bogate şi a locuinţelor împodobite şi luminate, în ritmul colindelor tradiţion

Crescătorii de ovine din Transilvania, şi nu numai, au aşteptat cu un viu interes expoziţia de ovine de la Costeşti,

Participând la câteva dintre cele mai importante expoziţii de ovine din acest an (la Timişoara, Arad, Orade

Între 16 şi 19 iunie 2011, la Timişoara, s-a desfăşurat ediţia a IX-a a Expoziţiei Internaţionale de agricul

Cu toate eforturile îndelungate şi susţinute de a înfometa oile, mai cu seamă în perioada agricultur

Pentru oieri, anul 2010 s-a caracterizat prin creşterea deficitului de forţă de muncă, obligând un mare număr

Piaţa externă a cărnii de ovine a înregistrat un recul considerabil în acest an, după pătrunderea mieilo

Anul 2010 a început pentru oieri sub tirul multor semne de întrebare: Cum vom vinde produsele în acest

Unele rase de ovine prezente la AGROALIM Arad, la începutul lunii septembrie, au făcut senzaţie.

Articolul pe care l-am scris în numărul trecut (3/35 din 2005, iunie - iulie) al revistei Ferma, a trezit interesul mul

Multă lume încă se întreabă care este rostul asociaţiilor de oieri? Acestea au două mari obiective, care

Posibilitatea aderării României la Uniunea Europeană a fost confirmată de oficialii Uniunii de mai multe ori &ic

În anul următor, sărbătoarea pascală pentru cultul catolic, dar şi pentru creştinii ortodocşi, va fi î

Tot mai des auzim că, peste puţin timp, ajutoarele de stat (a se citi subvenţii) vor fi acordate numai pentru fermele

Şi În acest an, În perioada 3-6 iunie, la USAMV Timişoara, s-a desfăşurat o expoziţie Zootehnică cu sec

Abordarea unei strategii naţionale pe termen mediu şi lung în domeniul creşterii ovinelor trebuie să aibă &ici

Gheorghe Dioane, preşedintele Asociaţiei “Ovis Banatim” Timiş: “În toate ministerele, inclusiv

În momentul publicării acestor rânduri, fătările la oi şi la capre sunt în toi.

Studiile de specialitate arată că o fermă familială de producţie devine profitabilă dacă se cresc cel puţin patru

Începuturile practicării transhumanţei se pierd în negura vremurilor îndepărtate ale perioadei dacice. Numeroase do

Politicile comunitare ale Uniunii Europene privind compensaţiile, preţurile de intervenţie şi subvenţiile sunt susţ

Rasa Ţurcană, cu toate varietăţile ei, a ţinut capul de afiş la expoziţiile de ovine organizate de oierii autohton
În ultimii ani, la mai toate expoziţiile importante de ovine din România, oile Raţca au stârnit admiraţia şi curiozit
În zilele de 29 şi 30 septembrie s-a desfăşurat la Bran o sărbătoare specifică oierilor - „Răvăşitul oilor”, a
Pentru a asigura bunul mers al unei exploataţii de ovine, una dintre măsurile tehnice importante pe care crescătorul treb
Exemplare valoroase, dar slab productiveÎntr-un material realizat de specia
Atât la Indagra, în toamna anului trecut, cât şi la Expoziţia naţională de ovine de la Sibiu din acest an, a ieşit
Identificarea şi individualizarea sunt operaţiuni absolut necesare în procesul creşterii şi exploatării ovinelor şi c
Abordarea unei strategii naţionale pe termen mediu şi lung în domeniul creşterii ovinelor trebuie să aibă în vedere d
An de an, mai ales în iernile mai grele, cu multă zăpadă, am întâlnit cazuri în care crescătorii de oi au avut pierd
Bogăţia unei naţiuni este dată, în principal, de resursele naturale, de inteligenţa oamenilor care o compun şi de atiCele mai citite azi
- Sfecla furajeră (Beta vulgaris ssp. crassa)
- Noile tractoare TAG
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Cuscuta - un mare pericol pentru culturile de leguminoase perene din România
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Cărăbaşa va fi omologată oficial în 2009
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Alăptarea artificială a mieilor şi iezilor
- Ministrul Sârbu, faţă-n faţă cu fermierii din vestul ţării
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară