Cărăbaşa va fi omologată oficial în 2009
Piaţa vest-europeană este din ce în ce mai receptivă pentru carnea de tineret ovin îngrăşat, precum şi la produsele din lapte de oaie, iar crescătorii de ovine români îşi doresc o oaie performantă atât pentru carne, cât şi pentru lapte, bine adaptată condiţiilor locale şi eficientă din punct de vedere economic.
Împrejurările apariţiei Cărăbaşei de Teleorman
Localizare. În ultimii 20 de ani, în România s-a conturat o populaţie de ovine, localizată în judeţul Teleorman, dar şi în judeţele limitrofe, cu caractere de exterior, productivă şi reproductivă, diferită de celelalte rase de ovine româneşti şi europene.
Etimologie. În termeni populari, aceste oi sunt denumite „Cărăbaşe”, termen care vine din limba turcă şi care înseamnă „cap negru” (cara-basa).
Originea. Există surse credibile care menţionează că baza de pornire ar fi oile Ţurcane locale, şi mai cu seamă oile Ţigăi, aduse în sudul ţării din zona Banatului. Prin transhumanţă, acestă populaţie de oi a venit în contact, în nordul Mării Negre, cu oile Ţigăi, pe coasta Dalmaţiei, cu oile din rasa Bergamască, iar la sud de Dunăre, cu oile Ţigăi cu jarul de culoare închisă, din zona Plevnei.
Selecţia. Meritul incontestabil este, însă, al unor crescători de oi din Teleorman, dintr-o zonă agro-ecologică cu accente mai degrabă agricole decât pastorale, care au îngrijit şi au selectat cu pasiune aceste exemplare, rezultând o populaţie de oi masive, bine adaptate la condiţiile din sudul ţării.
Rasă competitivă, cu producţie mixtă
Scăpate cu greu şi cu sacrificii de urgia merinorizării, campanie începută în forţă preponderent în zona de câmpie şi în cea colinară, între anii 1960 şi 1980, prin sacrificarea şi castrarea berbecilor Ţurcană şi Ţigaie, oile Ţigaie cu capu negru, denumire sub care sunt recunoscute şi în momentul de faţă, au trezit un interes crescând în ultimii 20 de ani.
Studii sistematice au fost efectuate, mai recent, de o pleiadă de cercetători, care au conturat principalele caracteristici ale acestei populaţii de oi. Potrivit acestora, oile au o producţie mixtă (lapte-carne-lână) şi performantă, iar, în ceea ce priveşte producţia de lapte şi de carne, ele pot fi competitive cu cele mai bune rase specializate din Europa, importul acestora fiind inutil.
Adaptabilă la şes, dar nu şi la munte
Cele mai reprezentative nuclee ale acestei rase sunt în judeţul Teleorman. De aici au fost achiziţionaţi berbeci şi oi, care au ajuns, mai întâi în toate judeţele din sudul ţării, apoi şi în judeţele Iaşi, Vrancea, Covasna, Sibiu, Hunedoara, Timiş şi Arad. În zonele de şes şi în cele colinare s-au adaptat bine, dar în zonele cu dealuri înalte şi în cele montane s-au aclimatizat mai greu, rezultatele fiind nesatisfăcătoare.
Potenţial de reproducere remarcabil
• Perioada de montă este lungă, de 8-9 luni, faţă de numai 4-5 luni la Ţurcană, iar dintr-un efectiv de o sută de oi matcă, 95 de animale vor făta, 40-50 la sută din acestea pot avea chiar şi doi miei, pe care îi cresc până la înţărcare.
Acestea se pretează bine, ca şi oile Merinos, la monte de primăvară (aprilie-mai) şi fătări de toamnă, pentru a produce miei de lapte în luna decembrie, când piaţa oferă cele mai ridicate preţuri.
• Hibrizii realizaţi între berbecii din populaţia Oaia cu capu negru de Teleorman şi rasele autohtone Ţurcană (ecotipul de Geoagiu), Ţigaie, (ecotipul de Braşov) şi Merinos de Palas au fost semnificativ mai performanţi în ceea ce priveşte sezonul mai lung de montă, natalitatea, sporul mediu zilnic, greutatea la adulţi şi producţia de lapte, comparativ cu cele trei rase autohtone, care sunt fruntaşe doar la producţia de lână.
Unii crescători insistă să monteze oile cu berbeci Ţigaie Somborska, pentru a creşte şi mai mult greutatea corporală. Soluţia este eronată, deoarece, sub aspectul producţiei de lapte, populaţia de Oi cu cap negru din Teleorman, deşi are o masă corporală mai mică, realizează o producţie de lapte mai mare, datorată selecţiei susţinute (150-180 l/lactaţie sau chiar mai mare, dacă luăm în calcul şi variantele cu peste 200 l, faţă de numai 50-150 l, cât oferă Ţigaia Somborska, rasă şi mai pretenţioasă).
ANARZ PROMITE OMOLOGAREA CĂRĂBAŞEI
Deocamdată, rasa este omologată de performanţele ei şi de istorie, urmând ca ea să fie înregistrată oficial ca rasă românească de ovine cât mai curând posibil anul acesta, aşa cum au promis specialiştii ANARZ, apoi va fi promovată pe plan internaţional pentru montă.
Denumită de crescători, chiar şi acum, oaia Cărăbaşă, apoi în lucrările sistematice, Oaia de Peretu, Ţigaia cu cap negru sau Oaia cu cap negru de Teleorman, această populaţie de oi este o creaţie a crescătorilor de ovine din sudul ţării, a oamenilor de ştiinţă şi, nu în ultimul rând, a specialiştilor de la ANARZ Bucureşti.
Pentru a putea fi declarată ca rasă nouă de ovine, crescătorii ar trebui să practice numai monte cu berbeci locali, adică reproducere închisă, şi să respecte standardul rasei.
Precizez câteva denumiri potrivite: Oaia Românească cu Capul Negru, ţinând cont că s-a format şi s-a răspândit în Câmpia Română, Oaia Românească de Teleorman cu Capu Negru sau Oaia de Teleorman cu Capu Negru.
DESCRIEREA OII CU CAP NEGRU DE TELEORMAN
• Format corporal este specific ovinelor exploatate pentru lapte: capul îngust; trunchiul alungit (82-92 cm, faţă de 63-65 cm la Ţurcană); înălţime mare la greabăn (68-85 cm, faţă de 55-65 cm la Ţurcană); lărgime bună a pieptului (20-24 cm) ;lărgime bună a crupei (24-30 cm); jarul (părul) de pe faţă şi de pe membre este negru, profil drept sau uşor berbecat; urechi semiblege şi de lungime medie; coadă lungă (50-55 cm) până la jaret şi cu vârful uşor întors.
• Greutate corporală: berbecii adulţi au în medie aproximativ 90-115 kg; oile au 60-80 kg; mieii cântăresc 4,5-6 kg la fătare, la 3 luni ajung la 25-30 kg, iar la 8-9 luni ating 40-50 kg. Sporul mediu zilnic la miei în perioada de alăptare se situează între 250 şi 350 g/zi, în funcţie de condiţiile de întreţinere; mieluţele se pot da la montă.
• Lâna este de culoare albă, cu fibre negre în cojoc; mai rară şi heterogenă; semifină pe spate şi în partea superioară a trunchiului; de regulă, semigroasă pe flanc, pe abdomen şi pe membrul posterior; pe partea anterioară a gâtului, majoritatea oilor au o cravată specifică (dungă) din fibre pigmentate.
Berbecii produc în medie 5 kg de lână, iar oile circa 3 kg.
10 ComentariiCOMENTEAZA
Buna ziua sunt si eu interesat sa cumpar 4 berbeci cu cine trebuie sa iau legatura
Abia astazi am primit emailul de la Revista Ferma. Oaia cu capul negru de Teleorman (Carabasa) se gaseste in efective valoaroase in localitatile Mavrodin Calinesti Maldaieni jud Teleorman. De ea se ocupa dr.ing. Joitoiu dela UARZ Teleorman care va poate da relatii mai detailiate
cum se comporta in zona depresionara ? la Intorsura-Buzaului,cred ca merite pretul.
Nu vad nici un comentariu despre turcana de Brastavatu cu cap negru localizata in zona Romanati
La aceste preturi nu se merita facuta investitia, pai cu 400 lei, cumperi o vaca din Campia Romana, zona Calarasi din rasa M.Holstein
cca 600-700 lei o mioara si 900-1200 lei un berbec
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
Toate articolele scrise de
Ioan Pădeanu

Anul trecut, spre sfârşitul toamnei, mieii de lapte s-au vândut, în special pe piaţa italiană, ca p&

În perioada actuală, tot mai mulţi crescători de ovine, pentru a fi competitivi, importă rase de ovine speciali

În ambianţa meselor bogate şi a locuinţelor împodobite şi luminate, în ritmul colindelor tradiţion

Crescătorii de ovine din Transilvania, şi nu numai, au aşteptat cu un viu interes expoziţia de ovine de la Costeşti,

Participând la câteva dintre cele mai importante expoziţii de ovine din acest an (la Timişoara, Arad, Orade

Între 16 şi 19 iunie 2011, la Timişoara, s-a desfăşurat ediţia a IX-a a Expoziţiei Internaţionale de agricul

Cu toate eforturile îndelungate şi susţinute de a înfometa oile, mai cu seamă în perioada agricultur

Pentru oieri, anul 2010 s-a caracterizat prin creşterea deficitului de forţă de muncă, obligând un mare număr

Piaţa externă a cărnii de ovine a înregistrat un recul considerabil în acest an, după pătrunderea mieilo

Anul 2010 a început pentru oieri sub tirul multor semne de întrebare: Cum vom vinde produsele în acest

Unele rase de ovine prezente la AGROALIM Arad, la începutul lunii septembrie, au făcut senzaţie.

Articolul pe care l-am scris în numărul trecut (3/35 din 2005, iunie - iulie) al revistei Ferma, a trezit interesul mul

Multă lume încă se întreabă care este rostul asociaţiilor de oieri? Acestea au două mari obiective, care

Posibilitatea aderării României la Uniunea Europeană a fost confirmată de oficialii Uniunii de mai multe ori &ic

În anul următor, sărbătoarea pascală pentru cultul catolic, dar şi pentru creştinii ortodocşi, va fi î

Tot mai des auzim că, peste puţin timp, ajutoarele de stat (a se citi subvenţii) vor fi acordate numai pentru fermele

Şi În acest an, În perioada 3-6 iunie, la USAMV Timişoara, s-a desfăşurat o expoziţie Zootehnică cu sec

Abordarea unei strategii naţionale pe termen mediu şi lung în domeniul creşterii ovinelor trebuie să aibă &ici

Gheorghe Dioane, preşedintele Asociaţiei “Ovis Banatim” Timiş: “În toate ministerele, inclusiv

În momentul publicării acestor rânduri, fătările la oi şi la capre sunt în toi.

Studiile de specialitate arată că o fermă familială de producţie devine profitabilă dacă se cresc cel puţin patru

Începuturile practicării transhumanţei se pierd în negura vremurilor îndepărtate ale perioadei dacice. Numeroase do

Politicile comunitare ale Uniunii Europene privind compensaţiile, preţurile de intervenţie şi subvenţiile sunt susţ

Rasa Ţurcană, cu toate varietăţile ei, a ţinut capul de afiş la expoziţiile de ovine organizate de oierii autohton
În ultimii ani, la mai toate expoziţiile importante de ovine din România, oile Raţca au stârnit admiraţia şi curiozit
În zilele de 29 şi 30 septembrie s-a desfăşurat la Bran o sărbătoare specifică oierilor - „Răvăşitul oilor”, a
Pentru a asigura bunul mers al unei exploataţii de ovine, una dintre măsurile tehnice importante pe care crescătorul treb
Exemplare valoroase, dar slab productiveÎntr-un material realizat de specia
Atât la Indagra, în toamna anului trecut, cât şi la Expoziţia naţională de ovine de la Sibiu din acest an, a ieşit
Identificarea şi individualizarea sunt operaţiuni absolut necesare în procesul creşterii şi exploatării ovinelor şi c
Abordarea unei strategii naţionale pe termen mediu şi lung în domeniul creşterii ovinelor trebuie să aibă în vedere d
An de an, mai ales în iernile mai grele, cu multă zăpadă, am întâlnit cazuri în care crescătorii de oi au avut pierd
Bogăţia unei naţiuni este dată, în principal, de resursele naturale, de inteligenţa oamenilor care o compun şi de atiCele mai citite azi
- Cărăbaşa va fi omologată oficial în 2009
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Alăptarea artificială a mieilor şi iezilor
- Ministrul Sârbu, faţă-n faţă cu fermierii din vestul ţării
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Pregătiţi-vă din timp pentru sezonul rece!
- Tabără recunoaşte că seceta pune în pericol recoltele din 2012
- Cultura căpşunului
- Mesaje oficialităţi către Ferma
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară