Scăderea prolificităţii la scroafele primipare

Ei bine, chestiunea nu e chiar nouă, fenomenul fiind observat şi înregistrat peste tot în lume. De aceea a şi fost denumit „sindrom”, adică ceva care este cauzat de o multitudine de factori, fiecare cu un impact diferit asupra animalului şi, evident, greu de cuantificat individual.

Un lucru este însă cert. Pe măsură ce constrângerile economice cresc avem cu toţii tendinţa de a trata femela ca pe o „maşină de făcut purcei”, fără să ne mai gândim prea mult că această „maşinărie” are nevoie de „combustibil” într-o cantitate şi de o calitate suficiente.

Şi mai clar este faptul că scroafele primipare ne dau cele mai mari bătăi de cap în majoritatea fermelor pentru că:

- la această categorie de femele apare cel mai adesea o prelungire a intervalului de timp de la înţărcare la monta/inseminarea fecundă;

- pentru a reintra în călduri, fermierii folosesc de zece ori mai frecvent stimularea hormonală exogenă (de regulă PG 600);

- rata gestaţiei/concepţiei este mult mai scăzută;

- proporţia reformării voluntare este cea mai mare la această categorie de femele;

- apare ceea ce numim „sindromul prolificităţii reduse a primiparelor”.

Deci, haideţi să ne îndreptăm atenţia asupra acestui sindrom, să vedem care sunt cauzele apariţiei şi cum îi pot fi diminuate sau anihilate efectele negative.

Cauzele instalării sindromului

Principala cauză este, în mod cert, pierderea masivă din greutatea corporală pe durata primei lactaţii. Cum se ajunge aici? Din păcate foarte rapid, din cauza fie a unei furajări incorecte în timpul primei gestaţii, fie tot a unei furajări neconforme în prima lactaţie.

Indiferent în ce moment facem greşeli de furajare efectul va fi acelaşi. Pentru că ne-a scăpat din vedere un aspect esenţial: pe durata primei gestaţii şi lactaţii scrofiţa creşte şi se dezvoltă în continuare pentru a-şi atinge maturitatea corporală şi biologică. Ori, dacă furajarea nu îi pune la dispoziţie resurse energetice şi proteice suficiente, producţia lactată se bazează pe utilizarea rezervelor corporale deja acumulate.

Echipa coordonată de Everts a stabilit - încă din 1995 - că pentru a asigura un echilibru între resursele necesare maturizării corporale proprii şi cele de care e nevoie pentru producţia de lapte, o scrofiţă la prima fătare, cu o greutate de 175 kg şi 10 purcei, trebuie să consume zilnic 86 MJ energie metabolizabilă, 875 g proteină brută şi 58 g de lizină (totală).

Ori asta ar însemna un consum de 6,6 kg de furaj/zi, la o raţie care să conţină 12,9 MJ EM, 13,3% proteină brută şi 8,8 g lizină totală.

Din păcate, multe dintre primipare nu ajung să ingere aceste ingrediente, fie pentru că nu au capacitatea efectivă de a le consuma, fie deoarece au devenit deja prea grase în timpul ultimelor săptămâni de gestaţie, apetitul fiindu-le diminuat.

Aşadar, dacă necesarul de consum redat anterior ar fi redus, spre exemplu cu 25%, s-ar ajunge la o mobilizare a rezervelor corporale de aproximativ 12 kg de grăsime şi 5 kg de proteină (masă musculară) pe durata a 28 zile de lactaţie.

Dacă admitem determinările aceluiaşi Everts, care au demonstrat că organismul unei scroafe la prima lactaţie, cu o greutate de 175 kg, conţine în total 33 de kg de grăsime şi 28 kg de proteină, înseamnă că pierderea rezervelor corporale din perioada celor 28 de zile de lactaţie este cu adevărat dramatică pentru femelă.

Care sunt urmările

În fine, astfel apare problema efectelor acestei pierderi de resurse corporale ale scroafei primipare asupra apariţiei căldurilor după înţărcare, asupra ratei ovulaţiei şi a mortalităţii embrionare în cea de a doua gestaţie. Ori, câteva dintre acestea, dacă ar fi să rezumăm, ar fi următoarele:

• Întârzierea manifestării căldurilor după înţărcare cu 1-3 zile. De reţinut că acest efect apare preponderent la primipare, scroafele mai în vârstă nefiind afectate;

• Scăderea numărului de ovocite ce vor ovula la primul ciclu de după înţărcare, de la 24-30 la numai 12-18;

• Creşterea dramatică a mortalităţii embrionare, cu 10-20%, respectiv reducerea numărului de purcei fătaţi vii cu 1-3 capete.

CUM LIMITĂM/DIMINUĂM EFECTELE?

Ce ar fi de făcut pentru a limita impactul negativ al acestui sindrom? De regulă lucruri mărunte, care scapă adeseori din atenţia fermierului, acesta fiind mult prea preocupat cu aşa-numitele „probleme serioase” ale fermei.

Întrucât pierderea în greutate din timpul primei lactaţii este principala cauză a manifestării sindromului, luaţi în calcul următoarele instrumente manageriale:

• scrofiţele aflate la prima gestaţie trebuie furajate corect, raţia trebuind să acopere necesarul pentru asigurarea funcţiilor vitale, dezvoltarea fetuşilor şi, nu în ultimul rând, pentru propria creştere şi maturizare corporală. Evitaţi să aveţi scrofiţe prea grase pentru că întregul lor sistem hormonal e debalansat, iar numărul de purcei fătaţi vii va fi unul dezamăgitor;

• în maternitate încercaţi să găsiţi soluţii pentru a menţine temperatura ambientală la nu mai mult de 18-22°C, pentru a stimula consumul de furaj al scroafei, asigurându-vă astfel că nu-şi iroseşte resursele corporale pentru a produce zilnic cei 8-12 litri de lapte necesari purceilor;

• creşteţi treptat, dar zilnic, cantitatea de furaj oferită scroafei astfel încât, pe medie, pe toată durata lactaţiei să asiguraţi consumul zilnic de nutrienţi. Creşterea frecvenţei furajărilor zilnice şi oferta de furaj umed conduc la o îmbunătăţire a consumului voluntar şi, implicit, la limitarea pierderii rezervelor corporale;

• acolo unde este fezabil, oferiţi scroafelor primipare în lactaţie un furaj cu un nivel de energie mai ridicat, mai ales în perioadele calde ale anului. Pe de altă parte, echilibrarea carbohidraţilor din raţie conduce la stimularea producţiei de hormoni sexuali hipofizari şi, implicit, a dezvoltării ovulelor;

• în cazul scroafelor care au slăbit foarte mult la prima lactaţie este de preferat să le separăm şi să le reintroducem la montă doar la ciclul următor. S-a constatat că acolo unde s-a aplicat această tehnică, rata concepţiei a crescut cu până la 15%, iar numărul de purcei vii, la fătarea a doua, a fost mai mare în medie cu 1,3-2,5 capete.

Am convingerea că multe dintre aceste tehnici sunt cunoscute de fermierii noştri şi că rândurile anterioare nu sunt altceva decât o rememorare a lor, sper, binevenită. Pentru că, nu uitaţi, toate reuşitele majore nu sunt altceva decât suma unor acţiuni şi iniţiative aparent minore! Succes şi bunăstare în 2011!