Întreţinerea scroafelor în perioada de aşteptare

Tehnic, limita dintre cele două cicluri succesive poate fi stabilită. Însă, deoarece avem de-a face cu fiinţe vii, ar trebui să înţelegem şi ce anume se petrece în organismul scroafei în momentul acestei treceri.

Mai ales în fermele cu flux industrial de dimensiuni mari, animalele sunt privite, de cele mai multe ori, ca un „grup productiv” şi arareori ca o mulţime de indivizi diferiţi între ei. Din cauza acestui gen de abordare apar atât „defecţiunile pe flux”, cât şi rezultatele productive sub aşteptări.

După cum se ştie, suinele domestice actuale din Europa provin din specia Sus scrofa, respectiv mistreţul. La această specie toate funcţiile vitale sunt influenţate major de ciclul anotimpurilor, precum şi de cantitatea şi calitatea hranei disponibile în sălbăticie la un moment dat.

Chiar dacă a trecut o bună perioadă de timp de la domesticire, porcul actual mai are multe elemente biologice şi de comportament care nu s-au schimbat total, în ciuda eforturilor amelioratorilor. Ori acestea nu pot fi ignorate.

Refacerea uterului scroafei după fătare este determinantă prin atenţia pe care o acordăm scroafei în perioada următoare. Presupunând că fătarea a decurs normal, uterul scroafei are nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a se reface şi a fi capabil să ducă o nouă gestaţie.

Acest interval se suprapune în practică cu perioada în care scroafa alăptează, ciclul sexual al acesteia fiind blocat de către hormonii secretaţi de hipofiză.

Ori, în aceste condiţii, este clar că întreţinerea şi, mai ales, furajarea în lactaţie ar trebui să susţină nu numai producţia de lapte, ci şi refacerea corporală şi a uterului.

Un alt fapt dovedit este că durata perioadei de aşteptare este influenţată puternic de durata lactaţiei. Cu cât lactaţia e mai lungă, cu atât perioada de aşteptare scade, stabilizându-se la 3-6 zile.

Intrarea în perioada de aşteptare

Separarea scroafei de purcei în ziua înţărcării e un moment traumatizant şi stresant atât pentru mamă, cât şi pentru puii ei. Cu toate acestea, acum e momentul în care, datorită dispariţiei stimulilor generaţi de supt, organismul scroafei intră într-o nouă fază a ciclului sexual, în care se pregăteşte următoarea ovulaţie.

Chiar dacă rata ovulaţiei nu pare să fie mult influenţată de durata lactaţiei, în mod cert, rata concepţiei, respectiv fertilizarea în sine, este.

Intrarea în perioada de aşteptare coincide cu mutarea scroafei în altă locaţie, ceea ce reprezintă o sursă suplimentară de stres. De multe ori, scroafele înţărcate, care au stat izolate în maternitate aproximativ o lună, ajung să se reunească din nou în grupuri, în boxele comune de aşteptare.

Aici, în mod evident, începe lupta între scroafe pentru stabilirea ierarhiei, motiv pentru care pot apare accidentări şi pierderi din cauza variaţiei masei corporale, dar şi de temperament.

Chiar dacă mişcarea şi gruparea în sine a animalelor poate conduce la o stimulare a apariţiei căldurilor - regulă valabilă mai ales pentru scrofiţe - lotizarea în acest moment este esenţială. Ca de altfel şi furajarea. Iată câteva elemente şi reguli care ar trebui respectate acum:

• Continuaţi să administraţi furaj de lactaţie până la momentul montei/inseminării. E esenţial ca scroafa să consume acum cât mai mult, pentru a acumula masă corporală şi a ieşi din faza catabolică. Unii crescători recomandă chiar furajarea la discreţie în acest interval;

• Evitaţi gruparea în aceeaşi boxă de aşteptare a scroafelor cu vârste şi dimensiuni corporale extreme. Cele slabe, prea mici sau fricoase nu vor putea face faţă concurenţei şi le veţi pierde curând;

• Asiguraţi suficient spaţiu în boxele comune de aşteptare, cel puţin 1,8 m2 pentru scroafele mici şi 2,2 m2 pentru cele mari. Altfel, incidenţa pierderii lor va creşte semnificativ;

• Acolo unde este posibil, se va face transferul scroafelor înţărcate direct în boxele individuale de montă/inseminare, tocmai pentru a putea fi hrănite corect şi a se evita luptele pentru ierarhie. Chiar şi în acest caz, evitaţi să plasaţi scroafele mari lângă cele mici;

• Apa trebuie să fie suficientă, pentru a elimina riscul apariţiei cistitelor;

• Asiguraţi lumină suficientă în acest interval (16 ore de lumină şi 8 de întuneric, dar nu uitaţi intensitatea!), pentru că stimulează apariţia şi intensitatea căldurilor prin mecanisme hormonale;

• Startul contactului cu vierul pentru stimulare poate începe din ziua a 2-a, câte 20 minute/zi, cel puţin. Dacă sunt boxe de aşteptare comune, vierul trebuie să intre în boxă, iar numărul de scroafe pentru un vier să nu fie mai mare de 15-18 capete. Începând cu ziua a 3-a ar fi preferabil ca depistarea căldurilor cu vierul să aibă loc chiar de două ori pe zi dacă fluxul şi programul o permite.

• Luaţi în calcul amânarea inseminării femelelor care au slăbit prea mult, până la ciclul următor.

Momentul optim pentru inseminare

Femelele depistate în călduri trebuie însemnate şi, ulterior, mutate în boxele individuale de inseminare. De reţinut că durata medie a căldurilor la această specie este de 32-48 de ore, din care doar o parte din timp se suprapune cu reflexul de imobilitate binecunoscut.

Ori, tocmai acesta e intervalul în care scroafa trebuie inseminată, ţinând cont şi de următoarele elemente: ovulele nefertilizate nu supravieţuiesc mai mult de 8-16 ore în uter, apoi pentru a ajunge la ele, spermatozoizii au nevoie de cel puţin 2-3 ore!

În ziua următoare ovulaţiei, ovarul începe să producă progesteron, cu scopul de a pregăti următoarea gestaţie, evident, doar dacă fertilizarea ovulelor a avut loc.

PREGĂTIREA PERIOADEI DE AŞTEPTARE

Întrucât durata perioadei de aşteptare este influenţată puternic de cea a lactaţiei, pentru a avea o perioadă de aşteptare normală ar fi de reţinut următoarele:

• Menţineţi scroafa în lactaţie minim 3 săptămâni;
• Evitaţi slăbirea scroafei în perioada de lactaţie cu mai mult de 10% din greutatea corporală din ziua fătării;

• Asiguraţi o furajare care să susţină atât producţia de lapte, cât şi refacerea uterului - în medie 6,5 kg/zi. Cu fiecare kg de furaj consumat în plus zilnic, riscul pierderii scroafei până la următoarea fătare scade cu 30%!

• Apă de bună calitate la discreţie;
• O temperatură în maternitate (17-22°C) care să nu limiteze consumul voluntar de furaj;

• Cea mai bună rată a fătărilor şi cea mai bună prolificitate se obţin de la scroafele care au intrat în călduri şi au fost inseminate în perioada de timp cuprinsă între zilele 3 şi 5 de la momentul înţărcării;
• Nu limitaţi furajarea şi accesul la apă în ziua înţărcării. Stresul separării scroafei de purcei este mai mult decât suficient!