Costul de producţie - premisă a succesului în exploatarea suinelor
În aceste ultime şase luni - sperăm să nu fie mai puţine în contextul economic actual - pentru fiecare carcasă încadrată în clasele E şi U, fermierul va primi de la stat, în medie, 110 lei. Sprijinul este binevenit, însă ar fi trebuit să se regăsească integral în creşterea competitivităţii producătorului român în faţa presiunii concureţei venite din ţările vestice, care este de multe ori incorectă.
Întrebări, răspunsuri, constatări
• Unde suntem azi? Răspunsul prompt ar fi: departe de unde ar fi trebuit, sau de unde am fi putut fi.
România mai are doar aproximativ 130.000 de scroafe în exploatare industrială, ceea ce înseamnă că lunar, în abatoare, nu au cum să ajungă mai mult de 200.000 de porci. Totuşi, dacă includem aici şi fermele de finisare, care cresc aproape în exclusivitate purcei importaţi, probabil că mai putem adăuga 50.000 de capete pe lună.
Restul, precum bine ştim, provin din import sub toate formele posibile: porci vii, carcase proaspete sau congelate, carne lucru, mezeluri, conserve, untură etc.!
• Cum am ajuns aici? Ar fi inutil şi contraproductiv să ne uităm peste umăr, însă un lucru este cert: nu am avut şi nici nu avem, ca stat european, o strategie clară în acest domeniu, aşa cum au majoritatea ţărilor cu care concurăm pe piaţa globală.
De zece ani încoace ne chinuim să scăpăm de pesta porcină, cu speranţa că vom putea exporta şi carne de porc românească. De mai mulţi ani aşteptăm ziua în care potenţialul real al creşterii porcului românesc va demara cu adevărat, iar noi toţi - producători şi consumatori - să ajungem cu adevărat să „trăim bine!”
• Ce face competiţia? Toate studiile de piaţă efectuate în ultimii 20 de ani au demonstrat, fără drept de apel, creşterea constantă a costului pentru producerea unui kilogram de carne de porc, cu valori evident diferite, în funcţie de ţara la care se face referire.
Evoluţia costului de producţie
Cel mai recent şi probabil unul dintre cele mai coerente studii de piaţă a fost publicat de către Inter Pig, scopul acestuia fiind de a alcătui un clasament al ţărilor UE, SUA, Canada şi Brazilia - cu cel mai scăzut cost de producţie şi, implicit, cu cel mai eficient sector industrial de exploatare a porcinelor din lume.
Unul dintre criteriile de stabilire a randamentului explotaţiei şi cel mai important se referă la proporţia costului furajelor şi a forţei de muncă în structura totală a costului producerii unui kilogram de carne, în anul 2006, comparativ cu 2007.
• Cost de producţie în creştere. Prin comparaţie se deduce clar că, în continuare, costul de producţie este în creştere, diferenţa medie globală dintre 2006 şi 2007 fiind de 14 la sută. Motivul principal a fost, evident, explozia preţului materiilor prime furajere, dar nu numai. În multe ţări, mai ales din UE, această creştere poate fi pusă pe seama impunerii obligativităţii de a respecta noi standarde de bunăstare animală, respectiv normele de gestionare a dejecţiilor.
• Greutatea la sacrificare şi preţul furajului dictează costul de producţie
- În grupul ţărilor cu un cost al producţiei ridicat intră: Italia, Marea Britanie, Suedia şi Austria, iar explicaţia este clară. Dacă Italia are o „scuză” în faptul că greutatea la sacrificare este foarte mare, respectiv 150 kg în viu, graţie şuncilor „de Parma”, britanicii produc carcase foarte „uşoare”, costurile repartizându-se la o cantitate redusă de carne per porc.
- Grupul ţărilor cu un cost de producţie mediu este format din Germania, Spania şi Irlanda. Dacă Germania s-a bucurat de un preţ moderat al furajelor, costul de producţie al porcului spaniol a crescut semnificativ din cauza preţului ridicat al hranei pentru animale.
- În grupa ţărilor „fruntaşe” se înscriu Olanda, Belgia şi Franţa, primele două beneficiind la maxim de vecinătatea preţului scăzut al cerealelor intrate în Europa pe cea mai mare poartă maritimă: portul Rotterdam. Francezii, în schimb, au profitat din plin - ceea ce puteam face şi noi - de producţiile de cereale record.
• Cheltuielile cu forţa de muncă scad. Costul cu forţa de muncă s-a situat în UE la nivelul a 0,80 ore/porc livrat, însă din nou cu variaţii extrem de mari, pornind de la 1,7 ore/porc în Italia, şi până la doar 0,5 ore/porc în Olanda. Deh! Oameni şi oameni, tehnologie, tradiţie, productivitate şi.... multe altele. Totuşi, ca medie, costul cu forţa de muncă în UE a scăzut cu aproape doi la sută, de la un an la altul.
• Performanţa animalului - crucială. Costul de producţie depinde în mod evident şi de performanţele animalelor exploatate, iar în contextul scumpirii furajelor, eficienţa conversiei furajere per total efective devine crucială. În analiza acestui parametru nu ar fi corect să implicăm Italia, având în vedere specificul pieţei (porci de 150 de kg la sacrificare), însă putem constata că ţările cu tradiţie în creşterea industrială a porcului îşi onorează blazonul, consumând în medie sub trei kilograme de furaj pentru fiecare kilogram de carne în viu.

CONCLUZIE GENERALĂ
Chiar dacă în ceea ce priveşte anumite elemente de cost, suntem şi noi, fermierii români, în măsură să devenim competitivi, mai ales în fermele în care investiţia în tehnologie şi genetică a fost prioritară, marele nostru handicap va fi în continuare costul de capital, respectiv „preţul” banilor împrumutaţi de la bănci. Din păcate, fermierilor români le este imposibil azi să mai investească fără un program de creditare coerent, coordonat de stat.
Vom avea sau nu aşa ceva în perspectiva vremurilor tulburi care ne aşteaptă? Rămâne de văzut. Un lucru este însă cert: nu vom fi competitivi atâta timp cât nu vom fi capabili şi nu vom şti să menţinem sub control costul de producţie!
Toate articolele scrise de
Ioan Ladoşi, PIC România

Mortalitatea porcilor în fermele comerciale este, oriunde în lume, o pierdere ce nu poate fi eliminată total

Motivaţia abordării acestui subiect a apărut din discuţiile şi vizitele pe care le-am avut recent în cât

Cărţile de creştere a suinelor definesc perioada de timp de la momentul înţărcării şi până la următo

Chiar dacă acest îndemn poate părea, pentru fermierii care au trăit „binefacerile” regimului ce s-a

Una dintre cele mai frecvente teme de discuţie pe care le-am avut în ultimii zece ani cu fermierii se referă la s

Chiar dacă sună înfricoşător, majoritatea fermierilor care cresc porci în sistem intensiv s-au confruntat

Atenţie la temperatură, la lumină şi la ventilaţie în fermele de porci! Aceste trei elemente sunt ignorate cel
Iată-ne ajunşi la jumătatea lui 2009. Mai sunt doar şase luni din acest ultim an în care fermierii noştri se pot bucur
Nu vreau să par pesimist, dar, poate pentru prima dată în ultimii zece ani, extragerea unor previziuni pe baza analizei rCele mai citite azi
- Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!
- Pioneer: program de cercetare pentru lucernă
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Unde e legea cartofului?
- Cultura căpşunului
- Tabără: CNDP la ovine/caprine va fi minim 60 lei/animal
- Simpozion la Timişoara - Tehnologii moderne în acvacultură
- “Recolte bogate” cu GLIA
- AGRANA - partenerul cultivatorilor de sfeclă de zahăr
- Hibrizi Maïsadour
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară