Bunăstare pentru porcine, câştig pentru fermieri
Atenţie la temperatură, la lumină şi la ventilaţie în fermele de porci! Aceste trei elemente sunt ignorate cel mai des în fermele de creştere şi de finisare a porcilor, chiar şi acolo unde s-au investit sume apreciabile în vederea asigurării a ceea ce în ultima vreme numim, într-o manieră europeană, „bunăstarea porcilor”.
Confortul termic - adesea ignorat
Chiar şi fără a apela la cifre, putem determina foarte simplu temperatura „de confort” a porcilor: cea la care ne simţim şi noi înşine confortabil! Aceasta, cu excepţia situaţiei purceilor sugari, deoarece organismul lor tânăr nu are un mecanism al termoreglării propriului corp bine pus la punct.
Un număr imens de studii pe acest subiect au evidenţiat faptul că o proporţie însemnată a purceilor nu ajung să fie înţărcaţi pe motiv că mor de frig! O altă parte a analizelor pe acest subiect a demonstrat că porcii, pe parcursul finisării, acumulează mult prea multă grăsime din acelaşi motiv: le e frig!
La fel de bine este documentat şi faptul că scroafele în lactaţie slăbesc, nu au lapte sau chiar mor dintr-o cauză total opusă: le este mult prea cald! Ca să nu mai vorbim de efectele dezastruoase ale căldurii excesive asupra vierilor, a căror producţie spermatică poate să fie întreruptă vremelnic sau total, efectul fiind extrem de pervers asupra ratei gestaţiei şi, ulterior, asupra fătărilor.
De ce ignorăm totuşi aceste lucruri atât de des? E greu de răspuns însă, de regulă, vina este exclusiv umană, având în vedere că aducerea temperaturii în adăpost către limitele zonei de confort costă adeseori, iar fermierii preferă, mai ales în zilele noastre, să „taie” din cheltuieli, fără a evalua pagubele ulterioare.
Să nu uităm de ventilaţie!
Chiar dacă elementul ventilaţie în fermele de creştere a porcilor nu poate fi tratat complet separat de temperatură, având în vedere efectul lor sinergic, în multe situaţii am observat completa ignorare şi a acestui element.
În exploataţiile cu flux industrial, din cauza densităţii ridicate a animalelor pe unitatea de volum al clădirilor, ventilaţia corectă devine vitală, deoarece elimină din adăpost toate noxele acumulate, mare parte dintre acestea având efect extrem de iritant asupra căilor respiratorii şi, implicit, asupra sănătăţii animalelor. Ori, un plămân bolnav înseamnă, în definitiv, o limitare a capacităţii animalului de a îşi „exprima” potenţialul productiv.
Majoritatea scroafelor şi scrofiţelor sunt cazate de obicei în clădiri ventilate natural. Creşterea lor intensivă presupune însă un nivel minim de ventilaţie de 16 m3/oră şi unul maxim de 100 m3/oră.
Dacă ne referim la vieri, şi aceştia sunt cazaţi, de regulă, în spaţii ventilate natural. Cei întreţinuţi în spaţii de creştere de tip intensiv vor necesita însă o rată a ventilaţiei de minim 19 m3/oră şi maxim 110 m3/oră.
Însă, indiferent de sistemul de exploatare, regimul de ventilaţie trebuie să fie într-o legătură directă cu temperatura, obiectivul fiind menţinerea temperaturii medii în jurul valorii de 18oC, precum şi un nivel minim al noxelor.
Atenţie la ventilaţia asigurată în maternitate, dar şi în creşă, întrucât la aceste vârste purceii sunt extrem de sensibili la acţiunea nefastă a curenţilor de aer, mai ales în combinaţie cu temperaturi sub optimale.
...dar nici de lumină!
În multe situaţii am constatat că nivelul de iluminare a spaţiilor în care sunt cazaţi reproducătorii este departe de a fi cel corect. Fermierii ignoră faptul că derularea normală a funcţiei de reproducţie este în strânsă legătură cu o serie de hormoni a căror secreţie în organismul animal depinde într-o mare măsură şi de lumină. Şi e adevărat că aceasta... costă!
În aceste incinte, chiar şi în timpul zilei, nivelul de lumină trebuie să fie suficient pentru ca porcii să poată fi văzuţi clar. Sau, ca regulă de aur, să poţi citi ziarul fără probleme în cel mai întunecat colţ al adăpostului.
Întrucât declanşarea ciclului estral la scrofiţe este un proces dependent de lumină, în general, se recomandă o intensitate a luminii de minim 40-50 lucşi şi o durată de cel puţin 9 ore/zi.
Evident că lumina naturală trebuie folosită la maxim pentru că este gratis, însă cea artificială va trebui să fi disponibilă, mai ales în perioadele din an cu „zi scurtă”.
BUNĂSTAREA - O CHELTUIALĂ ACOPERITĂ DE PROFIT
Sacrificăm confortul animalelor de dragul economiilor de moment?
Cerinţele animalelor în privinţa elementelor vitale pentru sănătatea şi, implicit, pentru performanţele porcilor - temperatură, lumină şi ventilaţie - sunt privite în multe cazuri la modul simplist, strict tehnic, fără a se lua în considerare că, de fapt, fiecare specie se caracterizează prin propria „zonă de confort” fiziologic. Aspect valabil inclusiv pentru noi, oamenii.
Dacă ne rezumăm însă doar la specia suină, în multe dintre fermele vizitate în ultimii zece ani, conştientizarea necesităţii întreţinerii animalelor între limitele decente ale acestei zone de confort rămâne în continuare o mare necunoscută.
Un excelent consultant britanic, alături de care am avut norocul să fiu în timpul mai multor vizite în ferme, îmi spunea: „...fermierul care vrea să obţină performanţe la nivelul potenţialului genetic al porcilor săi trebuie mai întâi să simtă pe propria piele condiţiile pe care le oferă animalelor sale...”
Deci, în esenţă, bunăstarea porcilor nu ar trebui să fie doar o noţiune abstractă, prin faptul că „aşa cere legea”.
Bunăstarea animală este o sumă de reguli „de minimis” care au fost concepute nu neapărat pentru că asta ar fi dorinţa oamenilor, ci pentru că acestea asigură organismului animal un mediu de creştere apropiat cerinţelor sale biologice.
Din păcate, majoritatea fermierilor elimină cheltuielile menite să asigure confortul animalelor. Însă, de cele mai multe ori, astfel de economii de moment conduc la pierderi ulterioare, din simplul motiv că animalele nu mai performează la parametrii maximi.
Am fost şi sunt în continuare adeptul menţinerii sub control a tuturor cheltuielilor care ar putea conduce la eficientizarea costului de producţie în fermele de porci.
Însă, înainte de a tăia din acele cheltuieli care contribuie esenţial la buna funcţionare a organismului animal, ar trebui să ne gândim de două ori. Pentru că elementele de disconfort ce acţionează asupra animalului sunt, în esenţă, factori stresanţi. Şi orice astfel de factor are ca efect creşterea costului de producţie şi, în final, scăderea profitului.
În concluzie, ar fi de reţinut că pentru fiecare 1oC sub temperatura de confort a suinelor, cerinţele de energie din furaj consumate pentru întreţinerea funcţiilor vitale cresc cu aproximativ 3% raţia normală zilnică.
TEMPERATURA „DE CONFORT”
LIMITELE CONFORTULUI TERMIC
SUBVENŢIE
Bunăstarea animalelor - o posibilitate de a mai aduce bani în fermă
Subvenţia acordată la sacrificarea porcilor şi la clasificarea carcaselor în sistemul EUROP se numără şi ea printre ajutoarele de stat care nu se vor mai plăti începând de anul acesta în agricultură. În schimb, fermierii vor beneficia de ajutoare de stat dacă vor îndeplini cerinţele suplimentare privind bunăstarea animalelor, sau pentru acţiuni fitosanitare de interes naţional, investiţii în agricultură etc.
Aşa cum s-a exprimat Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, în acest an bugetul este prea mic pentru a înlocui în totalitate subvenţiile care s-au acordat până în 2009, inclusiv.
Deocamdată, oficialii români au prenotificat la Bruxelles două forme de sprijin pentru agricultori, ambele vizând sectorul zootehnic: una privind bunăstarea animalelor şi alta referitor la patrimoniul genetic. Celelalte posibile notificări sunt în stadiu de proiect, care va fi supus dezbaterii publice.
Toate articolele scrise de
Ioan Ladoşi, PIC România

Mortalitatea porcilor în fermele comerciale este, oriunde în lume, o pierdere ce nu poate fi eliminată total

Motivaţia abordării acestui subiect a apărut din discuţiile şi vizitele pe care le-am avut recent în cât

Cărţile de creştere a suinelor definesc perioada de timp de la momentul înţărcării şi până la următo

Chiar dacă acest îndemn poate părea, pentru fermierii care au trăit „binefacerile” regimului ce s-a

Una dintre cele mai frecvente teme de discuţie pe care le-am avut în ultimii zece ani cu fermierii se referă la s

Chiar dacă sună înfricoşător, majoritatea fermierilor care cresc porci în sistem intensiv s-au confruntat

Atenţie la temperatură, la lumină şi la ventilaţie în fermele de porci! Aceste trei elemente sunt ignorate cel
Iată-ne ajunşi la jumătatea lui 2009. Mai sunt doar şase luni din acest ultim an în care fermierii noştri se pot bucur
Nu vreau să par pesimist, dar, poate pentru prima dată în ultimii zece ani, extragerea unor previziuni pe baza analizei rCele mai citite azi
- Ministrul Sârbu, faţă-n faţă cu fermierii din vestul ţării
- Rase performante de iepuri: Californian
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- La Cărări, locul în care natura şi-a adunat toate legendele
- Lucrări agricole la culturile de câmp în pragul primăverii
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Fiţi independent energetic!
- O problemă “la zi”
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum



Tractor în zăpadă