Ultimele pregătiri pentru campania de primăvară

 
Ioan Borcean
 
 
12345
Agronomie,23 Mar 2010 - 11:00,0 comentarii
Comparativ cu 2008, putem spune că în 2009, tarifele pentru serviciile din ...

Ne aflăm în pragul desprimăvărării, o perioadă numai bună pentru a verifica starea de vegetaţie a culturilor de toamnă, în special a celor semănate târziu. În egală măsură, acum ne vom concentra pe lucrările premergătoare înfiinţării culturilor care se seamănă în epoca I, urgenţa I, respectiv procurarea seminţelor şi pregătirea terenurilor.



Conform prognozelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în luna februarie regimul termic se situează peste valorile normale în regiunile din est, urmând ca în martie să fie mai frig în nord-vestul ţării, iar temperaturile minime să atingă valori îngrijorătoare, de până la -20oC în zonele depresionare din centrul şi nordul ţării. Cantităţile de precipitaţii în luna februarie sunt mai mari decât cele normale în jumătatea nordică a ţării, iar în rest se încadrează în limitele obişnuite.

În luna martie, regimul termic se va situa sub valorile normale în nord-vestul ţării, va depăşi limitele normale în regiunile sud-estice, iar în rest se va încadra în limitele obişnuite. Cele mai mari valori de temperatură din cursul lunii pot depăşi 20oC, în sudul ţării. În nopţile cele mai reci, temperaturile minime vor coborî sub -10oC. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi valorile normale în majoritatea zonelor ţării.

Culturile de toamnă la ieşirea din iarnă

Verificarea stării de vegetaţie. Având în vedere previziunile meteorologice pentru februarie-martie, putem constata că pentru agricultori, în general, şi în special pentru cultivatorii de cereale de toamnă şi de rapiţă pentru ulei urmează un examen greu de trecut, pe care-l vor „promova” numai cei chibzuiţi şi cei care se vor adapta situaţiilor concrete.

În primul rând trebuie să urmărim cu atenţie starea de vegetaţie a culturilor de toamnă, prin ridicarea de monoliţi şi examinarea lor corectă, după metodologia prezentată în ediţiile anterioare ale revistei noastre.

În momentul intrării în noul an, la culturile de toamnă semănate la timp şi care au intrat în iarnă înfrăţite şi bine înrădăcinate şi la rapiţa cu rozeta de frunze bine formată nu s-au înregistrat pierderi de plante în cursul iernii, densitatea fiind normală, în funcţie de specie şi de soiul cultivat.

La culturile semănate târziu, abia răsărite în momentul intrării în iarnă, s-au înregistrat pierderi de plante, iar densitatea acestora în prezent este mică, de aceea va trebui să ne concentrăm atenţia asupra lor.

Fertilizarea cu azot. Dozele de îngrăşăminte cu azot care se aplică la sfârşitul iernii şi începutul primăvarii se stabilesc ţinând cont de: starea de vegetaţie a culturii; cantitatea de îngrăşăminte aplicate în toamnă la pregătirea patului germinativ; soiul cultivat; conţinutul de azot al solului în momentul desprimăvărării; planta premergătoare; caracteristicile climatice ale anului anterior.

Pentru condiţiile pedoclimatice din ţara noastră, dozele de îngrăşăminte cu azot care se aplică la sfârşitul iernii pentru grâu sunt de 60-80 kg/ha s.a. Aplicarea se face pe teren încă îngheţat în parcelele în care plantele au intrat în iarnă neînfrăţite şi mai târziu în cele cu plante înfrăţite, pentru a preveni căderea acestora.

Pentru celelalte cereale de toamnă (secară, triticale, orz şi orzoaică) fertilizarea cu azot în primăvară se face mai târziu.

La rapiţa pentru ulei, în vederea realizării unor recolte de peste 4000 kg/ha, se vor aplica îngrăşăminte cu azot în doză de 80-90 kg/ha, pe teren încă îngheţat.

În zonele colinare, cu soluri acide, se pot aplica amendamente cu azot rezidual, provenite de la combinatele de îngrăşăminte chimice. Aceste materiale conţin 2-7% azot rezidual, ceea ce înseamnă că aplicarea a 1-2 tone/ha asigură necesarul de azot al plantelor. Calciul din aceste amendamente va fi valorificat de cultura care urmează.

Atenţie deosebită trebuie să acordăm uniformităţii aplicării îngrăşămintelor, pentru a evita suprapunerile şi zonele neacoperite.

Când dozele de îngrăşăminte cu azot care se aplică în primăvară se fragmentează este de preferat ca ultima administrare să se facă perpendicular pe direcţia de aplicare a dozei precedente.

Culturile care se seamănă în epoca I, urgenţa I

Alegerea seminţelor. În grupa culturile din epoca I intră speciile care au temperatura minimă de germinaţie de 1-4oC şi la care plantele răsărite rezistă la scăderi de temperatură, de scurtă durată, de până la -4-6oC, dintre care menţionăm: grâul de primăvară, secara de primăvară, triticale de primăvară, orzoaica de primăvară şi ovăzul, dintre cereale; mazărea, lintea, năutul, bobul şi lupinul alb, din grupa leguminoaselor cultivate pentru boabe; muştarul alb şi negru, sfecla pentru zahăr, inul pentru ulei, şofrănelul, dintre plantele tehnice; anasonul, jaleşul, isopul şi gălbenelele, dintre cele mai răspândite plante medicinale şi aromatice. Alegerea soiurilor pentru aceste culturi este o problemă dificilă, din cauza existenţei pe piaţă a unei diversităţi a acestora, multe dintre ele fiind puţin cunoscute.

Vă propunem să vă orientaţi spre cele trecute în Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) recomandate pentru anul 2010.

Fertilizarea înainte de semănat pentru culturile care se seamănă în epoca I este de preferat să se facă cu îngrăşăminte complexe cu raportul de NPK de 1:1:1 acolo unde îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu s-au aplicat sub arătura de vară sau de toamnă, sau cu raportul de 1:2:2, dacă aceste îngrăşăminte nu s-au aplicat sub arătură.

Dozele variază în limite largi, în funcţie de cultură, de tipul solului, de planta premergătoare, de aplicarea gunoilui de grajd sub arătură sau în anul anterior ş.a.

Orientativ aceste doze sunt: grâu de primăvară N60-80P40-60; triticale N40-60P40-50; orzoaică N30-50P40-60; ovăz N40-80P40-60; mazăre N0-40P40-60; linte N0-30P40-60; năut N40-50P40-50; bob N60-70P40-60; muştar N40-60P40-50; sfeclă pentru zahăr N120-140P70-150, K50-80; in pentru ulei N40-60P40-60; anason N40-80P60-80; jaleş N40-60P40-60; isop N60-80P40-60; gălbenele N40-60.

Pregătirea patului germinativ trebuie realizată numai după zvântarea terenului, pentru ca solul să nu se lipească de pneurile tractorului şi respectiv de organele active ale utilajelor folosite.

Un pat germinativ bun se poate obţine numai printr-un număr minim de treceri, prevenind astfel tasarea terenului şi distrugerea structurii solului. Variantele de prelucare a solului se aleg în funcţie de starea terenului la momentul ieşirii din iarnă şi de pretenţiile plantei care urmează a fi semănată.

Arătura de primăvară pe terenurile rămase nearate din toamnă se fac ţinând cont de progonza climatică din acest an, conform căreia, în 2010 temperaturile per ansamblu vor fi mai ridicate comparativ cu 2009, an care la rândul său a fost mai cald decât anii anteriori.

Deşi în prezent mulţi agricultori se confruntă cu excesul de umiditate, presupunem că apa va deveni mai târziu, în lunile de vară-toamnă, un element deficitar.

Am făcut aceste precizări deoarece chiar şi la această dată suprafeţe destul de mari au rămas nearate, fiind acoperite cu tulpini de floarea soarelui sau coceni de porumb.

De aceea, trebuie să folosim fiecare fereastră bune de lucru pentru a efectua arăturile de primăvară, contribuind astfel la acumularea apei în sol.

Lucrarea poate fi efectuată pe teren îngheţat, neacoperit de zăpadă sau pe terenul deja zvântat.

Controale în depozite

Încălzirea vremii ne obligă să verificăm cu atenţie produsele depozitate sub formă de boabe în vrac sau în saci, dar şi cele cu umiditate ridicată, aflate în pivniţe, silozuri etc. Cu cât alternanţele de temperatură sunt mai mari, cu atât durata între două controale trebuie să fie mai scurtă.

Date fiind diferenţele de temperatură înregistrate în masa produsului, pe de o parte, şi în pereţii sau pardoseala depozitului, pe de altă parte, probele se ridică pe toată grosimea vracului, în zonele centrale şi în cele periferice.

ŞTIAŢI CĂ ...

Pentru a avea o răsărire rapidă a plantelor, dar şi densitatea dorită, seminţele folosite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să aparţină unui soi zonat în arealul în care vă găsiţi;

- să provină dintr-o categorie biologică superioară;

- să fie mare şi grea, deci cu masa a 1000 de boabe la limita superioară cu care soiul a fost omologat;

- să aibă energia germinativă (deci procentul de seminţe care încolţesc în primele 3-4 zile după punerea la germinat cât mai mare) şi facultatea germinativă peste 90%;

- puritatea fizică a seminţei să fie peste 98%;

- puterea de străbatere cât mai mare (procentul de seminţe care străbat un strat acoperitor de nisip de 1-6 cm, în funcţie de mărimea lor, într-un interval de timp egal cu cel necesar pentru facultatea germinativă, plus 2 zile);

- să fie sănătoasă şi tratată împotriva bolilor şi dăunătorilor cu produse specifice pentru fiecare specie şi în dozele recomandate pentru fiecare produs;

- să aparţină recoltei din anul anterior.

 

RECOMANDARE SOIURI/HIBRIZI

 

/apps/ferma/resources/imagini/2c21570d05d514d3bf7c64dcd2368598_tabel-soiuri-cereale.jpg


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Ultimele pregătiri pentru campania de primăvară
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Ultimele pregătiri pentru campania de primăvară
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Toate articolele scrise de

Ioan Borcean

Urmează zile hotărâtoare...
Agronomie,27 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii

În cultura mare, prioritare sunt lucrări precum încheierea semănatului la floarea soarelui şi la porumb, s

Primăvară capricioasă...
Agronomie,09 Apr 2012 - 15:00,0 comentarii

Calendarul lucrărilor pentru culturile de câmp în plină primăvară prevede definitivarea planului de cultu

Culturile de câmp la...
Agronomie,05 Mar 2012 - 14:00,0 comentarii

În această perioadă, grijile fermierilor sporesc, iar responsabilităţile sunt tot mai multe. Dintre acestea, ce

Culturile de câmp la...
Agronomie,06 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii

Odată intraţi în noul an, agenda de lucru a fermierilor este tot mai încărcată pe zi ce trece. Principale

Pentru cultura mare, semne...
Agronomie,27 Dec 2011 - 16:00,0 comentarii

La sfârşit de an, încă nu putem vorbi de semne bune pentru anul care vine. În condiţiile secetei din

Iarna se apropie, grijile...
Agronomie,21 Nov 2011 - 15:00,0 comentarii

În ultimii ani, la fiecare început de noiembrie, cultivatorii de grâu care nu au reuşit să-şi semene

Toamnă dificilă pentru...
Agronomie,27 Oct 2011 - 16:00,3 comentarii

După două luni şi mai bine în care nu a mai plouat în cele mai importante zone agricole ale ţării din es

Lucrări agricole în câmp...
Agronomie,04 Oct 2011 - 13:00,0 comentarii

În septembrie s-a finalizat recoltarea florii soarelui, în majoritatea zonelor de cultură. La porumb, campan

Lucrări în cultura mare...
Agronomie,06 Sep 2011 - 15:00,1 comentarii

Calendarul lucrărilor agricole pentru cultura mare este foarte încărcat în perioada premergătoare lunilor

Culturile de câmp în...
Agronomie,09 Aug 2011 - 11:00,0 comentarii

Principalele lucrări agricole pentru cultura mare în perioada următoare, care coincide cu cele mai călduroase in

Lucrări în cultura mare...
Agronomie,31 May 2011 - 14:00,0 comentarii

Lucrările prioritare în ultima lună a primăverii în cultura mare sunt încheierea grabnică a semăna

Lucrări decisive pentru...
Agronomie,01 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii

La început de an, calendarul lucrărilor agricole la culturile de câmp va cuprinde obligatoriu condiţionarea

Culturile de câmp în...
Agronomie,01 Feb 2011 - 13:00,0 comentarii

PE SCURT
• Se mai poate semăna grâu în noiembrie?
• Eliberarea grabnică a tuturor supra

A venit vremea bilanţului...
Agronomie,13 Jan 2011 - 15:00,0 comentarii

Sfârşitul şi începutul fiecărui an este un bun prilej de a face un bilanţ al activităţii noastre agrico

Culturile de câmp la...
Horticultura,17 Dec 2010 - 16:00,0 comentarii

Până la această dată, lucrările precum semănatul grâului şi recoltatul porumbului, soiei şi sfeclei pe

Cultura mare în octombrie
Agronomie,23 Nov 2010 - 16:00,0 comentarii

În luna octombrie se dă „bătălia” pentru pâinea anului viitor, deoarece acum e momentul optim

Strângerea recoltei şi...
Agronomie,23 Nov 2010 - 15:00,0 comentarii

În lunile septembrie şi octombrie ne bucurăm de strângerea recoltei la culturile importante cum sunt floare

Calendarul lucrărilor...
Agronomie,03 Nov 2010 - 14:00,0 comentarii

Acum hotărâm cât de mare va fi recolta anului viitor la cerealele de toamnă.
• Recoltarea şi pă

Toamna în cultura mare
Agronomie,19 Oct 2010 - 13:00,0 comentarii

În miezul toamnei trebuie să avem în vedere următoarele lucrări pentru cultura mare: efectuarea arăturilo

CALENDARUL LUCRĂRILOR...
Agronomie,15 Oct 2010 - 14:00,0 comentarii

În lunile pline de belşug de la sfârşitul verii şi începutul toamnei

Calendarul lucrărilor...
Agronomie,08 Sep 2010 - 16:00,0 comentarii

După o iarnă lungă şi grea în care unele culturi s-au compromis, iar altele au ajuns în primăvară cu de

Lucrări la culturile de...
Agronomie,20 Jul 2010 - 12:00,0 comentarii

Principalele lucrări în cultura mare specifice lunii iulie constau în valorificarea terenurilor acolo unde plantaţiil

Cultura mare în luna iunie
Agronomie,09 Jul 2010 - 15:00,0 comentarii

Primăvara acestui an a fost mai puţin prietenoasă cu agricultorii, fiind excesiv de umedă şi răcoroasă, cu tempera

Lucrări agricole la...
Agronomie,06 Jul 2010 - 15:00,0 comentarii

PE SCURT
• pregătirea patului germinativ şi semănatul culturilor din epoca I
• verificarea stării

Ceasul bun de lucru pentru...
Agronomie,17 May 2010 - 13:00,0 comentarii

În acest an, iarna şi-a prelungit şederea în toate regiunile ţării, iar frigul, zăpada şi ploile au &ic

Calendarul lucrărilor...
Agronomie,28 Apr 2010 - 15:00,0 comentarii

PE SCURT

• Fertilizarea culturilor de toamnă
• Folosirea materialului rezidual de la fabricile

Ultimele pregătiri pentru...
Agronomie,23 Mar 2010 - 11:00,0 comentarii

Ne aflăm în pragul desprimăvărării, o perioadă numai bună pentru a verifica starea de vegetaţie a culturilor

Calendarul lucrărilor...
Agronomie,22 Mar 2010 - 14:00,0 comentarii

Fertilizarea culturilor de cereale de toamnă

Calendarul lucrărilor de...
Agronomie,18 Mar 2010 - 14:00,0 comentarii

În această perioadă sunt importante lucrările de pregătire a terenului, fertilizare şi semănatul culturilor c

Calendarul lucrărilor în...
Agronomie,15 Feb 2010 - 14:00,0 comentarii

În prima lună a anului, fiecare agricultor conştiincios trebuie să aibă în vedere o serie de lucrări ese

Culturile de câmp la...
Agronomie,09 Dec 2009 - 13:00,0 comentarii

PE SCURT

• Semănăturile târzii la grâu
• Verificarea stării de ve

Toamnă foarte grea pentru...
Agronomie,11 Nov 2009 - 23:00,0 comentarii
• Semănatul grâului în condiţiile unei toamne secetoase
• Încheierea recoltării porumbului şi păstrarea recol
Cultura mare la sfârşitul...
Agronomie,30 Sep 2009 - 20:00,0 comentarii
Până când putem continua semănatul grâului?

Pentru cultivatorii care, di
Cultura mare la începutul...
Agronomie,22 Sep 2009 - 21:00,0 comentarii
PE SCURT

• Reco
Cultura mare la sfârşitul...
Agronomie,22 Sep 2009 - 18:00,0 comentarii
PE SCURT

• Recoltarea florii soarelui şi a cartofilor de vară
• Scar
Luna mai în cultura mare:...
Agronomie,30 May 2009 - 20:00,0 comentarii
Principalele lucrări în cultura mare din acestă lună sunt cele de îngrijire a culturilor. Buruienile răpesc plantelor
Agricultura românească:...
Agronomie,21 May 2009 - 0:00,0 comentarii
Seceta, atât cea “a solului“, favorizată de precipitaţiile reduse, cât şi cea “atmosferică”, manifestată prin
Cultura mare în toiul...
Horticultura,27 Apr 2009 - 17:00,0 comentarii
Volumul lucrărilor pe care trebuie să le efectuăm în luna aprilie a acestui an este deosebit de mare, din cauza prelungi
Luna aprilie în cultura mare
Horticultura,08 Apr 2009 - 19:00,0 comentarii
PE SCURT

• Cum şi cu ce lucrăm solul?

• Semănatul florii soarel
Lucrări agricole la...
Agronomie,02 Apr 2009 - 15:00,0 comentarii
Pe măsura încălzirii vremii, natura se trezeşte la viaţa activă, iar procesele de creştere a cerealelor de toamnă ş
Cultura mare în plin sezon...
Horticultura,07 Mar 2009 - 2:00,1 comentarii
La ceas de cumpănă, trebuie să hotărâm cu luciditate ce vom semăna în această primăvară. Fiecare, de-a lungul iern
Cultura mare în Ianuarie -...
Tehnologii Agricole,16 Feb 2009 - 21:00,0 comentarii
• la gura sobei, visând cu ochii deschişi la recolta viitoare
Calendarul lucrărilor...
Tehnologii Agricole,16 Feb 2009 - 17:00,0 comentarii
• Fertilizarea culturilor de cereale de toamnă (grâu, orz, secară, triticale)
• Combaterea şoarecilor de câmp
Calendarul lucrărilor...
Tehnologii Agricole,16 Feb 2009 - 15:00,0 comentarii
• controlul culturilor de toamnă;
• fertilizarea culturilor de toamnă;
• pregătirea terenului pentru plantele
Calendarul lucrărilor...
Tehnologii Agricole,16 Feb 2009 - 14:00,0 comentarii

Indiferent că seminţele sunt depozitate în saci sau în vrac, cel puţin o dată pe săptămână este necesar a fi co

Cultura mare în pragul...
Agronomie,13 Feb 2009 - 19:00,0 comentarii
Semănatul grâului în această toamnă s-a desfăşurat pe o perioadă lungă de timp, începând cu intervalul optim pent
Priorităţi pentru cultura...
Agronomie,02 Feb 2009 - 19:00,0 comentarii
Pentru a asigura o depozitare adecvată produselor pe timpul iernii, trebuie să efectuăm controale săptămânale. În caz
Cultura mare la începutul...
Agronomie,22 Jan 2009 - 17:00,1 comentarii
Ordinea priorităţilor pentru cultura mare. Cum se prezintă grâul şi celelalte culturi semănate în toamnă în lunile
Calendarul lucrărilor...
Agronomie,19 Nov 2008 - 23:00,0 comentarii
Meteorologii avertizează că la sfârşitul lunii noiembrie se aşterne zăpada. Volumul de lucrări restante dar şi cele
Calendarul Lucrărilor...
Agronomie,22 Oct 2004 - 17:21,4 comentarii
Grijile pentru recolta anului viitor încep deja din această perioadă

. Recoltarea fasolei
. Recoltarea lintei

Cele mai citite azi

Cele mai comentate azi

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole