Iarna se apropie, grijile sporesc în cultura mare

Un răspuns corect nu trebuie să facă abstracţie de faptul că pentru fiecare zi de întârziere a semănatului în luna noiembrie, din recolta anului viitor se pierd circa 100 kg/ha. Deci, cel care ajunge să însămânţeze în 15 noiembrie, va obţine în anul care vine cu circa 1500 kg/ha mai puţin.

Aceasta înseamnă că în condiţiile respectării celorlalte verigi tehnologice, cei care au întârziat semănatul acceptă o importantă pierdere, dar totuşi pot obţine o recoltă eficientă economic.

Trebuie reţinut şi faptul că semănăturile din luna noiembrie necesită un consum mai mare de sămânţă, care să asigure circa 650-700 boabe germinabile/mp, deoarece aceste culturi nu mai au posibilitatea să înfrăţească, decât târziu în primăvară, situaţie în care, în majoritatea anilor, fraţii formaţi rămân sterili.

Atenţie trebuie acordată bunei încorporări a seminţelor în sol, la adâncimi corelate cu lungimea coleoptilului soiului cultivat.

Pe lângă încheierea semănatului la grâu, alte lucrările premergătoare lunilor de iarnă urmăresc eliberarea terenului de culturile târzii, efectuarea ogoarelor de toamnă şi scarificarea terenurilor; fertilizarea cu gunoi de grajd şi cu îngrăşăminte greu solubile pentru culturile de primăvară şi, nu în ultimul rând, controlul produselor depozitate.

Controlul culturilor de toamnă

Culturile de rapiţă, grâu, orz, secară şi de triticale deja răsărite se controlează şi, în funcţie de starea acestora, se iau următoarele măsuri:

- însămânţarea eventualelor greşuri; în caz contrar, în locul respectiv se vor înmulţi buruienile;
- verificarea atacului de rozătoare sau al altor dăunători şi luarea măsurilor de combatere care se impun;
- executarea rigolelor de scurgere a apelor, pentru a preveni eventualele stagnări pe culturi, provocate de precipitaţiile în exces, având consecinţe grave prin asfixierea plantelor.

Pregătirea terenului: ogorul de toamnă

Pe măsură ce lucrările prezentate anterior se finalizează, întregul efort trebuie să se îndrepte spre eliberarea terenului de tulpinile de floarea soarelui, coceni de porumb şi alte resturi vegetale, pentru fertilizarea suprafeţelor şi executarea ogoarelor pentru culturile de primăvară. Produsele secundare recoltate şi bine depozitate sunt valoroase, putând fi utilizate la furajarea animalelor sau cu alte destinaţii.

Ferestrele bune de lucru din această perioadă trebuie valorificate pentru a efectua ogoarele de toamnă. Nu există greşeală mai mare decât semănatul în primăvară al sfeclei, cartofului, florii soarelui, porumbului sau al altor culturi în terenuri arate tot primăvara.

Alegerea celor mai bune soiuri sau hibrizi pentru semănat, aplicarea unei cantităţi mai mari de îngrăşăminte sau alte măsuri tehnice nu pot înlocui efectul benefic al ogoarelor de toamnă. Aratul de toamnă târziu nu măreşte cu mult provizia de azotaţi din sol, pentru că la sfârşitul toamnei şi în timpul iernii activitatea microorganismelor scade sau încetează.

Totuşi, prin arătura de toamnă târzie se favorizează producerea altor procese importante, şi anume: refacerea structurii solului prin acţiunea îngheţului şi a dezgheţului, distrugerea buruienilor şi acumularea unei cantităţi mai mari de apă. Aratul de toamnă mai are şi avantajul că uşurează lucrările din primăvară şi permite pregătirea devreme a terenului şi semănatul la timp al culturilor de primăvară.

Scarificarea sau afânarea adâncă a solului face parte din complexul de lucrări tehnice executate pe o anumită adâncime în profilul solului, cu scopul de a-i îmbunătăţi capacitatea de producţie. Aceste lucrări urmăresc crearea şi păstrarea unui bilanţ şi regim optim al apei, al aerului şi al elementelor nutritive din sol în vederea asigurării cerinţelor normale de creştere a plantelor, prin valorificarea bună a potenţialului natural de producţie al solului.

Adâncimea minimă de efectuare a afânării este de 40-50 cm , iar cea maximă, între 70-80 cm.
Scarificarea se face la umiditatea optimă a solului de 60-90% din intervalul umidităţii active.

Fertilizarea de toamnă

Aplicarea gunoiului de grajd, a amendamentelor cu calciu şi a îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu efectuată în această perioadă constituie o condiţie fundamentală pentru realizarea în anul următor a unor recolte satisfăcătoare.

Întreaga cantitate de gunoi de grajd, proaspăt sau fermentat, trebuie dusă în câmp, împrăştiată uniform şi încorporată sub brazdă. Pentru a acoperi o suprafaţă cât mai mare este de preferat să ne limităm la cantităţi de 20-25 tone/ha.

Prioritare vor fi suprafeţele pe care nu s-a mai aplicat gunoi de mai mult de patru ani.
Dintre plantele de cultură mare, cele care răspund cu cele mai mari sporuri de recoltă sunt cartofii, sfecla, porumbul şi floarea soarelui.

Este bine de ştiut că îngrăşămintele organice sunt şi purtătoare de energie calorică pentru microorganismele din sol, pe lângă aportul de elemente nutritive pentru plante.
Gunoiul de grajd este considerat un îngrăşământ complet, pentru că restituie solului toate elementele de care plantele au nevoie.

În zonele colinare, pe soluri cu reacţie acidă în care valoarea pH-ului este mai mică de 5,8, se impune aplicarea a 3-5 tone/ha de amendamente cu calciu. În caz contrar, îngrăşămintele aplicate ulterior nu vor fi valorificate eficient de plante.

Dacă nu avem posibilitatea ca pe solurile sărace din zona de deal să aplicăm atât gunoi de grajd cât şi amendamente cu calciu, atunci este de preferat ca pe unele să administrăm amendamente, pe altele gunoi de grajd, iar în anul următor să inversăm.

Îngrăşămintele singulare cu fosfor sub formă de superfosfat sau fosforite, dar şi cele cu potasiu, sub formă de sare potasică, sunt greu solubile, considerent pentru care acestea trebuie să fie introduse sub brazdă.

Dacă aceste îngrăşăminte se aplică în primăvară şi se încorporează în sol cu grapele cu discuri, atunci culturile le vor valorifica doar parţial. Pe suprafeţele pe care nu s-au mai aplicat în ultimii ani îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu este bine de ştiut că nici îngrăşămintele cu azot, aplicate la pregătirea solului sau în vegetaţie, nu vor ajuta la obţinerea unor sporuri eficiente.

Cei care nu pot asigura din toamnă îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu pentru culturile de primăvară, este bine să-şi procure de-a lungul iernii îngrăşăminte complexe, pe care să le administreze la pregătirea patului germinativ. Fosforul, respectiv potasiul, din îngrăşămintele complexe este mai uşor accesibil, comparativ cu cel din superfosfat, din fosforite sau din sarea potasică.

Controlul produselor depozitate

Trebuie efectuat săptămânal, atât la produsele sub formă de boabe, depozitate în vrac sau în saci, cât şi la silozurile de cartofi şi de sfeclă. Controlul trebuie efectuat pe toată grosimea vracului, până la bază, pentru a depista apariţia cuiburilor calde de unde extinderea degradării produsului nu mai reprezintă decât o problemă de timp.

Prima măsură care se impune este lopătarea energică a boabelor, măsură prin care se realizează răcirea acestora pentru o perioadă de câteva luni. Dacă se constată prezenţa gărgăriţelor, a moliilor sau a altor dăunători, nu aşteptaţi extinderea atacului şi procedaţi imediat la înlăturarea lor, folosind substanţe potrivite, cu respectarea dozelor şi a regulilor de aplicare. Nu treceţi cu vederea rozătoarele care, pe lângă faptul că au un consum mare de produse, influenţează în rău calitatea acestora prin excrementele şi părul lor lăsate în masa produsului.

Atenţie trebuie acordată depozitelor în care păstrăm cartofi. Dacă stau la lumină, cartofii se înverzesc, devin amari şi toxici pentru om şi animal. Temperatura bună de păstrare este de 3-5oC, iar umiditatea relativă a aerului, necesară prevenirii zbârcirii, trebuie să fie cuprinsă între 85 şi 93%. Aceste elemente trebuie controlate permanent pentru a preveni îndulcirea tuberculilor - dacă temperatura scade sub 3°C, sau încolţirea lor, dacă temperatura depăşeşte 5°C.

Aceeaşi grijă trebuie acordată şi silozurilor cu butaşi de sfeclă, pentru a depista şi înlătura la timp focarele de sfeclă putrezită sau atacată de diferite boli.

ŞTIAŢI CĂ...

Asolamentul este o investiţie de inteligenţă din partea cultivatorului. Aplicată corect, această măsură tehnologică aduce mari avantaje economice:

• prin aplicarea asolamentului, apa din sol este folosită mai raţional. Unele plante au consum mare, altele au consum mic, aşadar după plantele cu consum mare trebuie să urmeze cele cu un consum mic, pentru ca rezerva de apă să se refacă;

• există plante mari consumatoare de elemente nutritive din sol (sfecla) după care trebuie să urmeze plante care îmbunătăţesc solul cu azot (leguminoasele lasă în sol 50-200 kg/ha);

• unele plante sunt mari consumatoare de azot şi de fosfor (cerealele), altele au nevoie de mai mult potasiu (sfecla şi cartoful);

• după plante cu înrădăcinare adâncă (lucerna cu rădăcini adânci până la 10-12 m) trebuie să urmeze plante cu înrădăcinare mai superficială, până la 1 m;

• după plante care lasă puţine resturi vegetale pentru formarea de humus (in, sfeclă) trebuie să urmeze plante care lasă cantităţi mari de materie organică necesare regenerării humusului (cereale, leguminoase);

• după plante care necesită multe lucrări ale solului şi care distrug structura solului (prăşitoarele) trebuie să urmeze specii care se seamănă în rânduri dese şi care refac structura solului;

• plantele care produc o îmburuienare puternică trebuie urmate de specii care reduc îmburuienarea şi, astfel, reduc şi cheltuielile cu erbicidele;

• asolamentul asigură o bună combatere a bolilor şi dăunătorilor.