Calendarul lucrărilor agricole în lunile de iarnă

• Controlul seminţelor depozitate

• Controlul cartofilor din depozite

• Controlul făinii de grâu din depozite

• Controlul culturilor semănate în toamnă

• Corectarea reacţiei solului prin aplicarea amendamentelor cu calciu

• Transportul în câmp a întregii cantităţi de gunoi de grajd

• Folosirea ferestrelor bune de lucrări pentru aratul suprafeţelor rămase nearate din toamnă

• Fertilizarea culturilor de toamnă semănate târziu la intrarea în iarnă

Indiferent că seminţele sunt depozitate în saci sau în vrac, cel puţin o dată pe săptămână este necesar a fi controlate sub aspectul temperaturii masei de seminţe, umidităţii şi a contaminării cu boli sau dăunători.

Un proces grav care poate să apară este încingerea seminţelor ca o consecinţă a activităţii proceselor biologice din seminţe şi activităţii microorganismelor, când umiditatea depăşeşte o anumită limită.

În prima fază are loc “autoîncălzirea” când temperatura boabelor creşte la 24-30oC şi la suprafaţa stratului de seminţe se observă o uşoară transpiraţie a boabelor.

În faza următoare temperatura creşte la 38oC, seminţele încep să se brunifice. Apare miros de mucegai, alcool şi amoniac.

În faza a treia temperatura ajunge la 50oC, boabele devin fărmicioase, mirosul de fermentaţie alcoolică se simte puternic. Fenomenul poate fi prevenit prin control permanent.

În paralel se fac observaţii pentru depistarea eventualilor dăunători.

În lunile de iarnă, insectele dăunătoare şi rozătoarele continuă să se hrănească, şi deci, să consume şi să deprecieze produsele depozitate. De asemenea la baza vracurilor şi lângă pereţi pot să apară necazuri datorate diferenţelor de temperatură şi umiditate, deci pot să doarmă liniştiţi numai aceeia care săptămânal îşi verifică starea produselor depozitate.


Păstrarea cartofilor trebuie controlată permanent

Temperatura în depozitele de cartofi pentru consum trebuie să se menţină între 3-4oC; la temperaturi mai mici se îndulcesc iar la -1oC îngheaţă. La temperaturi mai mari încolţesc, şi dacă umiditatea aerului este mai scăzută se zbârcesc, ca urmare a deshidratării.

Păstraţi la lumină, tuberculii se înverzesc, devin amari şi toxici pentru om şi animale.

Pentru cartofii destinaţi consumului sunt substanţe cu care se pot pudra, în vederea evitării încolţirii, tratamente interzise la tuberculii destinaţi pentru sămânţă.


Păstrarea făinii

Făina se păstrează mai greu decât seminţele. În condiţii bune de temperatură (peste 20oC), umiditate a aerului scăzută şi bună aeraţie, în făina proaspătă se produc procese care-i îmbunătăţesc culoarea şi însuşirile de panificaţie.

Astfel, culoarea albă a făinii se intensifică şi se îmbunătăţesc calităţile glutenului, proces care poartă denumirea de maturarea făinii.

Păstrarea însă timp îndelungat a făinii la temperaturi pozitive duce la supramaturarea acesteia, din care cauză se înrăutăţesc însuşirile glutenului şi se micşorează randamentul volumetric al pâinii. Gustul făinii devine amărui ca urmare a descompunerii şi oxidării grăsimii.

Făina aflată în păstrare trebuie supusă observării atente, controlată şi asupra infestării cu dăunători.


Controlul culturilor semănate în toamnă

Controlul culturii în perioada de iarnă este o măsură obligatorie pentru fiecare cultivator bun. Eliminarea apei de pe terenurile mai joase, dacă nu s-au efectuat rigole imediat după semănat, este o operaţiune obligatorie, indiferent de efortul pe care-l presupune.

O atenţie deosebită trebuie acordată culturilor semănate devreme, la sfârşit de septembrie, cât şi a celor semănate târziu, în noiembrie. În primul caz, datorită zilelor calde din noiembrie, culturile au intrat în iarnă cu o stare de vegetaţie prea avansată, cu rezistenţă mică la iernare, şi în pericol de asfixiere sub zăpadă în cazul în care vom avea ninsori abundente. În situaţie delicată sunt şi culturile abia răsărite, sau chiar nerăsărite. În funcţie de mersul vremii, numai cunoscând exact starea culturilor, pot fi alese cele mai potrivite măsuri.

În ambele situaţii, în cazul când la suprafaţa zăpezii se va forma crustă de gheaţă, este nevoie să intervenim pentru spargerea acesteia, cu mijloacele mecanice din dotare (tăvălugi inelari, câmpuri de grape grele) sau prin trecere cu animalele, pe suprafeţe mici.


Aplicarea amendamentelor cu calciu

În zonele colinare cu soluri acide este o măsură obligatorie. Numai pe solurile cu reacţia corectată, astfel ca valorile pH-ului să se situeze între 6 şi 7, plantele îşi formează un sistem radicular sănătos, capabil să asigure necesarul de elemente nutritive.

Limitele valorilor pH între care cresc şi se dezvoltă principalele culturi de câmp de primăvară sunt: porumb 6,5-7; sfecla de zahăr; trifoi 6,5-7,4; mazăre 6,5-7; lucernă 7-8; cartoful şi ovăzul 5,3-6,4.

Ca materiale se pot folosi carbonatul de calciu (piatra de var), hidroxid de calciu (var nestins), spuma de defecare de la fabricile de zahăr, zgură de furnal, tuful calcaros, reziduurile de la fabricile de îngrăşăminte chimice, molozul ce rămâne de la demolarea clădirilor.

Din aceste materiale foarte bine mărunţite se aplică 3-5 t/ha, sub arătura de bază. Efectul amendamentelor este de lungă durată (6-8 ani)şi deci cheltuielile efectuate se reîntorc, cu mari beneficii.


Gunoiul de grajd

Fermentat sau proaspăt, gunoiul de grajd trebuie dus în câmp şi introdus în sol sub arăturile care se mai execută. Fiecare coş de gunoi introdus în sol înseamnă la recoltare, câteva coşuri de ştiuleţi de porumb, rădăcini de sfeclă, tuberculi de cartofi sau alte produse în plus.

Prioritate se va acorda suprafeţelor care se vor cultiva cu cartof, sfeclă şi porumb, nefertilizate în ultimii 2-3 ani.

Decât să aplicaţi în cantităţi de 40 t/ha, câştigaţi mai mult împărţind cantitatea în două şi aplicând câte 20 t/ha, fertilizând astfel două hectare.

Aratul suprafeţelor rămase nearate din toamnă, în ferestrele bune de lucru, astfel ca până în primăvară, prin îngheţ şi desgheţ pământul să se mărunţească, iar rizomii şi stolonii buruienilor să fie distruşi.


Fertilizarea culturilor de cereale de toamnă

Culturile de grâu şi orz care nu au înfrăţit din toamnă şi cele care au densitate redusă, trebuie să fie fertilizată cu azot cât mai devreme cu putinţă, pe teren încă îngheţat.

Acest lucru este obligatoriu pentru toate culturile de cereale de toamnă care nu au fost fertilizate cu azot înainte de semănat.

Aplicarea devreme a unor doze de 60-80 kg/ha azot va determina formarea de fraţi fertili, pe când fertilizarea târzie cu azot în primăvară, va determina formarea de fraţi târzii “de poală” care vor rămâne fără rod.

Pe solurile din câmpie, cu reacţie neutră, bune rezultate se obţin aplicând azotul sub formă de azotat de amoniu. În zonele de dealuri, pe soluri acide, este preferabilă aplicarea azotului sub formă de azotat de calciu (Nitrocalcar), iar pe solurile sărăturate îngrăşământul cel mai recomandat este sulfatul de amoniu.

Aplicarea în vegetaţie a azotului pe culturile de toamnă sub formă de îngrăşăminte complexe nu este motivată; fosforul din aceste îngrăşăminte neputând fi valorificat de plante.

La secară numărul de fraţi care s-au format din toamnă va rămâne nemodificat, această plantă terminându-şi înfrăţirea din toamnă. Totuşi, culturile nefertilizate din toamnă sunt recunoscătoare la aplicarea unor doze de 40-60 kg/ha azot s.a.

Culturile de orz şi grâu cu densitate mare, care au fost fertilizate din toamnă, nu se vor fetiliza cu azot în această perioadă, deoarece le vom sensibiliza la cădere.