Digestibilitatea furajelor criteriu de stabilire a valorii alimentare

Aceşti doi parametri, componenţi ai valorii de furajare depind în primul rând de compoziţia chimică şi morfologică a plantei, ale căror nivele de conţinut şi structură se modifică pe măsură ce plantele cresc şi înaintează în vegetaţie.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu digestibilitatea materiei organice în general şi pe fiecare principiu nutritiv în parte (proteine, grăsimi, celuloză etc.) şi care, după determinările mai sofisticate pe animale şi în laborator, arată cât la sută dintr-un principiu nutritiv sau substanţe organice ingerate sunt reţinute de organism pentru nevoi personale (funcţii de întreţinere, de reproducţie) şi pentru producţie, din totalul ingerat.

Digestibilitatea determină calitatea furajului

Cunoaşterea digestibilităţii sau mai bine spus, a evoluţiei acesteia pe parcursul unei perioade de vegetaţie a plantelor, are o mare importanţă, întrucât ea exprimă cu fidelitate calitatea unui furaj dată de conţinutul său nutritiv.

În relaţie, un furaj mai sărac în principii nutritive este mai puţin consumabil, mai puţin digestibil iar în final şi valoarea de furajare a acestuia este mai mică. Totuşi, relaţia nu este atât de simplă şi nu întotdeauna direct proporţională, mai ales când se compară soiurile sau speciile de plante între ele.

Pentru a înţelege mai bine fenomenul este nevoie să pătrundem mai adânc în structura plantelor, la nivel celular.

Constituenţii chimici şi digestibilitatea plantelor furajere

La baza structurii plantelor stă celula vegetală, a cărei conţinut interior (suc celular) este limitat la exterior de peretele celular. Aşadar, şi constituenţii chimici ai plantelor pot fi categorisiţi, şi anume: constituenţi intracelulari şi constituenţi ai pereţilor celulari. Constituenţii intracelulari (de conţinut), au o digestibilitate adevărată, totală la rumegătoare în cazul zaharurilor şi fructozanilor şi foarte ridicată la grăsimi şi substanţe azotate.

Sucul celular conţine, de asemenea, minerale esenţiale şi vitamine.
Peretele celular cu cei doi constituenţi esenţiali - celuloza şi hemiceluloza - are şi el o digestibilitate foarte ridicată, de 90-100% la plantele foarte tinere, dar scade la cel puţin 40%, pe măsură ce pereţii celulari se încrustează cu lignină şi se îngroaşă, atunci când plantele îmbătrânesc.

Trebuie ştiut că lignina din perţii celulari este nu numai nedigestibilă, ci constituie şi o barieră pentru digerarea furajelor de către microoganismele din rumen, în accesul lor spre conţinutul celular. Rezultă că digestibilitatea materiei organice a furajelor şi valoarea ei utilă pentru organismul animal (rumegătoare), depinde esenţial de conţinutul şi digestibilitatea pereţilor celulari.

Ţesuturile lignificate ale pereţilor celulari sunt aproape complet nedigerate, deoarece aceştia se înrăutăţesc pe măsură ce plantele avansează în vegetaţie, într-un ritm mai rapid după perioada optimă de recoltare a plantelor. Cu alte cuvinte, după această perioadă relativ scurtă, de 7-8 zile, chiar dacă plantele şi-ar păstra în totalitate conţinutul nutritiv, lucru care de fapt nu se întâmplă, organismul animal nu îl poate valorifica în mod eficient.

Conţinutul şi digestibilitatea tulpinilor şi frunzelor

Frunzele leguminoaselor şi laminele în cazul gramineelor sunt mai bogate în constituenţi intracelulari, în special în proteine şi mai sărace în pereţi celulari decât tulpinile. Diferenţa creşte odată cu vârsta plantei, la frunzele de leguminoase într-un ritm mai rapid decât la graminee.

Ca urmare, frunzele sau laminele, fiind mai digestibile decât tulpinile, digestibilitatea întregii plante este strâns legată de proporţia frunze (lamine)/tulpini. Aşa se explică faptul că începând cu coasa a doua, deşi conţinutul plantelor furajere în nutrienţi, la aceeaşi fază de vegetaţie este în scădere, proporţia mai mare a frunzelor şi laminelor în cadrul celor două grupe de plante conduce la creşterea digestibilităţii şi consumabilităţii acestora, compensând deficitul de nutrienţi.

Astfel, plantele din regenerări (otava) au o valoare de furajare mai ridicată. De aceea se recomandă ca otava să fie administrată cu prioritate în raţia tineretului la rumegătoare şi la vacile cu producţii ridicate de lapte ca tain separat, în raţia celor cu probleme de sănătate sau ca parte în alcătuirea unei raţii în care fânul este de calitate mai slabă.

Mai trebuie precizat că, pe măsură ce plantele înaintează în vegetaţie şi trec de momentul optim de recoltare, laminele de la baza tulpinilor de graminee dar mai ales frunzele leguminoaselor de lucernă şi trifoi îngălbenesc şi se usucă, conducând la o scădere puternică a valorii alimentare a furajului rezultat.

Într-o asemenea situaţie, după recoltare nu mai trebuie decât câteva zile ploioase care să surprindă iarba ofilită pe sol, pentru ca valoarea nutritivă a fânului obţinut să concureze cu ce a paielor de cereale...