Avantajele conservării furajelor prin însilozare

Numărul consumatorilor preocupaţi de igiena şi de siguranţa alimentelor de provenienţă animală este în creştere, deoarece în prezent se cunoaşte cu certitudine efectul acestora asupra greutăţii corporale, a sănătăţii şi a speranţei de viaţă.

Cu toate că toxinele, patogenitatea şi contaminările în complexitatea lor constituie de multă vreme obiectul unor studii amănunţite, în prezent aceste preocupări sunt încurajate, iar un număr tot mai mare de cercetări vin să întărească aspectele siguranţei alimentare. În acelaşi timp, creşte şi interesul privind protecţia mediului înconjurător, deoarece consumatorii încep să pună preţ mai mare pe tehnologiile care generează mai puţină poluare, pentru producerea de alimente pe cale sustenabilă.


Conservarea furajelor - aspecte curente şi de viitor

La nivel mondial, furajul se administrează animalelor mai mult sub formă de fân şi mai puţin însilozat, deşi, dacă se are în vedere influenţa pozitivă pe care silozul o are asupra sănătăţii şi producţiei animale, acesta ar trebui să aibă o contribuţie mai mare în furajarera animalelor, atât în regiunile mai calde, cât şi în cele temperate.

Utilizarea la scară largă a maşinilor pentru baloţi mari a presupus avantajul obţinerii baloţilor de fân într-o perioadă scurtă şi pe vreme uscată, în detrimental silozului.

Pe de altă parte, tendinţa de utilizare a unor maşini performante de balotat a determinat şi creşterea producţiei de siloz în baloţi înfoliaţi, aceştia având umiditate scăzută, tăiere mai înaltă, fermentaţie restricţionată şi un pH mai mare, apropiat de 5. În aceste condiţii, prin consumul de către animale, eficienţa azotului de conţint din siloz se ameliorează, însă în acelaşi timp creşte riscul contaminării cu enterobacteria, cu listeria, cu fungi şi cu alte microorganisme patogene.

În prezent, silozul poate fi făcut pe scară mare cel mai adesea în buncăre pentru siloz, folosind furaj bine tocat, presat, fără veştejire, metodă preferată de unităţile mari crescătoare de vite, specializate pentru producţia de carne sau de lapte.

În schimb, fermele de tip familial preferă prepararea în baloţi (semisiloz), profitând de posibilităţile adaptării tehnologiei moderne de pregătire şi de păstrare a furajului în condiţii economice mai avantajoase, potrivit sistemului.

Tot ca tendinţă de viitor poate fi acceptată şi ipoteza că în regiunile mai nordice ale globului, dacă se vor adeveri previziunile de schimbare a climei, o să apară noi orientări privind extinderea producţiei şi a formelor de conservare a furajelor. În mod curent, însilozarea este susţintă de condiţiile de instabilitate atmosferică.


Efectele silozului asupra microbilor şi a poluatorilor

Principiul însilozării are la bază acidifierea furajului umed, în special de către lactobacilli, în condiţii de anaerobioză. Acidul, ale cărui molecule sunt nedisociate, prezintă o importanţă primordială pentru suprimarea activităţii microorganismelor nedorite. Procesul are loc la nivel celular şi se datorează faptului că acidul nedisociat se poate propaga, în mod pasiv, în celulele microbiene, acidifiind citoplasma.

În aceste condiţii, legătura dintre protoni şi electroni se rupe, blocând transportul substratului pentru procesele energetice şi de sinteză macromoleculară de care are nevoie agentul patogen.

În cazul marilor baloţi, înlăturarea oxigenului din siloz este mult mai dificilă, fiind posibilă riscul de contaminare cu microorganisme nedorite. Specialiştii din domeniu au identificat şi au studiat un număr mare de ageţi patogeni şi de compuşi chimici care se pot elimina sau nu prin însilozare.

• Escherichia coli - enterohemoragică. E. coli de tip 0157:H7 cauzează diaree, colite hemoragice şi sindromul uman de uremie hemolitică. Rumegătoarele sunt privite ca un rezervor natural de E. coli, pe care le pot excreta în număr foarte mare prin fecale, timp îndelungat.

Deoarece acest microorganism patogen rezistă în fecale până la trei luni, aplicarea gunoiului pe păşuni poate constitui un risc de infectare pentru vite. Cercetările au evidenţiat faptul că 28 la sută E. coli se află în fecale, iar un alt procent, nedeterminat (variabil), se dezvoltă şi se înmulţeşte în medii prielnice, în special, în locurile neigienizate din adăposturi, ceea ce înseamnă că microorganismul este larg răspândit în fermele de animale.

Însilozarea poate servi ca măsură de prevenire a pătrunderii în organism prin intermediul furajului, deoarece lactotipurile dintr-un siloz normal pot conţine de zece ori mai mult acid nedisociat decât enterobacteria.

Rezultatele unor teste efectuate cu ocazia însilozării unor furaje au evidenţiat faptul că într-un siloz bine fermentat numărul de E. coli de tipul 0157:H7 a scăzut din faza iniţială (înainte de însilozare), la un nivel nedetectabil, după încheierea proceselor fermentative. Întrucât nu s-au înregistrat diferenţe de supravieţuire dintre forma uzulă de E. coli şi cea enterohemoragică, transmiterea E. coli 0157:H:7 a putut fi evitată prin însilozarea propriu-zisă cu o combinaţie a pH-ului, a acidului nedisociat şi a mediului anaerob.

• Paratuberculoza este o afecţiune serioasă şi foarte răspândită a rumegătoarelor, provocând mari pierderi economice. Agentul etiologic este Micobacterium avium, subspecia paratuberculosis (MAP), iar vacile infectate pot prezenta simptomele enteritei granulomatoase cornice, ale cărei semne clinice sunt diareea persistentă şi pierderea progresivă a greutăţii corporale.

Diagnosticul timpuriu este dificil din cauza perioadei lungi de incubaţie. Pentru a obţine testul pe culturi, probele se recoltează pe parcursul mai multor luni, iar animalele infectate nu prezintă semne clinice decât după cel puţin un an. Animalele asimptomatice pot sta infectate cu MAP o lungă perioadă de timp, eliminând prin fecale micobacterii care supravieţuiesc mult şi bine în balegă şi în sol.

Prin urmare, fânul şi silozul pot fi considerate surse de transmitere a MAP, atunci când sunt recoltate de pe păşuni contaminate şi când lipsesc măsurile de management al gunoiului folosit ca fertilizant.

Cercetările efectuate au fost îndreptate asupra posibilităţilor de decontaminare a furajului conservat atât sub formă de siloz, sau de fân, iar rezultatele au fost pozitive. Acidul nedisociat, rezultat în urma fermentaţiei lactice la un pH scăzut al silozului (nivel ridicat al umidităţii), poate fi considerat principalul responsabil al decontaminării.

În tratamentul cu amoniac s-a constatat decontaminarea de MAP a silozului obţinut la un pH ridicat (4,8-5,2) şi a fânului, la o aplicare în doză de 3%.

• Micotoxinele, ca rezultat al metabolismului unor ciuperci şi mucegaiuri, s-au dovedit a fi cauza unor afecţiuni cunoscute sub denumirea de micotoxicoze, având efecte teratogene, criogene şi imunopresoare. Consumul de furaj contaminat cu micotoxine reduce pofta de mâncare, conduce la scăderea în greutate şi a rezistenţei la boli şi afectează cel mai adesea funcţiile de reproducţie.

În cazul apariţiei unor micotoxicoze, nutreţurile infestate se elimină imediat din hrană, din aşternut, iar adăpostul, mobilierul şi ustensilele se dezinfectează.

• Dioxinele sunt componente chimice deosebit de toxice şi prezenţa lor este reclamată în consumul uman de alimente.

În cazul furajelor, cercetările au arătat că aceste toxine nu se extrag de către plante din sol prin rădăcini, dovadă că nivelul acestora (la porumb) este foarte diferit în aceeaşi perioadă de vegetaţie, chiar şi pentru recoltarea timpurie. În concluzie, acumularea acestora în plante are drept cauză poluarea mediului.

Prin mijloace de conservare, cum ar fi silozul, cantităţile de dioxină nu se reduc. Există câteva microorganisme aerobice capabile să descompună dioxinele, însă folosirea lor la însilozare este foarte dificilă; astfel că soluţia unică este reducerea lor din atmosferă.


ŞTIAŢI CĂ ...

• Prin însilozare, se diminuează mult efectele agenţilor patogeni şi micotoxinele unor fungi (mucegaiuri), dar mai puţin sau chiar deloc substanţele chimice poluatoare.

• Însilozarea la un nivel ridicat al proceselor fermentative elimină posibilitatea pentru MAP de transmitere a îmbolnăvirii clinice şi că soluţia pentru un tratament efectiv de dezinfecţie şi decontaminare a fânului şi a silozului este tratamentul cu amoniac.

• Pentru reducerea depozitelor de fungi, cum ar fi Aspergillus şi Penicillium ssp., acidifierea şi condiţiile anaerobe create în urma eliminării aerului din siloz sunt măsuri cruciale.

• Micotoxinele produse de fungi în câmp, cum sunt Fussarium ssp., sunt cele mai obişnuite în siloz şi sunt greu de înlăturat, iar gradul de extindere a contaminării variază de la o regiune la alta, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de cele climatice din timpul recoltării.


MICOTOXINE ÎN SILOZUL DE PORUMB

Deoxynivalenolul (DON) reprezintă cea mai frecventă micotoxină aflată în silozul de porumb. Ierburile însilozate nu conţin cantităţi detectabile de micotoxine, ceea ce sugerează că în cazul porumbului însilozat situaţia se explică prin conţinutul ridicat al acestuia în energie, iar planta se infestează încă din câmp. Din păcate, concentraţia de DON din furajul de porumb nu descreşte prin însilozare.

Totuşi fermentaţiile produse în timpul însilozării arată cu claritate o detoxifiere a unui număr important de micotoxine, ceea ce implică existenţa unor microbi de detoxifiere existenţi în mediul natural creat în siloz.