Krone, tehnica „verde”
La mijlocul lunii septembrie am fost prezenţi la demonstraţia realizată de firmele Profi Agro Center şi Riela la Variaşul Mic, în judeţul Arad. Cu acest prilej, cei aproape o sută de fermieri prezenţi au asistat la o demonstraţie completă cu utilaje destinate producerii de furaje de la companiile Krone şi Riela.
Evenimentul a fost deschis de Francisc Csilcser, director general Profi Agro Center, care, după ce a mulţumit celor prezenţi, a făcut o scurtă trecere în revistă a obiectivelor companiei: „am considerat că este oportun să arătăm că există o strânsă conlucrare între producţie, cercetare, învăţământ superior şi fermieri.
Ceea ce dorim să prezentăm astăzi este o doar mică parte din tehnologia Krone. Prin ceea ce facem încercăm să venim în întâmpinarea fermierilor cu produse de top”.
Ovidiu Ranta, profesor la USAMV Cluj, a prezentat defilarea utilajelor, în ordinea în care sunt utilizate în practică: cosit, răvăşit, adunat, încărcat, balotat, înfoliat şi, la final, combina autopropulsată de recoltat porumb pentru siloz.
A fost o manifestare interactivă, la care fermierii prezenţi au primit nu numai informaţii teoretice, dar au şi văzut la lucru aceste utilaje şi au avut posibilitatea să adreseze întrebări şi să primească răspunsuri tehnice legate de funcţionarea şi modul de utilizare a utilajelor agricole. Fermierii au reuşit să treacă rapid peste întrebările clasic româneşti de tipul „cât costă?” şi să devină interesaţi de ceea ce poate să facă fiecare utilaj în parte.
Ştefan Toma, director Riela România, ne-a declarat: „se poate spune că este o premieră, mai ales că aici, în partea de vest a ţării, am prezentat o gamă completă de utilaje pentru furaje; cei prezenţi, nu foarte mulţi, au fost surprinşi. În acelaşi timp, nu s-au gândit că va veni o echipă de la firma Krone care să susţină acest eveniment. A fost o zi reuşită!”
La demonstraţie au luat parte specialişti ai firmei Krone şi fondatorul companiei Riela, Karl-Heinz Knoop. În aceeaşi perioadă, Profi Agro Center şi Riela au mai realizat domonstraţii practice, cu aceeaşi gamă de utilaje, la Petreşti (judeţul Satu Mare) şi la Cojocna (judeţul Cluj).
Utilajele prezentate la demonstraţie
Cositoarea Easy Cut 280 - cu discuri eliptice şi aparat de condiţionare cu valţuri, utilizat pentru lucernă. Am remarcat două caracteristici importante ale cositorii: lăţimea benzii de furaje poate fi reglată prin schimbarea direcţiei de rotaţie a discurilor marginale şi sistemul de prindere rapidă a cuţitelor.
Swadro 900 - greblă pentru răvăşit sau adunat cu două rotoare.
La această greblă modernă este posibilă schimbarea rapidă a degetelor elastice şi are un sistem de reglare cu came a braţelor de ghidare, astfel că se poate realiza o singură brazdă uniformă la mijloc sau lateral.
Remorcă Titan 4/32L - aceasta nu este numai o remorcă autoîncărcătoare simplă. Pick-upul cu degete elastice transmit materialul la un sistem de mărunţire. Remorca poate fi dotată cu un sistem de descărcare lateral pentru furajarea la iesle, directă, a animalelor.
Vario Pack 1800 - presă de balotat pentru baloţi cilindrici, cu cameră de presare variabilă, asigură o presare uniformă a materialului. Materialul preluat de pick-up poate fi tocat sau nu.
Big Pack 1270 - presă pentru baloţi paralelipipedici mari, cu sistem de legare multinod; practic, balotul mare este împărţit în mai mulţi baloţi mici.
Combi Pack Multi Cut 1250 - presă combinată, cu cameră de presare simplă şi sistem de înfoliere. Sistemul de presare şi numărul de straturi de folie este reglat şi urmărit prin computer, astfel că prin presarea corectă şi apoi înfoliere, se obţine un furaj de foarte bună calitate.
Big X500 - combina autopropulsată pentru porumb siloz, piesa de rezistenţă a demonstraţiei, şi totuşi cea mai mică din clasa Big X de la Krone, dotată cu un motor de 500 CP. Combina poate fi dotată cu sisteme de tăiere şi tocare porumb siloz, pentru graminee şi numai pentru cosire.
Cuţitele de tăiere au forma unor secere, care practic nu necesită ascuţire datorită formei şi materialului din care sunt fabricate. O altă noutate prezentă la această maşină este reglarea vitezei de lucru în funcţie de stadiul de uscare a porumbului, care este detectat cu ajutorul unui senzor de culoare care comandă apoi viteza de deplasare şi de tăiere.
Riela GMA-3500 - instalaţie mobilă pentru măcinat şi amestecat. Practic, această moară este antrenată de la priza de putere a tractorului (minim 120 CP). Printr-un tub flexibil, cerealele sunt aspirate şi cu ajutorul unui cântar electronic încorporat se pot doza cantităţile necesare conform reţetei, după care furajul combinat este amestecat. Capacitatea instalaţiei este de 3,5 tone pe oră.
Toate articolele scrise de
Gheorghe Ghise

La Agritechnica 2011, compania germană Claas, alături de noutăţile prezentate publicului larg, a sărbătorit 75 de a

Condiţiile meteorologice au fost, în general, blânde din decembrie până în ultimele zile ale lu

Departamentul Agriculturii din Statele Unite (USDA) apreciază că stocurile mondiale de grâu au ajuns acum la un n

Culturile agricole din multe zone ale Europei de vest sunt acum afectate de secetă, care, conform prognozelor meteo, est

Conform primei estimări a Comisiei Europene, producţia totală de grâu moale din acest an va fi de aproape 133 mi

Maschio-Gaspardo România a organizat, la începutul lunii februarie, pentru un grup de jurnalişti, un program

Compania Jyden Bur, fondată în 1923, şi-a început activitatea ca şi întreprindere familială şi est

O încetinire a exporturilor de cereale din statele regiunii Mării Negre intervine în acelaşi timp cu o creştere a ce

Compania AMAZONEN-WERKE a fost fondată în 1883 de către Heinrich Dreyer, dar şi înainte de această dată,

La sfârşitul anului trecut, Titan Machinery Inc. a anunţat finalizarea acordului privind achiziţia unui pachet m

În timpul vizitei la standul CLAAS de la Agritechnica 2011, am avut prilejul să stăm de vorbă cu Finn Petersen

Agritechnica a avut, anul acesta, un număr record de vizitatori, 415.000 (cu 18% mai mult decât în anul 2009

Din totalul exportului mondial de ceapă verde (proaspătă), procentul deţinut de producătorii olandezi este în

Ediţia aniversară din acest an va rămâne cu siguranţă una de referinţă pentru crescătorii de animale. Pentr

La sfârşitul lunii septembrie, într-o după-amiază de vară târzie, am poposit la ferma de vaci de la

În patria cartofului, la Cernat, judeţul Covasna, a avut loc ediţia a patra a Zilelor AgroWest. Fermierii prezen

Recolta bună de cereale din Rusia precum şi condiţiile meteorologice favorabile din Ucraina vor conduce la un nivel co

Platforma Monsanto, prezentată în cadrul manifestării Farm Progress Show, la sfârşitul lunii august, ne-a oferit pri

Se estimează că până în 2014, piaţa mondială pentru echipamente agricole va creşte cu 4,5% pe an, ajung

Peste 1.250 de expozanţi şi 2.000 de animale, show-ul naţional al rasei Limousin, concursul EuroBrune, precum şi un c

Volumul tranzacţiilor interne cu cereale, în Rusia şi Ucraina, au încetinit în ultima perioadă. De a

La începutul lunii mai, la Cluj, a avut loc vizita unui grup de jurnalişti străini în cadrul unui program D

Conform raportului dat recent publicităţii, în anul financiar 2010, Amazone-Werke a avut o cifră de afaceri de 2

Workshop: Verificarea maşinilor de erbicLa începutul lunii martie a avut loc, în premieră pentru Româ

Maschio-Gaspardo România a organizat, la începutul lunii martie, întâlnirea dealerilor, în

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei

Organizatorii Salonului se laudă că a crescut numărul de vizitatori cu patru procente, faţă de ediţia precedentă.
60 de ani reprezintă o viaţă de om, vârsta maturităţii depline (şi poate, gânduri de pensie). Valtra, p

Conform analiştilor de la Strategie Grains (raportul dat publicităţii în luna ianuarie), având în ve

MAP - Maşini Agricole Performante a continuat şi în acest an seria manifestărilor „Integra”, printr-

În perioada premergătoare Crăciunului, piaţa internaţională a cerealelor s-a menţinut la un nivel ridicat al

În Australia, analiştii de la Australian Crop Forecasters (ACF) consideră campania de recoltare încheiată

Se estimează că producţia mondială de cereale, conform ultimului raport dat publicităţii de Consiliul Internaţiona

MAP - Maşini Agricole Performante a participat, aşa după cum ne-a obişnuit în ultimii ani, cu cel mai mare stan

Din 19 noiembrie, compania Bayer s-a mutat într-un nou sediu - Nusco Tower, Şos. Pipera nr. 42

Syngenta a sărbătorit, la sfârşitul lunii noiembrie, 10 de la înfiinţarea companiei

La sfârşitul lunii noiembrie s-a aflat în România reprezentantul companiei franceze Oxybiotop, Martin

Începând cu anul 2007, ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) pot fi predate grat

Devenită tradiţională, „Ziua Porumbului” s-a desfăşurat şi anul acesta, în partea de vest a ţăr

Prezentarea noii serii de combine Claas Lexion 770 a avut loc la sfârşitul lunii septembrie, la Combinatul Agroindustri

La mijlocul lunii septembrie am fost prezenţi la demonstraţia realizată de firmele Profi Agro Center şi Riela la Vari

La invitaţia grupului Maschio-Gaspardo, în perioada 21-24 iulie ne-am aflat în Italia, împreună cu un

La sfârşitul lunii august, la invitaţia firmei NHR Agropartners, am vizitat fabrica din Grieskirchen şi am parti

Bayer AgroArena, eveniment de tradiţie, s-a desfăşurat anul acesta în şapte locaţii: Dalga - Institutul de Sta

Cu ocazia seriei de întâlniri „Caravana rapiţei 2010”, organizate de Sumi Agro în luna iun

Ovidiu V. Almăjan (foto) are o carieră marcată de excelenţă în management: director de supermarket, director d


Cornel Hetrea Stan este preşedintele asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale mici din Bistriţa.

În anul 1955 a fost înfiinţat la Beclean un depozit de armăsari sub denumirea "Ferma de Elită de Armăsari

Premiul „Maşina anului” se acordă la Agritechnica din anul 1997 de către DLV. La ediţia 2009 a fost const

BASF a lansat în luna noiembrie, într-un cadru deosebit, la Opera Română, în prezenţa a peste 3

Deschisă jurnaliştilor şi vizitatorilor VIP încă din data de 8 noiembrie, Agritechnica, cea mai mare expoziţie
În ciuda „vremurilor grele” şi bucurându-se de o vreme frumoasă şi caldă pentru un sfârşit de martie, ediţia de
Cea de-a 73-a ediţie a SIMA, desfăşurată la sfârşitul lunii februarie la Paris, a adus un număr record de vizitatori,Cele mai citite azi
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Sommet de l’Élevage 2011
- Caracteristici productive ale hibrizilor de găini ouătoare
- Ferma de taurine de carne
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Controlul ieslei poate identifica problemele de furajare într-o fermă
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- PLANTAREA POMILOR FRUCTIFERI
- Rase performante de iepuri: Californian
- Întreţinerea zmeurului în perioada de vegetaţie (I)
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Infiintare asociatie pentru cresterea ovinelor(24/5/2012 10:58:24)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară