Combinele anului 2009 (I)
Premiul „Maşina anului” se acordă la Agritechnica din anul 1997 de către DLV. La ediţia 2009 a fost constituit un juriu internaţional format din jurnalişti de prestigiu din ţara gazdă şi din Danemarca, Germania, Polonia, Rusia, Suedia, Ungaria şi România (Revista Ferma).
Massey Ferguson a lansat la Agritechnica 2009 prima combină cu sistem hibrid, 9280 Delta.
Massey Ferguson 9280 Delta
MF 9280 Delta este totodată prima combină de pe piaţă care utilizează sistemul de reducere catalitică selectivă (SCR Selective Catalytic Reduction) a emisiilor de gaze, aceeaşi tehnologie fiind folosită şi la seria de tractoare MF 8600, lansată anul trecut.
Practic, acum, aproape toţi producătorii de vehicule comerciale au adoptat tehnologia SCR, care garantează emisii scăzute şi o mare economie de combustibil.
Combina este echipată cu motor AGCO Sisu Power de 9,8-litri, cu şapte cilindri şi 496 CP, dar care consumă cu 10% mai puţin combustibil pentru a obţine aceeaşi putere ca şi motoarele clasice.
Delta 9280 poate fi echipată cu header PowerFlow de 6,80 şi 9,20 m lăţime.
Noutatea constă în sistemul Hibrid HyPerfoma de batozare şi separare. Sistemul Hibrid cuprinde un cilindrul central fix, de mare capacitate, cu diametrul de 1680x600 mm şi doi cilindri laterali, pentru separare, care au diametrul de 475 mm şi 4,2 m lungime.
Hi-Inertia - sistem cu design versatil pentru batozare, ce asigură constanţă şi performanţă în diverse condiţii şi la o gamă largă de culturi. Datorită sistemului ConstantFlow, se asigură un flux continuu şi performanţe optime.
Tocătorul, Min-till, de mare capacitate, cu cele 108 cuţite, pe opt rânduri, asigură o bună tocare a resturilor vegetale. Sistemul Maxi-Spread prezintă opţiunea ca, după tocare, resturile vegetale să fie împrăştiate pe lăţime mare.
Cabina, spaţioasă şi confortabilă, este dotată cu un terminal de control Datavision şi sistem AutoGuide.
Combina Massey Ferguson 9280 Delta face parte din aceeaşi clasă cu combina Fendt X 9460, care a fost de asemenea distinsă cu Premiul "Maşina anului 2009".
Krone Big X
Big X, combina pentru furaje de la Krone, asigură performanţă şi fiabilitate tehnică şi furaje de cea mai bună calitate. Big X este echipat cu numeroase inovaţii:
VariStream - sistem ce asigură controlul automat şi variabil al recoltării furajelor, evitând astfel eficient riscul blocării/înfundării, dar şi un randament mare.
Sistemul de control al sarcinii de încărcare a motorului ConstantPower menţine viteza de lucru constantă şi la performanţe optime, cu consum redus de combustibil.
AutoScan - sistemul permite identificarea şi măsurarea gradului şi a stadiului de maturitate a plantelor, care nu este întotdeauna uniform (la porumb), în funcţie de culoarea frunzelor, şi regelează automat lungimea de tăiere. Acest sistem oferă uniformitate în tocare.
EasyCollect, headerul pentru porumb, are lăţimi de lucru de 6-10,5 m sau 8, 10, 12 şi 14 rânduri. Lăţimea mare de lucru conduce la o creştere a productivităţii cu cel puţin 5% şi la un consum mai mic de carburant pe tona de furaj recoltat, de până la 18%.
GAMA BiG X
Galerie de imagini
Toate articolele scrise de
Gheorghe Ghise

La Agritechnica 2011, compania germană Claas, alături de noutăţile prezentate publicului larg, a sărbătorit 75 de a

Condiţiile meteorologice au fost, în general, blânde din decembrie până în ultimele zile ale lu

Departamentul Agriculturii din Statele Unite (USDA) apreciază că stocurile mondiale de grâu au ajuns acum la un n

Culturile agricole din multe zone ale Europei de vest sunt acum afectate de secetă, care, conform prognozelor meteo, est

Conform primei estimări a Comisiei Europene, producţia totală de grâu moale din acest an va fi de aproape 133 mi

Maschio-Gaspardo România a organizat, la începutul lunii februarie, pentru un grup de jurnalişti, un program

Compania Jyden Bur, fondată în 1923, şi-a început activitatea ca şi întreprindere familială şi est

O încetinire a exporturilor de cereale din statele regiunii Mării Negre intervine în acelaşi timp cu o creştere a ce

Compania AMAZONEN-WERKE a fost fondată în 1883 de către Heinrich Dreyer, dar şi înainte de această dată,

La sfârşitul anului trecut, Titan Machinery Inc. a anunţat finalizarea acordului privind achiziţia unui pachet m

În timpul vizitei la standul CLAAS de la Agritechnica 2011, am avut prilejul să stăm de vorbă cu Finn Petersen

Agritechnica a avut, anul acesta, un număr record de vizitatori, 415.000 (cu 18% mai mult decât în anul 2009

Din totalul exportului mondial de ceapă verde (proaspătă), procentul deţinut de producătorii olandezi este în

Ediţia aniversară din acest an va rămâne cu siguranţă una de referinţă pentru crescătorii de animale. Pentr

La sfârşitul lunii septembrie, într-o după-amiază de vară târzie, am poposit la ferma de vaci de la

În patria cartofului, la Cernat, judeţul Covasna, a avut loc ediţia a patra a Zilelor AgroWest. Fermierii prezen

Recolta bună de cereale din Rusia precum şi condiţiile meteorologice favorabile din Ucraina vor conduce la un nivel co

Platforma Monsanto, prezentată în cadrul manifestării Farm Progress Show, la sfârşitul lunii august, ne-a oferit pri

Se estimează că până în 2014, piaţa mondială pentru echipamente agricole va creşte cu 4,5% pe an, ajung

Peste 1.250 de expozanţi şi 2.000 de animale, show-ul naţional al rasei Limousin, concursul EuroBrune, precum şi un c

Volumul tranzacţiilor interne cu cereale, în Rusia şi Ucraina, au încetinit în ultima perioadă. De a

La începutul lunii mai, la Cluj, a avut loc vizita unui grup de jurnalişti străini în cadrul unui program D

Conform raportului dat recent publicităţii, în anul financiar 2010, Amazone-Werke a avut o cifră de afaceri de 2

Workshop: Verificarea maşinilor de erbicLa începutul lunii martie a avut loc, în premieră pentru Româ

Maschio-Gaspardo România a organizat, la începutul lunii martie, întâlnirea dealerilor, în

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei

Organizatorii Salonului se laudă că a crescut numărul de vizitatori cu patru procente, faţă de ediţia precedentă.
60 de ani reprezintă o viaţă de om, vârsta maturităţii depline (şi poate, gânduri de pensie). Valtra, p

Conform analiştilor de la Strategie Grains (raportul dat publicităţii în luna ianuarie), având în ve

MAP - Maşini Agricole Performante a continuat şi în acest an seria manifestărilor „Integra”, printr-

În perioada premergătoare Crăciunului, piaţa internaţională a cerealelor s-a menţinut la un nivel ridicat al

În Australia, analiştii de la Australian Crop Forecasters (ACF) consideră campania de recoltare încheiată

Se estimează că producţia mondială de cereale, conform ultimului raport dat publicităţii de Consiliul Internaţiona

MAP - Maşini Agricole Performante a participat, aşa după cum ne-a obişnuit în ultimii ani, cu cel mai mare stan

Din 19 noiembrie, compania Bayer s-a mutat într-un nou sediu - Nusco Tower, Şos. Pipera nr. 42

Syngenta a sărbătorit, la sfârşitul lunii noiembrie, 10 de la înfiinţarea companiei

La sfârşitul lunii noiembrie s-a aflat în România reprezentantul companiei franceze Oxybiotop, Martin

Începând cu anul 2007, ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) pot fi predate grat

Devenită tradiţională, „Ziua Porumbului” s-a desfăşurat şi anul acesta, în partea de vest a ţăr

Prezentarea noii serii de combine Claas Lexion 770 a avut loc la sfârşitul lunii septembrie, la Combinatul Agroindustri

La mijlocul lunii septembrie am fost prezenţi la demonstraţia realizată de firmele Profi Agro Center şi Riela la Vari

La invitaţia grupului Maschio-Gaspardo, în perioada 21-24 iulie ne-am aflat în Italia, împreună cu un

La sfârşitul lunii august, la invitaţia firmei NHR Agropartners, am vizitat fabrica din Grieskirchen şi am parti

Bayer AgroArena, eveniment de tradiţie, s-a desfăşurat anul acesta în şapte locaţii: Dalga - Institutul de Sta

Cu ocazia seriei de întâlniri „Caravana rapiţei 2010”, organizate de Sumi Agro în luna iun

Ovidiu V. Almăjan (foto) are o carieră marcată de excelenţă în management: director de supermarket, director d


Cornel Hetrea Stan este preşedintele asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale mici din Bistriţa.

În anul 1955 a fost înfiinţat la Beclean un depozit de armăsari sub denumirea "Ferma de Elită de Armăsari

Premiul „Maşina anului” se acordă la Agritechnica din anul 1997 de către DLV. La ediţia 2009 a fost const

BASF a lansat în luna noiembrie, într-un cadru deosebit, la Opera Română, în prezenţa a peste 3

Deschisă jurnaliştilor şi vizitatorilor VIP încă din data de 8 noiembrie, Agritechnica, cea mai mare expoziţie
În ciuda „vremurilor grele” şi bucurându-se de o vreme frumoasă şi caldă pentru un sfârşit de martie, ediţia de
Cea de-a 73-a ediţie a SIMA, desfăşurată la sfârşitul lunii februarie la Paris, a adus un număr record de vizitatori,Cele mai citite azi
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- SOLARUL... cu tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă
- Lucrări agricole la culturile de câmp în pragul primăverii
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Biomasă, bioenergie, biocombustibili
- Trifoiul alb (Trifolium repens)
- Rase performante de iepuri: Californian
- Actualul colectiv Ferma
- Noul cultivator de la Güttler
- Trei plante furajere, un amestec unic
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară