Primăvara în păstrăvării

 
Gabriel Hoduţ
 
 
12345
Acvacultura,13 May 2011 - 16:00,0 comentarii
Peştii scoşi cu minciogul se pun într-un recipient cu apă, a cărui tară trebuie ...

Odată cu venirea primăverii, activitatea în păstrăvării începe să prindă mai multă viaţă. În bazinele alimentate cu apă din râu, stratul de gheaţă format în timpul iernii începe să se topească şi, pe măsură ce temperatura apei creşte, păstrăvii devin mai activi şi cu apetit tot mai mare. Este momentul inventarierii păstrăvilor



În mod normal ar trebui să avem un bazin gol în care să mutăm păstrăvul. În caz contrar, trebuie să eliberăm unul prin trecerea peştilor în alte bazine cu păstrăv, ţinând cont de cerinţa ca aceştia să fie de aceeaşi mărime.

Bazinul gol trebuie curăţat foarte bine de mâlul de pe fund, iar mizeria din porii pereţilor laterali se elimină folosind perii sau instalaţii speciale cu jet de apă la presiune înaltă, pentru ca agenţii patogeni să nu aibă mediul prielnic dezvoltării.

Curăţirea mecanică poate evidenţia unele fisuri ale bazinelor, care trebuie reparate.
Urmează operaţiunea de dezinfecţie, folosind diferite substanţe dezinfectante admise în acest scop în piscicultură. După expirarea timpului de contact cu substanţa dezinfectantă se trece la clătirea intensă cu apă.

Următoarea etapă este montarea vanetelor şi a sitei la călugăr, având grijă ca şi acestea să fie bine igienizate înainte. Astfel pregătit, bazinul poate fi inundat.

 

Prinderea păstrăvilor

Înainte de manipulare, păstrăvii trebuie ţinuţi la post timp de 48 de ore. Pentru operaţiunea de prindere avem nevoie de un năvod şi de mincioage. Cu ajutorul năvodului grupăm păstrăvii către călugăr, de unde îi scoatem cu ajutorul mincioagelor.

Atenţie însă, în timpul iernii, pe fundul bazinului s-a acumulat o cantitate mare de mâl care a înfundat şi groapa de pescuit. De aceea, înaintea operaţiunii de prindere aceste depuneri se vor disloca pe o lungime de 2 m de la călugăr, astfel încât mâlul să fie antrenat de curentul de apă şi evacuat din bazin.

Pe măsură ce, prin extragerea peştelui din bazin, cantitatea rămasă scade, se reduce şi nivelul apei, pentru ca prinderea păstrăvilor să fie mai uşoară. Ultimii peşti se scot din groapa de pescuit. Pe toată perioada acestor manipulări, avem grijă ca apa să fie tulburată cât mai puţin posibil.

 

Cântărire şi sortare

Peştii scoşi cu minciogul se pun într-un recipient cu apă, a cărui tară trebuie cunoscută, apoi se cântăresc. Aproximativ 3% din cantitatea de păstrăv se numără, pentru a putea calcula greutatea medie pe bucată, şi, pe baza acesteia, numărul de peşti din bazin.

Poate vă întrebaţi: de ce atâtea cântăriri, de ce atâtea calcule? Ei bine, în afară de faptul că vă interesează cât peşte veţi avea de vândut, cantitatea, numărul peştilor şi greutatea medie pe bucată trebuie cunoscute pentru o hrănire corectă şi, în caz de necesitate, pentru aplicarea unui tratament medicamentos corect.

Păstrăvăriile mai mari, cu posibilităţi financiare, pot folosi utilaje performante la extragerea peştilor din bazine, dotate cu sisteme de cântărire şi de numărare automată.

Dacă, pe timpul iernii, aţi hrănit păstrăvii la copcă, veţi observa că aceştia au crescut însă sunt diferiţi ca mărime. Frontul de hrănire pe timp de iarnă fiind limitat, a apărut concurenţa între indivizi, iar cei mai puternici, consumând mai multă hrană, s-au dezvoltat mai bine.

Această diferenţiere între indivizi impune şi o sortare a acestora pe categorii de mărime. Sortarea se poate face manual, cu ajutorul lădiţelor sau mecanizat, cu ajutorul sortatoarelor de mare performanţă.

Întrucât sortarea se face de obicei în 2-3 categorii de mărime, avem nevoie de mai multe bazine goale în care să mutăm păstrăvii. O variantă ajutătoare este împărţirea unui bazin, cu ajutorul unor site, în trei părţi.

În partea dinspre călugăr se introduce categoria cea mai mare de păstrăv, iar în partea de la admisia apei în bazin, categoria cea mai mică. Într-un alt rezervor populat se pot grupa peşti de aceeaşi mărime, proveniţi din mai multe bazine.

Dacă populaţia dintr-un bazin va face obiectul vânzărilor în anul în curs, numărul peştilor introduşi se calculează în aşa fel încât la atingerea greutăţii de valorificare cantitatea totală de peşte să nu fie mai mare decât capacitatea bazinului. În felul acesta vom fi scutiţi de manopere suplimentare.

Printr-o hrănire corectă, din punct de vedere cantitativ, dar şi ca mod de administrare, nu vor apărea diferenţieri semnificative de dezvoltare între indivizi.

Veţi vedea că această inventariere de primăvară, în afară de faptul că este necesară pentru igienizarea bazinelor, este foarte utilă pentru a estima şi eşalona producţia de păstrăv.

 

EŞALONAREA PRODUCŢIEI DE PĂSTRĂV

Întrucât nu puteţi valorifica tot păstrăvul în acelaşi timp, eşalonarea producţiei este un imperativ. O primă eşalonare s-a realizat deja, prin diferenţierile de creştere constatate la inventariere şi sortarea peştilor pe categorii de mărime.

La o creştere normală, într-o populaţie de păstrăv se diferenţiază trei categorii de mărimi care, procentual, se distribuie în 25% cei mai mari, 50% cei mijlocii şi 25% cei mai mici. În funcţie de cerinţele pieţei, putem accelera sau încetini procesul de creştere al fiecărei categorii prin modul de hrănire, atât cantitativ, cât şi calitativ.

O altă metodă este crearea de loturi cu vârste diferite. Aceasta, combinată cu cea prezentată anterior, măreşte substanţial posibilitatea eşalonării în funcţie de cerinţele pieţei.
Reuşita este la îndemâna dumneavoastră.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Primăvara în păstrăvării
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Primăvara în păstrăvării
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Toate articolele scrise de

Gabriel Hoduţ

Primăvara în păstrăvării
Acvacultura,13 May 2011 - 16:00,0 comentarii

Odată cu venirea primăverii, activitatea în păstrăvării începe să prindă mai multă viaţă. În

Păstrăvul se poate...
Acvacultura,23 Jun 2010 - 12:00,2 comentarii

Alternanţa între un sezon de reproducere şi un sezon de repaus sexual la majoritatea animalelor este influenţat

Să ne schiţăm planul...
Acvacultura,14 May 2010 - 11:00,0 comentarii

Dragă prietene, cititorule, presupunând că articolul din numărul precedent al revistei te-a pus pe gânduri

Cât investim şi cât...
Acvacultura,22 Mar 2010 - 14:00,2 comentarii

Mulţi cititori ai revistei mă întreabă cât trebuie să investească pentru a construi o păstrăvărie şi

Creşterea păstrăvului
Acvacultura,17 Mar 2010 - 16:00,1 comentarii

Casa de incubaţie şi incubatoarele

Construirea...
Acvacultura,17 Jul 2009 - 20:00,88 comentarii
La sugestia unui cititor al revistei noastre, în acest articol voi face câteva recomandări pentru conceperea şi construi
Incubator artizanal...
Acvacultura,20 Jan 2009 - 16:00,0 comentarii
Fiindcă se apropie perioada mulsului la păstrăvul fântânel, m-am gândit să prezint un tip de incubator care este la
Cum putem prepara păstrăvul?
Traditie,20 Jan 2009 - 16:00,2 comentarii
M-am gândit că nu este lipsit de interes ca, pe lângă articole referitoare la creşterea păstrăvului, să prezint şi
Regulament bio pentru...
Acvacultura,20 Jan 2009 - 15:00,0 comentarii
Creşterea peştilor, moluştelor, crustaceelor şi chiar producţia de alge marine în sistem bio sunt reglementate, în pr

Cele mai citite azi

Cele mai comentate azi

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole