Cât investim şi cât putem câştiga din creşterea păstrăvului
Mulţi cititori ai revistei mă întreabă cât trebuie să investească pentru a construi o păstrăvărie şi cât vor câştiga din această activitate.
Investiţii, costuri, profit
Este greu de precizat o valoare exactă a investiţiei, fiindcă valoarea investiţiei depinde de configuraţia terenului, de structura solului, de distanţa faţă de punctul de aprovizionare cu materiale de construcţie.
Totuşi, pentru a vă putea face o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte valoarea investiţiei pentru construcţia unei păstrăvării, m-am consultat cu o firmă de proiectare. Pentru o păstrăvărie care are o suprafaţă a luciului de apă de 2000 m.p, o casă de incubaţie, locuinţa păstrăvarului, un filtru sanitar, un depozit pentru hrană şi o magazie pentru diverse materiale investiţia se ridică la 1.685.000 lei.
În această păstrăvărie am propus o producţie anuală de 120 tone, fără dotări suplimentare de recirculare a apei. La o asemenea producţie, profitul anual net poate fi de 300.000 lei.
În mod sigur, pentru mulţi dintre dumneavoastră, valoarea investiţiei prezentată mai sus este o sumă pe care este foarte greu să o procuraţi, chiar dacă apelaţi la fonduri nerambursabile. Nu vă descurajaţi, puteţi construi şi o păstrăvărie mai mică.
Pentru o păstrăvărie cu o producţie de 10 tone/an (o afacere de tip familial), dacă structura solului vă permite, puteţi creşte păstrăv în bazine din pământ (nebetonate).
Reuşita într-o afacere de creştere a păstrăvului, depinde cunoştinţele pe care le aveţi în acest domeniu.
Dacă nu aveţi cunoştinţe, puteţi apela la un profesionist sau vă puteţi instrui. Nu putem obţine performanţă în creşterea animalelor, nu putem fi competitivi pe piaţă dacă nu avem cunoştinţele de specialitate necesare. Dobândirea acestor cunoştinţe, în mod ordonat, aşezate temeinic pe noţiuni fundamentale, este posibilă doar urmând cursurile unui institut de învăţământ superior.
Un mare duşman al progresului, în orice domeniu, este ignoranţa. Ignorarea ştiinţei înseamnă lipsă de progres.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007
2 ComentariiCOMENTEAZA
Hodut a fost ca Student un Lingau si Demagog si se pare ca nu s-a schimbat pina acum deloc..Asta e un fost Ceausist si din pacate tot asa e si acum .Nu va lasati vrajiti de el ca o da-ti in bara cu pastravariile astea ! Un fost coleg al acestui demagog(nu ma mindresc cu asta!!)
cum pot afla adresa de mail a domnului Gabriel Hodut mail-ul meu jordan_marius @yahoo.com
Toate articolele scrise de
Gabriel Hoduţ

Odată cu venirea primăverii, activitatea în păstrăvării începe să prindă mai multă viaţă. În

Alternanţa între un sezon de reproducere şi un sezon de repaus sexual la majoritatea animalelor este influenţat

Dragă prietene, cititorule, presupunând că articolul din numărul precedent al revistei te-a pus pe gânduri

Mulţi cititori ai revistei mă întreabă cât trebuie să investească pentru a construi o păstrăvărie şi
La sugestia unui cititor al revistei noastre, în acest articol voi face câteva recomandări pentru conceperea şi construi
Fiindcă se apropie perioada mulsului la păstrăvul fântânel, m-am gândit să prezint un tip de incubator care este la
M-am gândit că nu este lipsit de interes ca, pe lângă articole referitoare la creşterea păstrăvului, să prezint şi
Creşterea peştilor, moluştelor, crustaceelor şi chiar producţia de alge marine în sistem bio sunt reglementate, în prCele mai citite azi
- Cât investim şi cât putem câştiga din creşterea păstrăvului
- Cum să prevenim mortalităţile la păsările crescute în gospodăriile populaţiei
- Agricultura în Finlanda
- Strategia formelor de sprijin... fără fonduri
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Rambursare mai rapidă pentru beneficiarii fondurilor europene
- Trifoiul alb (Trifolium repens)
- IndAgra Farm 2010
- „Vrem să găsim cea mai bună soluţie de finanţare”
- Rase performante de iepuri: Californian
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară