Gât Golaş, din Transilvania până în Africa
Până la începutul creşterii comerciale a găinilor, în Transilvania s-au crescut găini Gât Golaş de diferite culori, fără să existe o uniformitate în ceea ce priveşte culoarea penajului, dar mai ales varietăţile alb, negru şi barat. Ele erau preferate nu numai pentru buna producţie de ouă ci şi pentru excelenta calitate a cărnii şi hărnicia în căutarea hranei, indiferent că vremea era foarte călduroasă sau geroasă. Rezistente la boli, aveau cheltuieli de întreţinere reduse.
La începutul anilor 1930, pentru a ţine pasul cu celelalte rase de păsări crescute în scop comercial, în Ungaria s-a început un program de ameliorare important al rasei Gât Golaş de Transilvania la predecesorul Institutului de Cercetări pentru Animale Mici de la Gödöllö. Aceste lucrări au condus la îmbunătăţirea însuşirilor productive ale rasei, ca rasă mixtă de carne-ouă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial aceste păsări au fost distruse, dar efectivele au fost refăcute şi dezvoltate în deceniul 1950. Începând din anii 1960, ele au fost înlocuite de hibrizi străini, atât de ouă cât şi de carne, chiar în fermele mici. Conservarea raselor ungureşti şi transilvănene, ca rezervă de gene, a intrat în sarcina Institutului de Control al Calităţii din Agricultură, în cooperare cu universităţile de specialitate, asociaţiile de crescători de păsări în rasă curată şi Institutul de Cercetări pentru Animale Mici.
Rasele Gât Golaş provenite din Transilvania sunt răspândite în toată lumea, inclusiv Africa de Sud, unde sunt cunoscute sub numele de „Kaalnek”. Un motiv îl reprezintă faptul că suportă mai bine căldurile extreme decât celelalte rase. De altfel, Germania a încercat să populeze Gât Golaş în sud-vestul Africii încă înainte de primul război mondial.
În prezent găinile Gât Golaş sunt folosite de către diferite firme din Europa occidentală pentru obţinerea de hibrizi de carne utilizaţi în creşterea ecologică dar şi industrială, în producerea puilor sub etichetă de calitate, datorită formatului, uşurinţei de jumulire şi rezistenţei la stresul termic.
Însuşirile productive
Deşi răspândită pe întreg globul, atractivă ca exterior şi posesoare a unor foarte valoroase însuşiri productive, rasa Gât Golaş pare să fie cea mai puţin studiată dintre rasele cu răspândirea ei. Cercetările efectuate de către o serie de mari firme avicole în acest scop sunt în general păstrate secrete. Standardul însuşirilor productive este destul de controversat.
Ca greutate şi conformaţie rasa sugerează specializarea în producţia de ouă. Găinile, chiar numai moderat selecţionate, sunt bune ouătoare, de ouă mari. Ele pot produce anual 120-170 până la 200 de ouă, cu o greutate de 55-60 g şi coaja albă. Din date publicate mai vechi şi opinia crescătorilor de rasă curată rezultă că aceste găini produc ouă mai grele cu 10-15 g.
În direcţia producţiei de carne păsările Gât Golaş au o carne cu însuşiri de calitate deosebită, care nu rămâne în urma nici uneia din cele mai renumite rase. Culoarea pielii de pe corp este albă, culoare corelată cu o foarte bună calitate a cărnii.
De asemenea, produc o carcasă cu aspect foarte frumos, schelet fin, mai puţină grăsime şi randament la tăiere foarte ridicat. Pe de altă parte, pentru ambele direcţii de producţie rasa deţine încă o serie de însuşiri importante: puii au un ritm de creştere rapid şi o viabilitate remarcabilă; păsările sunt foarte rustice, deosebit de adaptabile la condiţii diferite de mediu îndeosebi la climat cald, uscat ca şi umed.
Această din urmă însuşire o face atractivă pentru avicultura în dezvoltare din ţările Asiei şi Africii, ca partener la hibridarea pentru broiler.
Caracteristici
Principala caracteristică a acestor rase (în formă pură) este faptul că tot gâtul şi guşa sunt fără pene, cu pielea de culoare roşie, dând păsărilor un aspect deosebit. Gena gâtului golaş (Na) este incomplet dominantă, astfel încât hibrizii din prima generaţie, cu excepţia “cravatei” (a unui smoc de pene), au gâtul golaş.
Gena respectivă controlează zonele pe care cresc penele (pteriile) şi apteriile (zone fără pene) de pe tot corpul, pasărea având puţine pene, mai ales pe piept şi abdomen. Aceste găini sunt în consecinţă mult mai uşor de jumulit decât majoritatea păsărilor de carne. Un Gât Golaş are aproape jumătate din numărul de pene al altor rase de aceeaşi mărime.
Însuşirea fiind sub control genetic, a fost recent dezvoltată experimental prin selecţie, până la reducerea aproape totală a penajului, ceea ce deschide în avicultură perspective cu totul noi.
Perspective ale rasei în ţara noastră
Sunt necesare eforturi pentru conservarea acestei rase naţionale, în primul rând din punct de vedere cultural, Gât Golaş de Transilvania reprezentând una dintre puţinele rase de animale de care este legat numele ţării noastre. Peisajul rural ar fi mult mai sărac fără aceste decorative şi folositoare păsări. În al doilea rând este necesară păstrarea rasei ca rezervă de gene şi ameliorarea, ca rasă mixtă, în special pentru fermele mici, deoarece necesită investiţii şi cheltuieli de producţie reduse.
Specialiştii de la noi trebuie să se preocupe mai mult de această rasă, cel puţin la nivelul ţărilor vecine, aşa cum este Ungaria şi Iugoslavia, care deţin în conservare efective importante de Gât Golaş. În prezent crescătorii de Gât Golaş în rasă curată pot beneficia de subvenţii pentru păstrarea genofondului rasei şi este momentul ca noile generaţii de crescători şi arbitri să acorde atenţia cuvenită acestei rase naţionale.
Este nevoie să fie depistate loturile valoroase, să se mărească numărul de crescători ai acestei rase şi efectivele lor, să se facă studii serioase pentru stabilirea nivelului actual al însuşirilor productive şi de exterior, să se elaboreze un standard realist pe baza căruia să se poată organiza selecţia de refacere a acestui important genotip, să se recunoască în mod oficial rasa la nivel naţional.
Un prim pas în această direcţie a fost făcut prin preocupările de organizare a unui club şi înfiinţarea unei asociaţii de creştere a găinii Gât Golaş de Transilvania (“Hobby GGT”, Ghimbav, Braşov, tel./fax 0268/258848).
Pe lângă îmbunătăţirea caracteristicilor de reproducţie, este important să se menţină calitatea cărnii.
Crescută în sistem semintensiv, poate asigura cel puţin parţial, materialul biologic necesar în producţia ecologică de carne de pasăre şi ouă, pentru care România are perspective deosebit de favorabile şi susţinere de către Uniunea Europeană.
Articol publicat în revista Ferma nr. 1(45)/2007
Toate articolele scrise de
Ferma

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Shopping City Suceava organizează, în perioada 16-18 martie

Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de pl

În ziua de 16 decembrie, o echipă Euralis Seminţe formată din Iulian Necula, Brand & Logistic Manager, Iulia

Garanti Leasing, parte a Garanti Group România, pune un accent deosebit pe leasing-ul de echipamente, o piaţă car

Peste 62 de companii ce activează în domeniul industriei alimentare, agriculturii şi horticulturii din ţara noas

Rugăm organizatorii de evenimente cu profil agricol din România să ne transmită din timp informaţiile legate de

Doar circa 30.000 de capete de bovine din toate rasele sunt înscrise în momentul de faţă în COP, afir

S.C. EURALIS SEMINTE S.R.L. avertizează prin prezentul toţi consumatorii români cu privire la depistarea recentă

„Întrucât în formularea textului documentului MADR recunoaştem modul domnului Gheorghe Vaida, ş

Referitor la articolul publicat în revista „Ferma”, numărul 12/2011, cu titlul „Mor fermele c&ac

Legumicultorii români nu s-au putut bucura pe deplin de producţiile record obţinute anul trecut

Stabilirea corectă a sarcinilor de rod la viţa de vie prin efectuarea tăierilor în perioada repausului relativ

Maschio Gaspardo a investit în fabrica din România 5 milioane de euro şi în trei ani intenţionează s

Această lucrare se adresează în primul rând studenţilor şi profesorilor de biologie, ecologilor dar şi s

În perioada mai-octombrie 2011, Kleffmann Group a realizat un sondaj privind gradul de cunoaştere al revistelor d

Super Farm Land vă prezintă o soluţia practică pentru administrarea automată a laptelui la miei şi iezi. Automatul

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara

Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de pl

Euralis este cel mai mare producător de hibrizi de sorg pentru boabe din Europa, cu cel mai mare volum de vânzări

Tratamentul seminţelor este primul pas în protecţia culturilor, iar în unele cazuri este singura soluţie &

Alături de alte rase de animale de interes zootehnic, România se poate mândri şi cu cele patru rase autohto

Fermele de păsări cu creştere intensivă pot constitui surse importante de efluenţi cu azot, fosfor şi microelemente

SC EVERDE SRL a intrat pe piaţa seminţelor din România în anul 2001, ca unic importator al DLF TRIFOLIUM Da

Ministerul Agriculturii va propune modificarea Legii Camerelor Agricole, deşi principala problemă rămâne finanţ

Peste 1,4 mld. euro vor fi disponibili în acest an pentru finanţarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabil

Camerele Agricole vor primi 20 de milioane de lei din bugetul Ministerului Agriculturii, bani care ar asigura finanţarea

După ce au scăpat de liceul obligatoriu şi le-au fost promişi mai mulţi bani (dacă vine şi acordul oficial al Comi

România ar putea avea probleme cu producţiile agricole în 2012 dacă până la sfârşitul lunii m

Producătorul de tractoare Valtra, pentru care MEWI Orţişoara este distribuitor exclusiv în România, a &ici

Începând cu 1 ianuarie 2012, în România, la fel ca şi în toate celelalte state membre ale

Guvernul a hotărât în 14 decembrie că agricultorii vor primi din bugetul naţional doar 141,27 de lei pe he

Din punct de vedere termic, anul viticol 2011 a fost unul favorabil obţinerii vinurilor de calitate superioară. Î

Recoltarea coardelor altoi şi portaltoi se realizează ulterior căderii frunzelor în urma primelor brume sau &ici

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă proiectelor finanţate din fonduri europene va deveni cheltuială eligibilă

162,19 lei/ha, echivalentul a 37,22 euro/ha, vor primi agricultorii români din bugetul naţional în contul pl

Străinii deţin, în prezent, peste 700.000 ha, reprezentând 8,5% din terenul arabil din România şi vo

Răspunsul fermierilor la întrebarea: “Care este cel mai bun sistem de întreţinere a vacilor la odihn

Felicităm atât participanţii, cât şi câştigătorii celei de-a XVI-a ediţii a Expoziţiei IndAgra 2

Târgul pentru agricultură şi industrie alimentară Indagra Farm 2011, desfăşurat în perioada 19-23 octomb

Ca de fiecare dată la evenimentele organizate anual, echipa PIC România a prezentat, în cadrul târgulu

Producătorul grec de lactate Olympus, prezent în România din 1999, a inaugurat oficial, în 5 noiembrie
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică

Deţinătorii de ferme de vaci de lapte şi de viţei, dar şi de pui de carne, au acum la îndemână un miner
Acum, în sezonul rece, este momentul potrivit pentru a hotărî cum vom amenaja în primăvară spaţiul

După un început ezitant, din cauza pământului pârjolit de secetă, campania naţională de recoltare

Limagrain reprezintă modelul unei altfel de companii producătoare de seminţe. În cadrul grupului, acţionarii su

Interviu cu George Ciobănaşu, director general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica

Conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) aşteaptă din partea Comisiei Europene apr

„În nici un an vaca nu şi-a luat banii decât în stradă”, ne-a spus, dezamăgit, preşedin

Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zo

Nemulţumit de „cum se mişcă” ANSVSA, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, s-a întâlnit ch

Maxim 60 de euro pe hectar ar urma să primească agricultorii români din bugetul naţional în contul plăţi

În această perioadă, până la venirea zăpezii, în vie trebuie rezolvate o serie de probleme, precum fertilizarea pl

În 15 noiembrie îşi va deschide porţile AgriTechnica, manifestarea cea mai aşteptată de către toţi cei

În perioada 14-18 noiembrie, vom fi la Hanovra, la cea mai mare expoziţie mondială de tehnică agricolă, cele 24

De acum, www.mewi.ro este mult mai elegant, mai funcţional şi cu mult mai multe informaţii

Ultimul raport al Strategie Grains (octombrie 2011) ajustează estimările privind producţia de cereale a Uniunii Europe

Având în vedere normele europene în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător, fermierii trebuie să fie fo

România, ţara care, potrivit ministrului Agriculturii, are potenţial pentru a hrăni 80 de milioane de persoane, îşi

Aproape jumătate din producţia de cereale din România este depozitată în spaţii inadecvate, afirmă Viorel Matei, p

Proprietarii de terenuri agricole, fie ei agricultori sau nu, care nu întreţin în bune condiţii şi nu igie

Fermierii români vor primi pentru 2011 aproximativ 95 euro/ha din bani europeni, faţă de cca. 100 euro/ha, aloca

Noul inversor de sens electronic HiTech pentru deplasarea uniformă înainte-înapoi este de acum disponibil ş

SCDA Secuieni este o instituţie ştiinţifică din zona Moldovei, situată la o distanţă de aproximativ 10 km de Roman

Târgul pentru Fermieri şi Industrie Alimentară AGRALIM s-a desfăşurat la Centrul Expoziţional Providenta din I

Producţia de cereale a României se apropie în acest an de 24 mil. tone, cu peste 8 mil. tone mai mult dec&ac

În 18 septembrie a.c., Asociaţia judeţeană a Crescătorilor de Păsări şi Animale, Asociaţia Crescătorilor d

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a prezentat în 12 octombrie a.c. pro

Creditul “RĂDĂCINI” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi reabilitării

Guvernul a aprobat, la începutul lunii octombrie a.c., ajutoare de stat în valoare totală de peste 779 mil.

Asociaţia Acvacultorilor Banat Sturio, membră a Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR),

„Există prea multă birocraţie, prea puţini bani şi insuficientă echitate”, a declarat, citat de Agerpre

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va începe autorizarea la plată a avansului de 42 d

Fendt 724 Vario SCR şi Valtra T 213 Versu sunt două dintre cele şapte tractoare propuse pentru titlul „Tractorul anu

Creditul “Rădăcini” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi reabilitării

Calitatea strugurilor pentru vin este determinată de însuşirile de soi, de tehnologia de cultură a viţei de vie

În ziua de 23 septembrie 2011, într-o atmosferă de gală, Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricul

Lipsa ploilor - căci, fără irigaţii, cei mai mulţi agricultori îşi pun speranţa în apa din cer - şi t

Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare se va numi Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor

Prima fabrică de bioetanol şi biogaz din România va fi construită în localitatea harghiteană Remetea şi

Plafonarea subvenţiilor europene către fermele mari în perspectiva financiară a anului 2020 este „un eşec

Vineri, 9 septembrie 2011, la Arad, noua conducere a Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), desem

Actuala conducere acuză vechea echipă din fruntea Federaţiei că n-a elaborat la timp documentaţia pentru COP, astfel

Am aşteptat cu emoţie numărul 100 al revistei Ferma. Nu pentru că o sută de ediţii înseamnă foarte mult, ca

De aproape două luni, funcţia de conducere a celei mai puternice Federaţii a Agricultorilor din România este sub

România ar putea exporta în jur de 5 mil. tone de porumb din recolta anului 2011, estimată la aproximativ 11

În perioada 1 septembrie - 17 octombrie 2011, inclusiv, agricultorii pot depune la centrele APIA cererile de solici

În urmă cu vreo 12 ani
Un zvon agrar adus de vânt,
Se transmitea printre ţărani:
“S

AgriTechnica, expoziţia de maşini şi tehnică agricolă de la Hanovra, Germania, nu lipseşte din calendarul niciunui

Marile companii de maşini şi utilaje agricole reprezentate în România dau şi în acest an tonul la mo

Alegerile pentru Camerele Agricole vor avea loc, probabil, în luna noiembrie sau decembrie, ne-a declarat Traian Le

Pietre de hotar ale tehnicii agricole Primul plug Lemken a fost construit în 1804. Din fosta fierărie, înfii

Pietre de hotar ale tehnicii agricole În 1999, prima cutie de viteze Vario care a fost supusă testului de anduran

Pietre de hotar ale tehnicii agricole Combinaţia între semănat şi pregătirea solului a constituit un pas import

Pietre de hotar ale tehnicii agricole Recolta de furaje verzi a solicitat multă vreme un efort deosebit din punct de ved

Cu o oarecare întârziere, RAGT ne-a anunţat un succes propriu: semnarea unui acord de colaborare cu Bayer pe

Lipsa resurselor, schimbările climatice, hrănirea populaţiei în creştere şi necesarul unei cultivări sporite

Cu o oarecare întârziere, RAGT ne-a anunţat un succes propriu: semnarea unui acord de colaborare cu Bayer pe
_relatedImg.jpg)
Deşi mai puţin cunoscute pe piaţa românească, tractoarele Valtra sunt foarte populare în ţările nordice

La Matca, zeci de mii de răsaduri de roşii pentru cultura a doua de pe aproape jumătate din suprafaţa cultivată cu t

În perioada 23-25 septembrie a.c., Bioma Agro Ecology Co organizează în Parcul Parohiei Toma Cozma din Iaşi

De la începutul lunii august 2011, au intrat în vigoare Normele metodologice privind calculul şi plata tarif

„Contestatarii de profesie” vor fi sancţionaţi dur, a avertizat Ministrul Agriculturii, după ce mai mulţi

Randamentul la cereale este determinat de următoarele trei componente: numărul de spice pe mp, fertilitatea spicului (s

Ministrul Agriculturii a declarat, recent, la Alba Iulia, că a primit atenţionări din partea marilor cumpărători de

Aflându-se într-o poziţie de lider (locul I în Germania şi locul II în Europa) pe piaţa cereal

Peste 2.000 de expozanţi din 44 de ţări - producători şi distribuitori de echipamente, utilaje, tehnologii şi manag

Judeţul Alba sărbătoreşte bogăţia toamnei cu ocazia celei de-a XX-a ediţii a Târgului APULUM AGRARIA, organi

O cultură cu rentabilitate ridicată şi uşor vandabilă, rapiţa câştigă din ce în ce mai mult teren &ic

Marcând 22 de ediţii, târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim, s

La sfârşitul lunii iulie, la sediul Comisiei Europene din Bucureşti a avut loc o prima runda de dezbateri pe tema

Târgul pentru Fermieri şi Industrie Alimentară AGRALIM se va desfăşura la Iaşi în perioada 29 septembrie

În luna august Euralis Seminţe, împreună cu partenerii săi, a organizat o serie de seminarii cu tema &bdqu

Biofluidul este un prim ajutor pentru producătorii de legume, fructe, cultura mare, precum şi pentru protecţia solului

Comisia Europeană (CE) va dezbate plafonarea progresivă a plăţilor directe către exploataţiile mari, propunerea fii

Proiectul care legiferează sancţionarea celor care nu-şi lucrează terenurile şi le lasă neîngrijite este deja

Comisia Europeană (CE) a acceptat propunerea României de modificare a Măsurii 112 Instalarea tinerilor fermieri p

Controlul la faţa locului pentru crescătorii de ovine şi de caprine care au solicitat CNDP în 2011 se va desfă

Rotaţia culturilor, condiţiile pedoclimatice şi perspectivele de desfacere a viitoarelor producţii sunt principalele

După înregistrarea provizorie a rezultatelor de producţie la cerealele de toamnă, Direcţiile agricole judeţene

Pentru campania de toamna 2011, compania Caussade Semences România, pune la dispoziţia cultivatorilor de rapiţă

Portofoliul KWS în această toamnă conţine două soiuri şi cinci hibrizi, printre cei mai performanţi din piaţ

România poate depozita, la ora actuală, 16 mil. tone cereale, dar are nevoie de capacităţi de stocare de două o

Realizarea Canalului Siret-Bărăgan ar permite irigarea a 500.000 ha din Câmpia Română şi obţinerea unor

Datorită faptului că suntem în perioada recoltelor de vară, revenim cu un subiect de actualitate pentru orice f

Biofluidul este un prim ajutor pentru producătorii de legume, fructe, cultura mare, precum şi pentru protecţia solulu

Prezent la Adunarea Generală a Federaţiei Crescătorilor de Ovine/Caprine din România „Romovis”, orga

Solicitanţii de finanţări europene trebuie să respecte nu doar ziua, ci şi ora limită de depunere a cererilor de fi

„Când doctorul investighează / Prin analize, evident, / E fiindcă boala evoluează / În funcţie de p

Punct de vedere al producătorului de zahăr Agrana România, solicitat în numele Ferma Media Grup de către V

O nouă generaţie de insecticide recomandate în programele de combatere integrată (IPM) asigură combaterea dăun

Dragi cultivatori de rapiţă,
În anul 2006 a fost introdus primul hibrid de rapiţă în Europa de Est.

Un studiu îndelungat al comportamentului plantaţiilor viticole din sud-estul Moldovei în condiţiile schimb

Un act normativ ce prevede obligativitatea ca proprietarii de terenuri aflate în zone inundabile şi supuse risculu

Cererile pentru sprijinul naţional complementar pe cap de animal (CNDP) la specia bovină vor putea fi depuse în

Targul pentru Fermieri si Industrie Alimentara AGRALIM se va desfasura la Iasi in perioada 29 septembrie - 2 octombrie 2

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produs

“Astăzi, 26 mai, la Bruxelles, se va aproba tacit taxarea inversă, dacă nu vom avea nici o contestaţie de la ni

În perioada dintre cele două campanii de însămânţări de primăvară şi de toamnă ale anului 2011,

Consultanţă gratuită pentru fermele agricole de semi-subzistenţă prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rural

Părerile despre crocodili sunt împărţite în rândul populaţiei, caracterizarea acestora trecân

În ultimii trei ani, performanţa companiei Cargill în activitatea de distribuţie de inputuri a crescut din

Cel mai norocos dintre abonaţii publicaţiilor Ferma Media Grup, revista Ferma şi revista Recolte bogate, s-a ales, lun

Asigurarea producţiei depinde în mare măsură de pregătirea solului. În afara tehnologiilor specifice, fol

Fertilizarea uniformă a culturii contează enorm pentru obţinerea unei recolte bogate. La MEWI Orţişoara veţi găsi

De îndată ce se declanşează fenofaza de plâns în plantaţiile viticole, putem considera că viţa de

Toţi marii producători de vinuri din România şi-au unit forţele pentru a participa anul acesta la Salonul Inter

Complexul Expoziţional Expo Transilvania din Cluj-Napoca îşi va deschide miercuri porţile pentru a găzdui cea d

Summit Agro România recomandă un nou hibrid performant de floarea soarelui, în cadrul în sistemul Clea

Erbicidele reprezintă varianta cea mai economică şi mai sigură pentru controlul buruienilor. Spectrul de buruieni pre

Temperaturile multianuale înregistrate în podgoria Murfatlar, situată în inima Podişului Dobrogei, au

Pentru 2011, catalogul companiei cuprinde 12 hibrizi de floarea soarelui, de la semitimpuriu până la tardiv

Participare amplă la seminarul agricol “Recolte Bogate cu GLIA”, organizat în ziua de 24 februarie &ic

Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra dumneavoastră şi a celor dragi, multă sănăt

La performanţa unei ferme agricole, indiferent de dimensiunea ei, contribuie un lanţ întreg de întreprinder

Agricultura reprezintă un sector economic vital pentru România. Datorită condiţiilor climatice şi suprafeţei a

Întrucât activitatea de producere a răsadurilor a început deja, Summit Agro vă recomandă următoarel

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agr

Inginerul Petre Grigore, administratorul societăţii Simongrig, se află printre puţinii fermieri din judeţul Galaţi

Cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest Timişoara va avea loc în perioada 15-17 april

Saaten Union România are în portofoliul comercial 51 de produse şi are înscrise în lista oficială a României 77 de

Legumicultorii români încep să utilizeze tot mai mult hibrizii. Mai productivi şi mai rezistenţi, aceştia

Într-o dimineaţă de toamnă târzie, frumoasă precum un roib pur-sânge arab în galop, am vizitat Herghelia de la Tu

Având o cotă de piaţă de peste 20%, tractoarele John Deere îşi menţin poziţia de lider în Franţa

Pentru a se adapta mai bine la ciclurile rapide de dezvoltare necesare pentru o puternică prezenţă internaţională, c

O tendinţă fundamentală a dezvoltării mondiale o constituie transformarea treptată a agriculturii într-un prod

„Ne dezvoltăm afacerea cu sprijinul ProCredit Bank”Încă din anul 1994, pe când era student &ici

Pentru 2011, catalogul companiei cuprinde 27 hibrizi de porumb, de la extratimpuriu până la tardiv

Patru state cultivatoare fac lobby pentru OMGReprezentanţii misiunilor diplomatice în România ale Braziliei,

În partea de est a Sibiului, pe drumul judeţean 106 Sibiu - Agnita, începând cu kilometrul 9, pe parte

În toată lumea creştină şi, mai cu seamă, în cea a ortodoxiei, mănăstirile, schiturile şi sihăstriil

România se află într-o zonă supusă riscurilor climatice, iar cantitatea actuală de grâu pentru inte

Rasele de animale autohtone vechi care s-au format pe teritoriul României au avantajul că posedă o structură gen

La mijlocul lunii octombrie 2010, a avut loc la Novo Mesto, în Slovenia, „Conferinţa Europeană pentru rasa

Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine “Moldoovis” Botoşani (ACOC “Moldoovis”), a luat f

În 2010, linia de producţie Fendt a contorizat o sută de mii de tractoare dotate cu transmisie Vario
Calendarul expoziţiilor din domeniul agricol pe 2011

Principalele spaţii de depozitare şi silozurile de pe piaţa românească a cerealelor sunt deţinute de societă

Lipsa materiilor prime influenţează decisiv scăderea producţiei de conserve de legume şi fructe

Framest Kft., o unitate tânără şi dinamică în domeniul producerii de utilaje agricole, are drept obiectiv

Când lucrurile nu merg bine, înseamnă că există o problemă. Pentru ca lucrurile să meargă bine problema

Sectorul legumicol din România nu traversează cele mai bune momente ale existenţei sale. Deşi este o activitate

Pentru că interesul pentru articolele din revista Ferma, referitoare la solariile Haygrove, a fost confirmat în nu

Asigurările agricole devin încet, dar sigur o necesitate pentru România. FATA Asigurări reprezintă soluţi

Timp de o săptămână, la începutul lunii decembrie, Limagrain a organizat, în două reprize, în

România va exporta circa 1,7 milioane tone de grâu în acest an, dar va fi nevoită să importe o

Solicitările pentru materialul săditor furnizat de staţiunile de cercetare pomicolă sunt în continuă scădere<

Odihna îndelungată este esenţială pentru productivitatea vacilor de lapte, deoarece în decubit vasculariza

Cine n-a pierdut ceva din cauza unui buzunar găurit? Parşivenia situaţiei este că, de cele mai multe ori, nu ştim c

Pentru a fi siguri că plantele de rapiţă vor trece cu bine sezonul rece, la intrarea în iarnă cultura trebuie a

Integrarea României în Uniunea Europeană a adus cu ea şi rigorile legislative legate de transportul, depozi

În data de 8 decembrie 2010, am asistat la o „lecţie de germană”, predată la Bucureşti de renumita

L-am cunoscut pe Valentin prin intermediul forumului de pe agroinfo.ro şi după ce am aflat că este un tânăr agr

Utilajele pentru distribuit îngrăşăminte, presele de balotat şi maşinile de înfoliat Kuhn, distribuite p

Când vacile se aşează pe aleile de mişcare, avem de-a face nu numai cu imaginea inestetică a grajdului, ci şi

Concurenţa aprigă făcută de importatorii de legume şi fructe a oprit aproape în totalitate producţia legumico

Dintre formele de coroană cunoscute în prezent în practica pomicolă, avantaje economice mai mari, prezintă

De cele mai multe ori, în legumicultură, eşecul unei culturi este pus pe seama bolilor şi a dăunătorilor, pier

Proiectul HURO/0801/136/01, cu titlul „Introducerea de lucrări agrotehnice pentru protecţia mediului cu scopul pr

Asigurarea producţiei din anul următor depinde în mare măsură de pregătirea solului. În afara tehnologii

Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe. Deşi are numai 28 de ani, Aleksandar Pencov a acumulat destulă experien

Sarcocistoza, numită şi sarcosporidioză, este o boală parazitară comună omului şi animalelor aparţinând la mai

De îngrijirile care se acordă după naştere depind, în mare măsură, sănătatea şi dezvoltarea ulterioar

Asigurarea producţiei din anul următor depinde în mare măsură de pregătirea solului. În afara tehnologii

Dintre metodele de înmulţire a pomilor fructiferi, altoirea dă rezultatele cele mai bune şi mai sigure. Din mult

Căpşunul se înmulţeşte obişnuit pe cale vegetativă prin stoloni. Culturile realizate cu stoloni de valoare

Târgul Apulum Agraria s-a desfăşurat pentru a XIX-a oară consecutiv, în perioada 18-19 septembrie 2010, la

În perioada 8-10 octombrie 2010, la Vaslui s-a desfăşurat cea de a XII-a ediţie a „Expo Zoo Agroind - Zile

Revista Recolte bogate vă dezvăluie Secretul marilor recolte. Citiţi în primul număr interviuri cu români

În perioada 10-14 noiembrie 2010, cea de-a XV-a ediţie a IndAgra Farm - Expoziţie internaţională de echipamente

Vor trebui ţăranii români să renunţe la obiceiuri precum tăierea porcului de Crăciun sau a mielului de Paşte

Cabalinele sunt erbivore monogastrice, cu o capacitate a stomacului redusă dar cu un intestin gros foarte dezvoltat.

Încă din antichitatea greco - romană şi iudaică se ştie că claponul (cocoşul castrat chirurgical) are o carn

Claas a stabilit standarde complet noi în cadrul segmentului de remorci multifuncţionale, când a introdus no

După situaţia falimentară înregistrată în ultimii doi ani în sectorul creşterii porcilor, lucruril

Cositoarea trebuie să se adapteze în mod optim la conturul variabil al solului, pentru a minimiza contaminarea fur

Este o întrebare care cere un răspuns imediat din partea celor care se ocupă nemijlocit de această specie (tauri

Plantaţiile pomicole reprezintă lucrări de investiţii pe o durată destul de mare (15-60 ani, uneori chiar mai mult)

Fertilizarea plantelor din casă trebuie să înceapă prin observarea atentă a comportamentului lor şi prin respe

Între 24 şi 27 august, pe raza comunei Cărpiniş din judeţul Timiş, compania Monsanto, în parteneriat cu

Recoltarea fructelor reprezintă o operaţiune de bază din lanţul de lucrări care fac posibilă valorificarea producţ

După ce s-a ajuns la recoltarea acestor plante este important să se cunoască bine şi tehnica de însilozare.

Toamna este perioada în care fiecare crescător de animale se îngrijeşte pentru a completa necesarul de fura

„La ProCredit Bank am găsit produsele potrivite pentru investiţii în agricultură şi oameni flexibili care

De cele mai multe ori, folosirea la însămânţare a unor seminţe din categoria biologică Certificată, cu B

Radio România Antena Satelor şi-a lansat, din 13 septembrie 2010, noua grilă de programe, sub sloganul „Ant

Liderii Federaţiei Agrostar şi ai FNPAR au suspendat acţiunile de protest programate pentru data de 9 septembrie a.c.,

Programată în vara anului viitor, AGRIPLANTA reprezintă un nou concept expoziţional care se va distinge pr

Ceapa de Pricei din judeţul Sălaj va fi vedeta la Bucureşti la ediţia a XVIII-a a târgului de la agronomie &ici

Combaterea evaziunii fiscale în agricultură va fi dezbătută în cadrul primei conferinţe Mediafax Talks di

După 21 de ani de experienţă şi tradiţie în organizarea evenimentelor agricole, Expo Arad Internaţional propu

Judeţul ALBA sărbătoreşte bogăţia toamnei cu ocazia celei de-a XIX-a ediţii a Târgului APULUM AGRARIA, organ

Aflat în goana nebună de la o instituţie la alta, de la un program la altul, pentru a accesa nişte fonduri ca s

“Zilele Profesionale ale firmei AXIÁL” - manifestare ajunsă la a V-a ediţie - s-au desfăşurat &ici

Furajarea vacilor presupune, în prima fază, „furajarea” bacteriilor ruminale. Dacă bacteriile ruminal

Florile dau culoare, formă, spaţiu şi textură oricărei grădini. Împreună cu celelalte componente ale materia

În numărul din august 2010 al revistei Ferma se regăsesc următoarele titluri de articole:

Pierderile economice cauzate de mamitelor vacilor sunt deosebit de ridicate, deoarece aceste afecţiuni, în special

În data de 23 iunie a.c., în localitatea Măicăneşti, judeţul Vrancea, fermierii din judeţele Brăila, Vr

Pentru a beneficia pe tot parcursul anului de aspectul îngrijit al spaţiului verde din preajma locuinţei, aveţi

Înfiinţată în anul 1921 şi reprofilată din anul 1953 pe fabricarea de utilaje pentru agricultură, Mecani

• pentru că ne adresăm îndeosebi fermelor private, cu o suprafaţă între 30 şi 300 ha;
• p

Alpego, împreună cu partenerii săi de pe zona de vest, Tehnologia Agricolă S&M Pădureni și ProdAgro Tehnic Arad vă

Dacă până acum ne-am obişnuit ca în cadrul manifestării TimAgralim, aflată în acest an la ediţia a VIII-a, să a

Performanţă, inovaţie, reducerea impactului asupra mediului sunt câteva dintre caracteristicile-cheie cu care Te

Produsul tradiţional românesc s-a integrat, în ultima vreme, foarte bine în peisajul manifestărilor c

Procesatorii şi producătorii din industria laptelui îşi văd ameninţate în mod serios interesele de pe piaţa româ

Peste 250 de fermieri, alături de distribuitori şi reprezentanţi ai companiilor producătoare de seminţe, au particip

Peste 400 de fermieri au asistat la prezentarea în câmp a noilor varietăţi de rapiţă şi cereale păioase

A opta ediţie a Expoziţiei Internaţionale de echipamente şi produse din domeniul alimentaţiei, agriculturii, zootehn

Preţurile de valorificare mici, mai puţine subvenţii, seceta, tot mai multe constrângeri pentru întreprinz

Grupul Agricover, unicul furnizor de produse şi servicii integrate pentru agricultură, axat până de curând

Lansat în luna februarie 2009, împreună cu tractorul New Holland cu hidrogen, la expoziţia internaţională

Principalii indici urmăriţi în creşterea porcilor graşi au fost:
• ingesta de nutreţ combinat;

Laptele tuturor speciilor de mamifere are aceleaşi componente din punct de vedere chimic.

Struţul, originar din Africa, s-a răspândit şi este crescut pe arii geografice întinse. Acest fapt se dato

Proteina este unul din principalii factorii limitativi în dietele vacilor de lapte şi (ale) tăuraşi (lor) la &ic

Un ţăran din comuna suceveană Satu Mare a devenit vedeta satului, după ce una dintre vacile sale, pe nume Milka, a f

„S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,
S-au dus zilele babei şi nopţile vegherii.
Câ

Prin noua generaţie, Fastrac JCB îşi propune să schimbe modul în care se face agricultură. Nevoia clienţ

Criza financiară începe să fie resimţită tot mai mult şi de către crescătorii de bovine, prin restricţiile

Dacă în ferma dumneavoastră contează timpul, mobilitatea, eficienţa şi precizia, atunci cu siguranţă veţi o

Eliminarea stresului şi asigurarea unui confort pentru vacile exploatate pentru producţia de lapte sunt factori hotăr&

Înconjurat de vase pline cu ramuri din livadă, pentru a urmări încărcătura de muguri de rod în vede

Bazele organizării şi implementării unui Program de Dezvoltare şi Exploatare a Taurinelor pentru Carne, pentru anul 2

Z&A Logistic a livrat în România prima maşină autopropulsată de erbicidat cu garda la sol de 3 metri.<

Înainte de a repica tinerele plante, cuburile umplute cu pământ şi cu turbă se stropesc cu o soluţie care

În ultima vreme, în România s-au făcut paşi importanţi pentru modernizarea sistemului de producere a

Producţia de porci şi modalităţile de producţie s-au schimbat foarte mult în ultimii zece ani. În trecut, porcii e

Evialis este un grup de firme internaţional cu tradiţie de peste 60 de ani în domeniul nutriţiei animale. Deţin

Pentru a evita apariţia unei defecţiuni care pot genera costuri suplimentare este necesar ca la începutul lucrăr

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) şi Camera de Comerţ, Industrie şi A

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara (CCIAT) şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Ve

Agricultura românească duduie de atâtea forme de sprijin „conforme cu regulamentele europene”, c

Proiectul Rabla pentru tractoare şi maşini agricole autopropulsate, desfăşurat în premieră anul acesta, pare c

La S.C.D.C.B. Arad funcţionează de anul trecut un laborator de biologie moleculară pentru ameliorarea genetică a anim

Zilnic apar noi informaţii cu privire la situaţia grea din agricultura românească. În acest context, viito

Revista Ferma vine în luna mai cu următoarele noutăţi:
Expoziţie de ovine/caprine la Pădureni

Grapa cu discuri X-Press este un produs al familiei de utilaje Simba. Utilajul este proiectat pentru cultivarea solului l

Odihna este esenţială pentru productivitatea unei vaci de lapte, deoarece, în decubit, aceasta asigură îmb

Compania Maïsadour Semences vă prezintă hibrizii de porumb timpuriu Amelior, Cultura şi Clarino.

Wildeshausen, oraş situat la sud de Oldenburg, într-un peisaj tipic pentru Germania de nord, este locul unde Beren

Instituţiile agricole specializate şi practica au demonstrat că prin utilizarea unui echipament special adaptat pentru

Ca urmare a interesului manifestat de cultivatorii români, firma Haygrove Ltd a organizat în luna martie o vi

La începutul acestei luni, Xerion-ul cu nr. 1000 a ieşit de pe linia de producţie a fabricii din Harsewinkel, Ger

Universul Verde reprezintă o realitate operativă completă, capabilă să realizeze proiecte mici şi mari, cu profesio

Vremea primăvăratică schimbătoare din anii recenţi şi perioada pentru semănat din ce în ce mai timpurie, a a

În 2009, comparativ cu anul precedent, Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a Grupului Agricover, şi-a trip

Înfiinţată în anul 1999, compania Valabri SRL din Felnac, a avut ca bază de pornire experienţa de mai bin

Continuând seria colaborărilor internaţionale, revista Ferma a început derularea unui parteneriat cu trustu

Un fermier din Noua Zeelandă a obţinut o recoltă de grâu de 15,637 tone/ha, doborându-şi, astfel, propriu

ProCredit Bank a înţeles importanţa creditelor pentru dezvoltarea agriculturii, domeniu foarte important al econo

Până la începutul creşterii comerciale a găinilor, în Transilvania s-au crescut găini Gât Gol

Săptămânalul britanic Farmers Weekly a pus la treabă şapte tractoare de 100 CP pentru a afla punctele forte, da

Gama tractoarelor specializate Goldoni ar fi incompletă fără prezenţa tractoarelor pe şenile din seria Lander. Exist

Aster este gama de tractoare pe care Goldoni a gândit-o să acopere cele mai diverse domenii de utilizare: de la lu

Numărul din aprilie 2010 al revistei Ferma vine cu noutăţi în domeniile:
În actualitate

Forum



























































































































































Tractor în zăpadă