Vizita la societatea Agrimat m-a convins definitiv că “omul sfinţeşte locul”

În anii ’90, agricultura României a trecut printr-o criză fără precedent. Desfiinţarea CAP-urilor a dus la apariţia a milioane de ţărani cu 1-10 hectare de teren care, din cauza fărâmiţării excesive a parcelelor, din lipsa unui minim de dotare tehnică şi pe fondul perpetuării unor cunoştinţe precare privind tehnologiile de cultură, nu au reuşit să producă suficientă hrană pentru populaţia României.

Singura salvare pentru siguranţa alimentară a ţării noastre erau fostele IAS-uri, dar politicile dezastruoase în domeniu, preţurile produselor agricole fixate de stat şi liberalizarea preţurilor la inputuri, alături de un management defectuos al acestor unităţi, a dus, în foarte scurt timp, la falimentarea majorităţii IAS-urilor.

Puţinele unităţi rămase au fost cumpărate de persoane care erau interesate mai mult de teren şi clădiri, decât de continuarea producţiei agricole. Astfel că multe dintre IAS-urile care au supravieţuit anilor ’90, şi-au încetat activitatea imediat după privatizare.


Povestea Cenuşăresei sau cum s-a transformat un fost IAS într-o societate profitabilă

În România anului 2008, mai găsim un număr infim de foste IAS-uri, care au rezistat celor 18 ani de tranziţie.

În ziua de 2 octombrie, am avut ocazia şi privilegiul de a vizita una dintre puţinele întreprinderi agricole socialiste care a reuşit să se transforme în întreprindere capitalistă profitabilă. Este vorba de societatea comercială Agrimat SA din localitatea Matca, judeţul Galaţi, localizată în nord-vestul judeţului, într-o zonă cu precipitaţii medii anuale de 350-400 mm, cu ani în care nu plouă deloc timp de şase luni de zile.

Aflată la o distanţă de 50 de kilometri de Dunăre, de unde se pompează apă şi pe terenul unităţii, societatea Agrimat este, practic, ultima antenă a sistemului de irigaţii. Apa este adusă cu costuri foarte mari, iar pierderile la o mie de metri cubi de apă pompată din Dunăre, depăşesc de multe ori 40 la sută.

Responsabilul acestei transformări este directorul societăţii, Gavrilă Tuchiluş. Unitatea pe care o conduce a luat fiinţă în anul 1990, prin fragmentarea IAS Tecuci, care deţinea 13 mii de hectare de teren agricol.

De la IAS Tecuci, societatea Agrimat a primit în exploatare 5 mii de hectare de teren arabil, 240 hectare de livezi şi 1100 capete de vaci, din care 450 cu lapte, vaci care aveau o producţie medie de 4200-4600 de litri pe lactaţie.


Primele investiţii s-au realizat în viticultură

Primele investiţii s-au concretizat prin înfiinţarea a o sută de hectare de viţă-de-vie, cu soiuri albe şi negre pentru vin, dar şi cu soiuri de struguri pentru masă, producţiile la hectar oscilând între 8000 şi 18000 de kilograme.

Anul acesta, când am vizitat societatea, recoltatul era în toi, iar Gavrilă Tuchiluş spera să obţină o producţie medie pe hectar de 18 mii de kilograme de struguri. Întreaga recoltă este vândută unor societăţi de vinificaţie. Deşi deţine o cramă şi o staţie de vinificare proprie, preferă să vândă struguri cramelor care au branduri consacrate pe piaţă, şi care în acest mod reuşesc să comercializeze mai uşor vinul.


În ’90, fructele mergeau la export... pentru UE

În anii ’90, de pe cele 240 de hectare de livadă de cireş, vişin, cais, măr, păr şi piersic, societatea Agrimat a realizat exporturi de fructe în ţările Uniunii Europene, iar după anul 2004, odată cu intrarea în spaţiul comunitar a celor zece state est-europene şi căderea preţului la fructe în Uniune, recoltele din livezile de la Matca au luat drumul exportului către Rusia.

În anul 2006, din cauza faptului că nu mai reuşea să găsească în România forţă de muncă sezonieră, de care este mare nevoie în livezi, Gavrilă Tuchiluş a predat cele 240 de hectare de livezi la ADS.


Profitul s-a “instalat” odată cu schimbarea parcului tehnic şi a tehnologiei de cultură

Cea mai mare problemă a directorului de la Agrimat, încă de la înfiinţarea societăţii, a fost organizarea şi exploatarea celor 5 mii de hectare ale unităţii. Din 1990 până în 1996, pământul era împărţit în zece ferme, care aveau fiecare câte un şef de fermă şi structură administrativă proprie, astfel încât, pentru a conduce producţia, era nevoie de foarte mulţi oameni.

O altă problemă o reprezentau cele 180 de tractoare, majoritatea U650, cu care trebuiau să lucreze şi care se defectau des, consumau foarte mult combustibil, aveau randamente scăzute şi necesitau foarte mulţi oameni, atât la partea de întreţinere, cât şi mecanizatori care să lucreze efectiv pe ele.

În anul 1996 începe procesul de reorganizare a întreprinderii, prin realizarea unei gestiuni centralizate. Totodată, se demarează şi procesul de înnoire a parcului de maşini agricole, prin achiziţionarea a patru tractoare şi a agregatelor necesare pentru acestea, semănători, pluguri şi combinatoare. Încetul cu încetul, tractoarele U650 sunt scoase din uz.

În momentul în care am vizitat unitatea, mai erau doar patru dintre vechile tractoare. Restul au fost înlocuite cu maşini şi utilaje performante, cu randament crescut şi care necesită costuri reduse pentru întreţinere.

În acest fel, a fost posibilă şi schimbarea tehnologiei de lucru a pământului, în ultimii trei ani renunţându-se în totalitate la sistemul clasic de arat, care a fost înlocuit cu scarificatul, ca lucrare de bază.

În 2 octombrie, campania de semănat la grâu era în toi. Pregătirea patului germinativ s-a realizat prin aplicarea unui disc pentru dezmiriştire, distrugerea buruienilor şi a samulastrei, apoi o scarificare la 45-48 de cm cu un agregat care este prevăzut şi cu discuri pentru uniformizarea terenului.

Semănatul se execută cu un utilaj complex, având o productivitate de 50 de hectare pe schimb, alimentarea cu seminţe realizându-se automat, dintr-o remorcă prevăzută cu şnec. Deci două schimburi, patru oameni în total (câte doi pe schimb, unul la semănat şi unul la sistemul de alimentare cu sămânţă), înseamnă o sută de hectare semănate pe zi, deci productivitate mare şi costuri reduse pe unitatea de suprafaţă.

Pentru culturile de primăvară (porumb, floarea-soarelui), prin introducerea scarificării în locul arăturii, nu se mai foloseşte discul, ci se seamănă direct, cu un agregat de semănat pe 12 rânduri, având un randament de 120 de hectare la 24 de ore.


Sectorul de producere a seminţelor

O altă activitate care aduce venituri substanţiale societăţii este producerea de sămânţă. Soiurile de grâu, orz, triticale şi secară sunt achiziţionate de la staţiunile de cercetare Fundulea şi Lovrin şi, în schimbul unei redevenţe plătită staţiunilor, Agrimat a obţinut dreptul de a vinde direct sămânţa producătorilor din zonă. Selectarea, tratarea şi însăcuirea seminţelor se realizează cu un agregat recondiţionat şi montat de către oamenii din societate.

Pentru seminţele de porumb, au avut anul acesta un contract de producere de sămânţă cu firma Pioneer, pentru care au irigat 150 de hectare cu loturi de hibridare. Mai lucrează şi cu firma KWS, pentru producerea de sămânţă de rapiţă şi cu compania Monsanto, pentru hibrizi de porumb şi floarea-soarelui.

Societatea Agrimat irigă loturile de hibridare pentru sămânţa de porumb, porumbul pentru siloz, lucerna şi porumbul pentru boabe, în total aproximativ o mie de hectare. Marea problemă este însă că apa nu vine la timp, din cauză că ei sunt “capăt de linie” în sistemul de irigaţii.


Omul care aparţine locului

Toate aceste activităţi au făcut posibilă transformarea fostului IAS Tecuci într-o societate profitabilă şi prosperă, fără a se apela la credite bancare şi fără a avea datorii la furnizori şi la bugetul de stat.

Dar în spatele tuturor deciziilor s-a aflat un om, o mână de fier, un împătimit incurabil al pământului. Viitorul societăţii Agrimat nu stă în ceea ce s-a realizat până acum, ci în demersurile ce vor urma. Pe care numai un om care a sfinţit locul acesta le poate face rentabile, indiferent de întorsătura pe care o va lua agricultura la un moment dat.

Dincolo de realizările din ferma vegetală, mândria lui Gavrilă Tuchiluş rămâne ferma de vaci a societăţii, cu cele 756 de capete, despre care voi scrie în numărul din noiembrie al revistei.


PRODUCŢII OBŢINUTE LA SOCIETATEA AGRIMAT







Articol publicat în revista Ferma nr. 10 (65) - octombrie 2008.