Cristian Lungu este deja un fermier european!
Acum două luni ne-am deplasat în localitatea Dascălu din judeţul Ilfov, pentru a vizita ferma unui vechi colaborator al Revistei Ferma, domnul Cristian Lungu.
Acum în vârstă de 57 de ani, fermierul nostru a lucrat până în anul 1995 ca tehnician proiectant. Atunci s-a hotărât să înceapă o afacere pe cont propriu în domeniul agricol. Trebuie să vă mărturisesc că am rămas profund impresionat de realizările tehnice din ferma sa.
Cum a început totul? Pe fostul amplasament a construit cu mâinile şi priceperea sa, în atelierul propriu, o moară şi un uruitor cu care, şi în prezent, prestează servicii sătenilor Lucrând şi eu o perioadă ca proiectant într-o uzină mecanică, am admirat ingeniozitatea, simplitatea şi fiabilitatea utilajelor realizate de Cristian Lungu după o concepţie proprie.
După realizarea acestei investiţii, fermierul nostru a dezvoltat o fermă de tip gospodăresc, în care creşte porci, vaci, păsări şi se ocupă cu albinăritul, dar lucrează şi cele 48 hectare proprietate personală.
Acum 3 ani a luat decizia de a dezvolta o fermă de 20 capete vaci cu lapte şi, după cum îi stă bine unui tehnician, a studiat mai întâi tehnologia cea mai adecvată pentru România. S-a documentat, a vizitat câteva ferme în Austria şi a apelat la specialiştii revistei Ferma, în special la dnul Nicolae Dragomir pentru sistemul de culturi furajere şi la domnul Ludovic Cziszter pentru tehnologia de creştere şi întreţinere a vacilor cu lapte.
După lungi căutări şi analize economice şi tehnice, a construit un grajd în sistem de stabulaţie liberă pentru 20 de vaci cu lapte, cu sală de muls. Acum două luni avea 6 vaci cu lapte, 2 juninci şi 5 viţei, dar intenţiona să cumpere 10 juninci gestante din Olanda, pentru a popula grajdul la capacitate maximă.
Fiind un om deschis şi calculat, nu îi este teamă să aplice în ferma sa noile tehnologii, astfel că viţelele sunt ţinute şi iarna într-un adăpost deschis, special construit pentru ele.
Cu tenacitatea care îl caracterizează, considerăm că domnul Lungu se apropie de tipul ideal de fermier european de care România are atâta nevoie.
Îi dorim succes!
Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005
Galerie de imagini
Toate articolele scrise de
Dănuţ RADIŞ

Deşi au fost călcaţi de popoare migratoare şi de imperii, înaintaşii noştri au păstrat cu sfinţenie două

Acum două luni ne-am deplasat în localitatea Dascălu din judeţul Ilfov, pentru a vizita ferma unui vechi colabor
Din 2004, anul integrării Ungariei în Uniunea Europeană, nu am mai făcut nici o vizită în fermele de vaci de lapte din
În anii ’90, agricultura României a trecut printr-o criză fără precedent. Desfiinţarea CAP-urilor a dus la apariţia
Am considerat oportună republicarea acestui material, întrucât, la momentul conceperii lui, am analizat prezentul şi per
În anii de după revoluţie, la majoritatea produselor agricole de bază, importurile au reprezentat aproximativ 70% din co
Eşecul agriculturii de a produce necesarul de hrană pentru populaţie este evident. Anual, trebuie să scoatem din ţară Cele mai citite azi
- Strategia formelor de sprijin... fără fonduri
- Sistem inteligent pentru cântărire şi identificare
- GRÂUL – Triticum aestivum L
- “Recolte bogate” cu GLIA
- Întreţinerea oilor în perioada de toamnă şi în stabulaţie
- Soarta albinelor, reflectată în producţia de miere
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Cum să prevenim mortalităţile la păsările crescute în gospodăriile populaţiei
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
- Producţia de cereale în 2011: Aproape 24 mil. tone
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară