Hrănirea şi întreţinerea taurinelor în fermele organice şi în conversie (I)
Considerăm că este de interes şi util pentru crescătorii de taurine să prezentăm, într-o serie de articole, începând cu aceasta, specificul hrănirii şi întreţinerii taurinelor în fermele organice, precum şi în cele aflate în conversie, având în vedere că segmentul pe care îl ocupă agricultura ecologică este în creştere în majoritatea statelor membre UE.
Conform reglementărilor europene, „producţia ecologică este un sistem global de gestiune agricolă şi de producţie alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, un nivel înalt al biodiversităţii, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor şi o metodă de producţie care respectă preferinţele anumitor consumatori pentru produse obţinute cu ajutorul unor substanţe şi procese naturale”.
Condiţii minime
• Producţia animală este fundamentală pentru organizarea producţiei agricole în exploataţii ecologice, în măsura în care aceasta furnizează materia organică şi nutrienţii necesari terenurilor cultivate şi contribuie în mod corespunzător la ameliorarea solului şi la dezvoltarea agriculturii durabile.
Din moment ce activitatea de creştere ecologică a animalelor de fermă se desfăşoară în strânsă legătură cu terenul, animalele ar trebui să aibă acces, ori de câte ori este posibil, la zone în aer liber şi la suprafeţe de păşunat.
• Creşterea ecologică a animalelor în fermă ar trebui să respecte standardele înalte în materie de bunăstare a animalelor şi să răspundă cerinţelor comportamentale specifice fiecărei specii, iar gestionarea sănătăţii animalelor ar trebui să fie orientată către prevenirea bolilor.
În această privinţă, ar trebui acordată o atenţie deosebită condiţiilor de adăpostire, practicilor de creştere şi densităţii efectivelor de animale. De asemenea, în selecţionarea raselor ar fi bine să se ţină seama de capacitatea acestora de adaptare la condiţiile locale.
Normele de punere în aplicare pentru producţia animală şi acvacultură ar trebui să asigure cel puţin respectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene pentru protecţia animalelor domestice şi a recomandărilor ulterioare formulate de comitetul permanent instituit de aceasta (T-AP).
• Sistemul ecologic de producţie animală ar fi indicat să vizeze completarea ciclurilor de producţie a diferitelor specii cu animale crescute ecologic.
Prin urmare, acesta ar trebui să încurajeze creşterea diversităţii genetice a animalelor ecologice, să diminueze gradul de dependenţă, asigurând astfel dezvoltarea sectorului.
• Produsele procesate ecologic se pot obţinute prin utilizarea de metode de procesare ce garantează că, pe parcursul tuturor stadiilor din lanţul de producţie, se menţin integritatea ecologică şi calităţile esenţiale ale produsului.
Alimentele procesate ar trebui etichetate ca fiind ecologice doar atunci când toate sau majoritatea ingredientelor lor de origine agricolă sunt ecologice.
REGULAMENTE EUROPENE
În ţările UE, producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice este supusă unor reglementări, iar în acest prim articol vom face referiri, în principal, la Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007, privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, dar şi la Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008, de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, inclusiv prima sa modificare - Regulamentul (CE) nr. 1254/2008 al Comisiei din 15 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007.
Trebuie să oferim şi câteva definiţii înscrise în aceste regulamentele, de care vom ţine seama în articolele ulterioare legate de hrănirea şi întreţinerea taurinelor în fermele ecologice.
- „producţia ecologică” înseamnă utilizarea unei metode de producţie care respectă normele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 834/2007, în toate stadiile de producţie, procesare şi distribuţie;
- „producţie animală” înseamnă producţia de animale terestre domestice sau domesticite (inclusiv insecte);
- „conversie” înseamnă trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică într-o perioadă determinată de timp, pe parcursul căreia se aplică dispoziţiile privind producţia ecologică;
- definiţia noţiunii de „aditivi din hrana pentru animale” este cea prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, cu modificările ulterioare.
2 ComentariiCOMENTEAZA
Daca oamenii ar fi informati cu privire la diferenta produselor organice fata de cele de sinteza, cu aditivi -ar prefera sa consume numai pe cele organice. Mai multe informatii si chiar exemple de ferme organice nu ar strica. Vezi ferma lui Willi Schuster din Mosna, langa Medias - sunt nemaipomeniti, merita tot respectul pentru ceea ce fac.
Băgaţi mai multe informaţi despre oi şi legate de acestea
Toate articolele scrise de
Dan DRINCEANU, Călin JULEAN

Continuând seria de articole publicate în numerele anterioare ale revistei Ferma, despre întreținerea

Pentru ca o fermă să producă lapte atestat ecologic, întreg fluxul tehnologic trebuie să fie ecologic, pornind

Considerăm că este de interes şi util pentru crescătorii de taurine să prezentăm, într-o serie de articole, încep
Am observat că, în acest an, mulţi dintre fermieri au reintrodus sfecla furajeră în hrana rumegătoarelor şi de aceea
Cunoaşterea conţinutului în celuloză brută al raţiilor, în condiţiile reducerii proporţiei de nutreţuri voluminoasCele mai citite azi
- Seria NH T7000 AutoCommand
- Soarta albinelor, reflectată în producţia de miere
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorizarea iepurilor de casă
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- LAPAR încă vrea cei 73,35 euro/ha
- Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 12-25 mai 2010
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Ordin nr. 762 din 19/12/2008
- Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 05 - 18 Dec 2008
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Tractor în zăpadă