Pregătirea familiilor de albine pentru iernare 2

Asigurarea rezervelor de hrană

Apicultorii se pregătesc, în această perioadă, pentru iernarea albinelor. Acum este momentul potrivit pentru ca aceştia să-şi asigure rezervele de hrană, cu atât mai mult cu cât deficitul de apă din sol a diminuat secreţia de nectar a plantelor cu potenţial melifer. 

Apicultorii situaţi în apropierea Deltei Dunării sunt privilegiaţi, deoarece deplasarea stupinelor în această zonă este facilă, iar culesul de mentă durează până în luna octombrie. Având parte de un cules abundent şi de lungă durată, atât de nectar, cât şi de polen, albinele îşi vor asigura rezervelor de iernare, iar familiile vor beneficia de o dezvoltare optimă.


Evaluarea şi reevaluarea familiilor de albine

Crescătorii de albine care n-au acces în zone unde culesul se poate face până toamna tarziu, trebuie să-şi evalueze familiile, astfel încât, în cazul în care acestea n-au hrană suficientă, să poată efectua suplimentări din timp, pentru a duce la bun sfârşit căpăcirea mierii din faguri.

Pentru început, rezervele se condensează astfel încât în cuib să nu existe faguri cu mai puţin de 1,5-2 kg de miere. Pentru aceasta, se alege fagurii pe care familia va ierna, iar cei care au puţină miere se plasează după diafragmă şi se descăpăcesc. Astfel, albinele vor transfera întreaga cantitate de miere din ramele descăpăcite în cuib.

Apoi, familiile de albine se reevaluează, iar cele care au suficientă hrană se vor organiza şi se vor împacheta, iar cele fără hrană vor fi împrumutate cu rezerve de la familiile care au în exces. În cazul în care avem familii cu rezerve puţine, iar faguriii sunt insuficienţi, aceste albine se hrănesc artificial.


Plasarea hranei şi împachetarea

Aşezarea rezervelor în cuib se realizează în funcţie de puterea familiilor de albine. Pentru cele puternice, hrana de plasează lateral, deoarece iernarea direct pe rezerve este greoaie şi le incomodează la formarea ghemului. Familia puternică va forma un ghem de iernare suficient de mare pentru a avea acces la întreaga cantitate de miere, dacă cuibul este restrâns corect.

Pentru stupii slabi, în schimb, rezervele se fixează central.

Împachetajul trebuie realizat în aşa fel încât să împiedice curenţii de aer, dar, totodată, să asigure şi o oarecare circulaţie a aerului, pentru a evacua vaporii de apă şi noxele rezultate în urma metabolismului ghemului de iernare. Pentru aceasta, se poate folosi un podişor din plasă de sârmă, peste care se plasează o salteluţă din material textil, de 2-4 cm grosime, iar cuibul se limitează cu o diafragmă etanşă.

Urdinişul se lasă deschis, în funcţie de puterea familiei de albine, fiecărui interval populat rezervându-i-se câte un cm din acesta (de exemplu, 7 cm  urdiniş pentru 7 intervale). Urdinişul se blochează cu o gratie, prin orificiile căreia albinele vor putea trece, dar care va împiedica pătrunderea şoarecilor.

Capacul stupului trebuie să fie obligatoriu într-o stare foarte bună, pentru a nu permite pătrunderea apei, care ar putea duce chiar la pierderea familiei de albine pe timp de iarnă. Pe vatra de iernare, stupii se vor plasa cu urdinişul spre sud, pentru a beneficia pe întreaga perioadă a zilelor de iarnă de razele solare.


PREPARAREA HRANEI ARTIFICIALE

Amestecând 1,5-2 kg zahăr cu 1 litru de apă, vom prepara un sirop de zahăr concentrat, care se încălzeşte până când întrega cantitate se omogenizează, fără a rămâne cristale.

Înainte de a o adăuga în compoziţia siropului, din apă se poate prepara iniţial un ceai care să conţină cimbrişor, mentă, sunătoare şi coada şoricelului, deosebit de benefice pentru albine. Pentru a îmbunătăţi preparatul, în sirop se poate adăuga şi Protofil (20 ml/litrul de sirop).

Siropul se introduce în cantităţi mari, de 2-5 litri/administrare, în hrănitoare de volum, în funcţie de necesităţi, iar albinele îl vor prelua, pentru a-l prelucra şi îl vor căpăci rapid.


SFATURI PRACTICE

• Pentru o iernare fără probleme, cantitatea de miere necesară unei familii de albine este de 12-15 kg.

• Calitatea mierii este foarte importantă, de aceea se evită cea de mană, precum şi cea provenită din mustul strugurilor, deoarece pot provoca diaree pe timpul iernii şi pot favoriza apariţia nosemozei, primăvara.

• Stupinele plasate în apropierea pădurilor pot fi asaltate de viespile care vor încerca să pătrundă în stup şi să fure rezervele de hrană. Dintre acestea, cea mai periculoasă este Lupul albinelor, care se hrăneşte chiar cu albinele prinse din zbor.

Pentru a preîntâmpina eventualele neplăceri, trebuie să ne străduim să avem familii cât mai puternice, iar urdinişul se dimensionează corect. De asemenea, se pot aplica capcane, formate din sticle în care se introduc fructe. În gura sticlei se plasează un tub prin care viespiile pătrund în recipient şi nu mai pot ieşi.

• În această perioadă, tratamentele antivarroa sunt esenţiale şi se fac cu produsele existente în comerţ, în farmaciile veterinare, precum şi în magazinele apicole. Acestea se aplică potrivit prospectului, astfel încât în momentul în care familiile nu mai au puiet să fim siguri că acestea sunt libere de acarieni.

• Toamna se aleg toţi fagurii închişi la culoare, pentru a fi reformaţi, de calitatea acestora depinzând sănătatea familiilor de albine.


ANUL APICOL 2009

Capricios din punct de vedere meteorologic, anul 2009 ne-a adus secetă în primăvară, care pentru apicultori a însemnat o producţie de rapiţă relativ modestă. Pentru culesul I de salcâm, condiţiile de climă au fost ideale, obţinându-se producţii de 20 kg miere marfă/familia de albine.

Ulterior, începând cu efectuarea culesului de salcâm II au debutat şi ploile, care s-au suprapus inclusiv cu fenofaza de înflorire a teiului, ceea ce a incomodat într-o oarecare măsură activitatea albinelor. Prin urmare, producţia de miere marfă la salcâmul II-III, precum şi la tei, nu s-a ridicat la nivelul celei de salcâm I.

Aceste ploi au fost totuşi binevenite, deoarece s-a reabilitat satisfăcător deficitul de apă din sol, iar culesul la floarea soarelui a fost destul de bun, în funcţie de zone, dar mai ales de soiu plantei. În anumite zoneale ţării, mierea polifloră a fost una de foarte bună calitate.

Ulterior, fenomenul de secetă s-a reinstalat, iar pregătirea rezervelor pentru iernare a devenit oarecum problematică.

Am făcut această trecere în revistă a anului apicol, referindu-mă la judeţele Timiş şi Caraş-Severin, unde subsemnatul a efectuat apicultura pastorală, în alte zone ale ţării fiind posibil ca aceste condiţii de climă descrise anterior să fi fost mai mult sau mai puţin diferite.