Viticultura, încotro? Podgorenii sunt optimişti

 
Cosmin Trif
 
 
12345
Horticultura,08 Dec 2011 - 16:00,0 comentarii
Cătălin Grecu, directorul de marketing al companiei Cotnari

Deşi traversăm o perioadă mai puţin stabilă economic, viticultorii raportează rezultate bune. În 2011, ei au fost ajutaţi de condiţiile climatice, în ceea ce priveşte producţiile viticole. Pe partea de piaţă, au câştigat datorită unor politici adecvate de marketing



Spre deosebire de alte tipuri de fermieri, pentru a avea succes, pe lângă ştiinţa obţinerii unor produse de calitate, viticultorii trebuie să probeze reale abilităţi de comercianţi. Un aspect relevant este faptul că aproape toţi podgorenii au făcut ori au în plan să efectueze noi plantări de viţă de vie.

 

Cotnari: producţiile şi cifra de afaceri sunt pe plus

Seceta, care i-a păgubit atât de mult pe cultivatorii de cereale, le-a adus numai beneficii viticultorilor de la Cotnari. Şi o producţie mai mare cu circa 40 la sută, comparativ cu anul trecut. „Zilele caniculare şi fără ploi, din lunile iulie şi august 2011, au accelerat procesul de coacere a strugurilor în Podgoria Cotnari, acumulările ajungând în primele zile de toamnă la aproximativ 190-200 grame zahăr/litru de must. În prezent, cu o suprafaţă de 1350 ha de vie pe rod, totalizăm peste 12 milioane kilograme de struguri.

Cu suprafaţa în plus pe rod, faţă de anul trecut, şi datorită condiţiilor excelente din acest an, producţia este mai mare cu aproximativ 40 la sută faţă de 2010. Anul 2011 este un an bun şi din punct de vedere al vânzărilor, prefigurându-se o creştere a cifrei de afaceri cu 6 la sută faţă de anul 2010”, spune Cătălin Grecu, director de marketing Cotnari.

 

Promovarea vinului pe piaţa Rusiei

Societatea ieşeană mizează pe exporturi, producătorul reuşind penetrarea de noi pieţe de desfacere, cu un mare potenţial de creştere. „Exportul are, de asemenea, un trend crescător, pe clienţii vechi.

Îmbucurător este faptul că am reuşit să intrăm şi pe noi pieţe, cum ar fi Emiratele Arabe, dar cel mai important este că, în urma derulării unui proiect de promovare a vinului pe piaţa Rusiei (cu sprijinul Uniunii Europene şi al Guvernului României), avem deja rezultate concrete. Primele cantităţi de vin au plecat deja spre Moscova, iar acum urmează să demarăm acţiuni concrete de promovare la raftul magazinelor”, explică Cătălin Grecu.


Cotnari: Investiţii de 6 milioane euro, în 2011

Managerii Cotnari sunt conştienţi că fără investiţii în tehnologie nouă şi fără creşterea suprafeţelor cultivate nu se poate face performanţă. „Au fost finalizate încă din luna iulie investiţiile de modernizare a cramei şi de mărire a capacitaţilor de depozitare. În acest an au intrat pe rod încă 240 ha de vie plantate acum trei ani, între care şi primele 12 ha de Fetească neagră şi opt ha cu Busuioacă de Bohotin”, spune Cătălin Grecu.

Iar investiţiile continuă. „Dupa finalizarea recoltatului, am defrişat aproximativ 360 ha din via “bătrână”, pe care tot în această toamnă o vom replanta. Cu această suprafaţă, plantaţia de vie tânără din ultimii cinci ani va ajunge la aproximativ 80 la sută din totalul suprafeţei de 1710 ha (1310 ha de vie tânără).

Cu 10 tractoare şi utilaje agricole noi, cu modernizarea cramei şi mărirea capacităţii de depozitare şi cu cele 360 de hectare de vie replantată, investiţiile Companiei Cotnari se ridică, în anul 2011, la aproximativ 6 milioane de euro”, afirmă Cătălin Grecu.

În ciuda unor greutăţi, oarecum inerente, managerul de marketing Cotnari se declară un optimist. Pe ce se bazează? „Pentru 2012, noi suntem optimişti şi credem cu tărie în capacitatea clienţilor de a distinge un vin de calitate şi de a cumpăra ce e pe placul lor.

În ultimii ani, Compania Cotnari a investit foarte mult în tehnologie şi în imagine, deci putem spune că la ora actuală avem cu ce face faţă celor mai drastice exigenţe.

Tehnologie modernă de ultimă generaţie, vie tânără, soiuri pure româneşti, sunt câteva atuuri forte, care suntem convinşi că vor avea multe de spus în anii viitori şi credem că 2012 va fi un an bun pentru noi”.
Viitorul sună bine şi pe pieţele externe. Cătălin Grecu explică: „De asemenea, avem semnale bune şi de pe pieţele externe, unde am avut creştere de la an la an.

La anul vom ieşi şi cu primele vinuri roşii şi roze (Feteasca Neagră şi Busuioacă de Bohotin), şi întregind gama, cred că putem să ne asigurăm o bună prezenţă şi pe segmentul de HORECA. Deci, toti aceşti factori conduc spre o creştere a cotei de piaţă, a cifrei de afaceri şi implicit spre un an 2012 mai bun”.

 

Jidvei: Calitatea, înainte de toate

Ioana Anghel, PR Jidvei România, spune că, în 2011, producătorul transilvănean de vinuri şi-a îndeplinit targeturile stabilite. „La recolta din 2011 am obţinut aproximativ 12.000 tone struguri. Din punct de vedere cantitativ, avem o creştere uşoară faţă de 2010, acest fapt datorându-se intrării pe rod a unor noi suprafeţe.

Întrucât majoritatea vinurilor produse de Jidvei sunt DOC, încercăm să obţinem o cantitate constantă la hectar pentru a putea menţine nivelul calitativ al produsului”, ne-a declarat Ioana Anghel.
De fapt, Jidvei a continuat să pună un accent deosebit pe calitate. „Calitativ, anul 2011 a fost unul foarte bun.

Temperaturile ridicate şi absenţa precipitaţiilor în lunile de vară au dus la o maturare foarte bună a strugurilor, motiv pentru care, în acest an, am început recoltarea cu aproximativ 10 zile mai devreme decât în mod normal. Ne aşteptăm ca vinurile obţinute din această recoltă să fie cu adevărat excepţionale”, afirmă Ioana Anghel.

Referitor la vânzări şi politica de preţuri, PR Managerul Jidvei detaliază: „ în 2011 am înregistrat creşteri în vânzări faţă de anul trecut, deci nu avem de ce să ne gândim la eventuale schimbări de preţuri. De asemenea, suprafaţa de peste 2000 ha pe care o avem acum în producţie ne permite să producem vinuri pe diverse trepte de calitate şi implicit de preţ. Şi cele mai ieftine produse din portofoliul Jidvei încearcă, însă, să ofere consumatorului un vin corect, de calitate, pe care să îl bea cu plăcere indiferent de ocazie”.


Recoltă bună nu înseamnă neapărat vânzări record

În opinia Ioanei Anghel, piaţa vitinicolă depinde de mai mulţi fatori, iar pentru a te remarca, pe lângă produse de excepţie, mai ai nevoie şi de altceva. „Piaţa vitivinicolă depinde de foarte mulţi factori, nu numai de calitatea produsului, astfel încât recolta foarte bună din 2011 nu înseamnă neapărat că producătorii vor înregistra vânzări spectaculoase comparativ cu anii trecuţi.

Trebuie să ne gândim că, economic vorbind, întreaga lume trece printr-un moment destul de dificil. Modul şi nivelul la care ţara noastră va fi afectată va determina şi evoluţia pieţei. Noi sperăm, totuşi, că în 2012 să ne situăm cel puţin la nivelul acestui an”, spune Ioana Anghel.

În strategia de marketing, Jidvei se focusează pe consumator. „Încercăm să-i dăm acestuia ceea ce îşi doreşte şi asta înseamnă să avem o distribuţie eficientă, o calitate constantă a produselor şi un preţ cât mai echilibrat. Normal, ne dorim să educăm cât mai mult consumatorul, astfel încât acesta să afle ce anume înseamnă un vin adevărat şi de ce preţul ar trebui să reflecte nivelul de calitate.

Faptul că pe piaţă apar din ce în ce mai mulţi producători care încearcă să vândă vinuri de calitate (DOC sau IG) nu poate decât să ne bucure, deoarece avem o cauză comună: aceea de a avea un consumator din ce în ce mai informat, mai conştient de ce anume implică producerea unui vin şi, în consecinţă, din ce în ce mai atent la ceea ce cumpără”, explică Ioana Anghel.


Murfatlar: Şi producţie, şi calitate

Pentru Murfatlar România, anul 2011 l-a bătut net, putem spune, pe 2010. Producătorul constănţean de vinuri se remarcă şi prin cantitate, şi prin calitate.

„Recolta anului 2011 este mai bogată atât calitativ, cât şi cantitativ, estimând o producţie în valoare de 18 mii tone struguri cu aproximativ 30 la sută mai mare faţă de recolta anului trecut. Murfatlar România administrează în prezent aproximativ 3000 ha, reprezentând cea mai mare suprafaţă cultivabilă de viţă-de-vie din România, aparţinand unui singur producător”, ne-a declarat Laura Muşat, PR Manager Murfatlar România.

Cum au izbutit viticultorii constănţeni această peformanţă? „Factorii care converg la creşterea din acest an sunt condiţiile climaterice favorabile (precipitaţii în limite normale şi mult soare) şi investiţiile tehnologice, prin utilizarea echipamentelor moderne de îngrijire a viei, precum şi intrarea pe rod a replantărilor făcute an de an”, explică Laura Muşat.

În afară de soare, la producţiile bune a ajutat şi aplicarea unei politici inteligente de retehnologizare: „Murfatlar România este şi cel mai important investitor al industriei de profil. De la sectorul viticol până la crame şi liniile de îmbuteliere, fiecare segment a fost supus unui proces de retehnologizare şi de modernizare, făcând din Murfatlar România producătorul ce dispune de cel mai modern şi avansat suport tehnologic existent pe piaţă”, spune Laura Muşat.

Dincolo de performanţele din prezent, producărul român continuă să investească. „Murfatlar România a început un amplu proiect de reîntinerire a viei, ce a vizat cu preponderenţă soiuri roşii, Fetească Neagră, Pinot Noir şi Merlot şi până în acest moment investiţia se ridică la aproximativ 15,6 milioane de euro, destinaţi replantării a 975 ha de viţă de vie, iar pentru anul 2011 planul de reîntinerire presupune replantarea a 130 ha de viţă de vie.

Programul de reconversie poate fi accesat până în 2014. Murfatlar continuă accesarea acestui program. Via tânără, aferentă replantărilor, aduce o plus valoare în calitate, de aceea aşteptările noastre cu privire la vinuri sunt optimiste. Acest fapt, cumulat cu vremea favorabilă culturilor de viţă de vie pe tot parcursul anului, ne îndreptăţeşte aşteptările cu privire la calitatea vinurilor ce vor purta pe etichetă anul 2011”, explică Laura Muşat.


Ce strategie va adopta Murfatlar pentru 2012?

Laura Muşat detaliază: „ Planurile noastre pe termen mediu vor continua conform celor stabilite. Mediul economic a redevenit unul foarte instabil, iar 2012 va fi un alt an foarte interesant. Vom continua să dezvoltăm liniile de business pe care le avem şi vom avea şi lansări de produse noi. Reţeaua Crama Murfatlar îşi va continua dezvoltarea, astfel încât să devină un reper foarte important în piaţa de vin.

Este o afacere care anul acesta îşi va depăşi obiectivul de cifră de afaceri şi care a devenit, în doar un an, specialistul în a cărui părere consumatorul de vin are mare încredere. Un alt proiect important al nostru - Zestrea Murfatlar - din 2011 îşi va continua comunicarea prin intermediul noului ambalaj şi în perioada următoare”.

În plus, Murfatlar îşi propune să scoată pe piaţă noi produse: „Produsele noi vor fi de asemenea un element important în 2012. Vinurile ce vor purta pe etichetă anul de recoltă din 2011 sunt unele extraordinare, 2011 este un an foarte bun. Consumatorul va avea ocazia, anul viitor, să întâlnească soiuri de vin de la Murfatlar pe care nu le-a mai întâlnit de mulţi ani. Vom lansa mai multe vinuri cu stoc limitat din soiuri care nu există acum pe piaţă”, afirmă Laura Muşat.

Deşi incertitudinile economice vor continua probabil şi în 2012, Murfatlar nu va neglija piaţa premium. „Pe piaţa de vinuri premium, exclusiviste, Murfatlar va continua să vină cu surprize şi îşi va dezvolta oferta de produse către acest segment de piaţă din ce în ce mai important. În toamna acestui an, Murfatlar a anunţat inaugurarea celei mai recente investiţii: o cramă nouă dedicată vinurilor premium şi începutul colaborarii cu unul dintre cei mai renumiţi oenologi, Răzvan Macici”, a precizat Laura Muşat.

Recaş: Premiile mişcă piaţa
Ioan Georgiu, director general Cramele Recaş, judeţul Timiş, spune că 2011 a fost un an bun cantitativ şi excepţional, calitativ. „Noi am obţinut 9000 kilograme de struguri la hectar, iar anul trecut am avut 10.000 kilograme la hectar. Dar calitatea este excepţională, toate soiurile s-au recoltat la supramaturare în momentul ideal, exact când ne-am dorit noi”, spune Ioan Georgiu.

Pentru 2012, Cramele Recaş vor continua să menţină preţurile practicate în 2011. „Vom continua cu aceleaşi preţuri, 10 lei/litru pentru gama entry level, 20-25 de lei pentru gama medie, respectiv 70-80 de lei, pentru segmentul premium, mă refer la preţuri de retail”, susţine Ioan Georgiu.
Directorul Cramelor Recaş mizează pe o creştere a vânzărilor de 5-10 la sută pentru 2012.

„Noi suntem optimişti, în 2012 ne aşteptăm la o creştere de 5-10 la sută, bazată în principal pe calitatea produselor noastre. În luna august a acestui an, de exemplu, am rămas fără vinuri de tip premium. S-a întâmplat după Marele trofeu obţinut la Paris, lucru care a produs o mişcare profund favorabilă în piaţă”, spune Ioan Georgiu.


EVOLUŢIA SUPRAFEŢELOR CULTIVATE CU VIE

/apps/ferma/resources/imagini/6442919089969fce9e8c5ba9040eec24_tabel-1.jpg

EVOLUŢIA EXPORTURILOR DE VINURI

/apps/ferma/resources/imagini/5f9a154963e8c6276df98614812d4e93_tabel-2.jpg

EVOLUŢIA IMPORTURILOR DE VINURI

/apps/ferma/resources/imagini/e29f7a3c93b3a630905eb0c0401dde95_tabel-3.jpg

 

PNVV: PIAŢA VINULUI, ÎN SCĂDERE CU 100 MIL. EURO

Ovidiu Gheorghe, director general la Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), spune că criza din ultimii trei ani a generat scăderea pieţei vinului cu circa 100 de milioane de euro. „În ultimii trei ani, pe fondul crizei economice, piaţa totală a vinului a scăzut de la circa 450 milioane de euro la aproximativ 350 milioane de euro.

În această perioadă, producătorii şi comercianţii de vinuri a trebuit să se readapteze la o nouă formă a cererii, îndreptată îndeosebi către vinurile din categoriile medium şi ieftin. Vinurile din categoria premium au înregistrat scăderi semnificative în cota de piaţă.

Importurile masive de vin vărsat din cursul anului curent se explică prin producţia scazută de vin naţional în 2010 şi tendinţa marilor producători/îmbuteliatori de a acoperi nevoia de consum din piaţa internă”, ne-a declarat Ovidiu Gheorghe.

Potrivit reprezentantului PNVV, piaţa de consum dă semne de revenire. „În ultima parte a anului au apărut semne ale revitalizării pieţei de consum de vinuri în România şi prognozăm stabilizarea pieţei. Creşterea consumului de vin va putea fi susţinută prin două măsuri complementare: educarea continuă a consumatorului de vin prin proiecte individuale ale producătorilor de vin şi prin promovarea în comun a conceptului de “consum moderat de vin românesc”.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Viticultura, încotro? Podgorenii sunt optimişti
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Viticultura, încotro? Podgorenii sunt optimişti
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 

Toate articolele scrise de

Cosmin Trif

Momente decisive pentru...
Agronomie,08 May 2012 - 16:00,0 comentarii

După pornirea în vegetaţie a plantelor, fermierii caută soluţii prin care pot accelera dezvoltarea culturilor d

Reguli esenţiale pentru...
Agronomie,07 May 2012 - 14:00,0 comentarii

De felul în care sunt executate lucrările de semănat depinde mai târziu evoluţia plantelor

Sursele de finanţare ale...

Capitalul reprezintă un element fundamental în dezvoltarea oricărei activităţi agricole, căci nimic nu se poat

Seceta ameninţă şi...
Agronomie,23 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii

În lipsa precipitaţiilor, specialiştii agronomi, împreună cu fermierii, caută soluţii care pot limita di

Acum se corectează...
Agronomie,11 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii

Scăpaţi de emoţiile unei ierni atipice, în comparaţie cu anii anteriori, fermierii inventariază starea de vege

Un start fără buruieni...
Agronomie,27 Mar 2012 - 14:00,0 comentarii

Primele măsuri agrotehnice pe care le iau fermierii pentru a porni cu dreptul campania agricolă de primăvară

Fermierul gospodar îşi...
Agronomie,10 Feb 2012 - 14:00,0 comentarii

În timp ce sunt cu ochii pe grâu şi pe ce-a mai rămas din rapiţă, fermierii încep să-şi pregătea

Exportul cărnii de porc -...
Actualitate,03 Feb 2012 - 14:00,0 comentarii

După o prohibiţie de şapte ani, Comisia Europeană a decis că de anul acesta fermierii români pot relua exportu

Piaţă se va găsi cu...
Actualitate,03 Feb 2012 - 13:00,0 comentarii

Interviu cu Ioan Ladoşi, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRP)

Putem avea recolte bogate...
Agronomie,30 Jan 2012 - 14:00,0 comentarii

Apa nu poate fi înlocuită cu nimic în agricultură, însă există câteva măsuri agro-tehnologic

Seceta de primăvară e...
Agronomie,25 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii

După pagubele înregistrate la culturile de toamnă, îndeosebi la rapiţă, fermierii îşi concep struc

Cel mai secetos noiembrie...
Agronomie,19 Dec 2011 - 16:00,0 comentarii

La recesiune şi problemele curente, fermierii sunt nevoiţi să mai adauge un inamic: seceta pedologică, considerată d

Grâul mai are o şansă...
Agronomie,19 Dec 2011 - 14:00,0 comentarii

Dacă în urmă cu un an, fermierii acuzau lipsa precipitaţiilor, acum, pagubele provocate de secetă în cult

Cel mai secetos noiembrie...
Agronomie,09 Dec 2011 - 14:00,0 comentarii

La recesiune şi problemele curente, fermierii sunt nevoiţi să mai adauge un inamic: seceta pedologică, considerată d

Viticultura, încotro?...
Horticultura,08 Dec 2011 - 16:00,0 comentarii

Deşi traversăm o perioadă mai puţin stabilă economic, viticultorii raportează rezultate bune. În 2011, ei au

Maschio Gaspardo România,...
Masini Agricole,06 Dec 2011 - 14:00,0 comentarii

În timp ce unii alocă resurse considerabile pentru construcţia de supermarketuri şi mall-uri, o companie italian

De-acum, ne „mutăm”...
Agronomie,10 Nov 2011 - 16:00,0 comentarii

Vremea recoltelor a cam trecut pentru culturile de câmp, cu mici excepţii la sfeclă sau porumb. De acum, alta est

Producţii avem. Unde şi...
Agronomie,10 Nov 2011 - 14:00,0 comentarii

Pentru ca activitatea de cultivare a legumelor şi fructelor să fie rentabilă, fermierii au nevoie să-şi depoziteze p

Rapiţa pare compromisă,...
Agronomie,08 Nov 2011 - 14:00,0 comentarii

La rapiţă, în cel mai bun caz, fermierii întorc între 40 şi 60 la sută din suprafaţa cultivată, iar în cel mai

Fermierii calculează nota...
Actualitate,25 Oct 2011 - 15:00,0 comentarii

Traversăm o perioadă atipică din punct de vedere climatic, după unele opinii nemaiîntâlnită chiar în ultimii 20 d

Colocviu KWS în vestul...
Agronomie,10 Oct 2011 - 16:00,0 comentarii

În ziua de 23 septembrie, KWS Seminţe România a organizat o acţiune de popularizare a hibrizilor de porumb, pe loturi

Va intereseaza investitiile...
Managementul fermei,09 Oct 2011 - 10:00,0 comentarii

Investitiile romanesti in bioenergie continua, de data aceasta cu o fabrica de  bioetanol si biogaz, prima unitate

Noul val al tarilor...
Managementul fermei,08 Oct 2011 - 10:00,0 comentarii

Va mai aminititi de sintagma BRIC ( denumire data tarilor emergente aflate in proces accelerat de dezv

Porumb şi floarea...
Agronomie,07 Oct 2011 - 14:00,0 comentarii

Deşi în urmă cu şase luni consemnam evoluţii bune a culturilor, fermierii încheie campania de recoltare c

Însămânţările de...
Agronomie,07 Oct 2011 - 14:00,0 comentarii

Mai pot fi salvate culturile în condiţii de secetă extremă? Revista „Recolte bogate” vă oferă secr

Fermierii produc cerealele,...
Agronomie,03 Oct 2011 - 14:00,0 comentarii

La momentul recoltării, în vara anului 2011, grâul s-a vândut cu 165-170 de euro tona, pentru ca &icir

Leonard Orban, “tarul”...
Managementul fermei,02 Oct 2011 - 10:00,0 comentarii

Menirea  Ministerului Fondurilor Europene este clara: atragerea de cati mai multi bani europeni, prin “rupere

Seceta „prăjeşte din...
Agronomie,14 Sep 2011 - 15:00,0 comentarii

Într-un an agricol cu recolte bune, agricultorii reclamă lipsa sistemelor de irigaţii şi incertitudinea pieţei. Totu

Spune-mi ce depozit ai şi...
Actualitate,26 Aug 2011 - 15:00,0 comentarii

Între seceriş şi supravegherea culturilor de porumb şi floare, e vremea calculelor pentru producătorii agricoli

Anul recoltelor bogate! Şi...
Agronomie,24 Aug 2011 - 16:00,0 comentarii

Campania de recoltare a cerealelor este aproape finalizată. Scăpaţi de grija privind strângerea roadelor câ

Seceta “arde” şi la...
Agronomie,24 Aug 2011 - 15:00,0 comentarii

Lipsa ploilor poate fi suplinită prin irigaţii. Însă irigaţiile înseamnă bani. Ce se întâmpl

Influenţele meteorologice...
Agro Meteo,25 Jul 2011 - 10:00,0 comentarii

Lucian Buzdugan, director general al SC TCE 3 Brazi Brăila, face o succintă caracterizare a evoluţiei condiţiilor met

Porumbul şi floarea...
Agronomie,25 Jul 2011 - 10:00,0 comentarii

Culturile de primăvară intră într-o perioadă de acalmie în ceea ce priveşte lucrările agricole, î

Primele recolte la grâu,...
Agronomie,19 Jul 2011 - 15:00,0 comentarii

Apa face legea în 2011. Calitatea recoltelor de grâu, orz şi rapiţă depinde direct proporţional de nivelu

Floare şi porumb: prima...
Agronomie,30 Jun 2011 - 16:00,0 comentarii

De ştiinţa întreţinerii culturilor de porumb şi de floarea soarelui în prima parte a verii, cu accent pe

Transformarea ADS într-o...
Actualitate,21 Jun 2011 - 11:00,0 comentarii

În timp ce reprezentanţii Ministerului Agriculturii afirmă că o bancă funciară de stat ar putea avea menirea d

Cum se informează fermierii
Dezvoltare rurala,03 Jun 2011 - 16:00,5 comentarii

Un dicton consacrat spune că „Informaţia înseamnă putere”. În orice caz, mai ales în agr

Laptele românesc: scump la...
Preturi si piete,31 May 2011 - 16:00,1 comentarii

Pe o piaţă concurenţială din ce în ce mai dificilă, crescătorii români de bovine luptă din greu să su

Pregătiri pentru culturile...
Agronomie,06 May 2011 - 13:00,0 comentarii

În această perioadă, fermierii analizează rezultatele speciilor de cultură din loturile experimentale, fac comp

Un prim bilanţ al...
Agronomie,27 Apr 2011 - 16:00,0 comentarii

Odată cu reintrarea în vegetaţie a culturilor semănate în toamnă, fermierii fac bilanţul pierderilor cau

Ce nu-ţi spune niciodată...

Băncile se întrec în promovarea de oferte de refinanţare a creditelor, dacă e să le crezi, care de care m

Cine poate opri scumpirea...
Horticultura,11 Apr 2011 - 16:00,3 comentarii

În ultima vreme am fost bombardaţi cu ştiri alarmante despre scumpirea alimentelor fără foarte multe explicaţi

De ce îşi întorc...

Observăm cum reclamele care îi îndeamnă pe fermieri să solicite credite agricole se înmulţesc ca ci

Aveţi grijă ce...
Agronomie,05 Apr 2011 - 15:00,0 comentarii

Cu ochii mereu pe starea de vegetaţie a culturilor de toamnă, fermierii îşi fac acum şi ultimele socoteli şi p

Ultimul „hop” înaintea...
Agronomie,04 Apr 2011 - 16:00,0 comentarii

Iarna e pe sfârşite şi fermierii abia aşteaptă să se vadă cu grâul, orzul şi cu rapiţa reintrate &ici

Ce încă n-a văzut...
Managementul fermei,31 Mar 2011 - 16:00,0 comentarii

Adaptarea legislaţiei româneşti bancare la reglementările europene (“vestita” OUG 50/ 2010 privind r

Alternativa la scăderea...
Managementul fermei,23 Mar 2011 - 16:00,0 comentarii

După cum se ştie, în ultima vreme, băncile au dus o politică de reducere a dobânzilor bancare la depozite

Preţul de intervenţie al...
Preturi si piete,23 Mar 2011 - 16:00,0 comentarii

Aflăm că nici un fermier român nu vrea să vândă grâu la preţ de intervenţie.

Legumicultura,...
Horticultura,23 Mar 2011 - 14:00,0 comentarii

În vreme ce preţurile la legume cresc, legumicultorii autohtoni avertizează că sunt în pragul falimentului

Fiţi independent energetic!
Tehnologii Agricole,21 Mar 2011 - 16:00,2 comentarii

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent

Fermierii, singurii...
Tehnologii Agricole,15 Mar 2011 - 16:00,2 comentarii

De pe urma nebuniei creşterii preţurilor la carburanţi, dar şi datorita normelor de reducere a poluării vor câ

Peste 100.000 de fermieri...

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne informează că în perioada 1-11 martie 2011, di

Între utopie şi...
Afaceri Agricole,10 Mar 2011 - 16:00,0 comentarii

După cum se ştie, România are de îndeplinit obligaţii punctuale privind consumul de energie din surse rege

Cine se mai teme de...
Actualitate,04 Mar 2011 - 16:00,2 comentarii

A devenit o oarecare modă în ultima vreme, ca jucători media să prezinte diferite reportaje remember despre cum

Nădlac: Balul fermierilor...
Actualitate,04 Mar 2011 - 14:00,0 comentarii

Recent, 70 de fermieri din Nădlac, judeţul Arad, au sărbătorit într-un mod anume bucuria de a fi fermier, re&ic

APIA învaţă fermierii...
Dezvoltare rurala,23 Feb 2011 - 16:00,5 comentarii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demareaza cea mai amplă campanie de informare a fermieri

Paradisul Legumelor, cu un...
Horticultura,23 Feb 2011 - 16:00,1 comentarii

Grupul de producători Paradisul Legumelor din Curtici a fost promovat ca un proiect pilot, model revoluţionar pentru le

Cum se simt sub zăpadă...
Agronomie,22 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii

Cum se simt sub zăpadă Cu un ochi pe termometru şi cu celălalt pe culturi, fermierii speră într-o iarnă favor

Cinci condiţii pentru o...
Managementul fermei,21 Feb 2011 - 16:00,0 comentarii

Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, plănuieşte revigorarea turismului autohton inclusiv prin

Adevăratul pericol:...
Managementul fermei,20 Feb 2011 - 16:00,0 comentarii

Conform INS, citat de www.businessday.ro, actualmente, în România se înregistrează cea mai scăzută r

Cinci metode de a evita...
Alimentatie,17 Feb 2011 - 16:00,0 comentarii

Mai nou, citim şi vedem zilnic la TV despre scumpirile alimentelor, care ne vor “lovi” puternic la buzunar.<

Trei motive să cumperi...
Afaceri Agricole,17 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii

Presa şi nu numai, anunţă o nouă invazie a străinilor, care cumpără “pe rupte” teren agricol în

Câtă energie puteţi...
Afaceri Agricole,08 Feb 2011 - 16:00,0 comentarii

Deţineţi o exploataţie agricolă şi vă gândiţi să vă produceţi în regie proprie energia necesară fe

Hrana, securitatea numărul...
Alimentatie,02 Feb 2011 - 16:00,0 comentarii

Dintre toate domeniile, în cadrul forurilor UE, agricultura este cel mai reglementat.

Între foamete şi...
Afaceri Agricole,28 Jan 2011 - 16:00,0 comentarii

Recent, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a afirmat că România ar putea hrăni 80 de milioane de oameni. N

Cum reducem costurile cu...
Masini Agricole,25 Jan 2011 - 15:00,0 comentarii

Un tractor pregătit din iarnă înseamnă mai puţine bătăi de cap pentru fermieri la primăvară

Fermierii au cuvântul
Agronomie,24 Jan 2011 - 16:00,0 comentarii

După ce am prezentat oferte şi soluţii ale dealerilor, dorim să consemnăm şi punctul de vedere al fermierilor, bene

Din culisele recoltelor bogate
Agronomie,20 Jan 2011 - 17:00,1 comentarii

Fără know-how, utilaje şi bani nu e posibil să câştigi. În lipsa lor, e sigur că pierzi!

Fermieri români, Welcome...
Actualitate,17 Jan 2011 - 17:00,0 comentarii

“Pioneer” aduce modelul american Pioneer Farmer’s Club în România. E vorba de un Club &icir

V-aţi face fermieri pentru...
Actualitate,17 Jan 2011 - 16:00,0 comentarii

Într-o recentă emisiune TV, pe tema creşterii preţurilor la alimente a participat, ca invitat, (şi) Adrian Răd

Fondurile europene şi...

Jumătate de milion de euro pentru 53 de hectare de pomi fructiferi

Culturile de grâu şi orz,...
Agronomie,13 Jan 2011 - 16:00,0 comentarii

Calitatea recoltelor începe să se decidă cu mult timp înainte de însămânţat. Ca să ai ce cul

Preţul furajelor nu e pe...
Preturi si piete,22 Nov 2010 - 16:00,1 comentarii

Anul agricol 2010 împarte fermierii în două categorii: câştigători, respectiv perdanţi. De data ace

RoEnergy, la prima ediţie
Actualitate,12 Nov 2010 - 16:00,0 comentarii

În zilele de 18, 19 şi 20 noiembrie 2010, Timişoara va fi gazda “RoEnergy South-East Europe 2010” - T

2010 e anul porumbului
Preturi si piete,13 Oct 2010 - 16:00,0 comentarii

Într-un an de zile preţul porumbului s-a dublat, iar producţiile fermierilor români vor fi în 2010 ma

Fermierii concurează...
Preturi si piete,29 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Mergând pe modelul supermarketurilor, fermierii oferă produse agricole la preţuri promoţionale, în câ

Zootehnia românească: a...
Preturi si piete,23 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Aparent, fermierii români sunt mulţumiţi de noile preţuri la cereale. Ce se întamplă însă cu anima

Smithfield promovează...
Actualitate,19 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Smithfield, prin diviziile Smithfield Ferme şi Smithfield Prod, derulează un inedit program “Din nou la şcoală&

Inundaţiile au scăzut...
Preturi si piete,17 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Sondând piaţa pentru a afla preţurile la care se tranzacţionează porumbul în momentul de faţă am rămas

Piaţa romănească,...
Preturi si piete,17 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Anul trecut pe vremea asta pe piaţa occidentală porumbul costă circa 130 euro tona, pe când la noi aveam un pre

Ce notă merită Agromalim...
Evenimente,13 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Agromalim 2010 a fost (şi) data aceasta un succes. Deşi în primele două zile nu a “plouat” cu vizita

Ciobanii italieni (ne) acuză!
Actualitate,08 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Dacă e să credem presa internaţională, ciobanii italieni o duc rău din cauză că românii falsifică etichetel

Creşte preţul cerealelor....
Preturi si piete,07 Sep 2010 - 15:00,0 comentarii

Cea mai cumplită secetă din ultimii 130 de ani din Rusia, a bulversat piaţa mondială a cerealelor. Practic, principal

Fabricaţi biogaz din...
Tehnologii Agricole,07 Sep 2010 - 10:00,1 comentarii

Ultimul trend în materie de investiţii ar putea fi zona energiilor regenerabile. Fie că vorbim de energia eolian

Dar pe fermierii cu credite...

Publicaţiile financiare sunt “dominate” de disputa dintre clienţii care au contractat credite la diferite b

Tabără se întoarce
Actualitate,03 Sep 2010 - 16:00,0 comentarii

Mihail Dumitru a fost înlocuit, aşadar, cu Valeriu Tabără. Specialistul în Politici Agrare, agreat de CE,

În 2010, calitatea face...
Preturi si piete,20 Aug 2010 - 15:00,0 comentarii

Ploi multe, calitate mai slabă. Pe lângă climă, preţurile sunt influenţate şi de recesiune. Teoretic, marfa p

Salarii de CEO,...
Afaceri Agricole,12 Aug 2010 - 13:00,0 comentarii

Să fii plătit cu mii de euro lunar şi să ai rezultate zero: aceasta a fost, dacă vă vine să credeţi, o parte din

România, ţară scumpă -...
Actualitate,06 Aug 2010 - 9:00,0 comentarii

Recentele măsuri de austeritate luate de Guvern dar şi inundaţiile sunt pe cale să genereze scumpiri în lanţ a

Cine câştigă şi cine...
Afaceri Agricole,10 Jun 2010 - 14:00,0 comentarii

În agricultură, criza economică este resimţită diferit, în funcţie de domeniul de activitate, dar şi de

“Paradisul legumelor”,...
Tehnologii Agricole,02 Jun 2010 - 14:00,6 comentarii

Săturându-se să vadă doar la televizor cum se poate face agricultură performantă, legumicultorii din judeţul

Piaţa neagră a cerealelor...
Afaceri Agricole,11 May 2010 - 15:00,0 comentarii

Conform unor surse implicate în activităţi agricole, piaţa neagră a cerealelor a ajuns să deţină o cotă de

Bulgarii vând pui la...
Preturi si piete,23 Mar 2010 - 14:00,1 comentarii

Producătorii români de pui se plâng că bulgarii îi bagă în faliment cu produse “contraf

Îşi fac fermierii tema de...
Preturi si piete,22 Mar 2010 - 12:00,0 comentarii

Citeam astăzi un articol în revista Piaţa despre o întâlnire a retailerilor pe o temă deosebit de im

Supermarket-urile...
Preturi si piete,01 Mar 2010 - 12:00,2 comentarii

Până acum, marile lanţuri de retail obişnuiau să-şi deschidă magazine doar în localităţi cu populaţi

Cât costă un kilogram de...
Preturi si piete,01 Mar 2010 - 11:00,0 comentarii

Apare şi în România, la scară largă, valorificarea vinului în varianta “punga în cutie&r

Pe contrabandişti îi...
Preturi si piete,12 Feb 2010 - 16:00,0 comentarii

Conform oficialilor de la Garda Financiară Arad, per total, prejudiciul generat de traficul cu cereale şi produsele agr

Cui şi cu cât vindem?
Preturi si piete,11 Feb 2010 - 15:00,0 comentarii

Recent, Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a spus că ninsorile ar putea contribui la

Românii tratează criza cu...

În ciuda crizei economice, aflăm că anul trecut piaţa produselor lactate a fost la acelaşi nivel cu cel î

Unul din cinci fermieri cer...

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne anunţă triumfalist faptul că circa 7.000 de fermier

Inginerii agronomi români...

În ţările europene dezvoltate, cum este Anglia, bunaoara, nu numai companiile agricole o duc bine, în sensu

Cinci reguli ca să vinzi...
Preturi si piete,02 Feb 2010 - 15:00,0 comentarii

Retailerii spun că, pentru a putea colabora cu fermierii români, aceştia trebuie să respecte cu stricteţe cinci

Vinurile româneşti,...
Preturi si piete,26 Jan 2010 - 14:00,0 comentarii

Ne plângem toată ziua că produsele româneşti nu merg la export?

Unde găsiţi cel mai...
Preturi si piete,25 Jan 2010 - 15:00,0 comentarii

Preţul grâului de panificaţie din cele trei mari bazine cerealiere ale României diferă destul de mult, con

De unde se începe o...

Recent, în urma unor discuţii purtate cu fermierii am constatat că unii dintre ei încă nu ştiu ce ar treb

Criza anulează peste 600...

Aflăm că peste 600 de intreprinzători români sunt nevoiţi să renunţe la visul lor de a demara o afacere cu ba

Aveţi nevoie de bani?

Conform unui comunicat de ultimă oră, aflăm că România va primi din partea Comisiei Europene 200 de milioane de

Învaţă online să scrii...

Una dintre cauzele neabsorţiei mai mari a fondurilor europene ţine, fără îndoaială, de incapacitatea fermieril

APIA bogată, fermierii...

Ştiţi care e culmea ironiei?

Miracolul stă în TVA!
Preturi si piete,12 Jan 2010 - 11:00,0 comentarii

Îngroziţi de creşterea exasperantă a costurilor, producătorii vin cu soluţia salvatoare: taxarea inversă a TV

Agricultura, sedusă şi...

Aşadar, începem săptămâna cu două veşti, una proastă, respectiv una foarte proastă:

Este leasingul o soluţie...

Una dintre modalităţile de finanţare a fermelor agricole este leasingul. Din păcate şi această cale este accesibil

Cum se contractează un... Începând cu data de 06.11.2009, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) eliberează adeverinţe pen
APIA ameninţă cu sistarea... Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cheamă toţi fermierii cu probleme ( cazurile unde există
Ce are şi ce nu are noul...
Actualitate,21 Dec 2009 - 14:00,1 comentarii
După câteva variante, Emil Boc s-a oprit la Mihail Dumitru, ca fiind omul ideal, in situaţia dată, pentru portofoliul Ag
Cine este Orest Onofrei?
Actualitate,17 Dec 2009 - 14:00,0 comentarii

Conform Gândul, pentru postul de ministru al Agriculturii, în noul cabinet Boc, a fost nominalizat PD-L-istul

Căpşunarii nu vor să se...
Actualitate,16 Dec 2009 - 10:00,1 comentarii

Din cele circa 3-4 milioane de români, câţi estimăm că lucrează în străinatate, o parte înse

Vreţi un job la APIA?
Actualitate,14 Dec 2009 - 12:00,1 comentarii

La prima vedere, un job la APIA înseamnă un loc călduţ, bine plătit, unde nici nu te “omori” cu luc

Care este adevărul despre...
Preturi si piete,11 Dec 2009 - 15:00,0 comentarii

În timp ce unii alarmează populaţia, dând drept sigure scumpiri drastice ale alimentelor, alţii, dimpotriv

Criza – o şansă...

Ceea ce spuneam în urmă cu câteva săptămâni, iată, este pe cale să se întâmple: superm

Fermierii români fac...
Managementul fermei,10 Dec 2009 - 13:00,0 comentarii

Recent, la Pecica, în judeţul Arad a demarat un proiect intitulat “Agricultura fără frontiere”, care

APIA spionează fermierii...

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) spune că, până în prezent, 72,75 la sută d

Câţi bani a pierdut un... Actualmente, preţul porumbului a ajuns la circa 0,5 lei kilogramul. Ne amintim că, în septembrie 2009, adică în urmă c
Cât dă şi cât primeşte...

Nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru postul de comisar pe Agricultură în Comisia Europeană a generat, după cum era

Criza – mai bună decât...
Managementul fermei,03 Dec 2009 - 16:00,0 comentarii
Chiar dacă poate mai timid, asistăm, în ultima vreme, la o schimbare de management în rândul unor producători agricoli
Cinci lucruri pe care...

Fermierii români n-au putut contracta niciodată un credit bancar prea uşor. Dovada unor venituri certe şi garan

Inedit: România,...
Actualitate,30 Nov 2009 - 11:00,0 comentarii
În lucrarea Centrului Român de Politici Europene (CRPE), “O ţară şi două agriculturi, România şi reforma Politicii
Cum calculează APIA...
Preturi si piete,27 Nov 2009 - 12:00,0 comentarii
După cum probabil aţi aflat, recent, Guvernul, în colaborare cu forurile europene au demarat un proces de achiziţionare
Cine cumpără produse...
Managementul fermei,26 Nov 2009 - 13:00,0 comentarii
Am dat peste un articol interesant pe tema promovării produselor româneşti. Poate vă amintiţi că şi cu alte ocazii s-
Cum se poate feri un... O veche zicală românească spune că, înainte de a deschide punga, este mai bine sa deschizi ochii.
De ce n-are România...
Agronomie,24 Nov 2009 - 12:00,0 comentarii
A devenit oarecum o modă în ultima vreme să se vorbească despre uriaşul potenţial agricol al României, care, potrivit
Semănăm mult, recoltăm...
Agronomie,24 Nov 2009 - 11:00,0 comentarii
Raportul „O ţara şi două agriculturi - România şi reforma Politicii Agricole Comune a UE”, realizat de Centrul Rom
Unde sunt banii fermierilor? În urmă cu două zile primul ministru Emil Boc se arăta îngrijorat de faptul că, spunea şeful Guvernului, “multe sum
De ce suntem deştepţi... Idei pentru agricultură

Recent, Ziarul Financiar în colaborare cu Bunge Rom
Fermierii maghiari vor să...
Agronomie,17 Nov 2009 - 19:00,2 comentarii
În momentul de faţă, potrivit unor statistici, în România circa 30 la sută din suprafaţa agricolă este nelucrată. I
Cine are interesul să... În timp ce programul “Rabla” pentru autoturisme a suferit modificări consistente (beneficiarii vor primi bani mai mul
Cine nu vrea bani de la APIA? Conform evidenţei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), din data de 6 noiembrie 2009 şi până
De ce nu plouă cu turişti...
Agroturism,12 Nov 2009 - 20:00,0 comentarii
Ceea ce trebuia să se petreacă de 20 de ani încoace, iată, s-a săvârşit în urmă cu două zile: mă refer la regleme
Fermierii îşi scad... Nu cred că se mai îndoieşte cineva astăzi de avantajul tehnologiei. Cum este internetul, bunăoară. Astfel, în ultima
Cum vrea Valeriu Tabără...
Actualitate,10 Nov 2009 - 22:00,5 comentarii
Următoarea propunere pentru postul de ministru al Agriculturii, de data aceasta în cabinetul Negoiţă, este deputatul PD-
Ce le promit candidaţii... Când am conceput acest blog am decis ca Banii Fermierului să fie un spaţiu destinat în totalitate, după cum ii spune ş
Coşmarul fermierilor Fermierii români au senzaţia că trăiesc un coşmar. Deşi există legi care le dă dreptul la subvenţii, pentru a-şi p
Cine sunt cei mai...
Managementul fermei,05 Nov 2009 - 20:00,0 comentarii
Deşi avantajele grupării fermierilor în forme asociative sunt incontestabile, până în prezent, producătorii români n
De ce nu poate creşte... De ce în acest moment kilogramul de porumb costă circa 0,4 lei şi nu 0,5 ori 0,6 lei kilogramul, aşa cum şi-ar dori fer
Ce părere aveţi de oferta... Conform unui comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultura (APIA), statul cumpără cereale (grâu,
Cinci metode de...
Managementul fermei,02 Nov 2009 - 21:00,0 comentarii
Am găsit, pe un blog, un mic ghid de supravieţuire pe timp de criză şi m-am gândit cum ar putea folosi fermierii român
Cum doriţi să fie...
Actualitate,30 Oct 2009 - 21:00,1 comentarii
Zilele acestea politicienii fac şi desfac pe candidaţi la fotoliile de miniştrii. După cum ştim, Adrian Rădulescu, can
"Pentru mine, ProCredit... Aurel Birtolonu din Arad, de meserie constructor, a deprins încă de copil tainele cultivării viei. Regimul comunist l-a v
Care bănci finanţează... Cu ocazia unor întâlniri avute cu diverşi fermieri am observat că puţini dintre ei ştiu care sunt băncile specializat
Agricultură românească,...
Actualitate,21 Sep 2009 - 22:00,0 comentarii
Bătălia pentru cucerirea de noi pieţe de desfacere e veche de când lumea. Ceea ce se schimbă sunt doar jucătorii, prod
Ţăranul român al zilelor...
Actualitate,30 Jun 2009 - 23:00,0 comentarii
Un sondaj Insomar, dat recent publicităţii, relevă aspecte tulburătoare cu privire la mediul rural românesc, precum şi
Preţul cerealelor este...
Preturi si piete,19 Mar 2009 - 16:00,5 comentarii
În ultima perioadă s-a constatat o oarecare stagnare a preţurilor, atât la cereale, cât şi la legume şi fructe, acest
Criza blochează...
Actualitate,16 Mar 2009 - 20:00,0 comentarii
Ca şi în numerele precedente, continuăm prezentarea opiniilor colaboratorilor revistei Ferma, implicaţi în agricultură
Ultimul pariu: criza...
Actualitate,18 Feb 2009 - 21:00,1 comentarii
Să fie, oare, criza economică o şansă de a acorda, măcar acum, sub ameninţarea sumbră a foametei generalizate, mai mu
Românii din vest golesc...
Alimentatie,05 Feb 2009 - 15:00,0 comentarii
Românul din vestul ţării a găsit un remediu inedit pentru propriul buzunar, atunci când, spre exemplu, preţul cărnii
Lucrările agricole în...
Agronomie,05 Feb 2009 - 15:00,0 comentarii
În toiul iernii, gândurile fermierilor sunt canalizate fără îndoială spre noul an agricol. Desigur, ceea ce intereseaz
Criză sau nu, agricultura...
Actualitate,03 Feb 2009 - 21:00,0 comentarii
Este sau nu este criză în economia românească? Da, dacă ne uităm că din ce în ce mai mulţi conaţionali sunt dispon
Ratele bancare...
Actualitate,02 Feb 2009 - 18:00,1 comentarii
Atât de mult invocata „criză economică” pare să facă deja primele victime în ţara noastră, în rândul crescăto

Cele mai citite azi

Cele mai comentate azi

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole