Porumb şi floarea soarelui: rezultate mai slabe decât estimările
Deşi în urmă cu şase luni consemnam evoluţii bune a culturilor, fermierii încheie campania de recoltare cu emoţii. Beneficiul poate veni însă din preţurile de vânzare
Pe parcursul dezvoltării culturilor, fermierii, într-o oarecare majoritate, estimau recolte bogate de porumb şi de floarea soarelui pentru anul în curs. Astăzi, la un prim bilanţ, vedem că lucrurile nu stau tocmai aşa.
În plină campanie de recoltare a porumbului, am stat de vorbă cu fermierii pentru a afla ce producţii vor avea în 2011, cum plănuiesc să-şi valorifice produsele, la ce preţuri se poate face profit.
Mai bine ca anul trecut
Cu valorificarea florii soarelui am terminat. Am vândut întreaga cantitate la comercianţi mai mari, la preţul de 1,45 lei kilogramul
Aurel Placinschi
Pentru Aurel Placinshi, director Asociaţia agricolă Moldova Ţigănaşi, Iaşi, 2011 a fost mai bun decât 2010. „La floarea soarelui am obţinut o producţie medie de 3.000-3.100 kilograme la hectar, faţă de circa 2.800 kilograme la hectar, cât am avut anul trecut. Deci, stăm cu ceva mai bine comparativ cu 2010”, susţine Aurel Placinschi.
În momentul discuţiei noastre (n.r. - 26 septembrie 2011), planul de recoltare a porumbului la Moldova Ţigănaşi era realizat în proporţie de 30 la sută. „La porumb stăm aproximativ la fel ca anul trecut, preconizez o producţie de circa 8.000-9.000 de kilograme la hectar. Deocamdată, în acest moment, am recoltat 30 la sută din suprafaţă. În continuare, o să usuc porumbul şi o să-l păstrăm în depozite”, susţine Aurel Placinschi.
Moldova Ţigănaşi exploatează 1.000 hectare de porumb, respectiv 500 hectare cu floarea soarelui (dintre care 200 hectare sunt loturi cu hibrizi).
Soarele „arde” trei tone la hectar
Deţinem o capacitate de depozitare de 21.000 tone, ceea ce înseamnă că o să depozităm, uscăm şi aşteptăm să vedem cum evoluează piaţa
Liviu Ciucoş
La momentul documentării noastre (26 septembrie 2011), la Societatea agricolă Înfrăţirea din Carei, judeţul Satu Mare, se recoltase porumbul pe circa 40 la sută din suprafaţa însămânţată.
În 2011, seceta l-a afectat şi pe Liviu Ciucoş, director Societatea agricolă Înfrăţirea Carei. „În 2011, o să avem producţii mai mici de porumb, cam cu circa 3.000 de kilograme pe hectar. Concret, vorbesc de 7.000-7.500 kilograme de porumb pe hectar, anul în curs. În 2010, în schimb, am înregistrat producţii de 10.500 kilograme de porumb pe hectar”, susţine Liviu Ciucoş.
Partea bună a lucrurilor este faptul că Înfrăţirea este dotată cu spaţii de depozitare şi silozuri, deci îşi poate permite să aştepte preţuri mai bune. „Desigur că, deocamdată, noi nu ne grăbim deloc să vindem din producţia de porumb”, declară Liviu Ciucoş.
În privinţa preţului porumbului, directorul Înfrăţirea apreciază că la circa 0,9 lei kilogramul, fermierii ar fi mulţumiţi. „Ţinând cont de condiţii, de piaţă şi de economie, apreciez că, pentru a fi pe plus, fermierii ar trebui să vândă la minim 0,9 lei kilogramul de porumb. Ca şi la grâu, de altfel”, explică Liviu Ciucoş.
Înfrăţirea Carei exploatează 1.500 hectare de teren, din care 904 hectare cu porumb.
Cum să-ţi maximizezi profitul
Părerea mea este că anul acesta rentabilitatea pleacă de la 0,6 lei kilogramul de porumb
Dimitrie Muscă
În ciuda secetei din vestul ţării, Dimitrie Muscă, director Combinatul Agroindustrial Curtici, anunţă producţii mai mari de porumb comparativ cu anul trecut. „Până în prezent, noi avem 9.700 kilograme de porumb boabe STAS la hectar, cu o umiditate de 14 la sută. Faţă de 2010, când am avut 8.600 kilograme de porumb pe hectar, după cum se vede, vom înregistra producţii mai bune.
Explicaţia? Anul trecut am fost afectaţi extrem de puternic de o grindină, care ne-a diminuat producţia, practic neavând nici o posibilitate de apărare”, susţine Dimitrie Muscă.
Beneficiind de o structură complexă, care cuprinde întregul lanţ, de la producţie la procesare şi valorificare prin reţeaua proprie de magazine, Combinatul Agroindustrial Curtici reuşeşte practic să-şi maximizeze profitul. „O parte din recolta de porumb este destinată hranei animalelor, iar o parte o vom vinde, când vom aprecia că putem face acest lucru şi nu când vor bişniţarii.
Deţinem o capacitate de depozitare de 50 de mii de tone de cereale, deci avem unde să stocăm produsele. În privinţa preţului porumbului, apreciez că prin iarnă-primăvară e posibil să ajungă la 1 leu kilogramul”, declară Dimitrie Muscă.
Combinatul Agroindustrial Curtici exploatează 7.600 hectare de teren, din care 3.300 hectare cu porumb.
Producţia, compensată prin preţ
La floarea soarelui, în 2011, faţă de 2010, avem mai puţin cu 1.500 kilograme pe hectar
Vasile Dajboc
Vasile Dajboc, director Societatea agricolă Anghinarea din Galaţi, spune că, de multă vreme, plantele nu au suferit atât de tare din cauza lipsei precipitaţiilor. „Avem trei luni şi jumătate fără apă, iar actualmente necesarul apei în sol se ridică la peste 150 de litri de apă pe metru pătrat. Plantele au suferit cumplit”, explică Vasile Dajboc.
De altfel, acest lucru se vede cel mai bine în recolta de floarea soarelui din 2011. „Anul acesta am obţinut o producţie medie de 2.400 kilograme de floarea soarelui pe hectar, faţă de 3.900 kilograme pe hectar, producţia din 2010. O diferenţă enormă, după cum se vede, generată de lipsa apei”, susţine Vasile Dajboc.
În ceea ce priveşte porumbul, în 2011 Anghinarea a obţinut o producţie medie de 6.600 kilograme pe hectar. „Mai avem de recoltat circa opt hectare, pe care le-am amânat din cauza umidităţii. Până acum avem o medie de 6.600 kilograme de porumb pe hectar. Faţă de anul trecut, când am înregistrat 7.200 kilograme de porumb pe hectar, stăm mai slab”, afirmă Vasile Dajboc.
Din fericire, producţia mai slabă din 2011 a fost compensată prin preţul bun la care fermierii gălăţeni au valorificat deja porumbul. „Am vândut porumbul cu 1,32 lei kilogramul, reuşind astfel să mai compensăm din pierderi. Iar floarea soarelui am vândut-o cu 1,42 lei kilogramul. Avem şi şansa să lucrăm cu Cerealcom Brăila, societate serioasă şi de cuvânt, fapt care ne-a ajutat foarte mult”, declară Vasile Dajboc.
Anghinarea Galaţi exploatează 500 de hectare, din care 110 hectare cu floarea soarelui, respectiv 80 hectare cu porumb.
INFO
Calamităţi... record
"Din 5 aprilie până în 19 iulie 2011, solul a beneficiat de 27 de litri de apă pe metru pătrat
Petre Popescu
Zona Mehedinţiului se numără printre cele mai afectate regiuni de secetă din România. Surse locale afirmă că, în circa patru luni de zile, în întreaga zonă n-au căzut decât 27 de litri de apă pe metru pătrat. „Cred că asta spune totul, nu? Vă daţi seama în ce condiţii s-au dezvoltat aici culturile agricole…”, ne mărturiseşte Petre Popescu, fermier din Mehedinţi, vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA) din Mehedinţi.
După cum am aflat şi de la Cornel Stroescu, preşedinte APA Mehedinţi, fermierii care au porumb consemnează calamităţi cuprinse între 80 şi sută la sută. În sudul judeţului au fost afectate de secetă circa 30.000 de hectare, mai cu seamă cele situate între Drobeta Turnu-Severin şi Calafat.
Ironia face că ogoarele producătorilor se învecinează cu Dunărea, fapt care ar trebui să ne facă să vorbim acum despre recolte record la porumb. „Din păcate, nu am reuşit să întreprindem mai nimic pe linia irigaţiilor.
Ne-am întâlnit de câteva ori cu autorităţile, am discutat, dar... n-am mers mai departe. Soluţii ar fi, avem însă nevoie de suport din partea statului. Altfel, va fi şi mai rău...”, susţine Petre Popescu, administrator SC ManoloAlberto SRL, din Drobeta Turnu-Severin. În ceea ce priveşte floarea soarelui, interlocutorul nostru afirmă că a obţinut o producţie medie de 1.500 kilograme la hectar, pe care a valorificat-o cu 500 de dolari tona.
Toate articolele scrise de
Cosmin Trif

După pornirea în vegetaţie a plantelor, fermierii caută soluţii prin care pot accelera dezvoltarea culturilor d

De felul în care sunt executate lucrările de semănat depinde mai târziu evoluţia plantelor

Capitalul reprezintă un element fundamental în dezvoltarea oricărei activităţi agricole, căci nimic nu se poat

În lipsa precipitaţiilor, specialiştii agronomi, împreună cu fermierii, caută soluţii care pot limita di

Scăpaţi de emoţiile unei ierni atipice, în comparaţie cu anii anteriori, fermierii inventariază starea de vege

Primele măsuri agrotehnice pe care le iau fermierii pentru a porni cu dreptul campania agricolă de primăvară

În timp ce sunt cu ochii pe grâu şi pe ce-a mai rămas din rapiţă, fermierii încep să-şi pregătea

După o prohibiţie de şapte ani, Comisia Europeană a decis că de anul acesta fermierii români pot relua exportu

Interviu cu Ioan Ladoşi, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRP)

Apa nu poate fi înlocuită cu nimic în agricultură, însă există câteva măsuri agro-tehnologic

După pagubele înregistrate la culturile de toamnă, îndeosebi la rapiţă, fermierii îşi concep struc

La recesiune şi problemele curente, fermierii sunt nevoiţi să mai adauge un inamic: seceta pedologică, considerată d

Dacă în urmă cu un an, fermierii acuzau lipsa precipitaţiilor, acum, pagubele provocate de secetă în cult

La recesiune şi problemele curente, fermierii sunt nevoiţi să mai adauge un inamic: seceta pedologică, considerată d

Deşi traversăm o perioadă mai puţin stabilă economic, viticultorii raportează rezultate bune. În 2011, ei au

În timp ce unii alocă resurse considerabile pentru construcţia de supermarketuri şi mall-uri, o companie italian

Vremea recoltelor a cam trecut pentru culturile de câmp, cu mici excepţii la sfeclă sau porumb. De acum, alta est

Pentru ca activitatea de cultivare a legumelor şi fructelor să fie rentabilă, fermierii au nevoie să-şi depoziteze p

La rapiţă, în cel mai bun caz, fermierii întorc între 40 şi 60 la sută din suprafaţa cultivată, iar în cel mai

Traversăm o perioadă atipică din punct de vedere climatic, după unele opinii nemaiîntâlnită chiar în ultimii 20 d

În ziua de 23 septembrie, KWS Seminţe România a organizat o acţiune de popularizare a hibrizilor de porumb, pe loturi

Investitiile romanesti in bioenergie continua, de data aceasta cu o fabrica de bioetanol si biogaz, prima unitate

Va mai aminititi de sintagma BRIC ( denumire data tarilor emergente aflate in proces accelerat de dezv

Deşi în urmă cu şase luni consemnam evoluţii bune a culturilor, fermierii încheie campania de recoltare c

Mai pot fi salvate culturile în condiţii de secetă extremă? Revista „Recolte bogate” vă oferă secr

La momentul recoltării, în vara anului 2011, grâul s-a vândut cu 165-170 de euro tona, pentru ca &icir

Menirea Ministerului Fondurilor Europene este clara: atragerea de cati mai multi bani europeni, prin “rupere

Într-un an agricol cu recolte bune, agricultorii reclamă lipsa sistemelor de irigaţii şi incertitudinea pieţei. Totu

Între seceriş şi supravegherea culturilor de porumb şi floare, e vremea calculelor pentru producătorii agricoli

Campania de recoltare a cerealelor este aproape finalizată. Scăpaţi de grija privind strângerea roadelor câ

Lipsa ploilor poate fi suplinită prin irigaţii. Însă irigaţiile înseamnă bani. Ce se întâmpl

Lucian Buzdugan, director general al SC TCE 3 Brazi Brăila, face o succintă caracterizare a evoluţiei condiţiilor met

Culturile de primăvară intră într-o perioadă de acalmie în ceea ce priveşte lucrările agricole, î

Apa face legea în 2011. Calitatea recoltelor de grâu, orz şi rapiţă depinde direct proporţional de nivelu

De ştiinţa întreţinerii culturilor de porumb şi de floarea soarelui în prima parte a verii, cu accent pe

În timp ce reprezentanţii Ministerului Agriculturii afirmă că o bancă funciară de stat ar putea avea menirea d

Un dicton consacrat spune că „Informaţia înseamnă putere”. În orice caz, mai ales în agr

Pe o piaţă concurenţială din ce în ce mai dificilă, crescătorii români de bovine luptă din greu să su

În această perioadă, fermierii analizează rezultatele speciilor de cultură din loturile experimentale, fac comp

Odată cu reintrarea în vegetaţie a culturilor semănate în toamnă, fermierii fac bilanţul pierderilor cau

Băncile se întrec în promovarea de oferte de refinanţare a creditelor, dacă e să le crezi, care de care m

În ultima vreme am fost bombardaţi cu ştiri alarmante despre scumpirea alimentelor fără foarte multe explicaţi

Observăm cum reclamele care îi îndeamnă pe fermieri să solicite credite agricole se înmulţesc ca ci

Cu ochii mereu pe starea de vegetaţie a culturilor de toamnă, fermierii îşi fac acum şi ultimele socoteli şi p

Iarna e pe sfârşite şi fermierii abia aşteaptă să se vadă cu grâul, orzul şi cu rapiţa reintrate &ici

Adaptarea legislaţiei româneşti bancare la reglementările europene (“vestita” OUG 50/ 2010 privind r

După cum se ştie, în ultima vreme, băncile au dus o politică de reducere a dobânzilor bancare la depozite

Aflăm că nici un fermier român nu vrea să vândă grâu la preţ de intervenţie.

În vreme ce preţurile la legume cresc, legumicultorii autohtoni avertizează că sunt în pragul falimentului

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent

De pe urma nebuniei creşterii preţurilor la carburanţi, dar şi datorita normelor de reducere a poluării vor câ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne informează că în perioada 1-11 martie 2011, di

După cum se ştie, România are de îndeplinit obligaţii punctuale privind consumul de energie din surse rege

A devenit o oarecare modă în ultima vreme, ca jucători media să prezinte diferite reportaje remember despre cum

Recent, 70 de fermieri din Nădlac, judeţul Arad, au sărbătorit într-un mod anume bucuria de a fi fermier, re&ic

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demareaza cea mai amplă campanie de informare a fermieri

Grupul de producători Paradisul Legumelor din Curtici a fost promovat ca un proiect pilot, model revoluţionar pentru le

Cum se simt sub zăpadă Cu un ochi pe termometru şi cu celălalt pe culturi, fermierii speră într-o iarnă favor

Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, plănuieşte revigorarea turismului autohton inclusiv prin

Conform INS, citat de www.businessday.ro, actualmente, în România se înregistrează cea mai scăzută r

Mai nou, citim şi vedem zilnic la TV despre scumpirile alimentelor, care ne vor “lovi” puternic la buzunar.<

Presa şi nu numai, anunţă o nouă invazie a străinilor, care cumpără “pe rupte” teren agricol în

Deţineţi o exploataţie agricolă şi vă gândiţi să vă produceţi în regie proprie energia necesară fe

Dintre toate domeniile, în cadrul forurilor UE, agricultura este cel mai reglementat.

Recent, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a afirmat că România ar putea hrăni 80 de milioane de oameni. N

Un tractor pregătit din iarnă înseamnă mai puţine bătăi de cap pentru fermieri la primăvară

După ce am prezentat oferte şi soluţii ale dealerilor, dorim să consemnăm şi punctul de vedere al fermierilor, bene

Fără know-how, utilaje şi bani nu e posibil să câştigi. În lipsa lor, e sigur că pierzi!

“Pioneer” aduce modelul american Pioneer Farmer’s Club în România. E vorba de un Club &icir

Într-o recentă emisiune TV, pe tema creşterii preţurilor la alimente a participat, ca invitat, (şi) Adrian Răd

Calitatea recoltelor începe să se decidă cu mult timp înainte de însămânţat. Ca să ai ce cul

Anul agricol 2010 împarte fermierii în două categorii: câştigători, respectiv perdanţi. De data ace

În zilele de 18, 19 şi 20 noiembrie 2010, Timişoara va fi gazda “RoEnergy South-East Europe 2010” - T

Într-un an de zile preţul porumbului s-a dublat, iar producţiile fermierilor români vor fi în 2010 ma

Mergând pe modelul supermarketurilor, fermierii oferă produse agricole la preţuri promoţionale, în câ

Aparent, fermierii români sunt mulţumiţi de noile preţuri la cereale. Ce se întamplă însă cu anima

Smithfield, prin diviziile Smithfield Ferme şi Smithfield Prod, derulează un inedit program “Din nou la şcoală&

Sondând piaţa pentru a afla preţurile la care se tranzacţionează porumbul în momentul de faţă am rămas

Anul trecut pe vremea asta pe piaţa occidentală porumbul costă circa 130 euro tona, pe când la noi aveam un pre

Agromalim 2010 a fost (şi) data aceasta un succes. Deşi în primele două zile nu a “plouat” cu vizita

Dacă e să credem presa internaţională, ciobanii italieni o duc rău din cauză că românii falsifică etichetel

Cea mai cumplită secetă din ultimii 130 de ani din Rusia, a bulversat piaţa mondială a cerealelor. Practic, principal

Ultimul trend în materie de investiţii ar putea fi zona energiilor regenerabile. Fie că vorbim de energia eolian

Publicaţiile financiare sunt “dominate” de disputa dintre clienţii care au contractat credite la diferite b

Mihail Dumitru a fost înlocuit, aşadar, cu Valeriu Tabără. Specialistul în Politici Agrare, agreat de CE,

Ploi multe, calitate mai slabă. Pe lângă climă, preţurile sunt influenţate şi de recesiune. Teoretic, marfa p

Să fii plătit cu mii de euro lunar şi să ai rezultate zero: aceasta a fost, dacă vă vine să credeţi, o parte din

Recentele măsuri de austeritate luate de Guvern dar şi inundaţiile sunt pe cale să genereze scumpiri în lanţ a

În agricultură, criza economică este resimţită diferit, în funcţie de domeniul de activitate, dar şi de

Săturându-se să vadă doar la televizor cum se poate face agricultură performantă, legumicultorii din judeţul

Conform unor surse implicate în activităţi agricole, piaţa neagră a cerealelor a ajuns să deţină o cotă de

Producătorii români de pui se plâng că bulgarii îi bagă în faliment cu produse “contraf

Citeam astăzi un articol în revista Piaţa despre o întâlnire a retailerilor pe o temă deosebit de im

Până acum, marile lanţuri de retail obişnuiau să-şi deschidă magazine doar în localităţi cu populaţi

Apare şi în România, la scară largă, valorificarea vinului în varianta “punga în cutie&r

Conform oficialilor de la Garda Financiară Arad, per total, prejudiciul generat de traficul cu cereale şi produsele agr

Recent, Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a spus că ninsorile ar putea contribui la

În ciuda crizei economice, aflăm că anul trecut piaţa produselor lactate a fost la acelaşi nivel cu cel î

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne anunţă triumfalist faptul că circa 7.000 de fermier

În ţările europene dezvoltate, cum este Anglia, bunaoara, nu numai companiile agricole o duc bine, în sensu

Retailerii spun că, pentru a putea colabora cu fermierii români, aceştia trebuie să respecte cu stricteţe cinci

Preţul grâului de panificaţie din cele trei mari bazine cerealiere ale României diferă destul de mult, con

Recent, în urma unor discuţii purtate cu fermierii am constatat că unii dintre ei încă nu ştiu ce ar treb

Aflăm că peste 600 de intreprinzători români sunt nevoiţi să renunţe la visul lor de a demara o afacere cu ba

Conform unui comunicat de ultimă oră, aflăm că România va primi din partea Comisiei Europene 200 de milioane de

Una dintre cauzele neabsorţiei mai mari a fondurilor europene ţine, fără îndoaială, de incapacitatea fermieril

Îngroziţi de creşterea exasperantă a costurilor, producătorii vin cu soluţia salvatoare: taxarea inversă a TV

Aşadar, începem săptămâna cu două veşti, una proastă, respectiv una foarte proastă:

Una dintre modalităţile de finanţare a fermelor agricole este leasingul. Din păcate şi această cale este accesibil
Începând cu data de 06.11.2009, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) eliberează adeverinţe pen
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cheamă toţi fermierii cu probleme ( cazurile unde există
După câteva variante, Emil Boc s-a oprit la Mihail Dumitru, ca fiind omul ideal, in situaţia dată, pentru portofoliul Ag
Conform Gândul, pentru postul de ministru al Agriculturii, în noul cabinet Boc, a fost nominalizat PD-L-istul

Din cele circa 3-4 milioane de români, câţi estimăm că lucrează în străinatate, o parte înse

La prima vedere, un job la APIA înseamnă un loc călduţ, bine plătit, unde nici nu te “omori” cu luc

În timp ce unii alarmează populaţia, dând drept sigure scumpiri drastice ale alimentelor, alţii, dimpotriv

Ceea ce spuneam în urmă cu câteva săptămâni, iată, este pe cale să se întâmple: superm

Recent, la Pecica, în judeţul Arad a demarat un proiect intitulat “Agricultura fără frontiere”, care

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) spune că, până în prezent, 72,75 la sută d
Actualmente, preţul porumbului a ajuns la circa 0,5 lei kilogramul. Ne amintim că, în septembrie 2009, adică în urmă c
Nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru postul de comisar pe Agricultură în Comisia Europeană a generat, după cum era
Chiar dacă poate mai timid, asistăm, în ultima vreme, la o schimbare de management în rândul unor producători agricoli
Fermierii români n-au putut contracta niciodată un credit bancar prea uşor. Dovada unor venituri certe şi garan
În lucrarea Centrului Român de Politici Europene (CRPE), “O ţară şi două agriculturi, România şi reforma Politicii
După cum probabil aţi aflat, recent, Guvernul, în colaborare cu forurile europene au demarat un proces de achiziţionare
Am dat peste un articol interesant pe tema promovării produselor româneşti. Poate vă amintiţi că şi cu alte ocazii s-
O veche zicală românească spune că, înainte de a deschide punga, este mai bine sa deschizi ochii.
A devenit oarecum o modă în ultima vreme să se vorbească despre uriaşul potenţial agricol al României, care, potrivit
Raportul „O ţara şi două agriculturi - România şi reforma Politicii Agricole Comune a UE”, realizat de Centrul Rom
În urmă cu două zile primul ministru Emil Boc se arăta îngrijorat de faptul că, spunea şeful Guvernului, “multe sum
În momentul de faţă, potrivit unor statistici, în România circa 30 la sută din suprafaţa agricolă este nelucrată. I
În timp ce programul “Rabla” pentru autoturisme a suferit modificări consistente (beneficiarii vor primi bani mai mul
Conform evidenţei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), din data de 6 noiembrie 2009 şi până
Ceea ce trebuia să se petreacă de 20 de ani încoace, iată, s-a săvârşit în urmă cu două zile: mă refer la regleme
Nu cred că se mai îndoieşte cineva astăzi de avantajul tehnologiei. Cum este internetul, bunăoară. Astfel, în ultima
Următoarea propunere pentru postul de ministru al Agriculturii, de data aceasta în cabinetul Negoiţă, este deputatul PD-
Când am conceput acest blog am decis ca Banii Fermierului să fie un spaţiu destinat în totalitate, după cum ii spune ş
Fermierii români au senzaţia că trăiesc un coşmar. Deşi există legi care le dă dreptul la subvenţii, pentru a-şi p
Deşi avantajele grupării fermierilor în forme asociative sunt incontestabile, până în prezent, producătorii români n
De ce în acest moment kilogramul de porumb costă circa 0,4 lei şi nu 0,5 ori 0,6 lei kilogramul, aşa cum şi-ar dori fer
Conform unui comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultura (APIA), statul cumpără cereale (grâu,
Am găsit, pe un blog, un mic ghid de supravieţuire pe timp de criză şi m-am gândit cum ar putea folosi fermierii român
Zilele acestea politicienii fac şi desfac pe candidaţi la fotoliile de miniştrii. După cum ştim, Adrian Rădulescu, can
Aurel Birtolonu din Arad, de meserie constructor, a deprins încă de copil tainele cultivării viei. Regimul comunist l-a v
Cu ocazia unor întâlniri avute cu diverşi fermieri am observat că puţini dintre ei ştiu care sunt băncile specializat
Bătălia pentru cucerirea de noi pieţe de desfacere e veche de când lumea. Ceea ce se schimbă sunt doar jucătorii, prod
Un sondaj Insomar, dat recent publicităţii, relevă aspecte tulburătoare cu privire la mediul rural românesc, precum şi
În ultima perioadă s-a constatat o oarecare stagnare a preţurilor, atât la cereale, cât şi la legume şi fructe, acest
Ca şi în numerele precedente, continuăm prezentarea opiniilor colaboratorilor revistei Ferma, implicaţi în agricultură
Să fie, oare, criza economică o şansă de a acorda, măcar acum, sub ameninţarea sumbră a foametei generalizate, mai mu
Românul din vestul ţării a găsit un remediu inedit pentru propriul buzunar, atunci când, spre exemplu, preţul cărnii
În toiul iernii, gândurile fermierilor sunt canalizate fără îndoială spre noul an agricol. Desigur, ceea ce intereseaz
Este sau nu este criză în economia românească? Da, dacă ne uităm că din ce în ce mai mulţi conaţionali sunt disponCele mai citite azi
- Trifoiul alb (Trifolium repens)
- Piaţă se va găsi cu siguranţă
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Cultura mare în Ianuarie - Februarie
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Olympus a inaugurat cea mai mare fabrică de lactate din România
- TÂRGUL care rupe... gura târgului
- Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!
- Cultura fasolei în sere şi în solariile calde
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară