Importanţa cunoaşterii nivelului ureei din lapte

Aşadar, pentru realizarea unui management performant al fermei, vom avea în vedere cantitatea şi calitatea proteinelor şi a surselor de energie existente în raţia de hrană administrată vacilor; modul de funcţionare a rumenului şi potenţialul de poluare a mediului cu dejecţiile rezultate din ferma de vaci.

Cantitatea şi calitatea proteinelor

Concentraţia ureei în lapte diferă de la o fermă la alta, fiind determinată, în primul rând, de cantitatea de proteine din raţia de hrană a vacilor, precum şi de starea de sănătate a ugerului şi de greutatea vie medie a animalelor. Cu cât proporţia proteinei este mai mare în furajele înghiţite în 24 de ore, cu atât şi concentraţia de uree din lapte va fi mai mare.

Studii de specialitate au dovedit că există o valoare medie optimă a concentraţiei ureei în lapte, relevantă pentru corectitudinea conţinutului în proteină a raţiei de hrană şi mai ales pentru eficienţa utilizării acesteia în sinteza laptelui.

Aşadar, cercetătorii americani consideră că un nivel al concentraţiei ureei în lapte de 9-15 mg per decilitru (dl) indică o utilizare optimă a proteinelor din furaje. Când nivelul acesteia depăşeşte 15 mg, înseamnă că în raţia de hrană cantitatea de proteină este în exces şi în consecinţă se risipeşte.

Dacă valoarea ureei din lapte scade sub 9 mg, acesta este un semn că în raţia de hrană nu se este suficientă proteină digestibilă şi, în consecinţă, celulele ugerului nu primesc cantitatea de materie primă necesară pentru a produce laptele şi proteinele din acesta.

Funcţionare corespunzătoare a rumenului

Rumenul funcţionează normal atunci când microorganismele care vieţuiesc aici se dezvoltă la maximum, condiţie de bază pentru ca furajele înghiţite de animal să fie digerate (fermentate). Microorganismele, fermentând furajele, eliberează nutrientele din hrană şi le transformă în substanţe proprii.

Cu cât vom avea în rumen o masă mai mare de microorganisme, cu atât şi producţia de lapte pe care o realizează o vacă va fi mai mare. O concentraţie a ureei în lapte cuprinsă între 9 şi 15 mg/dl lapte denotă o dezvoltare intensă a microorganismelor din rumen.

Potenţialul de poluare al dejecţiilor

Nivelul ureei din lapte ne spune şi cât anume din totalul azotului încorporat în proteinele din furaje se elimină prin urină sub formă de uree şi nu este folosit de către organism pentru sinteza laptelui, ceea ce înseamnă o pierdere de substanţe hrănitoare pentru organism, dar şi un risc de poluare în exces a mediului.

Dacă nivelul ureei din lapte depăşeşte 15 mg/dl lapte, atunci vom şti cu siguranţă că o parte din proteina din raţia de hrană nu a putut fi folosită de către microorganisme şi în consecinţă amoniacul format se elimină în urină. Astfel, dejecţiile vacilor, fiind bogate în azot, prezintă risc de poluare a mediului înconjurător.

Calculul pierderilor de proteină eliminată prin urină

Cercetătorii americani au stabilit o relaţie matematică cu ajutorul căreia putem calcula atât eficienţa utilizării de către organismul vacii a proteinelor din raţia de hrană, cât şi cantitatea care se pierde prin urină sub formă de azot neproteic (uree).

Pentru a afla câtă proteină din furajele administrate vacilor se pierde sub formă de uree prin urină în 24 de ore, înmulţim greutatea vie a vacii cu valoarea nivelului ureei din laptele animalului, apoi cu un coeficient de transformare egal cu 0,0129.

Presupunem, spre exemplu, că în fermă avem două vaci cu aceeaşi greutate vie, 700 kg, dar cu un nivel al ureei din lapte diferit, prima de 15 mg/dl lapte, iar a doua, de 10 mg/dl lapte.
În cazul primei vaci avem relaţia 700 kg x 15 mg x 0,0129 = 135,45 grame azot în urină.

La a doua vacă, vom avea 700 kg x 10 mg x 0,0129 = 90,3 grame azot neproteic.
Prima vacă pierde prin urină o cantitate mult mai mare de azot decât a doua, diferenţa de azot conţinut de proteinele din furaje fiind de 85,15 g.

Dacă transformăm această cantitate de azot din urină în proteină, observăm că prima vacă pierde prin urină mai mult de jumătate de kilogram de proteină digestivă. Echivalând această cantitate cu conţinutul în proteină a şrotului de soia, rezultă că prima vacă iroseşte circa un kilogram de şrot de soia, în timp ce riscul de poluare cu azot al mediului înconjurător din fermă creşte.

CONCLUZII:

• Fermierul care echilibrează conţinutul de proteină din raţie în funcţie de nivelul ureei din lapte va beneficia de o creştere a eficienţei transformării proteinei din furaje în proteinele laptelui de 28-36 la sută.

• Determinarea concentraţiei ureei din lapte ne ajută să supraveghem eficienţa utilizării în rumen a proteinei din furaje şi să micşorăm pierderile acesteia prin urină.

• Nivelul optim al ureei din lapte se determină prin raportarea acestuia la vacile cu producţii şi stări fiziologice diferite.

• Dacă nivelul ureei din lapte se abate de la valoarea optimă, atunci va trebui să analizaţi concentraţia celorlalte componente ale laptelui, precum şi calitatea poteinelor din furaje, astfel încât, dacă e nevoie să treceţi de urgenţă la echilibrarea raţiei de hrană.

FACTORI DETERMINANŢI AI NIVELULUI UREEI DIN LAPTE

• Prea multă proteină brută în raţia de hrană are ca rezultat formarea unei cantităţi prea mari de amoniac în rumen, prin urmare şi ureea din lapte creşte în concentraţie.

• O cantitate prea mare de proteină degradabilă în rumen, precum şi o proporţie prea mare de proteină solubilă în raţie, vor creşte cantitatea de uree din lapte.

• O raţie de hrană săracă în carbohidraţi fermentescibili în rumen, aşa cum sunt amidonul, zaharurile, fibrele digestibile, are consecinţe negative asupra creşterii şi înmulţirii microbilor din rumen. Şi în acest caz cantitatea de uree din lapte va creşte.

• Cercetări de specialitate au scos în evidenţă că fiecare fermă are o concentraţie de uree specifică în laptele produs. Ea depinde de modul de furajare a vacilor (cu furaj unic sau cu furaje integrale), de timpul scurs între furajarea vacilor şi momentul mulsului.

• Tipul de furaj, nivelul substanţei uscate din silozul administrat, conţinutul acestuia în proteină degradabilă în rumen sau gradul de mărunţire/procesare a silozului de porumb pot influenţa, de asemenea, nivelul ureei din lapte.

• Studii de specialitate au mai descoperit că vacile cu un conţinut mare de celule somatice în lapte, cele proaspăt fătate, precum şi cele care au un conţinut neechilibrat de proteine şi grăsime în lapte, pot avea un conţinut anormal de uree în lapte.