Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro - întreprinderi

 
APDRP
 
 
12345
Dezvoltare rurala,28 May 2009 - 17:00,0 comentarii
Dosare
Măsura 312 se încadrează în Axa III – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă  a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale.



Obiectivele specifice se referă la:

1.Crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural;

2.Creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole 1;

3.Crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi.


Obiectivele operaţionale se referă la:

Pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi sunt disponibile peste 383 milioane de euro, fonduri nerambursabile pe care le puteţi accesa începând din acest an şi până în 2013.

1. Crearea de micro-intreprinderi precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non- agricol în spaţiul rural;

2. Încurajarea iniţiativelor de afaceri promovate, în special de către tineri şi femei;

3. Încurajarea activităţilor meşteşugăreşti şi a altor activităţi tradiţionale;

4. Reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură;


Contribuţia publică aferentă măsurii 312 prin FEADR este de 383.429.681 Euro din care:
  • contribuţia Guvernului României de la bugetul central de stat – 20%;
  • contribuţia Uniunii Europene – 80%;
Costul total, alcătuit din contribuţia publică şi contribuţia privată este de: 589.891.817 Euro.


Cine poate beneficia de fonduri nerambursabile

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 312:

A. Micro-întreprinderile aşa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/2003 şi în legislaţia naţională în vigoare2 (având mai puţin de 10 angajaţi şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale în valoare de până la 2,0 milioane Euro echivalent în lei) – a se vedea categoriile de beneficiari din Anexa 10.

Persoanele fizice se pot autoriza doar în persoană fizică autorizată, întreprindere familială şi întreprindere individuală, aşa cum sunt definite în OUG 44/2008. Această categorie de beneficiari trebuie să opteze încă din momentul depunerii cererii de finanţare pentru forma în care doreşte autorizarea.

Persoane fizice (neînregistrate ca agenţi economici) - care se vor angaja că până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprinderi, iar în situaţia în care, în urma autorizării, se modifică reprezentantul legal al proiectului, vor depune toate documentele ce demonstrează transferul dreptului de reprezentare pentru noua formă de organizare juridică, această modificare neafectând respectarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie ale cererii de finanţare.


IMPORTANT!
Dovada încadrării în categoria de micro-întreprindere se face în baza:

- art.4 al legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare: o întreprindere nu poate fi considerată micro-întreprindere dacă cel puţin 25% din capitalul social ori din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, în comun ori cu titlu individual, de către una sau mai multe organisme ori colectivităţi publice.

- datele utilizate pentru calculul numărului mediu de salariaţi, cifra de afaceri netă anuală şi activele totale sunt cele raportate în situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor’’ art 6(1) al legii nr. 346/2004.

Dacă la întocmirea situaţiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite, aceasta nu îşi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau micro-întreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive ‘’ art. 6 (2) al Legii nr. 346/2004

Încadrarea în categoria micro-întreprinderi se face în baza Anexei 4.2

În cazul întreprinderilor nou înfiinţate, ale cărei situaţii financiare nu au fost aprobate, în condiţiile legii, datele cu privire la numărul mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri anuală netă şi activele totale se determină în cursul exerciţiului financiar şi se declară pe propria răspundere de către reprezentantul întreprinderii art. 6(3) al Legii nr. 346/2004, conform modelului prevăzut în anexele 1 şi 2.

Finanţarea unui proiect depus în cadrul Măsurii 312 derulată prin PNDR este restricţionată pentru următoarele categorii de beneficiari:

- beneficiarii înregistraţi în lista APDRP a debitorilor pentru Programul SAPARD şi pentru FEADR, pana la achitarea integrala a datoriei fata de APDRP, inclusiv a majorarilor de intarziere;

- beneficiarii care au contracte de finanţare reziliate pentru FEADR din cauza nerespectarii clauzelor contractuale si rezilierea are o vechime mai mica de un an;

- beneficiarii care se află în situaţii litigioase cu APDRP, până la finalizarea litigiului.


Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului

Micro-întreprinderile, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate (start-up - vezi definiţie dicţionar) trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural (atât sediul social, cât şi punctul de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural)

Spaţiul rural eligibil în accepţiunea Axei 3 şi implicit a acestei măsuri, cuprinde totalitatea comunelor ca unităţi administrativ teritoriale împreună cu satele componente. Satele aparţinătoare de oraşe şi zonele periurbane nu sunt eligibile.

O micro-întreprindere este considerată nou înfiinţată (start-up) dacă este înfiinţată în anul depunerii cererii de finanţare sau dacă nu a înregistrat activitate până în momentul depunerii acesteia, dar nu mai mult de 3 ani fiscali.

Beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiţiei;

Micro-întreprinderea trebuie să nu fie în dificultate4 - vezi definiţie dicţionar privind firma în dificultate – Anexa 4.3;

  • Beneficiarul sau responsabilul de proiect să facă dovada deţinerii de aptitudini manageriale/marketing sau în acord cu activitatea propusă prin proiect (experienţă / cursuri de formare profesională absolvite – cel puţin la nivel de iniţiere, cursuri de calificare etc.) sau să le dobândească până la efectuarea ultimei plăţi;
  • Beneficiarul trebuie să prezinte toate avizele şi acordurile necesare investiţiei respective;
  • Beneficiarul trebuie să prezinte avizele/autorizaţiile de mediu necesare investiţiei;
În cadrul acestei măsuri este permisă atât concesiunea clădirilor precum şi cea a terenurilor, în condiţiile legii.

ATENŢIE!
În cazul proiectelor de investiţii care prevăd modernizarea activităţii se va demonstra că la momentul depunerii cererii de finanţare beneficiarul deţine autorizaţiile de funcţionare pentru punctul de lucru ce face obiectul proiectului FEADR prin documentele justificative emise de instituţiile avizatoare (de ex: Autozitaţie de mediu însoţită de Nota de constatare/Autorizaţie sanitară proces verbal de constatare, etc).

  • Beneficiarul trebuie să dovedească dreptul de proprietate asupra terenului pe care urmează să realizeze investiţia sau dreptul de concesiune pe o perioadă de cel puţin 10 ani;
  • Beneficiarul trebuie să declare pe proprie răspundere că va asigura co- finanţarea proiectului (vezi anexa 4.1);
  • Beneficiarul trebuie să declare pe proprie răspundere faptul că suma totală a ajutorului public nerambursabil accesat de către acesta nu depăşeşte 200.000 Euro (100.000 Euro pentru activităţile din sectorul transportului rutier) pe o perioadă de până la 3 ani fiscali (vezi anexa 4.4).
Beneficiarii acestei măsuri trebuie să respecte prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural ".


Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile

În cadrul Măsurii 312 sunt sprijinite investiţiile realizate atât de către micro-întreprinderile existente cât şi cele nou înfiinţate din sectoarele non-agricole, în spatiul rural.

Atenţie!
Sectoarele non-agricole finanţate prin această măsură exclud industria alimentară sprijinită prin schema de ajutor de stat din Axa 1, în conformitate cu criteriile de demarcare dintre măsurile PNDR.
Pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă solicitantul trebuie să facă dovada că are înscris în obiectul de activitate cod CAEN specific unei activităţi non- agricole.

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor pentru investiţii în active corporale şi/sau necorporale din domeniul non-agricol după cum urmează:

a) Investiţii corporale (construcţia, modernizarea, extinderea clădirilor în scop productiv – pentru efectuarea activităţii vizate de proiect-precum şi construcţia de clădiri pentru marketingul produselor proprii; dotarea aferentă cu echipamente, utilaje etc., inclusiv achiziţionarea în leasing a acestora);

Solicitantul poate avea codul CAEN ca activitate principală sau ca activitate secundară pentru investiţia vizată prin proiect.

ATENŢIE!
Achizitionarea de mijloace de transport specializate şi utilaje reprezinta o cheltuiala eligibila, atat timp cat acestea deservesc in mod direct activitatile specifice desfasurate propuse prin proiect iar necesitatea achizitionarii lor este justificata in studiul de fezabilitate/memoriu justificativ. (vezi definitie “mijloace de transport specializate” in dictionar).

b) Investiţii necorporale (software, patente, licenţe etc.), inclusiv achiziţionarea în leasing a acestora.

Conform Art. nr. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, vor fi susţinute costurile generale legate de întocmirea proiectului precum taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţă, studii de fezabilitate/memorii justificative, taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt ele menţionate în legislaţia naţională, achiziţia de patente şi licenţe, în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor, iar pentru proiectele care nu prevăd construcţii, în limita a 5%.

Important!
Costurile generale legate de întocmirea proiectelor sunt eligibile dacă sunt realizate după 1 ianuarie 2007 în conformitate cu prevederile HG 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor co-finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

În cadrul Masurii 312 se pot realiza urmatoarele tipuri de investiţii:

i. Investiţii în activităţi non-agricole productive cum ar fi:
  • Industria uşoară (articole de pielărie, încălţăminte, lână, blană, tricotaje, produse de uz gospodăresc, produse odorizante etc.);
  • În activităţi de procesare industrială a produselor lemnoase – începând de la stadiul de cherestea (ex. mobilă);
  • Mecanică fină, asamblare maşini, unelte şi obiecte casnice, producerea de ambalaje etc.
ATENŢIE!
Lista detaliată a acţiunilor eligibile, clasificate conform codurilor CAEN, se regăseşte în Anexa 9.

ii. Investiţii pentru dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, de artizanat şi a altor activităţi tradiţionale non-agricole cu specific local (prelucrarea fierului, lânii, olăritul, brodatul, confecţionare instrumente muzicale tradiţionale etc.), precum şi marketingul acestora (mici magazine de desfacere a propriilor produse obţinute din aceste activităţi).

Important!
Sunt permise punctele de desfacere, doar pentru produsele obţinute din propriul proces productiv, ca parte componentă a proiectului de investiţie pentru care se solicită sprijinul, situate pe acelaşi amplasament cu investiţia.

iii. Servicii pentru populaţia rurală cum ar fi:
  • Servicii de croitorie, frizerie, cizmărie;
  • Servicii de conectare şi difuzare internet;
  • Servicii de mecanizare, transport (altele decât achiziţia mijloacelor de transport) protecţie fitosanitară, însămânţare artificială a animalelor;
  • Servicii reparaţii maşini, unelte şi obiecte casnice. De asemenea, va fi sprijinită achiziţionarea de echipamente de producere a energiei din alte surse regenerabile altele decât biocombustibilii, numai ca parte componentă a proiectelor de investiţii sprijinite prin această măsură.


Tipuri de investiţii şi cheltuieli neeligibile

Prin Măsura 312 nu sunt eligibile următoarele tipuri de:

Activităţi:

• Activităţi sprijinite prin măsurile Axei 1 şi Axei 2 ale PNDR;

• Fabricarea băuturilor alcoolice şi a berii;

• Fabricarea produselor din tutun;

• Fabricarea armamentului şi muniţiei;

• Baterea monedelor;

• Activităţi de turism şi recreaţionale legate de activitatea turistică;

• Acţiuni exclusiv de comerţ şi intermedieri comerciale, cu excepţia vânzării de produse obţinute din propriul proces productiv;

• Intermedieri financiare;

• Tranzacţii imobiliare;

• Cercetare-dezvoltare;

• Administraţie publică şi apărare;

• Asigurări sociale din sistemul public;

• Jocurile de noroc şi pariurile precum şi activităţile recreative legate de acestea;

• Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale;

• Activităţi de pescuit şi/sau acvacultură;

• Investiţii legate de prelucrarea primară a lemnului până la stadiul de cherestea;

• Activităţi în industria extractivă de produse energetice;

• Producerea de energie din surse regenerabile ca activitate principală, în scopul vânzării;

• Activităţi de fabricare a produselor de cocserie, a produselor obţinute din acestea şi a combustibililor nucleari;

• Restaurarea, consolidarea şi conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural din grupa B şi natural din spaţiul rural.


Cheltuieli:

• Impozite şi taxe fiscale;

• Costuri operaţionale, inclusiv costuri de întreţinere şi chirie;

• Comisioane bancare, costurile garanţiilor şi cheltuieli similare;

• Cheltuieli pentru cumpărarea de echipament second – hand;

• Achiziţionarea de teren/clădiri;

• Achiziţia de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri pentru a presta servicii de transport în numele terţilor şi de mijloace de transport pentru persoane, ca şi activitate principală, prevăzută prin proiectul pentru care se solicită sprijin ;

• Achiziţia de mijloace de transport pentru uz personal;

• TVA, cu excepţia TVA-ului nedeductibil, în cazul în care este în mod real şi definitiv suportat de către beneficiari, alţii decât persoanele neimpozabile, conform art.71 (3), lit. a) din Regulamentul (CE) nr.1698/2005;

IMPORTANT!
TVA-UL este o cheltuiala eligibila din FEADR pentru persoana impozabila (persoana fizica, grupul de persoane, institutia publica, persoana juridica, precum si orice entitate capabila sa desfasoare o activitate economica) care indeplineste cumulativ conditiile:
  • nu este inregistrata in scopuri de TVA (platitor de TVA);
  • TVA-ul este nerecuperabil;
  • este suportat in mod real si definitiv de catre aceasta (nu recupereaza tva-ul de la bugetul de stat sau din alte surse).
• Costuri de schimb valutar, taxe şi pierderi ocazionate de schimburile valutare asociate contului euro APDRP;

• Contribuţia în natură;

• Costurile aferente unui contract de leasing: taxa de management, dobânzi, prima de asigurare etc.

• Costuri realizate înainte de aprobarea proiectului, cu excepţia studiilor tehnice, a planurilor de afaceri şi a studiilor de fezabilitate;

• Costuri privind închirierea de maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;

Lista investiţiilor şi costurilor neeligibile va respecta prevederile din Hotărârea de Guvern nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu modificările şi completările ulterioare.


Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile (intensitatea sprijinului)

Prin Măsura 312 intensitatea ajutorului public nerambursabil va fi de până la 70%8 din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi:

• 50.000 Euro/proiect dacă beneficiarii sunt persoane fizice autorizate;
• 100.000 Euro/proiect pentru micro-întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul transportului rutier;
• 200.000 Euro/proiect pentru alte micro-întreprinderi (Lista detaliată a acţiunilor eligibile, clasificate conform codurilor CAEN, se regăseşte în Anexa 9 la prezentul GHID)

Important!
Ajutorul acordat unui beneficiar se cumulează cu orice alt ajutor cu rang de minimis în sectoarele non- agricole. De asemenea, pentru aceleaşi costuri /cheltuieli eligible, ajutorul acordat se cumulează cu orice alt ajutor (granturi, alte ajutoare din fonduri publice, etc.).

Beneficiarii acestei măsuri vor primi tratament egal fără discriminare pe criterii de vârstă, sex, rasă, origine etnică, apartenenţă politică sau religioasă etc.

Valoarea minimă eligibilă al unui proiect este de 5.000 Euro.

ATENŢIE!
Pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, solicitantul poate beneficia de fonduri în avans de până la 20% din valoarea eligibilă nerambursabilă (în baza art. 56 din Regulamentul (CE) nr. 1974/ 2006, privind regulile de aplicare ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind acordarea sprijinului pentru dezvoltare rurală din FEADR) pentru demararea proiectului.

Prevederi privind ajutorul de stat

Sprijinul acordat prin această măsură se va face conform Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1998/2006 de aplicare a Art. 87 şi 88 al Tratatului privind ajutorul „de minimis”, Jurnalul Oficial L 379 din 28.12.2006 şi conform prevederilor Ordinului Ministrului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural " (valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite pe perioada a 3 ani fiscali de către un beneficiar nu va depăşi plafonul maxim al ajutorului public de 200.000 Euro/beneficiar şi 100.000 Euro/beneficiar în cazul sectorului de transport rutier). Se vor urmări cei trei ani de la momentul depunerii cererii de finanţare.

Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului „de minimis” sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul acordat de Statul Membru este finanţat în totalitate sau parţial din surse de origine comunitară.

Cumulul ajutoarelor „de minimis” se realizează pentru toate ajutoarele „de minimis” primite având ca dată de referinţă 01 ianuarie 2007.

În cazul în care beneficiarul accesează în paralel, pentru acelaşi proiect, sprijin acordat în cadrul programului din fondurile de garantare pentru garanţii bancare, ajutorul total cumulat acordat acestuia nu va depăşi cuantumul prevăzut în cadrul măsurii.

AJUTOARELE „DE MINIMIS” ACORDATE PENTRU SECTOARELE NONAGRICOLE NU SE CUMULEAZĂ CU AJUTOARELE DE STAT ACORDATE PENTRU SECTORUL PRIMAR (AGRICOL, PISCICOL ŞI FORESTIER).

ATENŢIE!
APDRP va informa în scris microîntreprinderea beneficiară în legătură cu valoarea potenţială a ajutorului public nerambursabil (exprimată ca echivalent- subvenţie brut) şi în legătură cu caracterul de minimis al acestuia, cu referire explicită la Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1998/2006 din 15 Decembrie 2006 de aplicare a Art. 87 şi 88 al Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, privind ajutorul „de minimis” , Jurnalul Oficial L 379 din 28.12.2006.


Criterii de selecţie ale proiectului

Conform fisei măsurii 312, pentru proiectele de investiţii se vor aplica următorele criterii:
  • Aplicantul nu a mai primit fonduri comunitare pentru activităţi similare în ultimii 3 ani;
  • Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă/25.000 Euro investiţi;
  • Proiectele care promovează activităţi meşteşugăreşti, de artizanat;
  • Proiecte derulate de femei/tineri cu vârsta până în 40 de ani la data depunerii proiectelor (dacă aplicanţii sunt constituiţi ca persoană fizică autorizată PFA / întreprindere individuală/societate cu răspundere limitată, cu asociat unic persoană fizică (pentru următoarele categorii de solicitanţi: persoană fizică autorizată (PFA) cu vârsta sub 40 ani la data depunerii cererii de finanţare a proiectului şi societate cu răspundere limitată, cu asociat unic persoană fizică cu vârsta sub 40 de ani la data depunerii cererii de finanţare a proiectului.
  • Start-up-uri (micro-întreprinderi nou înfiinţate- vezi definiţia din dicţionar)
Important!
La acest criteriu se acordă punctaj femeilor indiferent de vârstă.

Toate proiectele eligibile vor fi punctate în acord cu criteriile de selecţie menţionate mai jos.

Sistemul de punctare este următorul:

1. Aplicantul nu a mai beneficiat de sprijin din alte fonduri comunitare pentru investiţii similare în ultimii 3 ani. - 15 puncte

Punctarea acestui criteriu se va face pe baza Cererii de finanţare – Secţiunea C – Finanţări nerambursabile – solicitate şi/sau obţinute.

Se va puncta criteriul dacă perioada de timp dintre data Notificării beneficiarului cu privire la platile efectuate pentru investiţia similară şi data depunerii prezentului proiect este mai mare de 3 ani.

Se punctează criteriul automat dacă solicitantul nu a mai beneficiat de sprijin din alte fonduri comunitare pentru investiţii similare în ultimii 3 ani.

Activităţi similare înseamnă acelaşi tip de investiţie (ex: a beneficiat de SAPARD pentru meşteşuguri şi aplică şi prin FEADR tot pe meşteşuguri, atunci nu primeşte punctaj, iar în cazul în care aplică pentru croitorie pe FEADR, atunci primeşte punctaj).


2. Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă/25.000 Euro investiţi (valoarea de 25.000 Euro investiţi în funcţie de tipul şi data înfiinţării solicitantului) - 20 puncte

Pentru micro-întreprindere de tip start-up-uri cât şi pentru micro- întreprinderile în funcţiune, punctarea acestui criteriu se va face prin crearea a cel puţin un loc de muncă raportat la 25.000 euro.

Formula:

Dacă valoare ajutor nerambursabil/număr locuri de muncă nou create<=25000 Euro, proiectul primeşte punctaj,

Daca valoare ajutor nerambursabil/număr locuri de muncă nou create>25000 Euro, proiectul nu primeşte punctaj

Punctarea acestui criteriu se va face pe baza analizei datelor din Studiul de Fezabilitate/Memoriul Justificativ (punctul 7.2 din studiul de fezabilitate şi punctul 3.2 pentru solicitanţii care completează memoriul justificativ) şi pe baza formulelor de calcul prezentate.


3. Proiecte care promovează activităţi mesteşugăreşti, de artizanat. - 20 puncte

Punctarea acestui criteriu se va face numai dacă acest lucru este prezent şi demonstrat în Studiul de Fezabilitate/ Memoriul justificativ (descrierea proiectului) şi se aplică pentru proiectele care-şi propun crearea sau dezvoltarea de activităţi mesteşugăreşti, iar în cazul modernizărilor, şi în baza documentului 19.1, respectiv, declaraţia de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită finanţarea eliberată de primarul localităţii respective (numai pentru PFA/AF/întreprindere familială/Întreprindere individuală, doar pentru meseriile tradiţionale artizanale - pentru reprezentantul legal/beneficiar.
Activitate meşteşugărească – vezi definiţia din dicţionar.


4. Proiecte derulate de femei/tineri cu vârstă până în 40 de ani la data depunerii proiectelor. - 20 puncte

Verificarea se face în baza actului de identitate pentru:

Persoană fizică sau Persoană fizică autorizată (PFA), cu vârsta sub 40 de ani la data depunerii cererii de finanţare a proiectului;

Societate cu răspundere limitată, cu asociat unic persoană fizică cu vârsta sub 40 ani la data depunerii cererii de finanţare a proiectului. Întreprindere individuală, întreprinzător persoană fizică cu vârsta sub 40 ani la data depunerii cererii de finanţare a proiectului.

În cazul proiectelor promovate de femei şi care se regasesc în formele de organizare meţionate anterior se acordă punctaj la acest criteriu indiferent de vârsta acesteia.


5. Micro-întreprinderi nou înfiinţate (start-up-uri – vezi dicţionar) - 25 puncte

O micro-întreprindere este considerată nou înfiinţată (start-up) dacă este înfiinţată în anul depunerii cererii de finanţare sau dacă nu a înregistrat activitate până în momentul depunerii acesteia, dar nu mai mult de 3 ani fiscali.


TOTAL - 100 puncte

Pentru această măsură, nu există punctaj minim.

Selecţia se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie, în cadrul sumei alocate pe sesiune.

Criterii de departajare a proiectelor eligibile, selectate cu punctaj egal:

Departajarea proiectelor eligibile, selectate, cu punctaj egal, se face în funcţie de valoarea eligibilă a proiectului, în ordine crescătoare.

Dacă şi după aplicarea criteriilor de departajare vor exista proiecte cu acelaşi punctaj şi aceeaşi valoare, toate aceste proiecte vor primi finanţare.


Alocarea financiară a masurii pentru perioada 2007-2013 este: Cost total: 589.891.817 Euro
Cost public: 383.429.681 Euro

Alocarea financiară publică a Măsurii aferentă anului 2008 este de 95.857.420 Euro (25 % din alocarea totală a măsurii)

ATENŢIE!
Toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin investiţie atât la faza de implementare a proiectului cât şi în perioada de monitorizare şi pentru care a primit punctaj la selecţie, devin condiţii obligatorii.

În caz că, la verificarea cererilor de plată, sau în perioada de monitorizare, se constată că aceste condiţii nu se respectă, plăţile vor fi sistate iar contractul va fi reziliat.


ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE ACORDATE PENTRU CREAREA ŞI DEZVOLTAREA DE MICRO-ÎNTREPRINDERI ÎN SPAŢIUL RURAL

Principiul de bază al finanţării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor efectuate în prealabil de către beneficiar.

Un solicitant poate depune în acelaşi timp mai multe proiecte pentru măsuri diferite din PNDR pentru a fi cofinanţate prin FEADR.

ATENŢIE!
Un beneficiar poate aplica pentru unul sau mai multe proiecte pe întreaga perioadă de programare (2007-2013) în cadrul măsurii 312, însă depunerea unui alt proiect FEADR este condiţionată de finalizarea investiţiei începute anterior, iar cumulul ajutorului public nerambursabil acordat unui beneficiar nu va trebui să depăşească 200.000 (100.000 pentru activitate în sectorul transportului rutier) Euro pe o perioadă de până la 3 ani fiscali indiferent de forma sprijinului financiar (subvenţii; credite cu dobândă preferenţială etc.).

Cumulul ajutoarelor de „minimis” se realizează pentru toate ajutoarele primite având ca data de referinţă 01 ianuarie 2007.

Finalizarea proiectului FEADR, presupune ca beneficiarul să finalizeze atât partea de investiţie suportată prin cheltuielile eligibile, cât şi partea de investiţie realizată prin cheltuielile neeligibile.

ATENŢIE!
Acţionarii majoritari ai unei societăţi comerciale nu pot avea mai multe proiecte în derulare, în acelaşi timp şi pentru aceleaşi tipuri de investiţii, în cadrul măsurii 312.

Precizări referitoare la noţiunea de acţionar majoritar:
O persoană fizică/persoană juridică care este acţionar/asociat majoritar în sensul majorităţii absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acţiunilor/părţilor sociale) din punct de vedere al acţiunilor/părţilor sociale în două sau mai multe societăţi nu poate solicita fonduri FEADR ,în acelaşi timp şi în cadrul aceleaşi măsuri, decât în cadrul unei singure societăţi.


Completarea, depunerea şi verificarea dosarului Cererii de finanţare

Dosarul cererii de finanţare conţine cererea de finanţare însoţită de anexele tehnice şi administrative, conform listei documentelor, legate într-un singur dosar, astfel încât să nu permită detaşarea şi/sau înlocuirea documentelor.

Formularul standard al cererii de finanţare este prezentat în Anexa 1 la prezentul Ghid şi este disponibil în format electronic, la adresa www.apdrp.ro.

ATENŢIE!
Cererea de finanţare trebuie însoţită de anexele prevăzute în modelul standard. Anexele Cererii de finanţare fac parte integrantă din aceasta.
Se va utiliza ultima versiune de cerere de finanţare publicată în cadrul sesiunii de proiecte.

Completarea cererii de finanţare

Completarea Cererii de finanţare, inclusiv a anexelor acesteia, se va face conform modelului standard. Modificarea modelului standard (eliminarea, renumerotarea secţiunilor, anexarea documentelor suport în altă ordine decât cea specificată etc.) poate conduce la respingerea Dosarului cererii de finanţare pe motiv de neconformitate administrativă.

Cererea de finanţare trebuie redactată pe calculator, în limba română. Nu sunt acceptate Cereri de finanţare completate de mână. Dosarul Cererii de finanţare va cuprinde în mod obligatoriu un opis, cu următoarele:

Nr. crt. Titlul documentului Nr. Pagină (de la..... până la.....)

Pagina opis va fi pagina cu numarul 0 a Cererii de finanţare.

Cererea de finanţare trebuie completată într-un mod clar şi coerent pentru a înlesni procesul de evaluare a acesteia.

În acest sens, se vor furniza numai informaţiile necesare şi relevante, care vor preciza modul în care va fi atins scopul proiectului, avantajele ce vor rezulta din implementarea acestuia şi în ce masură proiectul contribuie la realizarea obiectivelor programului.

La întocmirea cererii de finanţare se va utiliza cursul de schimb EURO-RON publicat pe pagina WEB a Bancii Central Europene-www.ecb.int la următoarea secţiune http:www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/index.en.html – la data întocmirii studiului
de fezabilitate / memoriului justificativ

ATENŢIE!
Pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, solicitantul poate beneficia de fonduri în avans (în baza Regulamentului (CE) nr. 1974/ 2006 al Comisiei, Art.56) pentru demararea proiectului.

IMPORTANT:
Procentul maxim al avansului admis este de 20% din valoarea ajutorului nerambursabil.
Pe toata perioada derularii Contractului de Finantare incheiat cu APDRP Beneficiarul trebuie sa informeze asupra oricărei forme de ajutor de stat primit pentru sustinerea proiectului.

NOTA
Este necesar să se respecte formatul standard al anexei „Indicatori de monitorizare” care face parte integrantă din Cererea de Finanţare, precum şi conţinutul acesteia. Se vor completa numai indicatorii solicitaţi (nu se vor adăuga alte categorii de indicatori care nu sunt incluşi în tabelul prezentat).
Completarea tuturor indicatorilor solicitaţi în conformitate cu cele prezentate în Cererea de Finanţare este obligatorie.

Beneficiarul depune astfel, Declaratia privind ajutoarele de stat, la sediul Autoritatii Contractante in termen de maxim 15 zile de la data obtinerii ajutorului de stat dar nu mai târziu de data depunerii primei plăţi ulterioara obtinerii ajutorului si concomitent cu aceasta depune bugetul modificat prin care diminueaza ajutorul nerambursabil.

Intensitatea sprijinului se diminueza in conditiile in care, prin cumularea valorii ajutorului de stat primit, cu valoarea totala nerambursabila a proiectului selectat se depaseste intensitatea sprijinului aprobat in conformitate cu prevederile PNDR.

PRECIZĂRI REFERITOARE LA ACORDAREA AVANSULUI

o Alegerea acestei opţiuni trebuie facută de la depunerea cererii de finanţare, prin bifarea de către solicitant a casuţei corespunzătoare în Cererea de Finanţare. Beneficiarul care nu a solicitat avans la data depunerii Dosarului cererii de finanţare, nu mai poate opta ulterior pentru obţinerea avansului.

o Constituirea unei garanţii bancare corespunzătoare unui procent de 110% din valoarea avansului ( de ex; max 20% din valoarea ajutorului nerambursabil în cazul unui proiect de 6000 EURO cu finanţare nerambursabila de 50% pot solicita avans pe maxim 600 EURO iar dovada garanţiei bancare la contractarea fondurilor va fi pentru 660 EURO ). Garanţia financiară se depune odată cu Dosarul Cererii de Plată a Avansului.

o Depunerea dosarului de achiziţii cu pondere majoritară în vederea avizării

o Obţinerea avizării şi completarea formularului de solicitare avans la sediul OJPDRP.


Depunerea dosarului cererii de finanţare

Cererile de finanţare odată finalizate, împreună cu anexele, se multiplică în două exemplare de către solicitant. Originalul şi o copie a cererii de finanţare, împreună cu formatul electronic (CD) şi cu documentele în original (pentru care a ataşat copii) se depun la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) al judeţului unde are loc implementarea proiectului. În cazul în care proiectul este amplasat pe teritoriul mai multor judeţe, acesta va fi depus la Oficiul Judeţean pe raza căruia investiţia este predominantă din punct de vedere valoric. Fiecare pagină va purta ştampila solicitantului (sau semnătura, în cazul persoanelor fizice).

Dosarele Cererilor de finanţare sunt depuse personal de către reprezentantul legal, aşa cum este precizat în formularul Cererii de finanţare, sau de către un împuternicit prin procură legalizată (în original) al reprezentantului legal, la OJPDRP, înaintea datei limită care figurează în licitaţia de proiecte.

Solicitantul trebuie să depună Cererea de finanţare împreună cu toate anexele completate, în doua exemplare (1 original şi 1 copie). Exemplarele vor fi marcate clar, pe copertă, în partea superioară dreaptă, cu „ORIGINAL”, respectiv „COPIE”, împreună cu documentele originale (pentru care a ataşat copii). Solicitantul trebuie să se asigure că rămâne în posesia unui exemplar complet al Dosarului cererii de finanţare, în afara celor două exemplare pe care le depune.

Pentru acele documente originale care rămân în posesia solicitantului (ex: act de proprietate, bilanţ contabil vizat de administraţia financiară, etc.), copiile trebuie să conţină menţiunea „Conform cu originalul” şi să fie semnate de către reprezentantul legal
al solicitantului.


Verificarea dosarului cererii de finanţare

1. VERIFICAREA CONFORMITĂŢII CERERII DE FINANŢARE

Verificarea conformităţii Cererii de finanţare şi a anexelor acesteia se realizează pe baza „Fişei de verificare.

Controlul conformităţii constă în verificarea Cererii de finanţare:

  • dacă este corect completată;
  • prezentată atât în format tipărit, cât şi în format electronic;
  • dacă anexele tehnice şi administrative cerute sunt prezente în două exemplare: un original şi o copie precum şi valabilitatea acestora (dacă este cazul);

În cazul în care expertul verificator descoperă o eroare de formă, proiectul nu este considerat neconform.

Erorile de formă sunt erorile făcute de către solicitant în completarea cererii de finanţare care sunt descoperite de experţii verificatori ai SVCF-OJPDRP dar care, cu ocazia verificării conformităţii, pot fi corectate de către aceştia din urmă pe baza unor dovezi/informaţii prezentate explicit în documentele anexate Cererii de finanţare.

Solicitantul este invitat să revină la sediul OJPDRP după evaluarea conformităţii (în aceeaşi zi) pentru a fi înştiinţat dacă cererea de finanţare este conformă sau să i se explice cauzele neconformităţii.

Solicitantul are obligaţia de a lua la cunoştinţă prin semnatură fişa de verificare a conformităţii.

În cazul în care solicitantul nu acceptă să depună şi documentele originale, acestea vor fi verificate de expert la finalizarea verificării conformităţii, în prezenţa solicitantului. Aceeaşi cerere de finanţare poate fi declarată neconformă de maximum două ori pentru aceeaşi licitaţie de proiecte.

După verificare pot exista două variante:

  • Cererea de finanţare este declarată neconformă
  • Cererea de finanţare este declarată conformă
Dacă Cererea de finanţare este declarată conformă, se trece la următoarea etapă de verificare.


2. VERIFICAREA ELIGIBILITĂŢII CERERII DE FINANŢARE

Verificarea criteriilor de eligibilitate se efectuează de către:


o OJPDRP pentru cererile de finanţare care conţin proiecte ale beneficiarilor privaţi fără lucrări de construcţii-montaj;
o CRPDRP pentru cererile de finanţare care conţin proiecte ale beneficiarilor privaţi cu lucrări de construcţii-montaj.
o APDRP - nivel central - pentru cererile de finanţare verificate prin sondaj.

Verificarea eligibilităţii tehnice şi financiare constă în:

  • verificarea eligibilităţii solicitantului;
  • verificarea criteriilor de eligibilitate;
  • verificarea bugetului indicativ al proiectului;
  • verificarea studiului de fezabilitate şi a tuturor documentelor anexate. Verificarea este făcută pe baza documentelor provenite de la solicitant.
ATENŢIE!
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit îşi rezervă dreptul de a cere documente sau informaţii suplimentare, dacă pe parcursul verificărilor şi implementării proiectului se constată de către APDRP că este necesar.


La verificarea eligibilitatii la nivel OJPDRP si CRPDRP in situaţia în care sunt criterii de eligibilitate care necesită lămuriri suplimentare, expertul evaluator poate cere informatii suplimentare doar în următoarele cazuri:

1. în cazul în care unul din documentele tehnice (studiul de fezabilitate, memoriul justificativ ) conţine informaţii insuficiente pentru clarificarea unui criteriu de eligibilitate sau exista informaţii contradictorii în interiorul lor ori faţă de cele menţionate în cererea de finantare. In caz de suspiciune se poate solicita extras de Carte funciară pentru documentele care atestă dreptul de proprietate.

2. în cazul cand avizele, acordurile, autorizaţiile au fost eliberate de catre autoritatile emitente intr-o forma care nu respecta protocoalele incheiate intre APDRP si institutiile respective.

3. în cazul în care in bugetul indicativ (inclusiv devizele financiare şi devizele pe obiect) există diferenţe de calcul sau încadrarea categoriilor de cheltuieli eligibile/ neeligibile nu este facută corect.

Nu sunt permise atât cheltuieli eligibile cât şi cheltuieli neeligibile în cadrul cap. 4.1

Construcţii şi instalaţii, fără a se detalia în devizele pe obiect lucrările corespunzătoare spaţiilor/ instalaţiilor ce se vor executa. Pentru restul subcapitolelor de la cap. 4, se vor preciza care sunt echipamentele, utilajele / montajul care sunt neeligibile.

In cazul cererilor de finanţare verificate prin sondaj la APDRP-nivel central, informatiile suplimentare se vor cere numai pentru pct.1 si pct.3.

In cazul in care restul documentelor din cererea de finantare nu sunt in conformitate cu forma ceruta la cap. 4.1 “Documentele necesare întocmirii cererii de finanţare”, cererea de finantare va fi declarata neeligibila.


3. VERIFICAREA PE TEREN A CERERILOR DE FINANŢARE

Verificarea pe teren se realizează de către:

OJPDRP – pentru cererile de finanţare depuse de către beneficiarii privaţi; APDRP – nivel central - pentru cererile de finanţare verificate prin sondaj.

Scopul vizitei pe teren este de a verifica datele şi informaţiile cuprinse în anexele tehnice şi administrative cu elementele existente pe amplasamentul propus. Expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării de
birou) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor.


În urma acestor verificări, prezentate la cap. 2 şi 3, pot exista două situaţii:
  • proiectul este neeligibil;
  • proiectul este eligibil şi va avea un punctaj.
Pentru Măsura 312
„Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” nu este prevăzut un prag minim de punctaj.

4. SELECŢIA PROIECTELOR

Măsura va beneficia de o alocare financiară anuală. Alocarea financiară publică a măsurii, aferentă anului 2008 este de 95.857.420 Euro.

Autoritatea de Management în consultare cu Comitetul de Monitorizare stabileşte înaintea lansării depunerii de proiecte, sistemul de punctaj aferent criteriilor de selecţie (vezi subcapitolul 2.5), precum şi criteriile de departajare a proiectelor cu punctaj egal.

APDRP va puncta fiecare proiect eligibil în funcţie de sistemul de punctaj stabilit şi va întocmi o listă a proiectelor eligibile în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut şi ordine crescătoare a valorii eligibile şi o va transmite Comitetului de Selecţie.

Comitetul de Selecţie este un organism tehnic, prezidat de către Autoritatea de Management şi are în componenţă reprezentanţi ai Autorităţii de Management şi ai APDRP. Rolul Comitetului de Selecţie este de a face propuneri către Autoritatea de Management pentru finanţarea proiectelor pe baza listei primite de la APDRP, după cum urmează:

  • Când valoarea totală a proiectelor eligibile se situează peste valoarea totală alocată măsurii în cadrul unei sesiuni, Comitetul de Selecţie analizează lista proiectelor eligibile cu punctajul acordat iar selecţia se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie
  • Criterii de departajare a proiectelor eligibile, selectate cu punctaj egal

Departajarea proiectelor eligibile, selectate cu punctaj egal, se face în funcţie de valoarea eligibila proiectului, în ordine crescătoare. Dacă şi după aplicarea criteriilor de departajare vor exista proiecte cu acelaşi punctaj şi aceeaşi valoare, toate aceste proiecte vor primi finanţare.

După parcurgerea procedurii de selecţie şi după caz, a celei de departajare, se întocmeşte un Raport cu proiectele propuse pentru finanţare care se supune aprobării directorului general al Autorităţii de Management. Acest raport va cuprinde şi lista proiectelor selectate rămase fără finanţare, care se propun să fie incluse automat numai în următoarea sesiune şi care vor urma procedura normală de selecţie.

După parcurgerea a doua sesiuni de selecţie, proiectele eligibile/ proiectele eligibile care au îndeplinit punctajul minim pentru măsurile care prevăd acest lucru, care nu au fost selectate pentru finanţare vor fi restituite potenţialilor beneficiari.

Pe baza rapoartelor primite de la Comitetul de Selecţie, Autoritatea de Management va lua decizia finală asupra selecţiei proiectelor depuse.

Aprobarea directorului general al Autorităţii de Management reprezintă decizia finală asupra selecţiei proiectelor depuse şi a finanţării lor.

În cazul în care valoarea anuală alocată pentru măsură nu se angajează în totalitate, cu diferenţa se va suplimenta alocarea financiară a anului următor.


Prevederi privind restituirea proiectelor neselectate, reportarea fondurilor si respectiv solutionarea contestatiilor sunt stipulate in cadrul Ordinului MADR 598/22.09.2008


Contractarea fondurilor

După primirea Raportului în care sunt incluse proiectele aprobate pentru a fi finanţate, APDRP notifică Beneficiarul privind Decizia de Selecţie a cererii de finanţare în vederea contractării.

Beneficiarii sunt Notificaţi în vederea prezentării la sediul Centrului Regional de care aparţin, pentru semnarea contractului de finanţare. Se recomandă consultarea textului integral al Contractului de finanţare (Anexa 5 la prezentul ghid) vezi www.apdrp.ro.

În cazul în care Beneficiarul nu se prezintă în termenul din Notificare şi nici nu anunţă APDRP, atunci se consideră că a renunţat la ajutorul financiar.

ATENŢIE!
Persoanele fizice vor fi acceptate ca potenţiali beneficiari dacă se angajează să se autorizeze cu un statut minim de persoane fizice autorizate şi să funcţioneze ca micro-întreprinderi, în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind selectarea cererii de finanţare. Angajamentul se ataşează cererii de finanţare şi va preciza că, în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării, solicitantul va prezenta certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului, sau autorizaţia privind constituirea ca persoană fizică autorizată conform Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare (valabilă 1 an de la data intrării în vigoare a OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.)

În caz de neprezentare în termen a documentelor, Agenţia îşi rezervă dreptul de a nu semna contractul de finanţare.

ATENŢIE!
Durata de execuţie a contractului de finanţare este de maxim 3 ani pentru proiectele care prevăd investiţii cu construcţii montaj şi/sau adaptarea la standarde.

Prin excepţie, durata de execuţie a prezentului contract este de maxim 2 ani, pentru proiectele de investiţii care includ achiziţii simple de utilaje, instalaţii, echipamente şi dotări noi. În condiţiile nerespectării duratei maxime de execuţie a Contractului de Finanţare, beneficiarului i se va aplica o penalizare de 2% aplicată la valoarea eligibilă nerambursabilă a proiectului.

Beneficiarul poate efectua modificări bugetare dacă acestea nu afectează scopul principal al proiectului şi modificarea se limitează la transferul de maxim 10% din suma înscrisă iniţial în cadrul bugetului între capitole bugetare de cheltuieli eligibile, fără a se modifica valoarea totală eligibilă a proiectului.

Beneficiarul transmite la APDRP bugetul modificat, prin intermediul unei notificări în care justifică modificarea, însoţit de devizul general şi devizul pe obiecte refăcut, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data modificării acestuia fără a fi necesară încheierea unui act adiţional la contractul de finanţare


PRECIZĂRI REFERITOARE LA ACORDAREA AVANSULUI

Pentru Beneficiarul care a optat în formatul Cererii de finanţare pentru avans în vederea demarării investiţiei, APDRP poate să acorde un avans de maxim 20% din valoarea eligibilă nerambursabilă.

Beneficiarul poate primi avansul numai după primirea avizului favorabil din partea APDRP pentru procedura de achiziţii prioritar majoritară.

Pentru plata în avans a cheltuielilor eligibile nerambursabile, beneficiarul este obligat să depună o garanţie financiară, care să acopere suma solicitată în avans în procent de 110%, eliberată de către o instituţie financiar - bancară. Garanţia financiară se depune odată cu Dosarul Cererii de Plată a Avansului.


Informaţiile complete le puteţi găsi la www.madr.ro

 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro - întreprinderi
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro - întreprinderi
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Toate articolele scrise de

APDRP

Măsura 322 – Renovarea,...
Dezvoltare rurala,15 Jun 2009 - 18:00,0 comentarii
Măsura 322 se încadrează în Axa  III – „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale
Măsura 312 – Sprijin...
Dezvoltare rurala,28 May 2009 - 17:00,0 comentarii
Măsura 312 se încadrează în Axa III – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea ec
Măsura 112 – "Instalarea...
Dezvoltare rurala,22 May 2009 - 21:00,115 comentarii
Măsura  112  „Instalarea  tinerilor  fermieri”  se  încadrează   în  Ax
MĂSURA 121 –...
Dezvoltare rurala,19 May 2009 - 19:00,5 comentarii
Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii secto
MĂSURA 142 –...
Dezvoltare rurala,18 May 2009 - 20:00,0 comentarii
Măsura 142 se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier” şi are ca ob
MĂSURA 141 „Sprijinirea...
Dezvoltare rurala,15 May 2009 - 20:00,178 comentarii
Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă” se încadrează în Axa I – „Creşterea compet

Cele mai citite azi

Cele mai comentate azi

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole