Primăvara în pepinieră

• Dezmuşuroitul puieţilor şi marcotierelor. Puieţii se dezmuşuroiesc de îndată ce terenul o permite. Se înlătură legăturile de rafie prin tăierea nodului cu lame de ras sau cu bricege bine ascuţite. Dacă legătura e din material plastic, dezlegatul se amână şi se execută concomitent cu palisatul I sau II.

Atunci se verifică ochii altoiţi, iar cei acoperiţi cu plastic se desfac. Menţinerea legăturii cu plastic este indicată, deoarece „sudura” nu este încă consolidată, până când altoiul începe să crească.

În marcotiere, indiferent dacă marcotajul este vertical sau orizontal, bilonul făcut din toamnă se înlătură la începutul lui martie, pe cep sau pe planta mamă orizontalizată rămânând un strat de nisip de 2-3 cm, bine mărunţit, care va împiedica insolaţia şi va menţine umiditatea necesară pentru pornirea lăstarilor şi a rădăcinilor adventive.

• Tăierile la cep, cu înlăturarea completă a acestuia, se execută în a doua jumătate a lunii martie sau chiar la început, în funcţie de zonă, când pericolul temperaturilor scăzute a trecut.
Acoperirea rănii cu mastic este obligatorie în acest caz.

• Tăierile în livezile mamă speciale pentru ramuri altoi. Toţi cepii rămaşi după recoltarea ramurilor altoi din anul trecut se scurtează la 4-6 ochi, în funcţie de vârsta şi de vigoarea de creştere a pomului.

• Altoirea cu ramură detaşată în câmp se face în a doua jumătate a lunii martie, când pericolul scăderilor de temperatură a trecut. Ramurile altoi se scot din depozit pe măsura altoirii şi se fasonează la 3-4 ochi.

Operaţia de altoire se poate face în despicătură, triangulaţie, laterală, în scaun etc., dacă cele două părţi au aceeaşi grosime. Înălţimea la care se face altoirea este cuprinsă între 10 şi 15 cm, în funcţie de grosimea părţilor.

Indiferent de metoda folosită, reuşita este garantată de: suprapunerea perfectă a zonelor generatoare; tăieturile foarte netede, bricegele şi foarfecile perfect ascuţite, curăţenia perfectă, rapiditatea operaţiei, ungerea cu mastic. Se recomandă ca legatul să se facă imediat după altoire.

• Plantarea puieţilor în câmpul I sau II se execută pe tot parcursul anului acolo unde este posibil şi dacă terenul este bine pregătit.

Prinderea la plantare depinde de următoarele aspecte: clasarea şi fasonarea corectă a materialului de plantat, introducerea portaltoiului - până la colet, la puieţii din sămânţă şi la 20 cm în cazul marcotelor, strângerea perfectă a solului în jurul rădăcinii, bilonarea corectă a rândurilor plantate după scurtarea tulpinii la 12-15 cm de la sol, irigarea câmpului imediat după plantare.

Clasarea portaltoilor şi plantarea lor separată în funcţie de calitate sunt foarte importante, deoarece permit aplicarea unei agrotehnici diferenţiate şi evitarea golurilor încă de la plantare.

Fasonarea materialului se va face la nivelul rădăcinii, care se scurtează până la ţesutul sănătos fără a depăşi 18 cm lungime. Tulpina nu se scurtează decât după plantarea puieţilor şi i se înlătură eventualii lăstari anticipaţi sau ţepii.

Manevrarea puieţilor în operaţiile de sortare, fasonare etc. trebuie să se facă la umbră, iar materialul se udă periodic pentru a evita deshidratarea.

SEMĂNATUL ÎN SOLARII ŞI ÎN CÂMP

Semănatul în solarii, în şcolile de puieţi sau în câmpul I se efectuează în luna martie, numai în caz de timp nefavorabil şi în unele zone se amână pentru începutul lunii aprilie (semănatul în câmp).
Există totuşi ferestre în luna februarie cu timp favorabil acestor lucrări, mai ales în zona de sud a ţării.

În solarii, dacă nu se seamănă în a doua jumătate a lunii februarie, lucrarea se face la începutul lui martie, cel mai târziu şi numai în cazuri extreme până la mijlocul lunii.

Dacă semănatul în câmpul I nu se execută în februarie, se poate face în martie cu sămânţa încolţită, pentru a fi siguri de reuşită.

Este indicat ca semănatul atât la ghivece, cât şi în câmp, să se facă în a doua jumătate a lunii februarie, chiar dacă sămânţa nu şi-a încheiat complet procesul de postmaturaţie. Indicaţia este valabilă numai dacă terenul s-a pregătit din toamnă şi este suficient de umed. Dacă terenul este uscat, bulgăros, semănatul se amână. În aceste condiţii sămânţa nu-şi desăvârşeşte procesul de postmaturaţie, se usucă şi răsărirea va fi îndoielnică.

Pentru semănatul în solarii, sămânţa se ţine în condiţii de preîncălzire, în camere calde, între saci umezi sau hârtie. Când începe încolţirea, se trece la semănatul în ghivece, punând câte două seminţe încolţite.

La semănatul în câmp, se sapă rigole la adâncimi de 6-8 cm, în funcţie de mărimea seminţei. Aceasta se acoperă cu un strat de sol simplu de 2-3 cm. Dacă în câmpul I se seamănă în cuiburi, este indicată acoperirea cu un amestec de pământ şi de mraniţă.

În cazul nucilor şi al migdalelor, după semănat se amplasează sperietori, pentru a îndepărta dăunătorii.