Pledoarie pentru pomicultura privată

Pomicultura anului 2009, în ţara noastră, se găseşte, din păcate, încă divizată şi dispersată în mai multe feluri de proprietate, fapt ce are repercursiuni evidente asupra cantităţii şi calităţii producţiei, pe de o parte, ca şi asupra modului de exploatare tehnologică, pe de altă parte.

În condiţiile în care pomicultura este defavorizată, asigurarea unor producţii constante, obţinute în zone de mare favorabilitate pentru anumite specii sau aplicarea unor tehnologii moderne, de mare randament în realizarea unor partizi mari de fructe, competitive, lasă de dorit. Fărâmiţarea parcelelor optime ca exploatare şi organizarea unor mici aglomerări de pomi în grădinile de lângă casă sau pe loturi dispersate, nu permit dezvoltarea unor livezi moderne, specializate şi care să asigure niveluri de producţii care să acopere necesarul pieţei interne şi pentru export.

În acest context, sfaturile specialiştilor au un efect diminuat, dar apar ca necesare pentru menţinerea unui nivel apropiat de cerinţele pomilor şi perpetuarea tradiţiei cultivării acestora pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Este de dorit ca specialiştii să vină în sprijinul amatorilor, a micilor proprietari de teren care iubesc pomii, a celor care încearcă să-şi creeze o cultură în domeniul cultivării pomilor, să aducă o serie de elemente tehnice, care, prezentate în cronologia desfăşurării anuale a ciclului biologic şi al cerinţelor diverselor specii pomicole şi de arbuşti fructiferi ce pot fi plantaţi în condiţiile climatice ale ţării, să uşureze munca pomicultorilor, spre însuşirea unui bagaj minim de cunoştinţe.

Micul producător şi marea reuşită
O eşalonare a principalelor lucrări în pomicultură, defalcate pe luni calendaristice, lucrări absolut necesare, precum şi modalităţile practice de realizare, este binevenită oricând, celor interesaţi rămânându-le doar sarcina să citească atent şi să le aplice la momentul optim, pentru a se bucura de rezultatele muncii proprii în grădina sau livada cu pomi pe care şi-au dorit-o.
Orice producător de fructe, dar mai ales orice consumator, trebuie să cunoască în primul rând valoarea nutritivă şi alimentară a fructelor, aceasta reprezentând, practic, scopul cultivării pomilor, a arbuştilor fructiferi şi a căpşunului, ca aport de vitamine, zaharuri, substanţe minerale, acizi şi energie (calorii) necesare organismului uman pentru o bună creştere şi dezvoltare.

Micul producător trebuie să mai aibă în vedere organele pomilor care alcătuiesc forma şi structura morfo-anatomică pe care o întâlnim în natură, şi care este compusă din elemente distincte ca: rădăcină, tulpină, muguri, lăstari, ramuri, coroană, frunză, floare şi fruct. Acestea, prin funcţiile care le îndeplinesc separat sau concomitent, realizează procese metabolice complexe, de care depind creşterea şi fructificarea. Toate acestea sunt influenţate de factori limită de sol, climă şi habitat în general, care concură la buna sau proasta desfăşurare a proceselor. Totodată, la speciile de pomi şi arbuşti există caractere sau însuşiri care diversifică mult gama de soiuri şi constituie elemente de recunoaştere specifică (după mărime, culoarea lăstarilor şi fructelor, forma şi poziţia mugurilor, după forma limbului frunzei, după culoarea florilor, a pulpei fructului etc.). De buna cunoaştere a acestora depinde stabilirea, modul de aplicare a tehnologiei de cultură şi reuşita livezilor.
Niciunul dintre aspectele enumerate nu trebuie uitat atunci când se alege un teren pentru plantare, când se selecţionează speciile şi soiurile care urmează a fi plantate.

Unelte şi utilaje pentru eficienţa muncii în livadă
În funcţie de lucrarea ce trebuie efectuată în livadă, pentru intervenţii asupra pomilor sau a solului, sunt necesare o serie de unelte şi utilaje care, prin buna utilizare şi funcţionare, trebuie să asigure operaţii tehnice de bună calitate, cu efort minim şi în cantitate care să conducă la eficienţa muncii depuse. Ele trebuie procurate din timp şi păstrate în condiţii optime, pentru folosirea în momentele prevăzute de tehnologie.
• Foarfeca pentru tăierea ramurilor: sunt de diverse dimensiuni şi fabricaţie. Se recomandă ca după folosirea lor să se cureţe lama tăietoare şi să se ungă cu vaselină, care o protejează mai ales în perioadele mai lungi de timp în care nu se întrebuinţează.
• Fierăstrăul pentru tăierea ramurilor mai groase (de semischelet sau schelet): este special pentru pomi (tip coadă de vulpe sau cu coardă) şi trebuie bine ascuţit pentru a nu produce ruperi ale scoarţei şi pentru a avea tăieturi cât mai netede.
• Cosorul: folosit la netezirea tăieturilor neregulate produse de fierăstraie mai puţin ascuţite sau în pepiniere, la tăierea cepului şi curăţirea portaltoilor de lăstari înainte altoitului (pregătirea pentru altoit).
• Briceagul de altoit: este o unealtă specială care serveşte la altoirea ramurilor (în ochi crescând) sau a puieţilor portaltoi (în ochi dormind), necesar oricărui pomicultor.
• Pompa de stropit manuală sau cu motor, purtată în spate, cu capacitate de 10-16 l, utilizată în efectuarea tratamentelor fitosanitare periodice (după avertizare sau fenofaze); este absolut necesară pentru stropirile care se face la pomi, în livadă, pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, în scopul asigurării cantitative şi calitative a recoltei de fructe.
• Sapa, cazmaua, lopata: unelte necesare la efectuarea lucrărilor solului ca: săpatul gropilor, trasul pământului la plantat sau îndepărtarea buruienilor etc; numărul lor depinde de suprafaţa ocupată cu pomi şi forţă de muncă necesară pentru efectuarea, în timp cât mai scurt, a lucrărilor respective (încadrare în epoca optimă).
• Motocultor (cu set de unelte pentru arat, stropit, cosit, remorcă etc.): deşi mai costisitor ca investiţie iniţială, este un utilaj de mare randament necesar pentru suprafeţe mai mari de livadă (1-2 ha).

Durata optimă de exploatare
Din practica pomicolă reiese faptul că, în cursul perioadei de creştere şi dezvoltare a pomilor, intervin factori care limitează sau prelungesc durata de rodire normală. Longevitatea unei plantaţii este diferită în funcţie de specie, portaltoi, densitate, modul de conducere şi întreţinere etc.
În general, se consideră că durata optimă de exploatare din punct de vedere cantitativ (al producţiei) şi al calităţii fructelor obţinute este variabilă după sistem, respectiv la cel extensiv de 30-35 ani şi chiar mai mult, la cel intensiv de 18-22 ani, iar la cel superintensiv de 12-15 ani.

Pomicultura modernă cere o schimbare rapidă a sortimentelor în funcţie de cerinţele pieţei şi gustul consumatorilor, care se modifică permanent, astfel încât cultivatorii trebuie să adapteze continuu livezile prin plantaţii intensive şi pomi care să intre repede pe rod (din anul 2-3-4 după plantare). Desigur, pentru livezile tradiţionale se pune problema în sensul menţinerii şi prelungirii cât mai mult posibil a vieţii pomilor, prin lucrări specifice de întreţinere (tăieri de regenerare, hrană, stropiri).

Din analiza calendaristică (cronologică) a desfăşurării lucrărilor din pomicultură, reiese ca ciclul anual este continuu, atât cel biologic (în anul anterior se pregăteşte recolta viitoare), cât şi cel legat de efectuarea diferitelor operaţii tehnice la sol şi pom pentru recolta anului în curs.

Sistemul de cultură şi eficienţa economică
În acest sens este bine să se cunoască şi aspectele economice pe care le implică tehnologia culturii pomilor în vederea programării volumului de activităţi şi costurilor, dar şi a rezultatelor aşteptate.
Analizând unele date (măr şi păr ca specii cu pondere), s-a concluzionat că totalul cheltuielilor de înfiinţare a unui hectar de măr este de 1.860 euro, iar la prun de 944 euro. Pentru întreţinere până la intrarea pe rod (anul 3-4) a unui hectar de măr, se cheltuiesc cca 814 euro, iar la prun, până în anul 5, la fel.
Analiza elementelor la înfiinţarea plantaţiilor scoate în evidenţă ponderea însemnată, de 65% la măr şi 53% la prun, a cheltuielilor cu materialul săditor, respectiv pomii pentru plantat. De aceea, se cere atenţie deosebită şi asigurarea condiţiilor pentru buna prindere, creştere şi dezvoltare a pomilor în primii ani.
Rezultatele economice sunt influenţate de sistemul de cultură (clasic, intensiv sau superintensiv), astfel că profitul apare diferenţiat din anul 13, la sistemul clasic, cu 10 t/ha; din anul 8 la sistemul intensiv cu 20 t/ha şi din anul 5, la sistemul superintensiv, cu 30 t/ha anual. La măr, profitul brut variază între 500 şi 1.500 euro, iar la prun între 260 şi 750 euro, în funcţie de nivelul producţiilor obţinute (între 20-30 t/ha la măr şi între 12-18 t/ha, la prun).
Aceste rezultate semnificativ pozitive ne îndreptăţesc să recomandăm, în continuare, plantarea pomilor fructiferi în arealuri cu climat adecvat, cu specii şi soiuri recomandate de specialişti. Totodată, sfătuim fermierii să ţină cont de recomandările competente şi să aplice toate verigile agrotehnice, astfel încât profitul ce se va obţine la sfârşitul anului, să fie cel scontat.