Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 3-16 Februarie 2010
Sub aspect termic, în această perioadă va predomina o vreme în general normală în aproape toată ţara şi uşor mai caldă în zonele agricole din estul ţării. În zilele cele mai calde, temperaturile maxime din aer pot depăşi 15oC, iar în intervalele cele mai reci, minimele pot coborî sub -15oC, îndeosebi în depresiunile nordice şi centrale.
Per ansamblu, cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de mediile climatologice în majoritatea zonelor de cultură, exceptând jumătatea nordică a ţării, unde acestea vor putea depăşi normalul perioadei. Local, în zonele joase şi de luncă, vor fi condiţii de producere a ceţii, izolat, asociată cu depunere de chiciură, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei.
Starea solului
Conţinutul de umiditate în cultura grâului de toamnă pe profilul 0-100 cm, se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime pe întreg teritoriul agricol al ţării.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Culturile de toamnă îşi vor menţine starea de repaus vegetativ în cea mai mare parte a zonelor agricole, cu excepţia unor suprafeţe restrânse, îndeosebi din sudul şi vestul ţării, unde în zilele cele mai calde vor fi posibile reluări lente şi temporare ale proceselor de creştere şi dezvoltare.
De asemenea, în perioadele reci, din cauza scăderii temperaturilor minime negative din aer, sub pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor (-7...-10…-15 grade), pe suprafeţele agricole fără strat protector de zăpadă sau cu un strat superficial (sub 10 cm), atât în culturile de toamna semănate în epoca optimă, cât şi în cele tardive, plantele vor fi expuse gerului şi afectate parţial (brunificare şi arsuri ale vârfului frunzelor, îngălbenirea sau uscarea celor bazale).
Totodată, din cauza producerii alternanţei îngheţ-dezgheţ la sol, va fi posibilă apariţia fenomenului de "descălţare" a plantelor.
Orzul şi grâul de toamnă, semănate în epoca optimă, se menţin la înfrunzire şi înfrăţire, cu o stare de vegetaţie a culturilor medie şi bună, iar în semănăturile întârziate (după 20 octombrie) vor predomina răsărirea şi apariţia frunzei a treia, vigurozitatea plantelor fiind în general medie şi slabă, iar densitatea redusă.
În sudul, estul şi sud-estul ţării, cultura de rapiţă semănată în epoca optimă se va afla predominant la dezvoltarea aparatului foliar, plantele având, în medie, 4-12 frunze adevărate. În general, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile efectuate în afara perioadei optime.
Speciile pomi-viticole îşi vor continua repausul biologic în toate plantaţiile. Local, pe terenurile cu expoziţie sudică, îndeosebi din jumătatea de sud a ţării, se va putea înregistra faza de umflare a mugurilor de rod, în special la soiurile pomicole timpurii de sâmburoase.
Recomandări de specialitate/calendarul lucrărilor agricole
- continuarea efectuării controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor la speciile de toamnă, precum şi a elementelor de rod la cele pomi-viticole;
- efectuarea arăturilor pe suprafeţele agricole fără strat de zăpadă şi cu îngheţ superficial la sol;
- aplicarea de îngrăşăminte organice în vii şi livezi;
- administrarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la culturile de toamnă înfiinţate în epoca optimă.
Director General, Dr. Ion SANDU
Şef Laborator Agrometeorologie, Dr. Elena MATEESCU
Colectiv de elaborare: Dr. Elena MATEESCU, Daniel ALEXANDRU, Dumitru ANGHEL, Ana ŞERBAN
Toate articolele scrise de
Administraţia Naţională de Meteorologie

Per ansamblu, luna februarie se va caracteriza printr-o vreme normală sub aspect termic, la nivelul întregii ţăr

Sub aspect termic, în luna ianuarie 2012, regimul termic al aerului va înregistra valori apropiate de mediile

Caracteristici termice şi hidrice. Pe parcursul lunii decembrie 2011, valorile termice din aer vor fi apropiate de medii

În luna octombrie, per ansamblu, regimul termic mediu diurn al aerului va înregistra valori apropiate de norm

Pe parcursul lunii august 2011, temperatura medie diurnă a aerului va înregistra valori peste mediile multianuale

Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iulie se va încadra î

Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iunie se va încadra î

Per ansamblu, temperaturile medii şi regimul de precipitaţii din lunile aprilie şi mai se vor încadra în l

Per ansamblu, luna aprilie se va caracteriza printr-un regim termic al aerului normal pe aproape întreg teritoriul agric

Per ansamblu, perioada februarie - martie se va caracteriza printr-o vreme în general normală sub aspect termic, în ap

Per ansamblu, luna februarie 2011 se va caracteriza printr-un regim termic mediu diurn al aerului normal, pe aproape înt

În luna ianuarie 2011 va predomina un regim termic al aerului în general normal în majoritatea regiunil

Pe parcursul lunii noiembrie, va predomina o vreme în general normală sub aspect termic în majoritatea regiu

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Pe ansamblu, în acest interval va predomi

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Sub aspect termic, perioada se va caracteriza p

În luna octombrie, temperaturile medii lunare se vor situa în general în jurul normelor climatologice,

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
În acest interval se va menţine un regim

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Pe ansamblu, perioada se va caracteriza printr-

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
În acest interval va predomina un regim t

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Sub aspect termic, perioada se va caracteriza p

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
În acest interval se va menţine un regim

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Sub aspect termic, intervalul se va caracteriza

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
În această perioadă se va menţine un r

Luna iulie se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, pe aproape &i

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Pe ansamblu, în acest interval va predomi

Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Intervalul se va caracteriza prin menţinerea u
TEST ARTICOL cu șș țț ăă ăăăăăăăă

Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Pe fondul unui regim termic din aer şi sol ridicat,

Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Procesele vegetative la culturile de toamnă vor evol

Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor d

Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ritmurile de creştere şi dezvoltare la culturile de

Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În zonele agricole din jumătatea de sud a ţă

Caracteristici hidro-termice
Per ansamblu, în luna aprilie va predomina o vreme normală s

Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Condiţiile agrometeorologice vor permite reluarea tr

Regimul termic al aerului va fi per ansamblu normal pentru această perioadă în majoritatea zonelor agricole şi u

Sub aspect termic, în această perioadă va predomina o vreme în general normală în aproape toată ţa

Per ansamblu, intervalul se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal,
Caracteristici privind regimul termic şi hidricSub aspect termic, perioada
Caracteristici privind regimul termic şi hidricRegimul termic al aerului va

Forum


























Tractor în zăpadă