Coriza infecţioasă aviară este o boală infectocontagioasă a găinilor, produsă de o bacterie. Boala se manifestă anatomoclinic prin simptome respiratorii datorate inflamaţiei mucoaselor capului.
[ continuare ]Ioan Beidac, de loc din comuna bihoreană Şinteu, s-a stabilit cu familia sa, de origine slovacă, în localitatea Mădăras, în anul 1978. A plecat, după terminarea liceului, la Oradea, unde a lucrat timp de 15 ani în cadrul Ministerului de Interne. S-a întors în sat în urmă cu mai bine de 10 ani şi s-a apucat de agricultură. La început, a cumpărat pământ, cu gândul că îl va cultiva şi va face din asta o afacere. Nu a mers, aşa că în 1992 s-a apucat de creşterea vacilor.
[ continuare ]Începând cu 1 ianuarie 2007, România va fi membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Experţii Uniunii ştiu foarte bine că ea nu se va putea integra pe deplin în evoluţia economică a comunităţii europene, dacă spaţiul rural, unde convieţuiesc cca 40% din români, va rămâne la stadiul actual, rudimentar, de dezvoltare.
Ei mai ştiu că dezvoltarea rurală depinde, în foarte mare măsură, de modernizarea agriculturii şi transformarea ei dintr-o activitate de subzistenţă, într-o afacere care să aducă banii necesari întreţinerii ei, într-o evoluţie ascendentă şi continuă.
[ continuare ]Să fii plătit cu mii de euro lunar şi să ai rezultate zero: aceasta a fost, dacă vă vine să credeţi, o parte din „strategia” Ministerului Agriculturii din România lui 2007-2008! Unii dintre funcţionarii plătiţi să atragă fonduri nerambursabile, au căpătat lefuri de CEO (Chief Executive Officer) la multinaţionale, în timp ce fermierii plâng în bătătură după subvenţii.
[ continuare ]Calendarul chinezesc consemnează că 2007 se află sub semnul... porcului şi că va fi un an plin de lucruri şi evenimente pozitive, cel puţin pentru cei care cred în semnele zodiacale.
[ continuare ]Întrucât pe teritoriu apar o mare diversitate de situaţii care se abat de la regulile păşunatului raţional şi de dotare pentru confortul hidric sau termic al animalelor, s-a considerat oportună stabilirea unor coeficienţi de recalculare a taxelor de păşunat în funcţie de aceste abateri de la normalitate.
[ continuare ]În procesul complex de creştere a animalelor, baza furajeră, alături de condiţiile de întreţinere şi zestrea genetică, reprezintă principala pârghie de obţinere a unor rezultate bune sub aspect productiv, calitativ şi economic. Triada masă-casă-rasă, ajunsă celebră în rândul crescătorilor de animale, nu începe întâmplător cu hrănirea animalelor.
[ continuare ]Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa... Povestea banilor, desigur. Îmi imaginam numărul trecut de revistă un scenariu de poveste, cum că tare frumos ar suna în urechile noastre şi ale d-voastră un titlu de genul "S-au dat primii bani europeni".
[ continuare ]În fiecare săptămână, crescătorii de oi din Bistriţa se întâlnesc pentru a mai afla noutăţile, pentru a-şi mai spune unii altora supărările şi pentru a împărtăşi laolaltă bucuria unui fapt împlinit. La sfârşitul lunii februarie, oierii bistriţeni ne-au invitat la întâlnirea lor săptămânală, ocazie cu care, timp de trei ore, am discutat pe seama problemelor care au venit ca un tăvălug peste ei odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.
[ continuare ]Printre regulile impuse de Uniunea Europeană privind producerea şi comercializarea produselor agro-alimentare se numără şi un pachet de legi privind producerea şi comercializarea produselor care conţin organisme modificate genetic (OMG).
[ continuare ]Cel mai nou utilaj din oferta Güttler s-a născut în urma identificării cerinţelor fermierilor. Güttler Supermaxx nu este doar un utilaj pentru execuţia patului germinativ de primăvară, ci mult mai mult...
[ continuare ]Calendar
Cele mai citite azi
- SECARA – Secale cereale L.
- Rapiţa furajeră
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Ordin nr. 340 din 02 iunie 2009
- Trifoiul alb (Trifolium repens)
- MEIUL – Panicum miliaceum L.
- Cum putem prepara păstrăvul?
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- GRÂUL – Triticum aestivum L
- Speedair Drive şi Supair Air AB 800-1000-1500
Cele mai comentate azi
- Momentan nu sunt articole comentate
Etichete populare
Abonare Newsletter
");//--> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // -->
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Doar o Apocalipsa mai poate salva Terra (2/9/2010 10:31:5)
- Claas (2/9/2010 10:10:29)
- Documentatie, carte despre acvaristica (1/9/2010 17:47:51)
- Taurul d-voastra favorit (1/9/2010 14:4:3)
- ferme porcine (1/9/2010 13:48:2)
- boli la bovine (1/9/2010 8:13:47)
- Tratarea perilor bolnavi (1/9/2010 7:53:55)
- Bovine de carne (1/9/2010 7:51:40)
- Cancerul pulmonar - pericolul din umbra pentru nefumatori (31/8/2010 21:47:2)
- TOTUL despre tractoare,combini si masini agricole (31/8/2010 19:46:24)
De unde vă procuraţi sămânţa necesară pentru campania de primăvară?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
- Indagra Farm 2010 (10-11-2010)
- Agromalim (10-09-2009)
- Pet Expo 2010 (18-06-2010)
- TimAgralim (10-06-2010)
- InterLacta 2010 (03-06-2010)
- Agraria (05-05-2010)
- Salonul International de vinuri Vinvest (16-04-2010)
- AgromExpo Bacău (08-04-2010)
- MoldAgroTech (31-03-2010)
- Agro Expo Bucovina (19-03-2010)
La scurt timp după anul 1990, cei care conduceau agricultura României au desfiinţat sistemul naţional de producere a seminţelor, care a fost conceput pentru o agricultură cooperatistă şi de stat, deci nepotrivit unei agriculturi private, a cărei naştere se aştepta.
Utilaje Güttler la Voiteg
Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii din localitatea Voiteg a făcut un pas important pentru pregătirea fermierilor care doresc să se specializeze în domeniul întreţinerii şi exploatării maşinilor agricole, prin stabilirea unei colaborări cu firma Guttler.
“Paradisul legumelor”, o lecţie de business
Săturându-se să vadă doar la televizor cum se poate face agricultură performantă, legumicultorii din judeţul Arad s-au încumetat să spargă tiparele înfiinţând, după lege, primul grup de producători legumicoli din România.
Energie produsă în fermă
În ultimii ani, subiectul securităţii energetice, a independenţei energetice şi obţinerii de energie din materii prime care se pot reface într-un timp scurt (resurse regenerabile), a devenit atât de popular încât a depăşit nivelul discuţiilor din mediile ştiinţifice sau guvernamentale, iar acum se bucură de interesul oamenilor de rând.
Gardul electric şi organizarea păşunatului
Reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru organizarea păşunatului în tarlale pentru protecţia animalelor domestice împotriva animalelor sălbatice prădătoare sau pentru delimitarea padocurilor pentru animale.
Condiţii tehnologice pentru reuşita culturii de lucernă
O CULTURĂ REUŞITĂ
Investiţia în lucrările de tehnologie, aplicate în primul an de vegetaţie, garantează realizarea unei culturi de lucernă uniformă, de mare productivitate şi de folosinţă îndelungată.
Structura unei bucătării furajere pentru fermele zootehnice
Bucătăriile furajere (F.N.C.-urile sau micro F.N.C.-urile) sunt sisteme complexe care se folosesc pentru prepararea hranei animalelor din fermele zootehnice. În funcţie de productivitatea lor, ele se compun, în principiu, din următoarele elemente: silozuri de materii prime; silozuri de produs finit; mori; amestecătoare; dozatoare pentru premixuri; dozatoare de ulei; utilaje de transfer materii prime şi produse finite; computere de proces şi accesorii; echipamente electrice şi accesorii.
De la gunoiul de grajd la energia electrică
Cererea tot mai mare de energie şi preţul ridicat al ţiţeiului şi al gazelor naturale constituie, fără doar şi poate, un subiect de actualitate. Acest lucru a dus la un interes crescând al oamenilor în găsirea de surse de energie regenerabilă, cum sunt biocombustibilii, deşeurile celulozice, vântul, energia solară sau gunoiul de grajd.
Biogazul, protectorul neconvenţional al mediului
Cei care au lucrat în sectorul creşterii animalelor în timpul socialismului ştiu că a fost o perioadă în care s-a discutat foarte mult şi chiar s-au construit staţii de producere a biogazului din dejecţii de animale. Din anumite motive entuziasmul a trecut şi biogazul a „fâsâit” slab până s-a stins.
OVĂZUL – Avena sativa L.
1. Importanţa furajeră
Particularităţile agrobiologice şi importanţa ovăzului au determinat răspândirea cultivării acestei specii în zonele cu climat mai umed şi răcoros, de pe toate continentele. În ţara noastră, în ultimii ani, ovăzul este cereala păioasă de primăvară cea mai cultivată, suprafaţa fiind în jur de 100 000 ha.
Mai multe Tehnologii Agricole

Nufăr roz