CONCURSUL ABONATULUI 2017
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

GEORGE STANSON: „Pentru mine acasă înseamnă Australia”

Publicat: 09 noiembrie 2016 - 01:20
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Directorul de strategie și dezvoltare al CNH Industrial pentru România, Bulgaria și zona Balcanilor are o personalitate complexă. În jurul lui, subalternii sunt liberi, zâmbesc și par a lăsa deoparte stresul lucrului inevitabil într-o corporație. 

George Stanson a lucrat în aproape toate zonele lumii, mai puțin în China și în fostele state sovietice. Regretă doar că nu a avut ocazia să gestioneze o afacere în Rusia, zonă agricolă cu exploatații imense. O mare provocare a avut-o în Orientul Mijlociu.

George StansonClick pe poza pentru galerie!

Ferma: Cum și de ce ați ales agricultura ca domeniu de activitate?
George Stanson: Tata a fost foarte vizionar și când m-a îndreptat către acest domeniu nu exista un viitor foarte bun, pentru că era Revoluție. Pe de altă parte, mi-a și plăcut. M-am îndrăgostit de meserie. Am făcut doar agribusiness și mi-am dedicat întreaga carieră la două companii - DLF și CNH Industrial. Am avut șansa să nu lucrez aproape deloc în țară, ci să fiu șlefuit profesional de către danezi, la începutul carierei. Imediat după ce am dat licența, am făcut parte dintr-un program interguvernamental între România și Danemarca, un curs de afaceri internaționale. Din acel moment am plecat din țară. Am dezvoltat țările scandinave, am fost implicat în câteva proiecte în Orientul Mijlociu, o perioadă am lucrat în Africa de Nord, Tunisia, Maroc, Alger. Am dezvoltat și emisfera de sud, unde m-am și stabilit. Sunt cetățean neozeelandez din 1994. Am dezvoltat Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Japonia pentru DLF.
Oportunitatea cu CNH a apărut în 2007. Mi-au trebuit șase luni să mă decid dacă vin să lucrez în România sau nu. Pentru mine provocarea a fost imensă. România și zona de care răspund nici măcar nu s-a trezit. Este un gigant care cumpără 2.000 de tractoare vest-europene de șase-șapte ani.

Ferma: Unde poate ajunge România?
George Stanson: Cred că în următorii ani va exista un boom, cum a existat în Polonia. Ca să intre pe o pantă ascendentă, în România ar trebui să se cumpere între 4.000 și 5.000 de tractoare de producție vest-europeană, pe an. Sunt cinci-șase coloși mondiali care acoperă 80% din piața mondială.

Ferma: Care sunt investițiile pe care le face CNH în cercetare-dezvoltare?
George Stanson: În momentul de față noi avem un focus echilibrat. Nu mai investim în tehnologia de cai putere foarte mare, pentru că am făcut-o în ultimii 30 de ani. Acum majoritatea eforturilor noastre se îndreaptă către fermierul mic și mijlociu din Europa și din Balcani, în special către cel mijlociu. Focusul nostru major este să satisfacem nevoile fermierilor mijlocii, de la 100-150 ha până la 500-750 ha.

Ferma: Cât reprezintă piața din România în „felia” pe care o are în subordine George Stanson?
George Stanson: Din punct de vedere al cotei de piață, sunt foarte interesat să cresc la nivel de zonă. Dar România este cea mai mare piață pe care o manageriez, cel puțin din punct de vedere al industriei. Dacă în România se cumpără 2.000 de tractoare iar în Bulgaria.000 de tractoare de producție vest-europeană, Serbia cumpără doar 500 de tractoare și Croația, 300. România este cea mai mare piață și deține cea mai mare pondere din zona de care mă ocup datorită volumului, al apetitului fermierului român să investească foarte masiv în tehnologie.

Ferma: Ce planuri aveți pentru sezonul următor?
George Stanson: La anul vrem să găsim o cale corectă și eficientă să ne creștem cota de piață și să devenim mai puternici. În ultimii trei ani, acoperirea noastră teritorială a crescut imens. Am deschis centre în Constanța, Slobozia, Craiova, în Moldova avem alte două puncte majore de investiții pentru viitorul apropiat. Am vrea să fim echidistanți și să avem o acoperire teritorială cât mai mare. Dorim ca un tehnician de service să nu bată mai mult de 100 km ca să schimbe un filtru de ulei. Deci investim în dezvoltarea teritorială foarte puternic, în calitatea personalului importatorilor noștri.

Ferma: Ce alte noutăți pregătiți?
George Stanson: Pentru anul următor avem trei surprize majore, care sunt dedicate în totalitate pentru agricultura Balcanilor și Europei de Est. Începem să ne îndepărtăm de viziunea producătorului care gândește tehnologie numai pentru SUA sau pentru Europa de Vest. În ultimii ani, trendul s-a schimbat foarte mult. Piețele care au nevoie cel mai mult de tehnologie sunt cele care au prioritate.
Cele trei surprize sunt: una e legată de utilaje de recoltat, una de tractoare mari și ultima, de tractoare medii. Dar este prea devreme să vorbim acum. Lucrurile noi pe care le vom lansa într-un timp relativ scurt pentru 2017 vor oferi maximum de eficiență fermierului din România și în general din Europa de Est.

Ferma: Câștigă mai mult acum tehnologia pe șenile?
George Stanson: Tehnologia șenilată are un trend ascendent în ultimii trei ani. Un tractor șenilat, în condiții extreme de umiditate, îți conferă o stabilitate și o siguranță mult mai mare: reduce fereastra de lucru și-ți dă voie să lucrezi într-un timp mai scurt decât cu roțile, lucrezi cu o lățime mare în spate, indiferent de gradul de umiditate din teren, nivelul de patinare este redus aproape către zero, ceea ce conferă un consum de motorină mult mai mic. Cel mai important lucru al șenilei este flexibilitatea și siguranța pe care o dă în condiții extreme. Toți pot lucra terenul cu un tractor de putere mare într-un timp scurt atunci când condițiile sunt optime. Dar fermierul român nu trăiește în condiții optime nicioadată.

Ferma: Cât de pregătită este piața din România pentru agricultura de precizie?
George Stanson: În agricultura de precizie noi investim masiv de aproximativ 20 de ani. Când am preluat zona, foarte puțini aveau viziunea necesară pentru agricultura de precizie. Cel mai important lucru este că împreună cu Titan Machinery avem deja acoperire aproape integrală în România pentru agricultura de precizie RTK. Este cel mai important pas. Din ce în ce mai mulți fermieri vor prinde gustul agriculturii de precizie în momentul în care au un semnal bun în fermă.

Ferma: Cum a fost anul acesta pentru Titan Machinery?
George Stanson: A fost cel mai bun an din ultimii opt. Am crescut, nu neapărat din punct de vedere al cotei de piață, ci organic și solid. Eu aș vrea ca în câțiva ani să ajungem să ne stabilizăm la o cotă de piață de 20% pe toată zona Balcanilor, în care România va avea probabil cea mai mare pondere.

Ferma: Care a fost cea mai interesantă experiență în cariera dumneavoastră?
George Stanson: Cu siguranță, Orientul Mijlociu. Proiectul Amaray a fost de departe cel mai interesant, cu o investiție, la acea vreme, de 50.000 de vaci de lapte împărțită în ferme de 5.000 de capete, care la rândul lor erau împărțite în ferme de câte 1.000 de vaci de lapte cu propria platformă de muls și propriul management. Din punctul meu de vedere, acel proiect a fost cea mai mare provocare pe care am avut-o în viață.
Mi-a plăcut foarte mult și calitatea oamenilor de afaceri din Africa de Nord. Din punct de vedere al vitezei de implementare pe piață a produselor, în emisfera de sud am întâlnit cea mai mare putere și cele mai noi produse. Dar acum sunt în România și nu regret nici o secundă.

Ferma: Există vreun regret din punct de vedere profesional?
George Stanson: Am unul singur. Când fosta URSS dădea ora exactă la prețul grâului, mi s-a propus să lucrez în partea asiatică a fostei URSS, în țările în care agricultura a explodat azi. Cred că mi-ar fi plăcut să am grijă de o piață în care să discut cu un om care administrează 800.000 ha de pământ și are planuri ca până în 2020 să facă o fermă de un milion de hectare.
Consider că acum sunt la nivelul maxim la care pot da performanță, la care mă simt confortabil.

 

 


Articol publicat in revista Ferma nr. 19 (180) din 1-15 noiembrie 2016

Vizualizat: 87 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

BRÂNZA LUI VODĂ

BRÂNZA LUI VODĂ

Cășăria Petruvio este o manufactură înfiinţată în 2015, care produce brânză artizanală gourmet după reţete româneşti cu tradiţie, păstrate din generaţie în generaţie, încă de la 1600. Gustul, cremozitatea şi textura deosebite au făcut ca această brânză autohtonă să înnobileze mesele domnitorilor români de la Vodă Radu Mihnea, până la Vodă Ioan Cuza. De aici i se trage numele de "Brânza lui Vodă", spune producătorul.

reporter: Nicoleta Dragomir
operator imagine si montaj: Claudiu Borobei

LAPTE DE MĂGĂRIŢĂ DE LA STÂNĂ Naturevo - noi provocări tehnologice Trasabilitatea laptelui la Agrocomplex Lunca Paşcani
Prioritatea nr.1 in ferma mea

Care e prioritatea numarul 1 in ferma dumneavoastra?