Selecţia genomică

 
 
12345
Zootehnie,25 Oct 2010 - 11:00,1 comentarii
Bovine din rasa Holstein Friză

trebuie să intre şi în practica zootehnică românească



Selecţia genomică, numită şi “selecţie asistată de markeri mleculari”, constă în aceea că, pe lângă folosirea metodelor clasice de apreciere a valorii genetice a indivizilor care sunt destinaţi să producă generaţia următoare, se foloseşte şi analiza materialului ereditar sau ADN-ul.

Metodele clasice de apreciere a valorii genetice a animalelor care folosesc informaţiile căpătate de la performanţa proprie pe care o dezvoltă individul, alături de informaţiile care le obţinem de la ancestorii acestora (părinţi şi bunici), la care se adaugă informaţiile primite de la media familiei, precum şi de la ascendenţa acestora (fii şi fiice), ne ajută să stabilim cu destul de multă probabilitate valoarea de ameliorare a animalului. Aceasta este însă doar o estimare a valorii genetice a acestuia şi nu o precizare a sa.

 

Analiza ADN, valoarea genetică şi valoarea productivă

Procedeele care folosesc analiza ADN-ului, vizualizând genele de interes sau markerii genetici ai acestora, are avantajul că, pe această cale, se poate preciza dacă un animal posedă în genomul său o anumită genă sau grup de gene care coordonează favorabil sau nefavorabil dezvoltarea unui anumit caracter important din punct de vedere economic. Pe această bază se poate aprecia cu precizie valoarea genetică a individului.

Din cele spuse până aici putem ajunge la concluzia că aprecierea animalelor pe baza analizei ADN-ului va duce la sporirea substanţială a gradului de ameliorare a caracterelor importante economic. Dacă la aceasta mai adăugăm şi faptul că folosirea markerilor genetici pentru stabilirea valorii genetice ne dă posibilitatea să stabilim cu precizie şi valoarea genetică a indivizilor pentru caracterele legate de reproducere şi supravieţuire (care nu pot fi ameliorate cu eficienţă prin selecţia clasică), atunci vom putea să afirmăm că selecţia genomică trebuie să fie introdusă în practica selecţiei tuturor speciilor de animale domestice.

Selecţia genomică sau selecţia asistată de markeri moleculari ne ajută şi să eliminăm rapid din populaţie genele patologice sau pe cele care frânează dezvoltarea caracterelor importante economic.

 

Selecţia genelor de interes economic

Selecţia asistată de markeri moleculari mai are încă un avantaj. Ne ajută să introducem, prin încrucişare, în genomul unei populaţii, în mod foarte rapid, o anumită genă de interes economic. De exemplu, pentru introducerea la rasa de porci Marele Alb a genei de superprolificitate, luată de la rasa chinezească Meishan, le-a trebuit cercetătorilor mai mult de cinci generaţii de încrucişare şi selecţie pentru a reuşi să reţină în genomul acesteia doar gena de interes şi să le elimine pe toate celelalte gene care proveneau de la rasa chinezească.

Cu ajutorul analizei ADN o astfel de acţiune (care se numeşte introgresia genei în populaţie), se poate obţine doar în maximum două-trei generaţii.

Mai mult decât atât, selecţia asistată de markeri moleculari ne ajută şi pentru stabilirea capacităţii combinative dintre populaţii sau linii pentru a obţine hibrizi cu efect heterozis sau „vigoare hibridă” maximă.


SELECŢIA GENOMICĂ, POSIBILĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

Toate acestea pledează pentru introducerea grabnică a selecţiei genomice şi în practica selecţiei din România. Eu afirm că un asemenea demers nu este prea greu de făcut, deoarece primul pas a şi fost deja înfăptuit. Staţiunea de Cercetări pentru Creşterea Bovinelor de la Arad posedă deja un laborator bine dotat cu aparatură modernă, care poate evidenţia orice fel de genă, favorabilă sau patologică, la toate speciile de animale domestice sau chiar la om.

Este posibil acest lucru deoarece tehnologia de detecţie a genelor de interes este în mare parte identică pentru ADN-ul recoltat de la toate fiinţele vii. Ceea ce le deosebeşte sunt doar nişte sectoare scurte de material genetic asamblat în laborator, numite amorse sau primeri, care sunt specifici pentru fiecare genă de interes.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Selecţia genomică
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Selecţia genomică
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

1 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 25-Nov-2011 12:12:38
de la vis la realitate....
Sper ca strigatul d-lui profesor sa il auda cine trebuie,sa fie inteles si urgent implementat,de specialisti cu experienta si nu specialisti politicienilor.Iovan.
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Articole corelate

Sectorul bovine e în...
Zootehnie, 02 Jun 2010 - 15:00,1 comentarii

Foarte multe ferme de vaci îşi vor închide porţile, în condiţiile în care nu există... [ continuare ]

Digestibilitatea furajelor...
Zootehnie, 26 Jul 2010 - 12:00,0 comentarii

Din punct de vedere nutriţional, un furaj este caracterizat de conţinutul său nutritiv în substanţe... [ continuare ]

Bunăstarea animală şi...
Medicina Veterinara, 27 Jul 2010 - 10:00,0 comentarii

Nu există nici un dubiu că rolul economic al animalelor de fermă este, în esenţă, acela de a furniza produse... [ continuare ]

LEGEA PRIVIND PROTECŢIA...
Zootehnie, 21 Oct 2010 - 13:00,0 comentarii

Recent a fost promulgată Legea privind protecţia animalelor  nr. 205/2004, care a fost publicată în... [ continuare ]

Generaţia care vine...
Zootehnie, 02 Nov 2010 - 14:00,0 comentarii

Animalele de aceeaşi vârstă existente acum în efectiv, într-o fermă, constituie generaţia... [ continuare ]

Zootehnie

Hrănirea viţelelor cu lapte
Ludovic Cziszter , 15 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Atunci când ne hotărâm să utilizăm un plan de alăptare la viţelele sugare din rasele de lapte, ... [ continuare ]
Ureea din lapte şi...
Cornelia VINTILĂ , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Nivelul ureei din lapte ne ajută să estimăm indirect cantitatea şi calitatea proteinelor din raţia de hrană a ... [ continuare ]
Urzica, în furajarea...
Lavinia ŞTEF , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
La sate, urzica este o plantă apreciată din mai multe puncte de vedere. Odată cu venirea primăverii, e culeasă şi ... [ continuare ]
Starea de sănătate şi...
Ioan Ladosi , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Răsfoind prin notiţele luate în urma vizitării fermelor acum mai bine de zece ani, am identificat un subiect ... [ continuare ]
Fotoperiodismul - o şansă...
Ioan Pădeanu , 27 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
Anul trecut, spre sfârşitul toamnei, mieii de lapte s-au vândut, în special pe piaţa italiană, ca ... [ continuare ]
Ziua crescătorilor de...
Ferma , 27 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
În ultima zi a lunii martie a avut loc, la Miercurea Ciuc, primul simpozion pe tema creşterii bovinelor de carne ... [ continuare ]
Oieritul are viitor!...
Olivia FIRI , 26 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
În perioada 24-25 martie a.c., Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România ... [ continuare ]
Hrănirea corectă a...
Lavinia ŞTEF , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
M-am hotărât să scriu acest articol în urma unei vizite făcute în ferma unui crescător de vieri de reproducţie ... [ continuare ]
Mioriţa din Carpaţi,...
Nicoleta Dragomir , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
În ziua de 24 februarie a.c., în localitatea braşoveană Moeciu de Jos, Consiliul Director al Federaţiei Oierilor ... [ continuare ]
CNDP 2012, la faza de...
Olivia FIRI , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
Apropiata sesiune de depunere a cererilor pentru CNDP ar putea fi testul de responsabilitate a asociaţiilor ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole