O vacă bună de lapte trebuie să aibă un uger perfect

 
 
12345
Zootehnie,06 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Bovine din rasa Holstein Friză

Acum despre ataşarea ugerului la peretele abdominal



Cu cât privim mai mult un lucru, cu atât mai bine vom observa amănunte despre componenţa şi articularea unor laturi ale acestuia. Aceiaşi regulă se aplică şi în cazul în care trebuie să judecăm forma, structura şi alcătuirea ugerului, a membrelor sau a altor regiuni ale corpului vacilor.

Şi în acest caz pentru a înţelege cum trebuie să arate un uger care să funcţioneze cu maximum de intensitate şi într-o perioadă cât mai lungă de timp (cât mai multe lactaţii), trebuie să-l privim de mai multe ori şi să-l comparăm cu altele mai puţin corespunzătoare pentru a le fixa în memorie. Aceste sunt motivele care mă determină să continui prezentarea serialului de variante ale formei şi morfologiei ugerului la vaci.

În numărul trecut al revistei noastre am prezentat mai multe variante bune şi mai puţine bune ale adâncimii ugerului ale înălţimii şi lărgimii ugerului. În articolul de faţă vă prezentăm variante bune şi rele ale unui alt aspect important al ugerului.

Este vorba despre ataşarea ugerului la peretele abdominal

Ataşarea ugerului poate să se realizeze mai ales în spaţiul cuprins între membrele posterioare sau să se întindă mult sub abdomen, îndepărtându-se mult faţă de poziţia membrelor posterioare. Acel uger este preferat de către fermier care face un unghi de 180o între marginea anterioară a sa cu linia inferioară a abdomenului.

Este cu totul nedorit ugerul care face un unghi aproape de 90o cu abdomenul. El nu numai că nu este productiv dar este şi predispus la „deteriorări” mai frecvente. Să se observe mai jos cinci variante ale ataşării bune şi defectuoase ale ugerului la vaci.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul O vacă bună de lapte trebuie să aibă un uger perfect
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la O vacă bună de lapte trebuie să aibă un uger perfect
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

<
>
 
 
 

Articole corelate

Au dat luxul de la oraş pe...
Dezvoltare rurala, 03 Jun 2009 - 23:00,0 comentarii
Mihaela şi Eugen Gojnea, de 32, respectiv 31 de ani, au o poveste frumoasă de viaţă, dar nu tocmai uşoară, dacă ne... [ continuare ]
Agricultura ecologică în...
Agronomie, 14 Apr 2010 - 13:00,0 comentarii

În perioada 16-29 ianuarie 2006 un grup de 8 specialişti din diferite domenii ale agriculturii şi conexe ei,... [ continuare ]

Ce condiţii trebuie să...
Zootehnie, 06 Apr 2010 - 15:00,0 comentarii

Titlul acestui articol a fost sugerat de către crescători, prin intermediul sondajului realizat de către redacţia... [ continuare ]

Nu neglijaţi vacile aflate...
Zootehnie, 09 Jun 2010 - 14:00,0 comentarii

Mulţi fermieri care au achiziţionat vaci din străinătate, mai ales din rasa Friză, se plâng că animalele... [ continuare ]

Investiţi cu încredere...
Zootehnie, 01 Jul 2010 - 13:00,0 comentarii

Criza financiară începe să fie resimţită tot mai mult şi de către crescătorii de bovine, prin... [ continuare ]

Zootehnie

Hrănirea viţelelor cu lapte
Ludovic Cziszter , 15 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Atunci când ne hotărâm să utilizăm un plan de alăptare la viţelele sugare din rasele de lapte, ... [ continuare ]
Ureea din lapte şi...
Cornelia VINTILĂ , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Nivelul ureei din lapte ne ajută să estimăm indirect cantitatea şi calitatea proteinelor din raţia de hrană a ... [ continuare ]
Urzica, în furajarea...
Lavinia ŞTEF , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
La sate, urzica este o plantă apreciată din mai multe puncte de vedere. Odată cu venirea primăverii, e culeasă şi ... [ continuare ]
Starea de sănătate şi...
Ioan Ladosi , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Răsfoind prin notiţele luate în urma vizitării fermelor acum mai bine de zece ani, am identificat un subiect ... [ continuare ]
Fotoperiodismul - o şansă...
Ioan Pădeanu , 27 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
Anul trecut, spre sfârşitul toamnei, mieii de lapte s-au vândut, în special pe piaţa italiană, ca ... [ continuare ]
Ziua crescătorilor de...
Ferma , 27 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
În ultima zi a lunii martie a avut loc, la Miercurea Ciuc, primul simpozion pe tema creşterii bovinelor de carne ... [ continuare ]
Oieritul are viitor!...
Olivia FIRI , 26 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
În perioada 24-25 martie a.c., Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România ... [ continuare ]
Hrănirea corectă a...
Lavinia ŞTEF , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
M-am hotărât să scriu acest articol în urma unei vizite făcute în ferma unui crescător de vieri de reproducţie ... [ continuare ]
Mioriţa din Carpaţi,...
Nicoleta Dragomir , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
În ziua de 24 februarie a.c., în localitatea braşoveană Moeciu de Jos, Consiliul Director al Federaţiei Oierilor ... [ continuare ]
CNDP 2012, la faza de...
Olivia FIRI , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
Apropiata sesiune de depunere a cererilor pentru CNDP ar putea fi testul de responsabilitate a asociaţiilor ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole