Mai multă lumină pentru viţelele de reproducţie

 
 
12345
Zootehnie,21 Dec 2010 - 15:00,0 comentarii
În timpul mesei văcuţa îşî face timp pentru o poză

În ultimii ani, cercetările efectuate asupra procesului de creştere la viţelele destinate reproducţiei în Statele Unite ale Americii au demonstrat că prelungind durata luminii la această categorie rezultatele sunt numai în favoarea crescătorului.



În cazul viţelelor destinate reproducţiei, scopul crescătorilor este de a obţine venituri (adică lapte de vânzare) la o vârstă cât mai tânără, adică să se reducă vârsta la prima fătare.

 

Obiectiv: reducerea vârstei la prima fătare

Cercetările efectuate până acum au arătat că viţelele care au fătat la o vârstă mai tânără au realizat producţii mai mici de lapte, probabil din cauza dezvoltării corporale mai mici. Hrănirea, însă, cu raţii bogate de energie pentru atingerea dezvoltării corporale dorite la prima fătare împiedică creşterea glandei mamare înainte de pubertate.

Mai mult, s-a constatat că nivelul productiv în prima lactaţie este corelat mai puternic cu dimensiunea corporală a viţelelor şi mai puţin cu masa corporală. Deci, limitarea creşterii scheletului viţelelor poate reduce şi mai mult producţia de lapte. Creşterea rapidă a viţelelor pentru realizarea masei corporale cu ajutorul unor raţii bogate în energie poate influenţa negativ compoziţia corporală şi, deci, producţia de lapte.

În acest caz, promovarea creşterii masei musculare lipsite de grăsime poate reduce influenţa negativă a creşterii rapide prin manipularea raţiei. Acest lucru se poate realiza prin administrarea de hormon de creştere sau prin suplimentarea raţiei cu proteină nedegradabilă ruminal. Însă, aceste metode sunt costisitoare, iar rezultatele obţinute nu au fost concludente.


Mai multă lumină, mai mult lapte

În urma cercetărilor efectuate la Universitatea din Illinois, SUA, s-a ajuns la concluzia că mărirea duratei zilei-lumină, înainte ca viţelele să ajungă la pubertate, are un efect benefic asupra creşterii oaselor şi a masei musculare lipsită de grăsime şi asigură obţinerea unei producţii mai mari de lapte în prima lactaţie.

În aceste experimente, viţelele în vârstă de 86 de zile şi cu o masă corporală de 106,2 kg au fost supuse la două tratamente până la atingerea pubertăţii. Astfel: jumătate dintre viţele au beneficiat de o perioadă mai lungă de lumină (16 ore lumină şi 8 ore întuneric pe zi), iar cealaltă jumătate a primit lumină o durată mai scurtă de timp (8 ore lumină şi 16 ore întuneric pe zi).

După atingerea pubertăţii, viţelele au fost crescute în aceleaşi condiţii. Ele au fost admise la reproducţie atunci când au realizat 385 kg masă corporală şi o înălţime la grebăn de 132 cm.

Viţele supuse unui tratament mai lung cu lumină au atins pubertatea mai devreme cu 24 de zile (261 zile faţă de 285 zile la viţelele care au primit numai 8 ore de lumină pe zi), au realizat un spor mediu zilnic de masă corporală mai mare (1227 g faţă de 1131 g), astfel încât la fătare au realizat o masă corporală cu 55 kg mai mare (692 kg faţă de 637 kg) şi o înălţime la grebăn cu 2,4 cm mai mare (143,1 cm faţă de 140,7 cm).

De asemenea, înălţimea la crupă a fost mai mare, respectiv 146,6 cm la viţelele tratate cu o durată mai lungă a luminii faţă de 143,8 cm la cele tratate cu o durată mai scurtă a luminii. Producţia de lapte în prima lactaţie (305 zile), corectată pentru procentul de grăsime, a fost cu 750 kg mai mare la viţelele care au primit lumină 16 ore pe zi comparativ cu cea realizată de viţelele care au primit numai 8 ore de lumină pe zi.

Concluzia acestui experiment este aceea că prelungind durata zilnică de lumină la viţelele aflate înainte de pubertate, se măreşte atât masa corporală şi dimensiunile corporale la prima fătare, precum şi producţia de lapte pe prima lactaţie.


RECOMANDĂRI PRACTICE

Care sunt aplicaţiile practice ale acestor rezultate? O primă punere în practică a acestor rezultate este aceea că la viţelele din rasele de lapte trebuie să menţinem o perioadă cât mai lungă de lumină, fie iarnă, fie vară, pentru a obţine beneficii. Ca urmare, recomand ca, mai ales în sezonul rece, atunci când durata naturală a zilei lumină este redusă, să se asigure un minim de 16 ore lumină pe zi la viţelele cu vârsta cuprinsă între 2,5-3 luni şi 8-10 luni.

În al doilea rând, trebuie asigurate acestei categorii de viţele o nutriţie cât mai echilibrată, cu atenţie sporită asupra cantităţii de proteină furnizată prin intermediul raţiei, care să ducă la creşterea dimensiunilor corporale ale viţelelor. Dacă se asigură în raţie o sursă de proteină care nu poate fi degradată în rumen, atunci efectele sunt mai vizibile.

Să nu uităm nici de confortul animalelor, mai ales pe timp de iarnă, exprimat prin suprafaţa specifică de odihnă şi gradul de curăţenie a locului de odihnă. Dacă aceste condiţii nu sunt la un nivel optim, atunci efectul fotoperioadei mai lungi poate fi diminuat.

În concluzie, lasă lumina aprinsă mai mult timp la viţelele de reproducţie înainte de atingerea pubertăţii. Atenţie! însă, nu lăsa lumina aprinsă 24 ore pe zi.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Mai multă lumină pentru viţelele de reproducţie
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Mai multă lumină pentru viţelele de reproducţie
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Articole corelate

Ordin nr. 19 din 04 feb 2009
Agro Legislatie, 10 Feb 2009 - 20:00,0 comentarii
Privind aprobarea sumelor, a condiţiilor şi a modului de acordare a acestor sume pentru achiziţia materialului seminal... [ continuare ]
Simpozion la Timişoara -...
Evenimente, 24 Feb 2009 - 17:00,0 comentarii
Societăţile Sterlet, Precise Invest şi AACL-Bioflux vă invită să... [ continuare ]
Ordin nr. 286 din 15 mai 2009
Agro Legislatie, 15 May 2009 - 18:00,0 comentarii
Ordin privind completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 848/2004 pentru... [ continuare ]
Un judoka s-a luat la...
Zootehnie, 05 Oct 2009 - 23:00,0 comentarii
Principiul de bază al judo-ului este acela de a te folosi de forţa adversarului. Un fost campion naţional l-a aplicat... [ continuare ]
Să fie lumină!
Zootehnie, 09 Mar 2010 - 13:00,0 comentarii

Vrei cu 5 până la 15% mai mult lapte? Asigură 16-18 ore de lumină pe zi la vacile în lactaţie.

[ continuare ]

Zootehnie

Hrănirea viţelelor cu lapte
Ludovic Cziszter , 15 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Atunci când ne hotărâm să utilizăm un plan de alăptare la viţelele sugare din rasele de lapte, ... [ continuare ]
Ureea din lapte şi...
Cornelia VINTILĂ , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Nivelul ureei din lapte ne ajută să estimăm indirect cantitatea şi calitatea proteinelor din raţia de hrană a ... [ continuare ]
Urzica, în furajarea...
Lavinia ŞTEF , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
La sate, urzica este o plantă apreciată din mai multe puncte de vedere. Odată cu venirea primăverii, e culeasă şi ... [ continuare ]
Starea de sănătate şi...
Ioan Ladosi , 14 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Răsfoind prin notiţele luate în urma vizitării fermelor acum mai bine de zece ani, am identificat un subiect ... [ continuare ]
Fotoperiodismul - o şansă...
Ioan Pădeanu , 27 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
Anul trecut, spre sfârşitul toamnei, mieii de lapte s-au vândut, în special pe piaţa italiană, ca ... [ continuare ]
Ziua crescătorilor de...
Ferma , 27 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
În ultima zi a lunii martie a avut loc, la Miercurea Ciuc, primul simpozion pe tema creşterii bovinelor de carne ... [ continuare ]
Oieritul are viitor!...
Olivia FIRI , 26 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
În perioada 24-25 martie a.c., Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România ... [ continuare ]
Hrănirea corectă a...
Lavinia ŞTEF , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
M-am hotărât să scriu acest articol în urma unei vizite făcute în ferma unui crescător de vieri de reproducţie ... [ continuare ]
Mioriţa din Carpaţi,...
Nicoleta Dragomir , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
În ziua de 24 februarie a.c., în localitatea braşoveană Moeciu de Jos, Consiliul Director al Federaţiei Oierilor ... [ continuare ]
CNDP 2012, la faza de...
Olivia FIRI , 11 Apr 2012 - 14:00,1 comentarii
Apropiata sesiune de depunere a cererilor pentru CNDP ar putea fi testul de responsabilitate a asociaţiilor ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole