Importanţa ţapilor pentru reproducere

Ţapul are un rol la fel de important precum are şi capra, în realizarea unei fecundităţi potenţiale. Combaterea eventualelor stări de infecunditate la ţap se bazează pe studiul genetic, pe prevenirea bolilor genitale, pe dirijarea raţională a nutriţiei, dar şi pe influenţa factorilor de mediu extern.

Sterilitatea genetică şi sterilitatea dobândită

• Sterilitatea genetică. Unele forme de manifestare clinică a sterilităţii ereditare la ţap sunt rezultatul interacţiunii între genotip şi mediu, iar altele sunt condiţionate în mare măsură de gene.

La ţap, aberaţiile cromozomiale şi mutaţiile genetice pot provoca anomalii ale aparatului reproducător, precum sunt: anorhidia (lipsa unuia sau a ambelor testicule, din cauza unor afecţiuni în timpul vieţii intrauterine), monorhidia (absenţa unui testicul), hipoplazia testiculară (dezvoltarea insuficientă), disgeneziile testiculare, criptorhidia (testicul necoborât în scrot), tulburări ale spermatogenezei şi anomalii ale penisului şi ale furoului.

• Sterilitatea dobândită afectează temporar sau permanent puterea fecundantă a spermei şi poate fi determinată de anumite boli, de subnutriţie, precum şi de alţi factori, pe cere-i prezentă în continuare.

Subnutriţia şi/sau bolile digestive (hepatitele toxice, infecţioase, parazitare sau micotice etc.) determină tulburări ale spermatogenezei şi ale manifestării instinctului genezic.

Bolile infecţioase şi/sau parazitare provoacă cel mai frecvent sterilitatea la ţapi.

- Bruceloza se manifestă printr-o diminuare accentuată a calităţii spermei, care va conţine leucocite şi brucele;
- Vibrioza şi trichomonoza afectează nesemnificativ calitatea spermei, dar provoacă avorturi la capre;
- Orhita afectează grav funcţiile germinale şi endocrine ale testiculelor la ţap, în timp ce periorhita influenţează negativ numai spermatogeneza.
- Spermiostaza este mai frecventă la ţap şi la berbec şi poate afecta parţial sau total fertilitatea reproducătorului.

Dintre afecţiunile furoului, doar miaza jenează pregnant efectuarea saltului, iar dintre afecţiunile penisului, hematomul penian poate produce incapacitate reproductivă totală.

Sterilitatea imunologică apare în urma unor leziuni testiculare, care provoacă eliberarea de anticorpi faţă de proprii săi spermatozoizi (anticorpi antispermatozoizi). Această reacţie conduce la instalarea azospermei prin autoimunizare.

Vârsta medie până la care ţapii au o activitate sexuală normală este de 6-7 ani. În cazul acestora, sterilitatea apare în urma proceselor atrofice care se instalează la nivelul aparatului genital. Acest tip de sterilitate se manifestă prin pierderea treptată a reflexelor sexuale şi a libidoului, asociate cu tulburări de spermatogeneză, care se accentuează odată cu înaintarea în vârstă.


Rolul nutriţiei în calitatea şi cantitatea spermei

Ţinând cont de particularităţile biologice ale ţapului în formarea spermei, furajarea stimulativă trebuie să înceapă cu cel puţin de 30 zile înainte de data programată pentru începerea montelor. Imediat după ce s-au efectuat reforma şi verificarea sanitar-veterinară a ţapilor, aceştia se împart în două grupe, cei cu coarne şi cei fără coarne.

Cele mai bune rezultate, sub aspectul eficienţei reproductive, s-au obţinut când s-a aplicat o furajare mixtă. Astfel, ţapilor li se asigură zilnic şi la discreţie fân (circa 2-3 kg) şi concentrate (1-2 kg, din care 50% ovăz). Pentru asigurarea necesarului de vitamine, se recomandă ca aceştia să păşuneze 2-3 ore spre seară, sau să beneficieze la jgheab de 3-4 kg masă-verde pălită, de preferat un amestec de graminee şi de leguminoase.


Controlul calităţii materialului seminal

Calitatea spermei ţapului condiţionează hotărâtor fecunditatea şi ca urmare trebuie controlată cu rigurozitate, indiferent de sistemul de montă aplicat, dar mai ales în cazul celei naturale dirijate şi însămânţării artificiale (IA).

În principal, calitatea materialului seminal destinat IA depinde de metoda de prelucrare, de numărul de spermatozoizi pe doză şi de volumul dozei.

IA se poate efectua cu spermă proaspătă, refrigerată, diluată-refrigerată şi diluată-congelată.

Cele mai bune rezultate se obţin cu sperma proaspătă. Un ejaculat (0,5-1 cc) se foloseşte la însămânţarea a 3-5 capre.

Materialul seminal se poate păstra până la 24-48 ore, plasând tubul de colectare într-un recipient cu apă care se ţine în frigider. Sperma diluată se poate păstra tot la frigider şi se foloseşte în decurs de o săptămână.

Sperma congelată se diluează în prealabil în raport de 19:1 şi se stochează în azot lichid cu specificarea că trebuie urmat un anumit protocol pentru congelare. Se recomandă ca sperma congelată fie folosită în primele 6 luni.

Numărul de spermatozoizi viabili pe doză trebuie să fie de cel puţin 125 de milioane la un volum de 0,2 ml, pentru însămânţarea intracervicală. Dacă nu se dispune de un laborator pentru determinarea concentraţiei spermatozoizilor, sperma brută se diluază de 5 ori, dacă culoarea ei este gălbuie, şi de 10 ori, dacă aceasta este albă.


ŢAPII GENITOSTIMULATORI

Ţapii vasectomizaţi sau cu deviaţie de penis, dacă sunt introduşi (1/75-1/100) în turma de capre în perioada de pregătire pentru montă (2-3 săptămâni), influenţează favorabil fecunditatea în sezonul de montă.

Există şi varianta în care ţapii se întreţin într-un ţarc alăturat celui cu capre, despărţit printr-un gard, care să asigure comunicarea vizuală şi olfactivă (miros). În acest caz trebuie să ne asigurăm că gardul este suficient de rezistent pentru a nu fi distrus de masculii care încearcă să treacă în ţarcul caprelor aflate în călduri.


CARENŢE NUTRITIVE LA ŢAP

Carenţa severă în proteine conduce la instituirea oligo (spermatozoizi puţini) sau chiar a azospermei (lipsa spermatozoizilor) şi scăderea rezistenţei organismului.

Carenţa în lipide (acizi graşi nesaturaţi) conduce la dereglări de reproducţie care pot merge până la atrofie testiculară.

Carenţele în vitamina A determină dereglări la nivelul epiteliului seminifer, anomalii ale spermatozoizilor, diminuarea volumului ejaculatului, hiposecreţia glandelor hormonale şi anexe. Carenţa în vitaminele C şi D sunt asociate cu oligospermia.

Carenţele în minerale au următoarele consecinţe: calciu - tulburări ale spermatogenezei care pot evolua până la azospermie;  fosfor - întârzieri în instalarea pubertăţii; clor, sodiu şi potasiu - determină oligospermie; zinc - produce tulburări grave ale spermatogenezei; mangan  -  degenerescenţă testiculară; carenţa în iod - produce sterilitate.