Combaterea nosemozei

În primul rând, trebuie să asigurăm igiena stupului şi a stupinei concomitent cu eliminarea factorilor care favorizează evoluţia bolii, întrucât nosemoza este considerată o boală a mizeriei.

Apoi, trebuie să menţinem în stupină familiile puternice, care păstrează căldura în cuib, şi să asigurăm rezerve suficiente de hrană de calitate corespunzătoare. Obţinerea de familii puternice în toamnă se realizează prin unificarea familiilor slabe, altfel coloniile mici vor consuma multă hrană pentru a păstra temperatura necesară supravieţuirii, se supraîncărcă şi, în lipsa unui zbor de curăţire, apare diareea.

Important de ştiut este că diagnosticul pentru nosemoză se stabileşte numai prin examen microscopic în laborator, care se efectuează primăvara şi toamna, pentru supravegherea stării de sănătate a albinelor.

Eliminarea factorilor favorizanţi

În lipsa unor măsuri de eradicare, există alte mijloace de minimalizare a efectelor bolii, pe care le enumerăm în cele ce urmează.

Printre măsurile urgente se numără selecţia coloniilor rezistente la iernat, îndepărtarea periodică iarna şi primăvara a albinelor moarte şi a reziduurilor de pe fundul şi oglinda stupilor, precum şi de pe vatra stupinei şi distrugerea acestora prin ardere. Apoi se impune reformarea fagurilor vechi şi cu pete de diaree (cel puţin 1/3 anual), precum şi transvazarea seriată în primăvară a tuturor familiilor de albine în lăzi curăţate manual şi dezinfectate prin flambare cu flacăra.

Trebuie să ştim că nosemoza se dezvoltă greu îmtr-o colonie fără puiet, deoarece nu are temperatura necesară. Însă în momentul declanşării creşterii de puiet, sporii se transformă masiv în formă vegetativă şi se înmulţesc. Prin urmare, trebuie să amânăm declanşarea creşterii de puiet timpuriu prin neînceperea stimulării familiilor decât atunci când vremea se stabilizează (după 15 martie).

Dacă boala s-a instalat, se impune schimbarea mătcilor la familiile bolnave şi la cele care nu se dezvoltă corespunzător cu altele provenite din familii sănătoase, recordiste. De asemenea, se vor schimba toate mătcile care au depăşit două sezoane active de ouat.

Importantă este, de asemenea, dezinfectarea anuală, în primăvară, a vetrei prin împrăştierea a 0,5 kg var nestins/1 mp suprafaţă de teren, apoi se întoarce o brazdă (se sapă).

Completarea rezervei de hrană cel târziu până la 15 septembrie este necesară, pentru a da posibilitate albinelor să căpăcească, altfel mierea necăpăcită va atrage apa (fiind higroscopică), care va fermenta şi va produce diareea.

Tot pentru a evita diareea, mierea de mană se extrage în totalitate toamna devreme şi se înlocuieşte cu cea florală sau cu siropul de zahăr. În caz contrat, albinele neputând digera conţinutul bogat în minerale al mierii de mană, punga rectală se supraîncarcă prematur şi apar problemele digestive.

Alte măsuri de prevenire

• Instalarea în stupină a adăpătorului cu apă potabilă cu 3 grame de sare neiodată la litrul de apă, odată cu primul zbor de curăţire, pentru ca albinele să nu folosească surse nepotabile infectate. Adăpătorul se ţine pe toată perioada zborului, inclusiv în pastoral.

• Asigurarea, pe cât posibil, a culesului natural de întreţinere (sau efectuaţi hrăniri artificiale) pe toată perioada sezonului activ.

• Administrarea Protofilului în siropul din miere sau zahăr, câte 20 ml/l, şi în pastă, de 40 ml/kg, de preferinţă seara şi în cantităţi care să permită preluarea lui din hrănitor până dimineaţa, pentru a nu declanşa un furtişag. Tot în scopul prevenirii furtişagului se va administra siropul la toate coloniile din stupină.

• Expunerea peste iarnă a fagurilor de rezervă la ger sau decontaminarea lor cu acid acetic glacial de 80 grade, 120 ml pentru un corp Dadant cu 10 faguri.

• Se evită rătăcirea albinelor între colonii (semne distinctive de identificare a stupilor), producerea furtişagului şi supraaglomerările din pastoral.

• Iernarea coloniilor în condiţii de linişte deplină; orice deranj declanşează consumul sporit şi de aici supraîncărcarea intestinelor.

• Interzicerea administrării de hrană proteică până la zborul de curăţire, pentru că astfel se activează o înmulţire exagerată a sporilor de Nosema apis.

UN NOU TIP DE NOSEMA

În anul 1996, la albina melifera din Asia, Apis cerana, a fost depistat un declanşator al unei boli asemănătoare cu Nosema apis, denumită Nosema cerana. Cu puţin timp în urmă s-a crezut că această nouă formă de boală este prezentă doar la albinele asiatice, dar în anul 2005 cazurile s-au confirmat şi în Europa în proporţie de 88 la sută.

În stupinele afectate de noul tip de nosema, s-a observat părăsirea în masă a stupilor de către albine, comportament întâlnit la comunităţile infestate puternic cu varooa.
Studiile evidenţiază posibilitatea ca această nouă formă, mai agresivă, să fi luat în totalitate locul primei forme mai slabe. Momentan nu s-a ajuns la nici o concluzie concretă, însă aceste cazuri prezintă supoziţii foarte intrigante.