Ciobănescul Mioritic - între tradiţie pastorală şi noile tendinţe în ameliorare

Naţiunea română a avut dintotdeauna o tradiţie în păstorit, această îndeletnicire ridicându-se la rang de cult şi nu ar fi posibil să vorbim despre oierit fără să pomenim şi de ciobăneştii românilor, câini care au apărat turmele şi întreg avutul păstorilor de atacul prădătorilor din orice specie!

Ciobănescul românesc, recunoscut internaţional

Datorită eforturilor susţinute timp de mai multe decenii de către Asociaţia Chinologică Română (AChR), cu sprijinul crescătorilor şi proprietarilor pasionaţi ai acestor rase, a sosit în sfârşit şi momentul mult visat: recunoaşterea internaţională a primelor două rase la data de 06 iulie 2005.

Mioriticul a primit numărul de standard 349, precum şi apartenenţa în nomenclatorul Federaţiei Chinologice Internaţionale (FCI) la Grupa 1 (Câini ciobăneşti şi de cireadă - fără câinii de cireadă elveţieni, Secţiunea 1.1 - Câini ciobăneşti. Fără probă de lucru).

Tendinţe în activităţile de selecţie şi ameliorare

Mioriticul este un câine spectaculos, de talie mare, care a fost selecţionat din populaţii endemice existente de generaţii în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Dacă în trecut principalul criteriu de selecţie a fost utilitatea, în prezent rasa poate fi apreciată şi pentru companie, iar graniţa locului în care rasa s-a format a fost depăşită, astăzi întâlnind-o, nu de puţine ori, chiar în mediul urban.

Mioriticul este un câine echilibrat şi calm, foarte bun pentru paza turmelor, foarte curajos şi un luptător eficace contra posibililor prădători (urs, lup, râs). Este neîncrezător cu necunoscuţii. Suportă cu stoicism micile neplăceri produse de copiii familiei, fiind şi un bun tovarăş de joacă al acestora.

Chiar dacă este un câine de talie mare (masculi au minim 70 cm, ideal 75 cm şi femelele: minim 65 cm, ideal 70 cm), Mioriticul trebuie sa rămână agil, bine angulat. Tendinţa actuală este aceea de masivizare a rasei, ceea ce nu e rău dacă nu este afectată utilitatea. Mişcarea este una armonioasă, cu o bună rezistenţă la efort susţinut.

Atunci când privim pentru prima dată un Mioritic, primul lucru care ne atrage privirea este blana, abundentă chiar şi pe cap, cu firul drept şi lung, rasa necesitând un toaletaj regulat tocmai pentru a-şi menţine această robă.

Culorile acceptate în standard sunt alb şi gri uniform, precum şi robele bălţate (culoare alb cu pete gri sau negre), la care se preferă o simetrie a repartiţiei culorii cel puţin la nivelul capului.

Menţinerea caracteristicilor de bază

O atenţie deosebită trebuie acordată menţinerii caracteristicilor de bază ale rasei, printre care şi temperamentul echilibrat. Acţiunile de ameliorare trebuie să fie corecte, fără a încuraja selecţionarea exemplarelor timide sau hiperagresive, chiar dacă, din punct de vedere fenotipic, ele corespund rasei.

Promovarea în exces a exemplarelor „de show”, la care nu se urmăreşte şi menţinerea unui temperament corespunzător, poate avea impact negativ asupra rasei, iar selecţia ar trebui să fie făcută nu doar unidirecţional, ci pentru mai multe caractere simultan.

Importul de gene străine (infuzarea), deşi e o practică zootehnică cu bune rezultate în consolidarea raselor de animale, la Mioritic nu cred că se impune, existând suficiente exemplare la noi. Apoi, dacă este practicată în necunoştinţă de cauză, poate duce la o substituire a însuşirilor de bază.

Avem o rasă superbă, Mioriticul, datoria noastră este să o păstrăm cât mai aproape de ancestralitate şi să nu-i negăm istoria seculară pe aceste plaiuri de basm.

Ori de câte ori sunteţi pe punctul de a vă alege o rasă de câini pentru pază, tovarăş de joacă pentru copii sau pentru altă utilitate, alegeţi o rasă românească şi nu veţi fi dezamăgiţi!
Ciobănescul Românesc Mioritic - rasă naţională, apariţie spectaculoasă, temperament de excepţie, iată trei motive suficiente ca să îndrăgim acest câine superb!

Sorin IACOB

STRUCTURI DE ORGANIZARE

FCI este unul dintre forurile chinologice cele mai importante la nivel mondial. Această organizaţie recunoaşte în fiecare ţară membră câte un singur reprezentant, în cazul României vorbim despre Asociaţia chinologică română (AChR). Asociaţia naţională, la rândul ei şi conform regulamentelor în vigoare, acreditează un singur club naţional pentru fiecare rasă sau grup de rase.

Orice altă activitate susţinută în paralel şi fără girul AChR, se desfăşoară implicit fără implicarea FCI. În cazul Mioriticului, singurul club de rasă acreditat de către AChR este „Mioritic Club din România” (MCR), iar pentru fiecare rasă de Ciobănesc Românesc există câte un club distinct.

În urma recunoaşterii provizorii, urmează o perioadă “de aşteptare” de zece ani, timp în care rasele acceptate trebuie menţinute şi dezvoltate conform reglementărilor FCI, în ceea ce priveşte numărul minim de indivizi şi păstrarea/formarea liniilor noi de sânge etc.