Arta de a fi fermier... în România
Ataşament şi dăruire
Nu poţi exercita profesia de fermier dacă nu-ţi place ceea ce faci zi de zi sau nu eşti îndrăgostit de natură în cel mai înalt grad cu putinţă. Un fermier care nu lucrează cu tragere de inimă pe câmpuri sau la animale, cu siguranţă este pe drumul pierzaniei, spre faliment, perspectivă care este cu atât mai dureroasă cu cât îi faci şi pe cei dragi de lângă tine să sufere pe nedrept.
Cine nu se entuziasmează de gingăşia unei flori sau nu este mişcat de un fluture care zboară, nu este înduioşat de apariţia pe lume a unui animăluţ sau nu-i place să trebăluiască prin grădină, grajd, coteţ şi alte locuri de „antrenament”, să nu încerce să se apuce de agricultură, care înseamnă dăruire totală până la sacrificiu, calităţi cu care te poţi naşte sau de care te ataşezi muncind de la cea mai fragedă vârstă.
În familia ţărănească tradiţională românească, copiii munceau şi aveau, de mici, sarcini precise. Îmi amintesc o întâmplare de la vârsta de şapte-opt anişori, când răspundeam de gâşte, prima mea ocupaţie mai serioasă. Părinţii plecau la câmp cu noaptea-n cap, înainte de răsăritul soarelui. Numai pe câţiva leneşi, luaţi în derâdere de tot satul, îi prindea lumina zilei în localitate.
În fiecare dimineaţă, după trezirea gâştelor, le dădeam drumul din coteţ în curte, le aruncam grăunţe de porumb dintr-o găleată şi apoi le slobozeam la păscut pe izlazul din faţa casei. Într-o dimineaţă, luându-mă la joacă cu surioara mea mai mică, am uitat să hrănesc gâştele cu grăunţe. Acestea, mai flămânde, s-au repezit şi au consumat de pe marginea izlazului o cantitate mai mare de dude coapte, fermentate la soare.
Seara, gâştele mele nu mai soseau acasă ca de obicei, astfel că m-am dus să le caut. Le-am găsit într-un târziu, departe de sat, într-o stare bahică avansată, de nu se mai ţineau pe picioare; unele păreau a fi moarte de-a binelea. Vă imaginaţi ce bucurie pe părinţi, care după o zi lungă de trudă la seceriş, să plece noaptea pe izlaz, să încarce gâştele de-a valma în trei căruţe şi să le aducă acasă.
La descărcare, hainele s-au murdărit de găinaţ şi s-au impregnat cu un miros pestilenţial, persistent. Pentru prima oară m-am simţit răspunzător în faţa alor mei, care m-au dojenit, fără să mă atingă cu nuiaua. Peste noapte, gâştele s-au trezit din beţie şi dimineaţă nu am mai uitat să le dau tainul, ca să aibă guşa plină de grăunţe, care le asigura rezistenţa la alcoolul accidental de pe izlaz.
Asemenea mie, fiii de ţărani erau obişnuiţi de mici să respecte disciplina din gospodărie, să muncească şi să aibă responsabilităţi tot mai grele, pe măsură ce creşteau şi prindeau puteri, astfel încât, până la plecarea în armată şi căsătorie, să fie perfect instruiţi în ograda părintească. Viitorul gospodar învăţa de la cel puţin două generaţii, părinţi şi bunici, la care se adăugau cele auzite din străbuni, însumând, în final, aproape un secol de experienţă trăită pe aceeaşi suprafaţă de teren!
Din păcate, colectivizarea agriculturii a bulversat total aceste bune obiceiuri şi practici din gospodăria familială, care era un izvor nesecat de potenţiali fermieri adevăraţi. Retribuţia strâmbă, inechitabilă şi jecmănitoare, câştigul sărăcăcios din cooperativa socialistă şi alte nereguli majore, au făcut ca majoritatea membrilor să-şi asigure supravieţuirea din furturi de pe câmpuri şi alte locuri, care, până nu demult, erau ale lor, apucături necunoscute înainte de colectivizare în satul tradiţional, care, de veacuri, avea o morală sănătoasă.
În aceste condiţii vitrege, majoritatea celor în putere, de vârstă medie şi tinerii, au luat calea oraşelor şi a şantierelor, ca să scape de munca dezumanizantă din colectivă.
Au fost suficiente două generaţii de dezmoşteniţi, ca dragostea de glie şi de animale să se piardă pentru mai multe generaţii de acum înainte. Stau mărturie, la acest fenomen nedorit şi trist de adevărat, suprafeţele mari de terenuri agricole rămase în paragină, semn că ataşamentul faţă de practicarea agriculturii a atins cele mai scăzute cote din existenţa noastră pe aceste meleaguri.
Iniţiativă şi tenacitate
În profesia de fermier trebuie să ai iniţiativă, să iei decizii rapide şi responsabile. Executarea lucrărilor la timpul optim pentru fiecare cultură şi a operaţiilor de îngrijire a animalelor, necesită multă tenacitate şi putere de muncă pentru obţinerea unor producţii agricole mari şi de bună calitate, cu pierderi minime.
În această ecuaţie de reuşită se înscrie şi valorificarea integrală a timpului optim de lucru în câmp. Odată, spre sfârşitul perioadei de semănat a orzoaicei de primăvară, într-o duminică, după servirea mesei de prânz am spus mecanizatorilor să plece acasă, fiind foarte obosiţi, lucrând şi eu alături de ei din noapte în noapte vreo zece zile. Întâmplarea a făcut ca de duminică noaptea spre luni să plouă aproape neîntrerupt trei săptămâni la rând.
Orzoaica de primăvară semănată mai târziu, după ploi, a dat cu 1.200 kg/ha mai puţin decât restul suprafeţei şi nu ne-am realizat planul la această cultură deoarece nu am continuat semănatul încă 6-8 ore până la terminarea operaţiunii, în acea duminică buclucaşă.
Momente asemănătoare de slăbire a tenacităţii am avut uneori şi la pregătirea, strângerea şi depozitarea fânului sau a paielor de pe teren, datorită organizării defectuoase sau a unor mici perioade de „oboseală” sau „delăsare”, care ne-au costat ulterior foarte scump. Aşa că, timpul optim şi valorificarea lui în agricultură este nepreţuit şi greu de evaluat, făcând uneori diferenţa între fermieri şi performanţele lor.
Planificare şi talent organizatoric
Pe lângă devotamentul pentru meseria aleasă, şi pregătirea profesională teoretică şi practică, mai ai nevoie să ştii cum să-ţi organizezi munca. Multe dintre activităţile dintr-o fermă sunt plictisitor de asemănătoare, îndeosebi în cele zootehnice. Planificarea şi organizarea lucrului în agricultură se însuşeşte permanent în perioada de învăţare din gospodăria părintească, în cea de şcolarizare şi practică, în stagiatură, la diferite specializări, etc.
Zicala spune să-ţi faci iarna car şi vara sanie, mai pe înţeles să-ţi planifici cu minuţiozitate şi din timp campaniile agricole ce urmează să le parcurgi. Cine se pregăteşte din vreme şi are tot ce-i trebuie, parcurge mai uşor şi mai rapid fazele tehnologice ale lucrărilor programate, care sunt de bună calitate şi se încadrează în perioada optimă, având siguranţa unor producţii mari şi constante.
Cine lasă lucrurile pentru ultimul moment apar probleme neprevăzute, rămâne în urmă cu toate, îl depăşeşte timpul optim şi va obţine producţii mici, neeconomice, care-l duc, în final, la faliment.
În fostele GAS-uri, mai apoi IAS-uri, unde erau folosiţi banii statului, exista o planificare riguroasă a activităţii de producţie agricolă, atât în sectorul vegetal, cât şi în cel animal. La întocmirea planurilor anuale se ţinea seama de necesităţile tehnologice ale fiecărei culturi sau specii şi categorii de animale, cheltuielile salariale şi materiale după diferite normative, precum şi veniturile ce urmau a se realiza.
Acest exerciţiu de planificare a tehnologiilor şi cheltuielilor era benefic pentru fermier, mai puţin ştacheta veniturilor impuse, care, în cele mai multe cazuri depăşea limita stimulativă, fiind adesea descurajante.
Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008
Articole corelate
Privind aprobarea sumelor, a condiţiilor şi a modului de acordare a acestor sume pentru achiziţia materialului seminal... [ continuare ]
Societăţile Sterlet, Precise Invest şi AACL-Bioflux vă invită să... [ continuare ]
Tehnica teledetecţiei aplicată în agricultura românească este nouă. Statele Uniunii Europene au obligaţia de a... [ continuare ]
Chiar şi numai definirea cuvântului „calitate” poate da bătăi de cap, deoarece numărul... [ continuare ]
Zootehnie
Atunci când ne hotărâm să utilizăm un plan de alăptare la viţelele sugare din rasele de lapte, ... [ continuare ]
Nivelul ureei din lapte ne ajută să estimăm indirect cantitatea şi calitatea proteinelor din raţia de hrană a ... [ continuare ]
La sate, urzica este o plantă apreciată din mai multe puncte de vedere. Odată cu venirea primăverii, e culeasă şi ... [ continuare ]
Răsfoind prin notiţele luate în urma vizitării fermelor acum mai bine de zece ani, am identificat un subiect ... [ continuare ]
Anul trecut, spre sfârşitul toamnei, mieii de lapte s-au vândut, în special pe piaţa italiană, ca ... [ continuare ]
În ultima zi a lunii martie a avut loc, la Miercurea Ciuc, primul simpozion pe tema creşterii bovinelor de carne ... [ continuare ]
În perioada 24-25 martie a.c., Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România ... [ continuare ]
M-am hotărât să scriu acest articol în urma unei vizite făcute în ferma unui crescător de vieri de reproducţie ... [ continuare ]
În ziua de 24 februarie a.c., în localitatea braşoveană Moeciu de Jos, Consiliul Director al Federaţiei Oierilor ... [ continuare ]
Apropiata sesiune de depunere a cererilor pentru CNDP ar putea fi testul de responsabilitate a asociaţiilor ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Ameliorarea producţiei de lapte în turma de capre
- Tractorul Lamborghini, un bun cunoscător al cailor putere
- Păşunea şi păşunatul raţional (I)
- Ministrul Agriculturii a primit „derogare” pentru a soluţiona revendicările protestatarilor
- Tăierile de formare la pomii fructiferi cultivaţi în sistem intensiv
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Bunăstarea taurinelor din rasa Alb-albastră belgiană
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Subvenţia spală memoria colectivă şi scapă „turma” de probleme
Cele mai comentate azi
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Prima microfermă de găini ouătoare „free range”
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară