O fermă avicolă performantă în peisajul moldav
În anul 2004 a luat fiinţă în judeţul Vaslui, comuna Zorleni (la 5 km de municipiul Bârlad) o nouă fermă de creştere şi exploatare a puilor de carne. „Ca orice început, mai ales în acest zbuciumat sector, a fost mai dificil‚ am început cu 80.000 de mii de pui pe serie iar la momentul actual avem o capacitate de 500.000 mii de pui de carne pe serie” spune directorul Fermei Avicole Şerban, Liviu Moroianu.
Ferma s-a ridicat pe fosta platformă avicolă de stat de lângă Bârlad şi are în componenţă trei hale de creştere a puilor de carne. Pentru a putea fi competitivi pe piaţă, investiţiile efectuate în tehnologiile de creştere şi exploatare se ridică la peste trei milioane de euro în aproape trei ani de la înfiinţare. Dar a meritat.
În momentul de faţă ferma deţine tehnologie de ultimă generaţie, ceea ce permite obţinerea de performanţe în acest sector. Astfel, la 42 de zile puii ating o greutate corporală de peste 2,5 kg, cu un consum de furaj pe un kg greutate vie de 1,75, ceea ce înseamnă costuri reduse pe produs cât şi o cantitate de carne livrată în viu de peste 1000 tone pe serie.
Performanţele obţinute se datorează şi colectivului de conducere a fermei, compus din doi ingineri zootehnişti şi trei medici veterinari, care asigură managementul tehnologiilor de producţie. Un fapt care frapează, este tinereţea acestor specialişti, media de vârstă fiind de 30 de ani, ceea ce demonstrează, încă o dată, că performanţa nu ţine cont de vârstă.
Ca pentru orice fermă din domeniul avicol, anul 2006 a însemnat un moment de încercare datorită valului de gripă aviară. „A fost destul de dificil, dar prin menţinerea cu stricteţe a măsurilor de biosecuritate în perimetrul fermei cât şi faptul că am pus un accent deosebit pe perioadele de depopulare a halelor de producţie, deci o decontaminare riguroasă a spaţiilor de creştere, am reuşit să nu avem probleme din punct de vedere epidemiologic.
Am fost afectaţi într-o măsură mai mare de latura financiară a acestei epidemii, dar am trecut cu bine şi sperăm într-o revigorare a acestui sector” ne mărturiseşte directorul.
Articol publicat în revista Ferma nr. 1(45)/2007
2 ComentariiCOMENTEAZA
complimente domnului Serban un om care stie sa aprecieze munca salariatilor dar sa zice ca PANA LA DUMNEZEU TE MANANCA SFINTII CRED CA SE STIE LA CE MA-M REFERIT,BAFTA
daca sar popula hala cu mai putini ar fi perfect
Articole corelate
Datorită diversităţii de hibrizi de carne care sunt la momentul actual pe piaţa românească, ne simţim... [ continuare ]
În creşterea puilor de carne, cea mai importantă perioadă pentru succesul în acest domeniu sunt primele... [ continuare ]
Zootehnie
Super Farm Land vă prezintă o soluţia practică pentru administrarea automată a laptelui la miei şi iezi. ... [ continuare ]
În sistemele moderne de creştere a suinelor, primul produs cuantificabil valoric este purcelul înţărcat, ... [ continuare ]
Alături de alte rase de animale de interes zootehnic, România se poate mândri şi cu cele patru rase ... [ continuare ]
Fermele de păsări cu creştere intensivă pot constitui surse importante de efluenţi cu azot, fosfor şi ... [ continuare ]
În ultima lună a anului, crescătorii de ovine şi caprine nu primiseră, încă, acea brumă de subvenţie ... [ continuare ]
Răspunsul fermierilor la întrebarea: “Care este cel mai bun sistem de întreţinere a vacilor la ... [ continuare ]
Felicităm atât participanţii, cât şi câştigătorii celei de-a XVI-a ediţii a Expoziţiei IndAgra ... [ continuare ]
Crescătorii de ovine din Transilvania, şi nu numai, au aşteptat cu un viu interes expoziţia de ovine de la ... [ continuare ]
Ca de fiecare dată la evenimentele organizate anual, echipa PIC România a prezentat, în cadrul ... [ continuare ]
Deţinătorii de ferme de vaci de lapte şi de viţei, dar şi de pui de carne, au acum la îndemână un ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Ordin nr. 91 din 13 feb 2009
- Păşunea şi păşunatul raţional (I)
- Lentinus - o ciupercă culinară şi medicinală
- Sectorul legume - fructe în pragul integrării
- Succes agricol în Vaslui, datorită geneticii ultra-performante Euralis
- Agricultura în Olanda
- Acord din 17 martie 2009
- Universul verde - soluţii pentru grădina ta
- Zero şanse de „albire” pentru laptele românesc!
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
Cele mai comentate azi
- DEL-CA-MAG: 100% natural - mai mult lapte, viţei mai sănătoşi, pui mai mari
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:17:27)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Tractor în zăpadă