Fătarea la capre
Pregătirea adăpostului
Înainte de începerea şi pe tot parcursul fătărilor, în adăpost se pune un strat gros de paie curate. O dată pe săptămână se recomandă ca aşternutul să se prăfuiască cu var nestins, peste care se aşează un strat gros de paie. Caprele sunt rezistente la temperaturi scăzute şi mediu uscat şi mai sensibile la curenţi de aer umezi şi reci. În perioada fătărilor caprele sunt în condiţie de confort termic la o temperatură de 10 până la 12ºC. Pentru iezii fătaţi şi zvântaţi temperatura de confort termic este însă mai mare, de la 15 la 17ºC.
Pentru menţinerea unui microclimat optim în creşă sunt utilizate lămpi cu infraroşii, îndeosebi în primele trei săptămâni de viaţă, având în vedere faptul că marea majoritate a fătărilor au loc în sezoanele reci.
Urmărirea caprelor gestante
Acestea vor fi supravegheate mai atent începând cu 140-a zi de gestaţie atât pe timpul zilei cât şi al nopţii (din 3 în 3 ore). Când ele sunt gata de fătare vor deveni agitate şi nervoase, iar pe flancuri cât şi de o parte şi de alta a cozii apar nişte adâncituri. Scurgeri vaginale pot avea loc cu câteva zile înainte de fătare şi au o culoare gălbuie - opacă. Chiar înainte de fătare lichidul are consistenţa gelatinei.
Iedul poate fi simţit (pipăit) în partea dreaptă a abdomenului, motiv pentru care, consultarea acestuia de cel puţin 2 ori/zi este o practică bună, în evaluarea momentului fătării, dacă efectivele de femele controlate sunt mici.
Atât timp cât fătul se simte la palpare nu se va naşte în următoarele 12 ore. Odată cu angajarea pe tractul de expulzare „umflătura” din partea dreaptă se va mai relaxa şi abdomenul nu va mai fi aşa de tensionat. Mişcarea primului făt va mai determina schimbarea înclinării crupei care va avea o poziţie mai orizontală. Din acest stadiu, naşterea unuia sau mai multor iezi se va produce în câteva ore, însă, nu se poate stabili cu precizie şi trebuie să fim pregătiţi în orice moment.
O parte din crescători se ghidează după volumul ugerului sau ridicarea şi tensionarea acestuia deşi nu este un semn care apare întotdeauna. La unele capre acest lucru se întâmplă după fătare, iar la altele secreţia laptelui poate să înceapă cu mult înaintea fătării. Dacă ugerul devine însă prea tensionat, este necesar să mulgem capra chiar înainte de fătare pentru a preveni inflamaţiile.
Un alt semn care poate fi luat în considerare îl constituie relaxarea ligamentului care face legătura între baza cozii şi unghiul exterior al ischiilor. Acesta se va verifica mai devreme pentru a putea şti ce consistenţă are la pipăit în mod normal. Când se pare că a dispărut, fătarea va avea loc în 12 ore.
Fătarea
Fătările reprezintă o activitate în care fermierul este constrâns să aibă o prezenţă activă şi prelungită pentru a înlătura pierderile de mortalitate. Dacă fătarea decurge în mod normal, este suficientă „curăţirea” iezilor de mucusul care poate obtura nasul şi gura, urmată de uscarea lor prin frecare cu un mănunchi de paie curate pentru a evita îmbolnăvirea.
Apoi se lasă cu capra mamă pentru ai linge, stabilindu-se, în acest mod, o strânsă legătură între ei. Iezii care manifestă dificultăţi în respiraţie, chiar şi după degajarea căilor respiratorii, se vor ţine de membrele posterioare cu capul în jos determinând irigarea sangvină mai accentuată a capului.
La tineretul femel, dar şi la unele capre adulte care fată iezi dezvoltaţi (4-5 kg), fătarea decurge greu şi produşii de concepţie pot intra în comă. În acest caz, pentru salvarea lor se recomandă, în primul rând, respiraţia artificială prin apăsarea uşoară şi ritmică timp de 2-3 minute a picioarelor din faţă pe cutia toracică. Apoi se buşumează uşor şi dacă îşi revin, se „apleacă” imediat să sugă.
După fătare, se v-a urmări expulzarea placentei. Dacă trec câteva ore fără ca aceasta să fie eliminată, se apelează la un medic veterinar. Nu se intervine pentru a încerca scoaterea ei prin tragere, deoarece pot fi provocate hemoragii. După expulzare, unele femele o mănâncă sub impulsul unui reflex natural pentru a proteja produsul de concepţie de prădătorii care vor fi atraşi de miros. De obicei placenta este luată de către îngrijitor şi este distrusă prin îngropare sau ardere.
Primele ore după fătare
Primele supturi de colostru matern sunt vitale şi trebuie efectuate de către ied în maximum 3-4 ore de la fătare. În acest sens, persoana care asistă trebuie să ajute iedul, dacă este cazul, în găsirea mamelonului. Iniţial se vor mulge câteva picături, separat din fiecare mamelon deoarece, acestea, pot fi purtătoare de germeni patogeni. Cu această ocazie se verifică dacă mamela este funcţională pe ambele jumătăţi.
Laptele colostral are o compoziţie chimică net superioară laptelui integral prin conţinutul în: proteină, cazeină, lipide, vitamine şi minerale. În primele ore după fătare, are efect antianemic, antihemoragic, imunologic, laxativ, etc.
De regulă, caprele care au mai fătat unu - doi iezi viguroşi care sug singuri, se trec într-o boxă mare de capre fătate cu iezi. Obligatoriu caprele care fată trei iezi, tineretul care fată prima dată şi caprele rele mame vor fi introduse în boxe individuale organizate prin compartimentarea unei boxe mai mari la capătul adăpostului.
Imediat după uscarea iedului, cordonul ombilical se secţionează, la 5-6 cm de abdomen, cu o foarfecă aseptică şi se dezinfectează cu tinctură de iod sau apă oxigenată.
Articol publicat în revista Ferma nr. 1(39)/2006
Articole corelate
Momentan nu sunt articole corelateZootehnie
Super Farm Land vă prezintă o soluţia practică pentru administrarea automată a laptelui la miei şi iezi. ... [ continuare ]
În sistemele moderne de creştere a suinelor, primul produs cuantificabil valoric este purcelul înţărcat, ... [ continuare ]
Alături de alte rase de animale de interes zootehnic, România se poate mândri şi cu cele patru rase ... [ continuare ]
Fermele de păsări cu creştere intensivă pot constitui surse importante de efluenţi cu azot, fosfor şi ... [ continuare ]
În ultima lună a anului, crescătorii de ovine şi caprine nu primiseră, încă, acea brumă de subvenţie ... [ continuare ]
Răspunsul fermierilor la întrebarea: “Care este cel mai bun sistem de întreţinere a vacilor la ... [ continuare ]
Felicităm atât participanţii, cât şi câştigătorii celei de-a XVI-a ediţii a Expoziţiei IndAgra ... [ continuare ]
Crescătorii de ovine din Transilvania, şi nu numai, au aşteptat cu un viu interes expoziţia de ovine de la ... [ continuare ]
Ca de fiecare dată la evenimentele organizate anual, echipa PIC România a prezentat, în cadrul ... [ continuare ]
Deţinătorii de ferme de vaci de lapte şi de viţei, dar şi de pui de carne, au acum la îndemână un ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Succes agricol în Vaslui, datorită geneticii ultra-performante Euralis
- Doamne, ce vremuri trăim…
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Pregătiţi-vă din timp pentru sezonul rece!
- Primele recolte la grâu, orz şi rapiţă
- A venit vremea bilanţului pentru cultura mare
- Trei plante furajere, un amestec unic
Cele mai comentate azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Bioregulatori în producţia de ciuperci Pleurotus
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
- MAZĂREA FURAJERĂ (Pisum arvense)
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- „Eficienţă” maximă în accesarea fondurilor FEADR
- Soiul, factor de bază pentru modernizarea sortimentului pomicol
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(10/2/2012 19:36:56)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
- PEDIGRIU.RO - REGISTRE GENEALOGIGE online(5/2/2012 20:15:2)
- Romania poate exporta carne de porc si produse(5/2/2012 11:38:49)
- Merita o investitie in cresterea bovinelor(2/2/2012 14:32:35)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Tractor în zăpadă