Plăcinta întinsă de Turnu, brandul cu tradiţie al unei afaceri promiţătoare

Ne oprim de această dată la o delicatesă specifică regiunii de vest a ţării, pe care astăzi o mai prepară ocazional gospodinele trecute de 40 de ani la vreo rugă bănăţeană, la trecerea dintre ani sau, pur şi simplu, pentru o zi de sărbătoare obişnuită.

Este vorba despre plăcinta întinsă, care de mai mult de un an este nelipsită de la mai toate târgurile şi expoziţiile agricole naţionale, fiind preparată de Gheorghina Iacsity, producător individual tradiţional din localitatea arădeană Turnu, de unde şi denumirea sub care urmează a fi înregistrat produsul pentru a fi protejat: „Plăcinta întinsă de Turnu”.

„Noi, sârbii, spunem că plăcinta este specifică naţiunii noastre, dar ea este a tuturor bănăţenilor, fiind preparată mai ales în Câmpia Maghiară şi în Banatul Sârbesc”, spune Gheorghina Iacsity, în vârstă de 56 ani, adminstratoarea unei afaceri de familie în domeniul alimentaţiei publice şi comerţului. „Visul copilăriei mele a fost să am o casă mare cu ceva magazin la parter şi, în ’90, când toată lumea alerga în Yugoslavia să cumpere şi să vândă, eu am luat 1,5 milioane lei din bancă şi am construit acea casă cu ceva comercial la parter, ulterior şi un restaurant”, povesteşte aceasta.

O idee inspirată

Povestea cu plăcinta întinsă a început în primăvara anului trecut, când autorităţile locale din Pecica i-au solicitat Gheorghinei să fie gazdă a emisiunii TV „Mă întorc cu drag în satul meu”, prilej cu care gospodina noastră s-a pregătit temeinic şi a preparat invitaţilor emisiunii o supă clasică de găină, o friptură la tavă, iar ca desert... ceva mai deosebit, această prăjitură pe care a învăţat-o de la bunica ei.

Oaspeţii de atunci i-au sugerat femeii să încerce să vândă plăcinta tradiţională, deoarece atât gustul, cât şi aspectul sunt atrăgătoare. Doar atât i-a trebuit Gheorghinei Iacsity, pentru a se alătura grupului de producători arădeni. „Ideea mi s-a părut foarte bună, mai ales într-un moment în care criza s-a abătut sever asupra noastră.

Am luat legătura cu doamna Marinela Petran, şefa Serviciului Comunitar de Cadastru şi Agricultură al oraşului Pecica, şi la numai o săptămână m-am prezentat la o expoziţie de produse tradiţionale din Arad”, povesteşte Gheorghina. Plăcinta a avut un succes atât de mare, încât a doua zi de târg, întreaga familie s-a întors la Turnu şi a mai preparat foietaje.

„Oamenii stăteau la coadă şi câte o oră ca să prindă o plăcintă, iar noi nu făceam faţă cererii, întrucât am participat la târg şi din curiozitate. Aşa că am lăsat-o pe noruţă-mea să vândă, iar noi, restul familiei, am plecat acasă să mai preparăm aluatul pe care să-l coacem la expoziţie, pentru a servi plăcinta proaspătă şi caldă. Nici cuptorul nu era performant şi nici sufucient de mare”, îşi aminteşte Gheorghina.

Au urmat şi alte expoziţii şi târguri la care s-au prezentat mult mai bine pregătiţi. Invitaţiile la astfel de evenimente au început să curgă, iar anul acesta plăcinta de Turnu a ajuns chiar şi în Cehia, apoi la „Zilele Culturii Franceze” de la Cluj-Napoca, însă foarte mare trecere are în rândul bănăţenilor, care la târgurile şi expoziţiile de profil iau cu asalt rulota familiei Iacsity în care se prepară delicioasa prăjitură.

Plăcintă bine întinsă

Compoziţia plăcintei nu este atât de pretenţioasă şi nici reţeta nu e un secret, cu atât mai mult cu cât în Banat aceasta era prăjitura de duminică în fiecare casă, dar acum n-o mai face nimeni, deoarece necesită foarte mult timp şi lucru manual. „Ca să prepari câteva tăvi de plăcintă, trebuie să munceşti 4-5 ore, iar procesul cel mai solicitant este întinsul aluatului, de unde şi numele. Pe vremuri, în satele bănăţene, gospodinele se trezeau duminica de dimineaţă, pentru ca atunci când familia se trezea, să poată mânca plăcinta scoasă proaspăt de la cuptor.

Acum, tineretul nu ştie şi nu vrea să înveţe s-o prepare, mulţi nici nu au timp şi e mai simplu să luăm o caserolă de prăjituri de la magazin”, explică Gheorghina.

Cu toate acestea, ingredientele naturale o recomandă pentru o alimentaţie sănătoasă, acestea constând în lapte, ouă, făină, zahăr şi ulei. Mai întâi, se prepară o cocă elastică care trebuie întinsă bine pe o faţă de masă albă. „Bunica mea îmi spunea că trebuie întinsă bine, ca să se poată citi foaia (ziarul, n.r.) prin ea. Prepararea cere multă manufactură şi nu se poate industrializa, cu atât mai mult cu cât trebuie să respecte o reţetă tradiţională”, spune Gheorghina.

Foaia întinsă se umple cu dovleac, măr, brânză dulce sau sărată, vişină, varză, nucă, mac, după preferinţă, apoi se rulează şi se formează un foietaj asemănător cu cel din comerţ, dar odată gustat, se simte diferenţa. Acest preparat se dă la cuptor sau se congelează, pentru a se coace proaspăt la târguri şi expoziţii, singurele ocazii cu care familia Iacsity şi alte femei pricepute din sat se pun la întins plăcinta bănăţeană, a cărei calitate va fi mereu.

Materia primă este de calitate şi provine de la distribuitori ale căror produse sunt certificate şi atestate, iar gospodina noastră este foarte pretenţioasă când vine vorba de compoziţia plăcintei. Spre exemplu, făina i-o furnizează cuscrii, care au cultivate 10-15 hectare cu grâu, însă şi aceasta trebuie îmbunătăţită cu făină din comerţ.

„O făină bună oferă elasticitate aluatului şi orice rabat de la calitatea unuia dintre ingrediente se simte. Iniţial am cumpărat brânză din piaţă, dar era diferenţă de calitate, pentru că nu aveam nici un control asupra procesului de producţie, aşa că ne-am îndreptat spre o fabrică de lactate care ne garantează calitatea. Pentru umplutură, folosim doar fructe naturale, şi nu gemuri. E adevărat că multe sunt din import, din păcate la noi nu găsim.

Încercăm colaborări cu producători autohtoni de fructe, însă trebuie să ne asigure calitate, să ştim când şi în ce condiţii au fost culese. Un produs congelat care are un certificat de garanţie este mult mai sigur şi de încredere. Dacă veţi servi produsele noastre peste doi ani, să zicem, calitatea va fi aceeaşi, poate chiar îmbunătăţită”, spune Gheorghina.

Mai greu cu desfacerea

Având dotările de bucătărie ale unui restaurant autorizat, a fost uşor să creeze un laborator de patiserie în toată regula. Pentru coacere, are două cuptoare de capacitate mare şi două mai mici, cumpărate second-hand, deoarece nu şi-ar fi permis unul nou, iar pentru deplasări şi comercializare, de mare ajutor îi este rulota, care urmează a fi inscripţionată, reutilată şi reamenajată, întrucât acolo mai trebuie instalat un cuptor cu o capacitate de 8 tăvi.

N-ar strica nici o linie tehnologică de preparare a fructelor, însă cheltuiala este prea mare. „Având restaurantul cu toate autorizările, nu se poate spune că am pornit de la nimic. Cu timpul ne-am cumpărat cuptoare, dar second-hand, deoarece unul profesinal costă 5-6 mii de euro, am avea nevoie de nişte spaţii frigorifice de depozitare, iar o linie tehnologică de producţie, inclusiv pentru prepararea fructelor achiziţionate, ne-ar ajuta enorm de mult, dar aceasta înseamnă câteva zeci de mii de euro pe care ar trebui să le avem”, spune Gheorghina.

Pregătirea pentru o expoziţie de 3-4 zile durează cam tot atât, timp în care Gheorgina, ajutată de fiul ei, de soţia acestuia şi de alte câteva femei pricepute din sat, de la care a mai învăţat câte ceva despre reţeta tradiţională, poate prepara până la o tonă de plăcinte pe zi. La târg dacă timpul e frumos, vinde sute de kg de plăcintă într-o zi.

Familia Iacsity ar produce şi mai mult, dar cui s-o livreze?! „Asigurăm orice cantitate, în sat există femei dornice să muncească şi aş găsi oricând 10-20 de femei dispuse să mă ajute, însă reala problemă este desfacerea, iar pentru asta avem nevoie de colaborări serioase cu deţinătorii unor patiserii, cofetării cărora să le-o livrez congelată.

Momentan, avem licenţă pentru a o produce, dar nu avem colaboratori. Eu nu mai pot risca să investesc într-un magazin pe încercate, trebuie multă prudenţă”, spune hotărâtă Gheorghina, după eşecul pe care l-a avut cu magazinul deschis anul trecut în centrul oraşului Arad. Pe cât de mari erau cozile la târgurile de profil din municipiu, pe atât de puţin se vindea plăcinta în oraş, ceea ce pentru familia Iacsity n-are explicaţie.

Economist de profesie, Gheorghina investeşte foarte multă prudenţă în tot ce întreprinde şi conştientizează că oricât de mult ar munci, în final munca ei nu se va regăsi în câştig, de aceea se mulţumeşte să acopere cheltuielile de producţie. „Sunt economist şi asta mă ajută să fac o balanţă, să echilibrez cheltuielile cu veniturile, să fac nişte calcule pe produs pentru a-i stabili un preţ corect”, mărturiseşte gospodina din Turnu.

Acum, plăcinta întinsă de Turnu se vinde cu 20 lei/kg gata preparată şi cu 15 lei/kg, cea colgelată, preţ nici mic, dar nici mare în comparaţie cu alte produse de pe piaţă care conţin coloranţi, grăsimi sau alte ingrediente care ar putea dăuna sănătăţii, spune Gheorghina.

Trăgând linie după fiecare târg sau expoziţie, gospodina Gheorghina are şi o mulţumire, dar şi o strângere de inimă. „Sunt mulţumită când văd trecerea pe care o are ceea ce am realizat, dar simt o strângere de inimă când ştiu că tot ce muncim este numai pentru bancă”, spune aceasta.

PROMOVARE PRIN ASOCIAŢIA „ARĂDEANCA”

Gheorghina Iacsity înţelege importanţa unei promovări susţinute a produsului şi a activităţii sale. Încearcă acest lucru pe cont propriu, împărţind cărţi de vizită, fluturaşi promoţionali, însă succesul l-a cunoscut alături de grupul producătorilor arădeni împreună cu care, la începutul acestui an, au format Asociaţia Arădeanca.

„Alături de acest grup de producători tradiţionali am străbătut toate etapele pentru certificare, atestare şi mă bucur de colaborare. În primul rând, avem reprezentare la nivel judeţean şi naţional, iar dacă acest produs va fi protejat ca denumire şi ca origine, nu voi avea decât de câştigat”, spune Gheorghina.